„Biserica a păstrat în anumite momente însuși Statul român”

Senatul României a adoptat, în 12 februarie 1925, proiectul de lege „pentru ridicarea Scaunului Arhiepiscopal și Mitropolitan al Ungro-Vlahiei, ca Primat al României, la rangul de Scaun Patriarhal” cu o majoritate relevantă, iar conform uzanțelor constitu­ționale a fost trimis la Adunarea Deputaților pentru a fi dezbătut și votat și acolo. „Legea pentru ridicarea Scaunului Arhiepiscopal și Mitropolitan al Ungro-Vlahiei, ca Primat al României, la rangul de Scaun Patriarhal” a fost sancționată de regele Ferdinand în 23 februarie 1925, iar în 25 februarie 1925 a fost publicată în Monitorul Oficial.

În ziua de 17 februarie 1925, la ora 15:15, se deschidea ședința Adunării Deputaților, iar președintele ședinței era deputatul liberal Mihail Orleanu (1859- 1942). În sală erau prezenți: I.G. Duca, Vintilă Brătianu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Alexandru Lapedatu, Alexandru Constantinescu, George Mârzescu. Dezbaterea a debutat prin prezentarea Raportului Comisiei pentru Ministerul Cultelor, Artelor și Instrucțiunii, iar deputații comisiei l-au desemnat ca raportor pe deputatul liberal Petre Gârboviceanu (1862-1934), absolvent al Seminarului Teologic, om apropiat de Biserică și care, după cum se scria în Revista Biserica Ortodoxă Română (1935), a adus prin activitatea sa ca profesor și om al cetății „reale servicii Bisericii”.

Raportul elaborat de comisia de specialitate a Camerei Deputaților conținea un veritabil istoric al Bisericii Ortodoxe, începând cu istoria Bizanțului și mergând în actualitatea secolului al XIX-lea, iar în planul al doilea se făcea o lungă trecere în revistă a istoriei Bisericii Ortodoxe din spațiul românesc de la etapa istorică a întemeierii Mitropoliilor Țării Româ­nești şi Moldovei și apoi la prefacerile de după 1859, când statul român modern se fondase, iar la 1885 Biserica națională își dobândise autocefalia. Raportul afirma, de asemenea, prefacerile României de după 1918, arătând că ridicarea la rangul de Patriarhie era un gest necesar „pentru vaza Statului nostru, pentru virtuțile seculare ale poporului nostru, pentru serviciile aduse de Biserica Ortodoxă națională Statelor române în tot trecutul istoric, căci ea a fost una cu Statul în toate momentele vieții, fie ele de bucurie, fie de durere”. În aplauzele deputaților, Petre Gârboviceanu încheia citirea documentului: „E un moment solemn pentru Adunarea națională și bucuria e mare, pentru că întâiul ierarh al Bisericii noastre ortodoxă, care va purta acest titlu, e IPS Mitropolitul Miron Cristea, pentru merite personale și ca Sfântul simbol al unificării sufletești a neamului nostru”.

Așa cum se cunoaște din practica parlamentară, dezbaterile legilor reprezintă momente de polemică în care doctrine, idei ori proiecte necesare pentru viața cotidiană sunt supuse investigării, îndoielii, găsirii unor sensuri ascunse, interese pecuniare. Există, însă, în anumite contexte istorice, legi care întrunesc în mod fericit adeziunea tuturor, iar discuțiile sunt adevărate apologii ale momentului. Este şi cazul „Legii pentru ridicarea Scaunului Arhiepiscopal și Mitropolitan al Ungro-Vlahiei, ca Primat al României, la rangul de Scaun Patriarhal”, când polemicile s-au oprit, iar deputații și-au exprimat bucuria și speranțele în transformările pe care această lege avea să le confere Bisericii. După prezentarea raportului, mai mulți deputați au luat cuvântul și au subliniat însemnătatea momentului, a legii care urma să fie votată și, mai ales, au vorbit despre rolul major pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut în viața poporului, de-a lungul timpului.

„Adunaţi laolaltă toată ortodoximea romănească”

Prezentăm câteva idei ale unor lideri marcanți ai acelei epoci, care au vorbit în numele partidelor pe care le conduceau, şi anume Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. După citirea raportului comisiei de specialitate, primul care a luat cuvântul a fost Iuliu Maniu, liderul Partidului Național Român, care, într-un strălucit expozeu, a spus că „se cuvine deci, ca atunci când putem prăznui Casa aceasta grandioasă a unității neamului românesc, care unește întreg poporul românesc pe vecie și nedespărțit într-un singur Stat, să se facă ca și biserica ortodoxă, națională, română, reprezentatoarea sufletească a imensei majori­tăți a poporului românesc și patroana sufletească veacuri de-a rândul, să se bucure și ea și să aibă mulțumirea sufletească de a o fi înălțat și întărit...”

Celălalt lider important care a luat cuvântul, Ion Mihalache, a rostit următoarele cuvinte: „(...) sunt acte și legiuiri care pornesc din preocupări de ordin cu totul înalt, preocupări care rezumă sufletul nostru național în aspirațiile sale, în mândria și în prestigiul său. În fața acestor preocupări, deosebirile de partid încetează. Totdeauna în fața lor nu ne vom găsi decât într-un singur partid, partidul tuturor românilor. Așa este actul de astăzi extraordinar prin importanța lui. Biserica a păstrat neatinsă flacăra sufletului românesc. Biserica a păstrat în anume împrejurări însuși Statul român... Atât de mult s-a confundat viața de Stat a noastră cu viața Bisericii, încât noțiuni ca lege au ajuns să însemneze și credința creștinească. Legea de față nu face altceva decât să consdințească prin stare de drept ceeace Dumnezeu ne-a învrednicit să avem în urma războiului, ca stare de fapt. Și când Dumnezeu ne-a învrednicit prin mila Sa, prin sângele fraţilor noştri şi prin sprijinul marilor noştri aliaţi să vedem adunaţi laolaltă, în cuprinsul României Mari, pe toți fiii neamului nostru, ne-am văzut adunaţi laolaltă toată ortodoximea romănească din cele patru mitropolii şi arhiepiscopate, sub conducerea de fapt a unui singur stăpânitor”.

Odată cu rostirea punctelor de vedere ale reprezentanților partidelor politice care, așa cum am arătat anterior, au subliniat rolul major al Bisericii în istoria poporului și a țării, s-a trecut la votarea legii care a fost adoptată cu unanimitatea celor 156 de voturi exprimate. La final, ședința a fost suspendată pentru ca, în afara cadrului acesteia, Patriarhul Miron Cristea să poată rosti un cuvânt de mulțumire la adresa Parlamentului României pentru adoptarea acestui act însemnat.

„Legea pentru ridicarea Scaunului Arhi­episcopal și Mitropolitan al Ungro-Vlahiei, ca Primat al României, la rangul de Scaun Patriarhal” a fost sancționată de regele Ferdinand în data de 23 februarie, iar în ziua de 25 februarie 1925 a fost publicată în Monitorul Oficial. Odată cu intrarea sa în vigoare, legea stabilea și recunoștea, în primele două articole, faptul că Scaunul Arhiepiscopal și Mitropolitan al Ungro-Vlahiei se ridica la rangul de Scaun Patriarhal, iar Mitropolitul Primat devenea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Articolul al treilea confirma că, din acel moment, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române se bucura de toate drepturile recunoscute de legile țării, iar celelalte două articole dispuneau pentru viitor modalitățile de alegere a patriarhului.

Adoptarea acestei legi avea să fie urmată de un alt act la fel de semnificativ, și anume adoptarea, în luna mai a aceluiași an, a Legii și statutului pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, prin acest set de acte care exprimau voința Parlamentului și a poporului, coroborate cu deciziile Sfântului Sinod, anul 1925 a marcat un moment semnificativ în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Statul român recunoștea de facto prestigiul pe care Biserica îl dobândise de-a lungul timpului în societatea românească, dar, mai ales, era un înalt semn de recunoaștere a contri­buției la rezistența poporului român în fața vicisitudinilor istoriei.