Arhimandritul Cleopa Ilie, sihastrul și tainica lucrare a rugăciunii

Înainte de a vorbi sau scrie cineva despre rugă­ciune, va trebui să simtă valoarea ei. Este un subiect tainic, pe care cei cu trăire autentică nu se consideră vrednici să-l dezbată, fiind simțăminte pe care cuvintele nu le pot descrie îndeajuns. Unii înțeleg, în spiritul imno­grafului, că „în biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare...”, de aceea, când se roagă, uită de trecerea timpului și îl măsoară în boabe de metanii, simțind odată cu rostirea inimii că Dumnezeu este mai aproape.

Îndeosebi, monahii au aceste trăiri. Mulți dintre ei, mai ales cei de altădată, dar și cei din vremea noastră, au fost nu doar vorbitori buni despre rugăciune, ci mai ales trăitori ai ei.

Într-o vreme când rugăciunea se recomandă mai mult, când avem nevoie de ea, voi aminti despre un sihastru şi monah din obşte, mult râvnitor și rugător, care biruia cândva asprimea gerului cu dogoarea rugăciunii celei fără de oprire.

Viața celui care face subiectul acestei evocări a avut drept chintesență trăirea acribioasă și mărturisirea netăgăduită, model pentru contemporanii risipiți și chiar nepăsători.

Părintele Cleopa a avut o ucenicie lungă, a trăit în cea mai smerită ascultare de aspirant la călugărie, păzind oile mănăstirii. De la cele necuvântătoare, fiind așezat egumen, a rânduit multe dintre cele ale Martei, dar mai cu seamă pe cele ale Mariei.

Reînnoirea vieţii monahale la Slatina

Când vremurile s-au schimbat, după ce a fost așezat în fruntea obștii de la Sihăstria, Patriarhul Justinian i-a cerut să meargă la Slatina, mănăstire care se afla în ruină, fără viețuitori şi avea nevoie de un suflu nou.

A făcut ascultare și a luat cu sine vreo 30 de călugări, revigorând viața spirituală în ctitoria lui Alexandru Lăpușneanu, aflată pe Valea Suhăi, în ținuturile Fălticenilor, unde părintele Cleopa s-a făcut cunoscut oamenilor. Avea cuvânt înțelept, învățase din Sfânta Scriptură și din cărţile tezaurului patristic, cunoștințe esențiale, de care mulți nu auziseră niciodată. Forța cuvântului a atras către Slatina mulțimi de oameni, dar perioada de trezvie duhovnicească și misiune apostolică a coincis, din nefericire, cu anii grei ai instaurării regimului comunist în România.

Retras în munţi şi văi din cauza vremurilor

Ascultat, înregistrat, urmărit, vândut pe câțiva arginți de oameni răi, părintele Cleopa nu a privit decât spre cer. A fost chemat de multe ori să dea declarații, să se lepede de învățătura pe care o propovăduia. Nici vorbă de așa ceva! Părintele Cleopa a rămas statornic, asemenea stejarului în vremea furtunilor, neînfricat.

Văzând că vremurile erau potrivnice și oamenii așijderea, cuviosul stareț a sihăstrit în munți, între anii 1952 și 1954, apoi au urmat și alte retrageri. Nu doar din ceea ce s-a scris de către ucenici şi biografi, ci mai ales din cuvintele lui, îmi amintesc de multe ori cum vorbea despre Vadul ­Negrilesei, pe Valea Suhăi, unde a pustnicit, retras din stăreția Mănăstirii Slatina.

Greu era drumul atunci printre munți, existând doar poteci cunoscute de pădurari și rareori câte un sătean se întretăia cu umbletul sihaștrilor ori al celor care au fugit de furia comunistă! Părintele Cleopa s-a retras undeva în zona numită Fundul Văii Trocilor, sub muntele Hălăucii, având în apropiere pârâul Muncelului, în vecinătatea Vărăriei.

Mai întâi s-a ascuns împreună cu părintele Arsenie Papacioc, care i-a fost ucenic la Slatina în anii aceia, la o stână părăsită, a lui Straton Dumbravă, din Negrileasa. Îi pomenea adeseori pe Straton și Maxim Dumbravă, oameni credincioși care i-au făcut un bordei, la puțin timp după retragerea sa în munți. La început, zăpezile mari și poate neștiința de a trăi singur, printre fiarele pădurii, l-au determinat să ceară găzduire în câteva case de buni creștini, unde mulți oameni l-au întâlnit, căci el permanent oferea celor din jur darul vorbelor inspirate.

Cuvinte de folos la casele oamenilor şi bordeiul rugăciunii neîncetate

Predica asemenea Apostolilor, fiind ascuns din pricina potrivniciilor. Prin casele credincioșilor din Vadul Negrilesei se adunau grupuri și grupuri de oameni, iar unii dintre ei, chiar dacă aveau credință și frică de Dumnezeu, nu puteau să nu vorbească despre ce auzeau. Autoritățile de atunci, vigilente strașnic, au simțit câte ceva, dar bunul sfătuitor a fost nevoit să fugă iar din calea răutăților, retrăgându-se în bordeiul care-i fusese încropit tocmai în munte, ferit de ostilitatea celor care-i împiedicau misiunea.

Ce s-a întâmplat acolo, numai Dumnezeu știe! A fost poate cea mai fructuoasă perioadă de rugăciune din viața sa. Ne spunea că nu l-au părăsit în această perioadă Ceaslovul, Psaltirea; avea Sfânta Scriptură cu el, se înfrupta din prețioasele cuvinte ale vieții veșnice.

Se ruga mai tot timpul, iar când lucrurile s-au mai liniștit, părintele Cleopa s-a apucat să scrie. Mărturisea că o parte din cărțile lui au fost scrise pe rădăcina brazilor...

În anii de retragere, în cele trei perioade distincte ale șederii în munți, prima a fost cea mai învolburată. Locul în care a pustnicit s-a păstrat, iar bordeiul a fost refăcut și există nădejde că acolo va fi construită o mănăstire.

Părintele Cleopa a început să înțeleagă, asemenea autorului Hexaimeronului, Sfântul Vasile cel Mare, tainele creației. Amintea cu naturalețe de fiarele pădurii, păsările, cântecul și ciripitul lor, cum toate îl laudă pe Dumnezeu, învățând de la unele să fie asemenea celor care priveghează neîncetat, cinstind Creatorul în mijlocul pădurii, neavând ascultători, cum are slujitorul în biserică.

Priveghere continuă şi viaţă simplă

De la păsările cerului, cuviosul sihastru a învățat să nu se oprească din rugăciune și la fel cum soarele pe cer nu stă, la fel nu trebuie să contenească nici cititul psalmilor. Atât de puternică şi curată i-a fost rugăciunea, încât jandarmii și oamenii regimului politic nu l-au observat, ba chiar au trecut prin preajma lui, fără să-l zărească. Monahul vorbea despre apariții cutremurătoare, demonice, care ar fi încercat să-l sperie şi să-l alunge din locul liniștii și rugăciunii.

Experiența unei astfel de trăiri au avut-o doar părinții de altădată, din pustiul Egiptului, al Palestinei, din Valea Iordanului și din câteva locuri unde s-au cuminecat cu frumusețile celeste. Părintele Cleopa era ajutat în starea de rugăciune, de trezvie și lucrare duhovnicească de puțină­tatea grijilor. Vara se hrănea cu ce-i oferea codrul: bureți, fragi, mure, iar iarna, după cum adeseori mărturisea, părintele Cleopa primea de la oamenii de încredere câte un sac de cartofi. Straton Dumbravă îi ducea în cârcă, urcând muntele cu grijă, pentru a nu fi observat, câte un sac cu barabule, pe care părintele Cleopa le număra și le împărțea pe zile. Rareori mânca doi cartofi odată, iar când apa lipsea, topea zăpadă. Cu câteva ierburi și plante medicinale, culese din poienile munților, își făcea ceaiuri sau supe, când foamea îi dădea târcoale.

Părintele Cleopa ne vorbea și despre modalitatea de construire a unui bordei: să fie sub munte, să fie expus spre soare, să aibă în apropiere o apă curgătoare sau un izvor, pentru a nu rămâne vreodată fără elementul esențial al menținerii vieții, să fie doar într-o mică parte vizibil, iar acolo să fie acoperit cu cetină de brad, muşchi de pădure și coajă de copac.

Așa și-a dus părintele Cleopa traiul binecuvântat de rugăciuni și trăiri pe măsură, în perioada când s-a apropiat de Dumnezeu. Astfel de stare se întâlnește foarte rar.

Pildă de statornicie în rugăciune pentru generaţiile de astăzi

Noi nu găsim timp să ne rugăm nici câteva clipe, iar când ne rugăm, suntem grăbiți ori cu mintea răvășită după lucruri care nu au relevanță.

Un astfel de model poate să ne inspire, într-o vreme când doar rugăciunea mai are importanță, întrucât străbate cerurile și ajunge la Dumnezeu.

Trebuie să nu uităm şi să luăm aminte că arhimandritul îmbună­tățit Cleopa Ilie a parcurs anii grei ai regimului comunist prin osârdia unor credincioși. Cei din Stulpicani, Vadul Negrilesei, Plutonița și alte sate erau oameni ai lui Dumnezeu. Unii dintre urmașii lor trăiesc și se bucură să știe că în casa sau locul lor au adăpostit un sihastru, în vremuri de prigoană.

Cred că părintele Cleopa îi cuprinde pe toți în rugăciunea lui, iar aceasta îi ajută să străbată vremurile, să se apropie de Domnul, Care este pretutindeni şi pe toate le plineşte.