Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Arhimandritul Simeon Combei, paternitate duhovnicească și tradiție isihastă la Mănăstirea Frăsinei

Arhimandritul Simeon Combei, paternitate duhovnicească și tradiție isihastă la Mănăstirea Frăsinei

Galerie foto (2) Galerie foto (2) An omagial
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 08 Sep, 2022

Parte esenţială a unei ascendenţe duhovniceşti întărite pe experienţa isihastă a marilor sfinţi din Oltenia, Mănăstirea Frăsinei a născut în decursul istoriei părinţi cu viaţă îmbunătăţită, rugători şi mărturisitori ai Mântuitorului Hristos pe aceste meleaguri binecuvântate. Între cei mai de seamă se numără şi arhimandritul Simeon Combei (1891-1983), cel de-al patrulea stareţ al Frăsineiului.

Chipul duhovnicesc al acestui mare părinte din lavra Sfântului Calinic de la Frăsinei se conturează paterical în documentele vremii, viața și experiența sa de rugăciune devenind mărturisitoare în alesele „Convorbiri duhovniceşti” ale părintelui Ioanichie Bălan. A fost ucenic al părintelui Porfirie Bucurescu, cel de-al treilea stareţ al mănăstirii.

În relatările părintelui Ioanichie Bălan îl regăsim pe venerabilul stareţ povestind despre importanţa Mănăstirii Frăsinei ca loc de rugăciune isihastă şi de nevoinţă du­hovni­cească, moştenire a Sfântului Ierarh Calinic peste veacuri. Parte recentă a ascendenţei duhovniceşti a mănăstirii, părintele stareţ Simeon identifică anii de culme ai vieţuirii monahiceşti, dar şi profeţia Sfântului Calinic despre vremurile tulburi ce urmau să vină: „Cea mai aleasă perioadă a fost între anii 1860 şi 1863, când însuşi Sfântul Calinic a întemeiat această mănăstire. De la el au fost doi stareţi la Frăsinei, unul grec din Athos şi altul român, apoi părintele Porfirie, stareţul meu. Apoi eu... Ai văzut ce spune Sfântul Calinic despre timpul nostru. Încă se mai păstrează în predanie o prorocie a lui, cum că în timpul celui de-al cincilea stareţ, Mănăstirea Frăsinei va avea de suferit. Şi doar aţi auzit că de câţiva ani s-a intervenit la Sfântul Sinod, şi Sinodul a dezlegat blestemul pus de Sfântul Calinic, de a nu intra femei în această mănăstire. Mă întreb dacă se poate dezlega un astfel de blestem. De atunci s-a ridicat piatra pusă de Sfântul Calinic, mai devale în drum, cu blestemul lui şi s-a pus la muzeu” (Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovniceşti, 1984, p. 471).

Practica rugăciunii isihaste

Practica rugăciunii isihaste, instituită de Sfântul Ierarh Calinic ca preocupare de căpetenie pentru monahii din Frăsinei, îi era foarte cunoscută şi în acelaşi timp familiară stareţului Simeon Combei. În acest sens, el ne aminteşte despre rânduiala moştenită de la părintele său duhovnicesc, avva Porfirie Bucurescu, care „era un stareţ duhovnicesc şi un călugăr foarte nevoitor, poate cel mai bun stareţ al Mănăstirii Frăsinei. Ţinea mult la biserică. La orice slujbă era nelipsit. Apoi cerea fiecăruia să petreacă în linişte, să facă ascultare, să ţină tăcere şi să zică rugăciunea lui Iisus”. Despre pustnicii din munţii care înconjurau mănăstirea în timpul său, părintele Simeon spunea că erau legaţi de tradiţia isihastă începută de monahul grec Lavrentie, venit aici din Sfântul Munte, care vieţuia într-o peşteră. De asemenea, despre marii duhovnici ai mănăstirii, avva Simeon îşi aminteşte că au existat dintotdeauna. Dintre toţi, „cel mai deosebit a fost părintele ieroschimonah Silvestru Florescu. Un mare duhovnic, tăcut, smerit, portitor şi sfătuitor. A murit în 1957. El şi-a spus dinainte ziua şi ceasul morţii. A mai fost altul, ieroschimonahul Ioachim, tot aşa de bun, nevoitor, duhovnicesc, dar şi el a murit acum de Sfintele Paşti” (ibidem, pp. 472-473).

Rânduiala athonită, statornicită de Sfântul Ierarh Calinic la Sfânta Mănăstire Frăsinei, a fost dintru început apărată de legământul arhieresc prin care femeile nu au acces în acest loc. Profeţia Sfântului Calinic, anume că în vremea celui de-al cincilea stareţ mănăstirea va trece printr-o perioadă de încercare, a fost identificată de părintele arhimandrit Simeon Combei în încercarea de a dezlega legământul Sfântului Calinic. „Legământul acesta ­arhieresc era de mare folos duhovnicesc pentru soborul mănăstirii noastre. Era un lucru sfânt, care făcea cinste acestui lăcaş şi aducea multă linişte mănăstirii. S-a făcut un mare rău pentru călugări şi pentru mănăstire... Păcat! După anul 1968 a venit aici un vlădică din Sinod şi ne-a zis: «Noi am dezlegat acest blestem, dar aici Sfântul Calinic este stăpân! Aşa că numai el trebuie să dezlege ceea ce singur a legat cu blestem»” (ibidem, p. 472). Dincolo de aceste încercări, rânduiala ­athonită de la Frăsinei a fost păstrată cu sfinţenie, fiind apărată în continuare de legământul Sfântului Ierarh Calinic, care s-a păstrat în toată vremea ca viu şi lucrător în conştiinţa poporului.

Date biografice

Părintele arhim. Simeon Com­bei, cel de-al patrulea stareţ al Mănăstirii Frăsinei, s-a născut la 16 iunie 1891, în localitatea doljeană Zănoaga. A primit la botez numele de Ştefan, fiind crescut în credinţa şi rânduiala Bisericii Ortodoxe. La vârsta de numai 16 ani s-a hotărât să păşească spre îngerescul chip al călugăriei, bătând la poarta Sfintei Mănăstiri Frăsinei. A ucenicit alături de părintele arhim. Porfirie Bucurescu, care l-a luat sub mantia călugărească în drumul spre altarul jurămintelor monahiceşti. Astfel, tânărul Ştefan le-a lepădat pe cele ale lumii şi le-a primit pe cele ale lui Hristos, fiind tuns monah în 21 noiembrie 1912, cu numele de Simeon. În 1916 s-a înrolat voluntar în armată, hotărât fiind să ajute ca infirmier pe frontul Primului Război Mondial. Pentru faptele sale de curaj a fost răsplătit cu mai multe distincţii militare: Crucea „Regina Maria”, Medalia „Victoria” sau Ordinul „Meritul Bisericesc”. În 1917 este rănit şi, după o perioadă de refacere, revine la metania sa din Frăsinei. Cu multă nevoinţă duhovnicească s-a ridicat pe treptele clericale, ajungând până la rangul de arhimandrit (1938), în vremea Episcopului Vartolomeu Stănescu. A fost aproape patru decenii stareţul Sfintei Mănăstiri (1927-1965). În vremea regimului comunist a săvârşit un an de detenţie la Piteşti, fiind condamnat pentru atitudine potrivnică sistemului.