Activitatea ctitorului filantrop Iorgu Dumitrescu-Răcari

Marea Unire a fost pregătită nu numai prin jertfa de pe front, ci și prin conștiințe românești puse în slujba neamului dureros despărțit. Acestea au creat literatură militantă, au publicat cărți în limba națională, răspândite în sate și orașe, au susținut în școli din toate provinciile dezideratul unirii. Și, mai ales, Biserica neamului, prin ierarhi luminați și preoți cu nume știut doar de comunități, rezistentă în istorie a pregătit mințile și sufletele pentru Marea Unire de la 1918.

Când acțiunile unei persoane slujesc întreaga românime ca model creștin ortodox, într-adevăr acea persoană a participat la unirea tuturor minților și inimilor române, implicit la Marea Unire. Printre astfel de oameni autentici, ale căror fapte au avut reverberații binefăcătoare la nivel național, se numără și ctitorul, filantropul dâmbovițean Iorgu Dumitrescu-Răcari (1841/1851-1934). Viața și bogata lucrare ale acestei personalități s-au intersectat inclusiv cu acțiunile Bisericii de susținere a eforturilor care au condus la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Astfel, în anul 2018, proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, se găsește potrivit a se înscrie pe corolarul ofrandei de recunoștință și biografia acestui filantrop.

Iubire față de neam

După vremea în care a trăit, Iorgu Dumitrescu-Răcari a fost contemporan cu marile evenimente istorice - Unirea Principatelor din 1859 și câștigarea independenței de stat a României (1877-1878) -, care au dus la momentul cel mare de la Alba Iulia. Mișcat de credința în Dumnezeu și de iubirea față de neam, filantropul Iorgu a contribuit la susținerea spirituală și la încurajarea soldaților din Primul Război Mondial, precum și a fraților români din diasporă, în special din Basarabia, prin tipărirea și difuzarea masivă a unor cărți duhovnicești în limba română. Angajarea în susținerea unității naționale, înainte de orice, a avut ca fundament credința sa lucrătoare prin care înțelegea că neamul unit ține la adăpost dreapta credință, iar Ortodoxia, prin puterea lui Dumnezeu, apără națiunea.

După cum arată originile poporului român, pe lângă romanitate sau latinitate, credința creștină a fost element de bază al identității de neam, încrești­na­rea și românizarea reprezentând un proces concomitent. „Noi suntem români fiindcă suntem creștini, și creștini fiindcă suntem români”, a sintetizat memorabil istoricul Radu Vulpe.

Iorgu Dumitrescu, numit de contemporanii săi „român şi creştin demn de moşii şi strămoşii noştri”, s-a născut în Câmpulung Muscel. Mai întâi a locuit în Ploieşti, oraşul vestiţilor hagii, după care s-a stabilit definitiv în localitatea Răcari din judeţul Dâmboviţa, unde a întreprins o bogată activitate comercială, care l-a ajutat să-și contureze vocaţia de profund dăruitor creștin. El face parte dintre acei vechi negustori de tradiţie, care erau foarte atenţi faţă de Biserică, ctitoreau locaşuri, restaurau şi împodobeau icoane, făceau nenumărate donaţii şi multe alte fapte vrednice de pomenire.

Cărți folositoare de suflet

Toate cărţile tipărite de Iorgu Dumitrescu, care însumează aproximativ 250.000 de exemplare, au fost dăruite bisericilor parohiale, elevilor premianţi din şcolile rurale, creştinilor doritori, bolnavilor din spitale, soldaţilor de pe front şi, bineînțeles, românilor din Basarabia și chiar celor din America. Astfel, lucrarea marelui filantrop se împletea minunat cu cea a Bisericii, mai ales prin mijlocirea Episcopului Nifon (Niculescu) Ploieşteanul.

Un îndemn adresat creştinilor care primeau aceste cărţi, destul de rare la vremea respectivă, era acesta: „Primiţi, iubiţi creştini şi fraţi români, aceste cărţi folositoare de suflet şi citiţi-le cu luare aminte, cu credinţă şi evlavie; căci asemenea cărţi ne luminează mintea spre bine şi ne îmbărbătează inima spre a putea lupta cu valurile cele primejdioase ale acestei vieţi vremelnice. Alungaţi din casele voastre şi smulgeţi din mâna copiilor voştri cărţile vătămătoare de suflet, care de la o vreme foarte mult s-au înmulţit şi se răspândesc prin ţara noastră de vrăjmaşii neamului românesc; căci prin astfel de cărţi, duşmanii noştri sapă la temelia patriei şi a Bisericii noastre naţionale. Daţi copiilor voştri să citească numai cărţi folositoare de suflet, dacă voiţi să devie cetăţeni buni şi creştini virtuoși” (Vieţile Sfinţilor pe care îi prăznuieşte Biserica Ortodoxă de Răsărit, vol. VI - cărticica IX, luna februarie, Tipografia Guttenberg Joseph Göbl, București 1904, pp. 5-6).

Din acest îndemn încărcat de însuflețire ne este limpede că pentru ctitorul și filantropul Iorgu Dumitrescu, credința era nedespărțită de neam, iar românul-frate se identifica cu credința sănătoasă a strămoșilor.

Tot o mărturie în care se accentuează calitatea sa de mare și bun român apare într-o altă prefață la cărţile sale, alcătuită de Episcopul Nifon: „În anul 1913, când scumpa şi viteaza armată română a trecut în Bulgaria şi a făcut să înceteze răs­boiul dintre popoarele balcanice - de aceeaşi religiune creştină ortodoxă, încheindu-se şi pacea în Bucureşti, la 28 iulie acel an, piosul creştin Iorgu Dumitrescu din comuna Răcari, judeţul Dâmboviţa, a tipărit cu a sa cheltuială şi a împărţit gratuit prin toată ţara Catehismul creştin ortodox, imprimat în mai multe mii de exemplare [...]. Prima ediţie a acestui catehism s-a isprăvit repede, fiind cerută şi citită cu nesaţiu de românii ortodocşi, care erau momiţi de rătăcita sectă a adventiştilor, spre a-şi părăsi legea strămo­şască. Bunul patriot d-l Iorgu Dumitrescu, cu toată vitregia vremurilor prin care trecem, din cauza groaznicului răsboi european, cum şi din pricina scumpirii grozave a traiului, a sbuciu­mărilor şi a pogorârilor sufleteşti din ţară, s-a hotărât să scoată această carte în a doua ediţie, spre a o împărţi iarăşi în dar creştinilor” (Nifon, Episcopul Dunării de Jos, Galaţi, 1 iulie 1916, în:Catehismul Ortodox, ediţia a doua, Tipografia Profesională Dimitrie C. Ionescu, Bucureşti, pp. 3-4).

Lucrare-omagiu armatei române

Alte titluri tipărite şi difuzate în toate provinciile românești sunt: Minunile Maicii Domnului în 1899, Mântuirea Păcătoşilor în 1900, Urmarea lui Hristos, în primăvara anului 1901, Carte de Musică Bisericească în 1902. Mângâietorul celor întristaţi, bolnavi şi bătrâni în 1915, Oglinda inimii omului şi Vămile văzdu­hului în1909. Pe lângă acestea a mai tipărit Vieţile Sfinţilor în anul 1898, Catehismul Creştin Ortodox,în două ediţii, în1913 şi 1916, Carte de rugăciuni în 1902 și, de mare însemnătate, Patriarhii din Pământul Canaan în 1913. Această din urmă lucrare a fost tipărită mai ales în semn de omagiu adus armatei române. De asemenea, în anul 1916, pentru susținerea morală și spirituală a soldaților, Iorgu Dumitrescu a tipărit o lucrare specială, numită: Carte de rugă­ciuni pentru ostași în vreme de războiu. Ca să facă posibilă difuzarea acestor lucrări de spiritualitate în rândul luptătorilor români, a organizat, de pildă, un serviciu gratuit de colportaj în gara Ghergani din județul Dâm­bovița. Astfel, când trenurile militare tranzitau această stație feroviară, cărțile erau dăruite fiecărui soldat aflat în drumul spre front. Acest lucru deosebit de important se înscria în rândul acțiunilor de susținere spiritual-morală a armatei române pe timpul Războiului de Întregire Națională 1916-1919. După cum arată cercetările și documentele din arhive, „pregătirea strict mi­li­tară a războiului a fost însoţită de o pregătire sufletească a oştirii pe temeiul religiunei, considerată de o însemnătate covârşitoare şi care atârna greu în cumpăna victoriei” (Gheorghe Nicolescu, Gheor­ghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Preoți în lupta pentru fău­rirea României Mari 1916-1919, Ed. Europa Nova, București, 2000, p. III - prefață).