Pelerinajul, căutarea sacrului într-o lume desacralizată

În lumea noastră căutarea sacrului este doar un deziderat pentru mulţi din semenii noştri şi nu un act fundamental pentru descoperirea sensului existenţei noastre pe pământ. A păşi pe cărarea îngustă ce duce la descoperirea sacrului în viaţa noastră, sau mai exact a sfinţeniei la care suntem chemaţi prin botez, este cu anevoie să o facem, mai ales într-o lume aflată în plin proces de desacralizare. Şi totuşi, an de an, în luna culegerii roadelor, octombrie, sute de mii de oameni merg în căutarea sacrului fiind pelerini la Iaşi şi Bucureşti, la sfintele moaşte ale cuvioşilor lui Hristos: Sfânta Parascheva şi Sfântul Dimitrie cel Nou.

Ce caută aceşti oameni? Poate fi o întrebare pentru un străin, dar nu pentru un român care vede an de an bucuria şi fericirea întipărite pe chipurile pelerinilor care aşteaptă timp de zeci de ore pentru a ajunge să se întâlnească câteva secunde cu sacrul reprezentat de Sfinţii Cuvioşi Parascheva şi Dimitrie cel Nou. Aceşti oameni trăiesc plenar fericirea de a se întâlni cu sfinţii după ce au parcurs calea pelerinului, în care s-au pregătit duhovniceşte pentru această întâlnire cu sacrul.

Ei au posibilitatea în zilele de pelerinaj dedicate acestor sfinţi cuvioşi să le ceară ajutorul şi să le mulţumească pentru binefacerile primite de la Dumnezeu prin mijlocirea lor. Fiind pelerini la Iaşi şi Bucureşti în luna octombrie, la sărbătorile Cuvioşilor Parascheva şi Dimitrie cel Nou, creştinii noştri ortodocşi se întâlnesc cu sfinţii şi trăiesc bucuria prezenţei celor care s-au învrednicit de darul sfinţeniei. Astfel ei descoperă sacrul şi constată că acesta nu poate fi obturat de procesele de desa­cralizare la care este supusă societatea noastră.

Îi cinstim pe aceşti sfinţi cuvioşi cu multă bucurie, deoarece în ei vedem modele de urmat lui Hristos. Ei au mărturisit cu viaţa şi trăirea lor dragostea faţă de Preasfânta Treime. De aceea atât de mulţi oameni îi caută, dorind să descopere sacrul şi să purceadă pe drumul sfinţeniei ce-i duce la Dumnezeu, Care este izvorul sfinţeniei, al sacralităţii, pentru care am fost creaţi de El.

A fi pelerin înseamnă să-L cauţi pe Dumnezeu. Îl găseşti pe Bunul Dumnezeu acolo unde sunt cei ce au primit de la El darul sfinţeniei. De aceea întâlnirea cu sfinţii este întâlnirea cu Dătătorul sfinţeniei, Dumnezeul nostru, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. Scopul pelerinajului nostru trebuie să fie sfinţenia. Întâlnindu-ne cu sfinţii, ne întâlnim cu Hristos prin Care toţi suntem chemaţi la sfinţenie.

Pentru un creştin ortodox pelerinajul este un prilej de bucurie duhovnicească, dar mai ales de a se întări în credinţă şi creştere duhovnicească. Este o călătorie către sacru prin care ne consolidăm convingerile noastre religioase ortodoxe.

Cel aflat în această călătorie spirituală este pelerin şi, în această calitate, în timpul pelerinajului său, caută răspuns la problemele sale, dar mai ales la cele legate de frământările sufleteşti. În timpul pelerinajului, creştinul este pe calea sfinţeniei ce-l duce la întâlnirea cu prietenii şi casnicii lui Dumnezeu, care sunt sfinţii. Ei sunt şi cei care-i cheamă lăuntric să vină la pelerinajele dedicate lor, iar răspunzând acestei chemări, pelerinii ies din timpul lumesc şi intră în cel sacru.

Oameni de toate condiţiile sociale merg pe calea pelerinului în zilele de octombrie în marile pelerinaje de la Iaşi şi Bucureşti pentru a le cere ajutorul Sfinţilor Cuvioşi Parascheva şi Dimitrie cel Nou. Ei îi roagă să mijlocească la Bunul Dumnezeu pentru împlinirea cererilor de folos, pentru sănătate, pace, linişte şi mântuire.

Toţi cei care an de an merg pe drumul sacru al pelerinului pentru a se închina la sfintele lor moaşte arată multă răbdare în orele petrecute în pelerinaj în aşteptarea întâlnirii cu aceşti cuvioşi pururea rugători. Ei se transpun într-un timp sacru şi părăsesc pentru câteva ore cursul vieţii cotidiene. În timpul pelerinajului intră într-un spaţiu duhovnicesc, în care rugăciunea şi dialogurile legate de cele spirituale primează în faţa grijilor de zi cu zi.

Aceşti oameni în căutarea întâlnirii cu sacrul sunt pelerini pe calea  bucuriei, care aşteaptă să ajungă să se întâlnească cu sfinţii atât de dragi inimii lor. Trecerea pe la sfintele moaşte este încununarea efortului lor şi împlinirea scopului pelerinajului. Sunt doar câteva secunde, dar după orele petrecute în timpul sacru al pelerinajului, sunt clipe unice în care toată fiinţa pelerinului se umple de bucuria întâlnirii cu sacrul.

De aceea nu trebuie să ne surprindă numărul mare de pelerini care aleg să purceadă pe calea sacră a pelerinajului. Ei ne arată lucrarea tainică a lui Dumnezeu în viaţa noastră prin sfinţii Săi. Aceşti oameni vin din proprie iniţiativă pentru a descoperi sacrul într-o lume în care se lucrează pe diverse căi la desacralizarea societăţii în care trăim. Însă tocmai în faţa secularizării la care suntem supuşi zilnic, omul contemporan răspunde prin căutarea sacrului, deoarece definitoriu pentru fiinţa umană este sacralitatea.

Aceste pelerinaje din luna octombrie ne arată că într-o lume în proces de desacralizare, sute de mii de oameni caută întâlnirea cu sacrul, de fapt afirmarea identităţii lor religioase care este fundamentală pentru existenţa noastră. Fără sacru  nu putem fiinţa în această lume  adusă la existenţă de Dumnezeu din iubire.

Având înainte aceste lucruri, înţelegem ce caută aceşti pelerini care petrec ore din viaţa lor pe calea pelerinajului pentru a se întâlni cu sfinţii care sunt răspunsul la identificarea sacrului în lumea noastră. De fapt, când suntem pelerini răspundem chemării lui Dumnezeu, după cum ne spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: `Când omul se află în pelerinaj, de fapt, el se întâlnește cu Dumnezeu Care l-a chemat în pelerinaj, încât pelerinajul lui este răspuns la chemarea tainică a lui Dumnezeu”, pentru că `pelerinajul este căutarea sfințeniei care nu are izvorul în lumea aceasta, ci-n Dumnezeu”.

Întâlnirea cu sfinţii prin intermediul pelerinajului nostru la zilele dedicate serbării lor anuale este o împlinire a dimensiunii sacre a existenţei noastre. Este modul prin care ne rupem de cotidianul desacralizat şi intrăm în timpul sacru ce ne duce la Dumnezeu, Care ne cheamă la sfinţenie şi viaţă veşnică.