În noianul responsabilităților ce-i reveneau ca păstor al Bisericii și slujitor al neamului, în taina inimii sale, ierarhul Miron Cristea a avut o chemare lăuntrică specială - grija față de copiii suferinzi ai neamului român, cei care în ochii săi reprezentau icoana curăției îngerești: „Și cum vă văd pe voi [...] nevinovaților copii de școală, care înlocuiți corul îngerilor, ce cântau deasupra ieslei de la Betleem: «Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace și între oameni bunăvoire», iată vin și eu între voi, eu arhipăstorul vostru, eu părintele vostru iubitor, căci voi sunteți fiii mei sufletești, voi sunteți comoara mea” (Elie Miron Cristea, Pastorale și cuvântări ale unui episcop român în țară sub stăpânire străină, vol. II, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1923, p. 102).