Academicianul Ioan Bianu, o viață în slujba culturii și a neamului românesc

Din inițiativa prof. ing. Nicolae Noica, directorul general al Bibliotecii Academiei Române și membru de onoare al celei mai înalte instituții culturale și științifice a neamului nostru, facem pomenirea unei mari personalități a neamului românesc și a unuia dintre ctitorii Academiei Române. Chiar dacă nu face parte din generația întemeietorilor, este un mare ctitor de instituții și o mare personalitate, care a îmbo­gățit biblioteca și colecțiile acesteia, care astăzi, datorită activității de peste cinci decenii a regretatului Ioan Bianu, se păstrează în siguranță în colecțiile și în tezaurul Bibliotecii Academiei Române. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române au fost prezenți la slujba de pomenire, la invitația prof. ing. Nicolae Noica, cu toată bucuria și cu toată emoția și cu toată inima noastră, întrucât Ioan Bianu a fost o personalitate care a adus, în aceeași măsură, servicii fundamentale nu doar culturii româ­nești, ci și Bisericii Ortodoxe Române, care este Biserica națională.

Printre lucrările fundamentale de bibliografie pe care le-a alcătuit, patru volume se referă la bibliografia românească veche, începând cu anul 1508, când a apărut Liturghierul tipărit la Târgoviște de către călugărul Macarie, și până în anul 1830. Majoritatea copleși­toare a titlurilor trecute în acest prim inventar alcătuit după toate criteriile academice sunt tipărituri bisericești sau tipărituri alcătuite de către oameni ai Bisericii, sau imprimate în tipografii ale Bisericii. De asemenea, când a fost ales în anul 1902 membru deplin al Academiei Române, discursul de recepție al domniei sale s-a intitulat „Despre introducerea limbii românești în Biserica românilor”. Dincolo de titlul foarte concentrat, vedem că Ioan Bianu a considerat Biserica Ortodoxă Română ca Biserica românilor, Biserica națio­nală. Sigur, serviciile aduse culturii religioase românești medievale, dar și moderne au fost multiple. El a fost cel care a descoperit manuscrisul Didahiilor Sfântului Mitropolit Antim Ivireanul și le-a publicat într-o primă ediție, opera mitropolitului rămânând în deceniile următoare în atenția unui alt prestigios director al Bibliotecii Academiei Române, acad. Gabriel Ștrempel, care a publicat și alte lucrări ale Sfântului Antim Ivireanul, puțina corespondență rămasă de la el, testamentul și alte mici lucrări.

De asemenea, a editat Psaltirea pre versuri tocmită a unui alt sfânt ierarh al Bisericii noastre, Mitropolitul Dosoftei, o altă ediție fiind publicată la Iași în anii grei ai dictaturii comuniste de către fericitul de pomenire, Patriarhul Iustin Moisescu, pe atunci Mitropolit al Moldovei, studiile filologice fiind alcătuite de către un urmaș în domeniul filologiei al acad. Ioan Bianu, Nicolae Ursu, care, în pregătirea sa, s-a format o perioadă și la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Socola, din Iași. A publicat ediția Psaltirii Scheiene, un document foarte valoros pentru istoria limbii româ­nești, pentru evoluția ei și pentru rolul fundamental pe care l-a avut Biserica în cultivarea limbii ro­mânești și în evoluția ei, până la stadiul de a putea exprima în cuvintele noastre materne cele mai complicate concepte și teorii științifice, filozofice, culturale, teologice. A avut relații foarte strânse în perioada lungă de directorat la Biblioteca Academiei Române, ca membru corespondent și după aceea deplin al Academiei Române, secretar general și președinte al acesteia, cu marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din perioada respectivă. Printre altele, el este inițiatorul unui periodic al Academiei Române, pe lângă seriile de memorii, care se intitulează „Creșterea colecțiilor”. Aici sunt publicate toate daniile, toate darurile oferite Academiei Române de către personalități sau oameni sim­pli din țara noastră, și acolo se văd donațiile foarte consistente ale unor ierarhi de mare prestigiu, cum sunt Sfântul Iosif Naniescu, Mitropolitul Moldovei; Dionisie Romano, Episcopul Buzăului; Iacov Antonovici, Episcopul Hușilor; Melchisedec Ștefănescu, Episcopul Romanului, toți patru membri ai aceleiași academii și care au oferit Bibliotecii Academiei o mulțime de manuscrise, tipărituri, dar și medalii, monede antice și medievale foarte valoroase, știind că, sub managementul directorului Ioan Bianu, ele vor fi, în primul rând, în siguranță, iar în al doilea rând, vor fi studiate, publicate și puse la îndemâna celor interesați de bogăția culturală și spirituală a neamului nostru. În această publicație periodică, apar donațiile multor preoți cărturari sau simpli preoți de la țară, care au oferit Bibliotecii Academiei Române o mul­țime de documente, manuscrise și tipărituri vechi.

Am pomenit-o, când am văzut mormântul de alături al soției sale, și pe roaba lui Dumnezeu Alexandrina, pentru că activitatea academicianului Ioan Bianu nu poate fi concepută fără jertfelnicia soției sale. Toți oamenii și toți cei care au vorbit despre el, având prieteni de cea mai înaltă valoare științifică în țara aceasta, precum August Treboniu, Grigore Tocilescu și alții până în vremea noastră, apreciind activitatea și opera lui Ioan Bianu, au scris cuvinte înflăcărate despre munca lui asiduă. Biroul dânsului de la Academia Română a fost o adevărată chilie călugărească, în care el s-a străduit zi și noapte să scoată de sub cenușa veacurilor și a istoriei aceste nestemate ale culturii noastre, în cea mai mare parte a ei, a culturii noastre bise­ri­cești, întrucât se știe că aceasta a fost, secole de-a rândul, cultura neamului nostru.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel apreciază foarte mult inițiativa prof. ing. Nicolae Noica de a scoate din uitare acest mormânt al acad. Ioan Bianu, care merită recunoștința generației de astăzi și a generațiilor viitoare, deși nu întotdeauna acest mormânt a fost îngrijit așa cum s-ar fi cuvenit.

Ținând cont că noi suntem un popor care are o cinste deosebită pentru cei trecuți la viața veșnică, dar având în vedere și neglijența pe care mai ales noi, cei de astăzi, o arătăm față de mormintele în care se odihnesc strămoșii noștri cărora le datorăm atât de mult, însăși existența noastră națională, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a propus acum doi ani și Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul acesta să fie proclamat „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”. Pentru luarea acestei decizii s-a avut în vedere expe­riența Bisericii, pe care a trăit-o în anii anteriori, mai întâi în 2017, când i-am comemorat pe mărturisitorii credinței din vremea comunismului și când am observat că oamenii aceștia, care mulți ani au zăcut în închisorile comuniste sub cele mai îngrozitoare torturi, nu s-au bucurat de atenția cuvenită din partea noastră. Biserica a inițiat restaurarea mormintelor celor cunoscuți, pentru că există multe cimitire necunoscute, imposibil de identificat mormântul fiecărei personalități sau al fiecărui român care au murit în tem­nițele comuniste și care au fost îngropați în aceste cimitire. Biserica a făcut eforturi mari ca să restaureze măcar mormintele celor cunoscuți, multe dintre acestea aflându-se în curțile sau în cimitirele unor mănăstiri și biserici de parohie, mai ales la Mănăstirea Cernica, aşezământ care reprezintă un monument de cultură națio­nală, acolo fiind înmormântat un număr impresionant de perso­na­lități, dintre care și mulți mărturisitori, mulți eroi ai Unirii de la 1918, mai ales din Basarabia, care ca răsplată din partea generațiilor următoare, care au beneficiat de jertfelnicia lor, după ce i-au trimis în lagăre și în închisori, i-au și abandonat prin cimitire.

După aceea, în anul 2018, când Sfântul Sinod a proclamat „Anul omagial al unității de credință și de neam”, Biserica iarăși s-a îngrijit de restaurarea, renovarea, punerea în evidență a cimitirelor eroilor români care s-au jertfit pentru Unirea cea Mare și care erau neglijate, căzute în ignorarea noastră. Atunci, constatându-se această grijă insuficientă pentru mormintele celor care ne-au lăsat o țară, o cultură, o civilizație care este apreciată de atâtea țări și personalități de peste tot din lume, s-a luat această decizie sinodală ca anul acesta să fie al cinstirii în mod deosebit a celor adormiți în Domnul. Un om care a slujit atât de mult cultura noastră este fără îndoială unul dintre cei care au murit în Domnul, adică în nădejdea învierii și a vieții veșnice. Este un an pe care îl avem la dispoziție pentru a reflecta la rolul liturgic și cultural al cimitirelor, știind că primele forme de cultură umană peste tot în lume ne sunt oferite de către arheologii care au săpat în necropolele și cimitirele civili­zațiilor, din preistorie și până în vremea noastră. Așa a rânduit Dum­nezeu, ca oamenii aceștia și după moarte să ne vorbească despre lumea căreia i-au aparținut și pe care au slujit-o cu fidelitate.
De aceea, îl felicităm din inimă pe prof. ing. Nicolae Noica, directorul general al Bibliotecii Academiei Române, și pentru faptul că încă din primele zile a marcat semnificația anului prin acest eveniment și, întrucât Academia Română are foarte mulți membri răspândiți atât în acest cimitir, cât și prin alte locuri din țară, îi dorim multă inspirație și ajutor de la Dumnezeu, dar și de la prieteni care pot pune umărul pentru repunerea în valoare a locurilor de veșnică odihnă a acestor perso­nalități și de cultivare a cultului morților, pentru că este una dintre obligațiile noastre cele mai importante. Dacă nu-i cinstim pe stră­moși, nu suntem demni de a le moș­teni bogăția pe care au lăsat-o și pentru care s-au străduit o viață întreagă.

Dumnezeu să-i odihnească pe acad. Ioan Bianu și pe soția sa, Alexandrina, și să le răsplătească multa osteneală și jertfelnicie pe care le-au desfășurat o viață întreagă în slujba culturii și a nea­mului nostru românesc.

Cuvânt rostit joi, 7 ianuarie 2021, la slujba Parastasului săvârșită la mormântul academicianului Ioan Bianu (1856-1935) din Cimitirul Bellu din Capitală.