Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, isihastul român din pustiul Hozevei

Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, isihastul român din pustiul Hozevei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 05 Aug, 2022

Biserica noastră îl cinstește astăzi pe unul dintre cei mai importanți părinți isihaști români din veacul XX. El s-a desăvârșit duhovnicește în Țara Sfântă, în pustiul Hozevei, locul unde, în decursul istoriei isihasmului, mulți anahoreți s-au nevoit în post și rugăciune.

Despre căutarea lui spirituală în duhul isihiei imnografia sărbătorii lui de astăzi mărturisește: „Părăsind cu bucurie cele pământești, din tinerețe ai primit chipul îngeresc în obștea Mănăstirii Neamț și, închinându-te la Mormântul Domnului, te-ai făcut sihastru iscusit și gustând din lumina cea tainică a Taborului, te-ai nevoit singur în pustiul Iordanului și al Hozevei, călăuzit de Duhul Sfânt, Cuvioase Părinte Ioane, podoaba Moldovei și lauda sihaștrilor, pe Hristos roagă-L să mântuiască sufletele noastre”.

Sfântul Ioan Iacob s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Horodiștea, din județul Dorohoi, în prezent nordul județului Botoșani. Părinții săi erau oameni credincioși și se numeau Maxim și Ecaterina Iacob. Singurul lor copil a fost Cuviosul Ioan Iacob. La Botez, sfântul a primit numele Prorocului Ilie, pe urmele căruia se va nevoi la maturitate în pustiul Hozevei. La șase luni de la nașterea cuviosului, mama sa a trecut la Domnul. El a rămas în grija bunicii sale, Maria, mai ales după ce, în toamna anului 1916, tatăl său a murit pe front în Primul Război Mondial. Din anul 1924, copilul Ilie a trecut în grija unchiului său, Alecu. În casa acestuia are parte de un tratament nedrept, singura sa mângâiere fiind credința și imaginea plină de iubire a celor dragi mutați la Domnul.

La sărbătoarea Paștilor din anul 1927, pe când aprindea o lumânare la mormintele părinților, s-a învrednicit să audă glasul Domnului nostru Iisus Hristos și să-L vadă cu trupul înviat, după cum mărturisește în poezia „Micul orfan”: „E ziua Învierii/ Și clopotele trag (...) Aproape de Altarul/ Bisericii de lemn,/ Un copilaș aduce/ Făclii și untdelemn./ Sărută Sfânta Cruce/ La proaspătul mormânt,/ Apoi îngenunchează/ Și plânge suspinând./ Când clopotele sună/ Cu dangătul voios,/ Orfanul lângă Cruce/ Suspină dureros!/ Fiind el în durere/ Cu totul adâncit,/ Din sunetul de clopot/ Un glas a auzit:/ Nu plânge azi, copile/ Și nu fi supărat,/ Căci iată sunt cu tine,/ Hristos a înviat! (...) S-a ridicat îndată/ Cu sufletul uimit/ Și căuta să vadă/ Pe cel care a grăit./ Atuncea din Altarul/ Cu zidul afumat,/ Văzu zâmbind pe Domnul/ Cu Trupul înviat...”

La vârsta de 14 ani, Sfântul Ioan Iacob a avut parte de o teofanie și în urma ei s-a încredințat întru totul purtării de grijă a lui Dumnezeu. Din acel moment drumul său în viață a fost slujirea lui Hristos Cel înviat. Acest lucru este subliniat de prima cântare din slujba sfântului: „Nimic n-ai iubit mai mult pe pământ, fericite Părinte, decât pe Dumnezeu; nici averea, nici cinstea, nici frații, nimic din cele pământești, ci, arzând de dorul Taborului duhovnicesc, ai urmat lui Hristos prin aspre osteneli, pentru care te-ai îmbrăcat în haina de nuntă a virtuților și ai primit cununa de lumină a harului”.

După ce a terminat liceul de la Coz­me­ni­Cernăuți fiind cel mai bun elev, rudele sale doreau să urmeze cursurile Facultății de Teologie din Cernăuți pentru a deveni preot. Dorind să urmeze vocația sa monahală, a intrat la vârsta de 20 de ani în obștea Mănăstirii Neamț. Cântările dedicate cinstirii lui din slujba Utreniei ne prezintă acest moment din viața lui precizând: „Nu ai aflat odihnă pe pământ, nici în satul tău Crăiniceni, nici între rude și copii, ci numai în casa lui Dumnezeu, unde ai fost chemat de Duhul Sfânt și ai luat jugul cel bun al călugăriei, rugându-te pururea pentru lume”.

Starețul mănăstirii, ierarhul Nicodim (viitorul Patriarh al României), i-a dat ca ascultare să se ocupe de biblioteca marii lavre de la Neamț și să aibă grijă de cei bolnavi din obște ca infirmier. În Sfânta şi Marea Miercuri a anului 1936 a fost călugărit de arhiereul Valerie Moglan, starețul de atunci al Mănăstirii Neamț, primind numele Ioan.

Dorind să se desăvârșească duhovniceşte, a plecat în Țara Sfântă, unde, după ce s-a închinat la Locurile Sfinte, a rămas la Mănăstirea Sfântului Sava din pustiul Iudeei pentru 10 ani.

Între anii 1939 şi 1940 s-a nevoit ca sihastru într-o peșteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Din cauza celui de-al Doilea Război Mondial între anii 1940 şi 1941, împreună cu mai mulți călugări a stat într-un lagăr britanic de pe Muntele Măslinilor. După ce a fost eliberat, s-a întors la Mănăstirea „Sfântul Sava”.

În 1947 a fost recomandat de arhimandritul Victorin Ursache, Superiorul Așezământului Românesc de la Ierusalim, pentru a fi hirotonit. Cu binecuvântarea Patriarhului Nicodim și a Patriarhului Timotei al Ierusalimului, a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, fiind numit egumen al Schitului românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de pe valea Iordanului. Timp de 5 ani a îndeplinit această ascultare.

În noiembrie 1952 a intrat în obștea Mănăstirii „Sfântul Gheorghe Hozevitul” de pe valea râului Cherit, iar după un an și jumătate s-a retras în chilia Sfintei Ana. Aici s-a nevoit cuviosul vreme de 7 ani, încheindu-și drumul acestei vieți, după cum relatează biografii săi: „În vara anului 1960, era bolnav și suferea toate cu multă răbdare. Simțindu-și sfârșitul aproape, miercuri, 4 august, s-a împărtășit cu Sfintele Taine, iar joi dimineața la ora 5 și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeași peșteră de egumenul Mănăstirii «Sfântul Gheorghe», arhimandritul Amfilohie”.

Trupul său neputrezit și cu bună mireasmă a fost descoperit în octombrie 1979, când ieromonahul grec Pantelimon a primit binecuvântarea să meargă să se închine la mormântul cuviosului, pe care-l avusese duhovnic. Descoperind trupul sfântului cu acest prilej, s-a dorit mutarea lui în Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul”. Din cauza revărsării râului Horat, acest lucru nu s-a putut realiza decât în vara anului următor. Sfintele sale moaște se află de atunci în această mănăstire de pe valea Hozevei, unde mii de pelerini vin pentru a cere ajutorul sfântului, mai ales românii care sunt în pelerinaj la Locurile Sfinte.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în anul 1992, cu ziua de serbare 5 august. Același lucru a făcut și Patriarhia Ierusalimului în anul 2016, înscriind în calendar ziua mutării moaștelor sale în Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul”, 28 iulie (10 august).

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Ioan Iacob de la Neamt  -   isihasm