Barbu Hoban, valoros copist şi traducător

Fără a îmbrăţişa cariera preoţească, Barbu Hoban desfăşoară o rodnică activitate la catedră, precum şi migăloasa muncă de copiere şi traducere a cărţilor. Am identificat în arhiva istorică a muzeului bisericii din Şcheii Braşovului două manuscrise aparţinând acestui cărturar. Primul este un pomelnic al domnilor, urmat de manualul de filosofie, documente care confirmă valoroasa muncă de copist şi traducător a acestuia.

Cercetând arhiva istorică din Şcheii Braşovului, Nicolae Iorga descoperă, în anul 1939, „măcar o fotografie, pagina întâi a pomelnicului vechiu al bisericii româneşti din Şchei”, comunicând ştirea printr-un valoros studiu (Nicolae Iorga, O descoperire privitoare la Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului, în Memoriile Academiei Române - Secția istorică, seria II, tom XXII, 1939, Bucu­rești). După câţiva ani, Candid Muşlea, editând cunoscuta monografie a ctitoriei din Şchei (Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului, vol. I-II, Brașov, 1943-1946), regreta pierderea valorosului pomelnic din anul 1665, fiind nevoit să-l reproducă pe cel din anul 1753. Împrejurări fericite fac să-l identificăm în arhiva muzeului (ms. 40) şi să ne convingem că Barbu Hoban este autorul acestei scrieri. Redactat integral în limba slavonă, în format 31 x 21 cm, cu textul înscris pe două coloane, legat în piele roşie, manuscrisul poartă pe fila de titlu menţiunea: „S-a înnoit acest pomelnic de la sfânta biserică şcheiană, care e la răsărit de oraşul Braşov… s-a scris în luna februarie, ziua 7, anul 7173 (1665)”.

Fără a fi „un caiet mic”, cum credea Nicolae Iorga, care, în baza foto­grafiei, nu putea să-şi dea seama de format, manuscrisul prezintă cronologic ctitorii voievozi cu familiile lor, precum şi creştinii donatori locali, care s-au dovedit prin daniile lor tot ctitori. Din această înşiruire nu lipseşte nici Mihai Viteazul, pe care Iorga îl credea neacceptat în pomelnicul bisericii pe motiv că era bastard. Or, exact fila a doua (pe care Iorga n-o găsise) începe prin a consemna: „Pomeneşte, Doamne, pe Io Mihail Voievod şi pe domna sa Stanca, Io Nicola şi sora sa Florica”. Astfel, numele valorosului voievod, împreună cu doamna Stanca, fiul său Nicolae şi fiica Florica, apare în document. Era de neconceput ca Mihai Viteazul să nu fie pomenit în Şchei, ştiute fiind legăturile acestuia cu românii de aici şi biserica lor prin protopopul Mihai, mai ales că le oferise danii şi lăsase moştenire moşia Micşuneşti din Ilfov, precum şi muntele Baiul din zona Predealului. În memoria sa, junii braşoveni poartă modelul căciulii sale şi chipul său pe steagurile lor, iar în tinda bisericii este imortalizată scena intrării lui Mihai Viteazul în Braşov.

Primul domn amintit este „Nea­goe voievod” (fără titlul Basarab), alături de doamna Despina şi fiul lor Teodosie, fapt ce confirmă că dania lui Neagoe s-a făcut după ce muriseră ceilalţi doi fraţi ai lui Teodosie. Vechiul catastif al bisericii inventariază şi „o cădelniţă mare de argint” de la acest voievod. Urmează în pomelnic, cronologic, domnii Moldovei şi ai Munteniei: „Radu voievod şi doamna Voina şi Manasie, Sofronie, Neacşa... fiica sa Ana monahia, fiul său Vlad voievod”. Urmează „Petru voievod al Moldovei”, cu siguranţă Petru Rareş, a cărui prezenţă în pomelnic este firească pentru numeroasele sale incursiuni făcute în Transilvania, prin cunoscutul asediu asupra Braşovului. Urmează „Io Pătraşcu Voieovod”, alături de doamna Voica şi fiica sa Maria, măritată la 1577 cu logofătul Radu de Drăgoeşti. De la acest domn s-au păstrat, conform vechiului catastif: „un pahar”, de­sigur, potir de cuminecătură; „un stihar de stambă galbin... un stihar de catifie mohorâtă... un stihar de catifie verde... un procov de tetrapod de zarpa” (Catastif 1, pp. 15-16).

Cronologic, pomelnicul consemnează pe „Io Alexandru voievod al Moldovei”, desigur Lăpuşneanul, de la care se păstrează şi azi un impresionant Tetraevanghel miniat, donat bisericii în 1560 şi copiat de Mateiaş Logofătul la Mănăstirea Râşca, ctitoria voievodului. Urmează moldoveanul Alexandru Vodă al Valahiei, fiul lui Mihnea cel Rău, în timpul căruia venea la Braşov diaconul Coresi pentru a tipări primele cărţi de circulaţie în limba română, voievodul muntean dovedindu-se protector al acestor tipărituri. Pomenind în continuare pe „Io Pătru Voievod Dumitru şi doamna sa Soltana”, desigur că recunoaştem pe Petru Cercel, care, la Braşov, celebrase nunta sa. Cronica protopopului Vasile îi atribuie o deosebită contribuţie ctitoricească pentru biserică, întrucât a reuşit „să împodobească altarul, în anul de la Hs. 1583” (Radu Tempea Istoria sfintei besereci din Șchii Brașovului, ms. 39, arhiva muzeului, p. 195). Același cronicar, Radu Tempea, adaugă că „a ridicat tinda bisericii de piatră şi a înfrumuseţat oltariul şi biserica cea veche cu toate chipurile sfinţilor şi cu podoabe în anul 1583” (p. 59). Vechiul catastif al bisericii (Catastif 3, p. 177) confirmă chiar adevărul, că doamna Soltana a fost înmormântată aici, în „tinda cea mare, zugrăvită vechi cu 5 stâlpi de zid, fereastră 3 în mijloc o gratie de fier în ceia ce iaste îngropată domniţa Soltana, fata Mircii vodă şi domnului Petru Voievod (soţie) 1572”.

Şi iarăşi, ca într-o cronică a unităţii, urmează în catastif Ioan Vodă „cel viteaz”, fiul lui Ştefăniţă Vodă, alături de fiul său, Radu Voievod (necunoscut în şirul domnilor). Vechiul catastif menţionează „un potiraş cu scaun galbin cu lingură de la Ion voievod” (Catastif 1, p. 14).

Era de aşteptat prezenţa în pomelnic a lui „Aron vodă şi doamna sa Stanca şi fiul său Bogdan voievod”, despre care, în ciuda unei scurte domnii, cronica şcheiană consemna: „În zilele protopopului Mihai s-au sculat Aron Vodă de la Moldova de au mai ajutat sfânta biserică, de ce n-au isprăvit Petru Vodă (Cercel, n.n.), Aron Vodă au isprăvit şi s-au zugrăvit şi au mai înălţat turnul în anul 1595” (Radu Tempea, p. 59). În expoziţia muzeului se află hrisovul de danie al lui Aron Vodă, de la 1594, noiembrie 28, prin care oferea anual bisericii 12.000 de aspri, lăsând cu limbă de moarte ca „şi cine va fi domnitor din copiii noştri sau pe cine l-ar alege Dumnezeu să fie domn în ţara noastră a Moldovei, acela să nu strice dania noastră şi aşezământul, să facă şi el dare” (doc. l, arhiva mu­zeului).
În continuare, pomelnicul consemnează pe „Io Ştefan Voievod al Moldovei şi doamna sa Maria”, ceea ce ne face să ne gândim la Ştefan cel Mare, ori la Ştefan Răzvan, domnul de numai câteva luni (aprilie- august 1595), urmaş al lui Aron Vodă, ori la Ştefan Tomşa (domn în anii 1611-1615 şi 1621-1623), de la care s-au primit „un procov cu zarpa... 3 procoviţe, o sfită de zarpa cu flori galbene” şi „un pahar alb cu scaun mare de la doamna lui Ştefan”. Urmează în pomelnic Radu Şerban, fostul paharnic al lui Mihai Viteazul, pomenit împreună cu Doamna Elena, lipsind fiicele Ancuţa şi Elena. Se cunosc legăturile acestui domn cu românii din Şchei, în primul rând în contextul luptelor de la Braşov, la 1604, pentru a-l birui pe Moise Szekely, pretendentul la tronul Transilvaniei: „Şi l-au adus, scria cronica şcheiană, protopopul Mihai pe Măria sa pe credinţă, aici la Braşov şi l-au primit cu mare cinste şi au făcut Măria Sa bună legătură şi pace în Braşov cu domnii Cetăţii”. Memorabilă rămâne lupta cu Gabriel Bathory, tot la Braşov. Probabil că, în contextul acestor evenimente sau în timpul refugiului de la Braşov, Radu Şerban a oferit (aşa cum ne dovedeşte vechiul catastif „o sfită cu câte 3 ţin­te cu galbiu, 1 stihar de lastră ro­şie, un petrafir... 6 masă - de tafta...”).

Domnul muntean atât de aplecat spre carte, Matei Basarab, îi urmea­ză în pomelnic, alături de doamna sa Elena, de la care se păstrau în biserică, conform vechiului catastif, „un stihariu galbin de ctifie” (p. l7) şi probabil cele două exemplare din „Îndreptarea legii”, tipărite sub patronajul său la Târgovişte şi aflate azi în Şchei, oferite probabil în timpul pribegiilor din Ardeal. Contemporanul său moldovean, Vasile Lupu, figurează în continuare în pomelnic, fără a se pomeni şi prima sa soţie, Tudosca sau cea de-a doua, Ecaterina (fiica hanului tătărărsc), doar „cu copiii” (Ioan, Maria şi Ruxandra, prima soţie, şi Ştefan cu cea de-a doua, cărora nu le consemnează numele).

După pomenirea în document a lui „Io Grigoraşcu Ghica, voievodul Valahiei şi doamna sa Maria” (fără numirea celor trei copii Matei, Ruxandra şi Cristina) se pomeneşte „Io Gheorghe Ştefan şi doamna sa Elisafta”, al cărui hrisov se păstrează încă în muzeu, fiind identic în conţinut cu cel al lui Aron Vodă. Ultimul domn, amintit până la 1665, este Eustatie Dabija, împreună cu doamna sa Dafina şi copila lor Maria, viitoarea soţie a lui Duca Vodă. În aceeaşi manieră sunt consemnaţi boierii moldoveni şi munteni, precum şi personalităţile pe care, din motive de spaţiu, nu le pomenim. Astăzi, acest inedit manuscris al pomelnicului oferă câmp larg de studiu celor interesaţi de stabilirea genealogiilor domnilor moldoveni şi munteni, dar şi pentru identificarea unor personalităţi locale.