Naşterea Preasfintei Fecioare Maria

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte în a opta zi a anului bisericesc Naşterea Prea­sfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria. Este prima sărbătoare împărătească prin care se deschide şirul praznicelor din cursul anului bisericesc. Prin această sărbătoare intrăm în timpul veşniciei adus lumii de Hristos Domnul Vieţii.

După cum subliniază troparul sărbătorii, Naşterea Fecioarei Maria aduce bucurie în toată lumea, pentru că din ea va răsări „Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru”, care, „dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică”.

În primul rând de naşterea ei se bucură părinţii ei, Drepţii Ioachim şi Ana, care după îndelungi rugăciuni au fost binecuvântaţi de Dumnezeu cu o fiică. După cum mărturiseşte imnografia zilei, Drepţii Ioachim şi Ana nasc „începătura mântuirii noastre, pe singura Născătoare de Dumnezeu”, „din care Ziditorul tuturor, născându-Se mai presus de gând, curăţeşte ca un bun toată stricăciunea lui Adam cu bunătatea Sa”.

Părinţii Bisericii văd în naşterea Sfintei Fecioare Maria zorii mântuirii noastre, lucru exprimat cel mai bine de cântările dedicate acestui prim praznic al anului bisericesc: „Astăzi este începătura bucuriei a toată lumea; astăzi au suflat vânturi mai înainte vestitoare de mântuire. Nerodirea firii noastre se dezleagă, că cea stearpă se arată maică a celei ce a rămas fecioară şi după naşterea Ziditorului. Din aceea S-a întrupat, cu firea cea străină, Cel din fire Dumnezeu, şi celor rătăciţi, prin trupul Său, mântuire lucrează: Hristos, Iubitorul de oameni şi Mântuitorul sufletelor noastre”.

Naşterea Sfintei Fecioare Maria este parte a planului de mântuire a neamului omenesc, pentru că, după cum ne spune imnografia: „Astăzi, Ana cea stearpă naşte pe Fiica lui Dumnezeu, cea mai înainte aleasă din toate neamurile, spre a fi lăcaş lui Hristos Dumnezeu, Împăratul tuturor şi Ziditorul, spre plinirea dumnezeieştii rânduieli. Prin aceasta iarăşi ne-am zidit noi, pământenii, şi ne-am înnoit din stricăciune spre viaţa cea neîncetată”.

Aghiografia zilei consemnează pe scurt naşterea Preasfintei Fecioare Maria arătând că tatăl ei, Dreptul Ioachim, era „de neam împărătesc” şi, cu toate că aducea daruri la Templu, era defăimat pentru că nu avea copii. În urma retragerii sale în rugăciune în munte şi a rugăciunilor „cu lacrimi” ale soţiei sale, Ana, Dumnezeu i-a ascultat şi „le-a dăruit rod sfânt pântecelui, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu”.

Icosul zilei sintetizează nevoinţa duhovnicească a Drepţilor Ioachim şi Ana pentru a o dobândi de la Dumnezeu pe Sfânta Fecioară Maria: „Rugăciunea împreună şi suspinul cel bineprimit, pentru nerodirea şi nenaşterea de fii, a lui Ioachim şi a Anei, în urechile Domnului au intrat şi a odrăslit rod de viaţă purtător lumii; că acela rugăciune în munte a făcut, iar aceea în grădină defăimare a suferit; ci, cu bucurie, cea stearpă naşte pe Născătoarea de Dumnezeu şi hrănitoarea vieţii noastre”.

După cum vedem din imnografia zilei, naşterea Maicii Domnului este o minune, pentru că, în urma rugăciunii părinţilor ei, Dumnezeu le dăruieşte „un rod slăvit”, lor, celor care erau sterpi. Arhimandritul Zaharia de la Essex ne spune că „Nașterea Maicii Domnului a fost în sine o minune. Părinții Ei erau sterpi, însă drepți și credincioși. Viața lor de rugăciune și sfințenie a făcut ca un pântece sterp să aducă un rod slăvit, pe Maica lui Dumnezeu” (pemptousia.ro).

Cântările din Minei mărturisesc că, odată cu naşterea Sfintei Fecioare Maria, se face „începutul mântuirii noastre”, după cum glăsuiesc Stihirile de la Litie alcătuite de Ştefan Aghiopolitul: „Începutul mântuirii noastre, popoare, astăzi s-a făcut; că, iată, cea mai înainte rânduită din neamurile cele de demult, Maica şi Fecioara, şi lăcaşul lui Dumnezeu, din cea stearpă a se naşte purcede; floare şi toiag din rădăcina lui Iesei a răsărit. Să se veselească Adam, strămoşul şi Eva să se bucure cu bucurie; că, iată, cea zidită din coasta lui Adam, pe fiica şi nepoata o fericeşte arătat. Că mi s-a născut mie mântuirea, prin care din legăturile iadului mă voi slobozi. Să se bucure David lovind în alăută şi să binecuvânteze pe Dumnezeu, că, iată, Fecioara iese din pântece neroditor, spre mântuirea sufletelor noastre”.

Arhimandritul Vasílios Gondikákis, comentând textul paulin de la Galateni 4, 4-5, arată că „plinirea vremii este chiar Nașterea Preasfintei Fecioare prin Care Dumnezeu avea să Se facă om” (pemptousia.ro).

Vedem din textele liturgice ale acestei zile de sărbătoare că Sfânta Fecioară Maria a fost aleasă „mai înainte” de naştere pentru a fi Maica Domnului: „Astăzi, Dumnezeu, Cel ce Se odihneşte pe scaune înţelegătoare, scaun sfânt pe pământ Lui şi mai înainte Şi-a gătit. Cel ce a întărit cu înţelepciunea cerurile, cer însufleţit cu iubirea de oameni Şi-a făcut”. Părintele profesor George Florovsky arată că Sfânta Fecioară Maria „a fost aleasă și pusă în slujba tainei întrupării” (pemptousia.ro).

Toate aceste aspecte legate de naşterea Maicii Domnului le regăsim în sinteza dogmatică a praznicului din slujba Vecerniei alcătuită de Serghie Aghiopolitul, de unde aflăm că „se naşte cea din pântece mai înainte rânduită a fi Maica Dumnezeului nostru, cămara fecioriei, toiagul lui Aaron ce a odrăslit din rădăcina lui Iesei, rodul drepţilor Ioachim şi Ana se naşte”. De aici vedem că ascendenţa Sfintei Fecioare Maria este regală şi preoţească şi desluşim planul de mântuire a neamului omenesc din care face parte şi naşterea Maicii Domnului. Pentru aceasta, şi noi, astăzi, în zi de mare sărbătoare, „lăudăm naşterea Fecioarei cea cu totul fără de prihană” şi mărturisim: „Astăzi, ușa vieții se deschide, astăzi, raza Soarelui celui înțelegător răsare, astăzi, Maica bucuriei se naște spre mântuirea a toată lumea. Veseliți-vă popoare și vă bucurați și cu credință, din inimă lăudați-o așa: Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!”