Căminul vârstnicilor ocrotiți de Sfântul Andrei în Alba Iulia

În cartierul Bărăbanţ din municipiul Alba Iulia funcţionează, sub cupola Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, o instituţie ce oferă îngrijire, atenţie şi căldura unui cămin vârstnicilor aflaţi în situaţii dificile. Aşezământul „Sfântul Andrei” oferă servicii sociale şi de îngrijire pentru vârstnici începând cu anul 2007, când a fost construit un centru rezidențial. Acesta a fost realizat de Parohia Bărăbanţ în parteneriat cu Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia.

Mulţi dintre tinerii plecaţi la muncă departe de locurile natale au lăsat în urma lor părinţi care, odată cu trecerea timpului, au devenit tot mai însinguraţi sau mai neputincioşi din cauza bolilor. În această situaţie se aflau şi vârstnicii pe care i-am întâlnit la Aşezământul „Sfântul Andrei” din Bărăbanţ, Alba Iulia. Unii dintre beneficiarii aşezământului au copii, însă cei mai mulţi sunt plecaţi departe, iar în cele mai multe cazuri, vârstnicii au nevoie de ajutor permanent şi specializat, de care pot beneficia prin intermediul centrului.

În prezent, aici sunt îngrijiţi vârstnici care fac parte din trei categorii de dependenţă: independenţi fizic şi psihic, semidependen­ţi şi dependenţi total fizic şi psihic. În cele două centre rezidențiale aflate în subordine, Asociaţia „Sfân­tul Andrei” Bărăbanţ oferă cazare în regim de pensiune completă şi servicii de asistenţă personală nonstop: servicii medicale, de îngrijire, servicii sociale şi de consiliere psihologică, servicii de alimentaţie etc. 

Spațiile de îngrijire sunt dotate cu camere moderne cu câte două, trei sau patru paturi. Fiecare cameră dispune de baie proprie. De asemenea, curtea interioară este amenajată pentru activități recreaționale și de terapie. Zilnic, vârstnicii participă la activități socio-recreative, cu servicii sociomedicale integrate, şi de un plan individualizat de asistență și îngrijire. Astfel, li se administrează medicamentaţia, este monitorizat tratamentul prescris de medic, se monitorizează parametrii fiziologici, se fac vizite săptămânale la medicul de familie, este asigurată consilierea psihologică, pastorală și socială, precum şi îngrijirea personală. 

Vârstnicii primesc hrana conform recomandărilor medicilor, iar în anumite situaţii se fac trimiteri la medici de specialitate sau la spital pentru analize şi investigaţii medicale de specialitate, după cum am aflat de la preotul Mihai Ţârău, directorul Aşezământului „Sfântul Andrei”, şi de la asistenta socială Geanina Tomuţa, care activează în cadrul centrului. 

Implicarea Parohiei Bărăbanţ

Asociaţia „Sfântul Andrei” Bărăbanţ a fost înfiinţată în 2006, iar în anul 2007 a fost gata prima parte a clădirii aşezământului. „Aveam pe atunci 24 de locuri exclusiv pentru persoane vârstnice, iar conform Legii 17 clădirea era gândită pentru persoane vârstnice care se deplasează. Am constatat ulterior că este nevoie să creăm spaţii şi pentru persoane vârstnice imobilizate, pentru că dintre cei care veneau şi erau mobili, mulţi ajungeau la neputinţă şi necesitau îngrijire în continuare. În 2009, într-o casă mai mare, s-au amenajat încă 20 de locuri pentru persoane imobilizate, cu băi mari în care puteam să manevrăm scaune cu rotile şi alte dotări. În anul 2012 am aplicat la un program operaţional regional şi am obţinut o finanţare de un milion de euro şi am extins prima clădire, însă finanțatorul ne-a obligat să dăm la cheie ceea ce facem, iar proiectul nostru fiind destul de mare, am reuşit să construim doar demisolul şi parterul - demisolul era folosit ca spaţii pentru depozitare, magazii, spălătorie de haine, iar la parter erau sala de mese şi bucătăria. În 2014 a fost gata, am sperat să mai obţinem fonduri europene, dar pentru că ne aflăm în Alba Iulia, chiar dacă Bărăbanţul este un fost sat alipit municipiului, nu am reuşit să mai obţinem fonduri europene. Dacă eram într-o zonă rurală, puteam să mai aducem o astfel de finanţare”, a spus pr. Mihai Ţârău, directorul aşezământului şi paroh al Bisericii Bărăbanţ.

Între timp, asociaţia şi parohia au dezvoltat alte activităţi, iar din acest an urmează să înceapă extinderea pe verticală a clădirii care a fost finalizată în 2014. „Scopul este de a ajunge la 200 de locuri pentru persoane vârstnice. Pe lângă creşterea numărului de locuri de cazare este vorba şi despre o dezvoltare a serviciilor, din punct de vedere calitativ. Momentan lucrăm cu medici specialişti curanţi ai beneficiarilor, dar dacă reuşim să aducem aici mai mulţi beneficiari, atunci vom putea convinge un medic să lucreze în aşezământ. Pe lângă asta, avem serviciile de kinetoterapie-fizioterapie externalizate, dar dacă ajungem la 200 de persoane în centru, vom reuşi să creăm aici un spaţiu şi să angajăm pe cineva care să se ocupe de partea aceasta. Noi ne-am propus ca această componentă socială să rămână în continuare, ne dorim să fie o activitate accesibilă pentru persoane vârstnice cu un venit normal în România”, a spus părintele Ţârău.

În prezent, aşezământul are 56 de locuri şi sunt 52 de persoane îngrijite. „Ei primesc servicii de la A la Z. Familia, în cazul celor care au familii, vine în vizită pentru socializare, nu trebuie să se ocupe de nimic, noi ne ocupăm de tot. În ceea ce priveşte personalul, acesta înseamnă aproximativ jumătate din numărul de beneficiari, iar pe partea de îngrijire avem cele mai multe persoane angajate. Sunt infirmierele, pentru că aici, la noi, cele mai multe persoane sunt imobilizate sau cu demenţă senilă, iar aceştia din urmă trebuie asistaţi şi când mănâncă, în timp ce persoanele imobilizate trebuie ajutate să meargă inclusiv la baie. Avem şi asistentă medicală prezentă care se ocupă de manevre terapeutice, monitorizări, parametri fiziologici şi care comunică cu medicul de familie. Avem şi un medic de familie care se ocupă de toţi cei îngrijiţi, vine periodic, îi vede, iar asistenta medicală ţine legătura cu medicul şi îi spune dacă sunt modificări mai deosebite. Lucrăm cu mai mulţi psihiatri, pentru că beneficiarii cu demenţă senilă trebuie să aibă un contact cu medicul psihiatru, pe partea neurologică, la fel”, a mai adăugat preotul paroh.

În ceea ce priveşte finanţarea aşezământului, părintele responsabil ne-a precizat că a fost un prim proiect cu primăria, în anul 2007, pe programul PHARE, iar după ce s-a finalizat proiectul, primăria asigura o treime din totalul din cheltuieli pentru susţinerea activităţii, pentru o perioadă de doi ani. „Apoi, s-au mai schimbat condiţiile la primărie şi am ajuns la un moment în care am făcut nişte calcule, dacă beneficiarii mai pot primi indemnizaţia de însoţitor. Pentru că erau multe cazuri cu probleme de handicap, aşa cum e şi la demenţă senilă, ne-am gândit să renunţăm la parteneriatul cu primăria şi încercăm să obţinem tot ce se poate obţine pentru beneficiari. Ne bazăm pe contribuţia beneficiarilor, acei 60% din veniturile pe care le au, la care se completează cu partea de pensii de handicap, indemnizaţia de însoţitor şi mai rămâne o diferenţă care este suportată de familie. Costurile sunt stabilite în funcţie de gradul de dependenţă. De la începutul lunii martie am făcut o majorare a acestor costuri pentru că nu ne mai descurcam - majorarea salariului minim de la 1 ianuarie, creşterea preţurilor la utilităţi -, iar acum avem 120 de lei pe zi pentru persoanele care sunt independente fizic şi psihic, 150 de lei pentru persoanele care au o uşoară dependenţă și 180 de lei pentru persoanele care sunt dependente. Acesta este bugetul pentru fiecare, iar din sumele acestea acoperim tot ce înseamnă cheltuieli”. 

Astfel, după cum ne-a mai precizat părintele Ţârău, din banii încasaţi se plătesc salariile, masa, utilităţile, cheltuielile cu igiena, iar pentru partea de întreţinere a clădirii se asigură fonduri din donaţii şi sponsorizări. „Activând din 2007, am atras multe persoane fizice, în special aparţinătorii sau foştii aparţinători care vin cu Declaraţia 230, dar şi societăţi comerciale din domeniul privat care au înţeles activitatea noastră şi o susţin, având încredere în ceea ce facem. Chiar şi partea de extindere pe care am început-o anul acesta o facem din fonduri proprii, iar acestea provin din donaţii şi sponsorizări, pentru că de cele mai multe ori fondurile solicitate beneficiarilor asigură în cel mai bun caz costurile cu întreţinerea lor”. Un sprijin important al Aşezământului „Sfântul Andrei” a fost Parohia Bărăbanţ. „Mare parte din cei care ne sprijină sunt din parohie, ne sunt aproape şi cunosc activitatea. Pentru că aici avem sala de mese, organizăm şi masa de pomenire, iar familiile care dau această masă ţin cont şi de cei care sunt aici, astfel că în ziua respectivă este asigurată o masă. Ne aflăm într-o zonă care, deşi ţine administrativ de Alba Iulia, oamenii încă cultivă grădinile, iar toamna, mare parte din conservele pentru iarnă sunt asigurate. Pe parcursul anului primim legume, fiecare aduce ce are în grădină”, ne spune preotul Mihai Ţârău, care este şi parohul comunităţii de credincioşi din Bărăbanţ. 

Activităţi zilnice cu beneficiarii

În ceea ce priveşte activităţile sociale din cadrul aşezământului, vârstnicii sunt implicaţi zilnic în diferite acţiuni. „În perioada pascală au primit daruri, în 15 mai a fost Ziua familiei şi noi încercăm să îi facem să simtă că aici aparţin unei familii, că aici este casa lor. La 1 iunie am avut activităţi de ludoterapie, terapia prin joc. În 18 octombrie aniversăm Ziua vârstnicului, apoi vin sărbătorile de iarnă, cu Moş Nicolae, Moş Crăciun. Vin copiii de la şcoli sau alte instituţii care le oferă vârstnicilor programe artistice, le cântă, îi colindă. Încercăm să le facem viaţa mai frumoasă”, ne spune asistenta socială din cadrul aşezământului, Geanina Tomuţa. 

Încă de la deschiderea centrului au fost organizate activităţi în cadrul Zilelor Porţilor Deschise, astfel încât în decursul timpului s-a schimbat modul în care aşezământul este perceput în comunitate, iar solicitările pentru un loc sunt tot mai mari. „Aşezământul are şi o pagină de Facebook prin care arătăm ce se întâmplă aici, postăm despre activităţile pe care le facem, iar în acest fel este mai uşor şi pentru familii să vadă ce fac părinţii”, a spus Geanina Tomuţa, care ne-a descris şi cum decurge o zi din viaţa unui vârstnic la centru: „Vârstnicii din centru primesc la ora 9:00 micul dejun, iar până la ora 13:00 ne ocupăm de tot ceea ce înseamnă igienă, medicamentaţie, tratamente, consultaţii. La ora 13:00 este masa de prânz, iar de la 14:00 până la 18:00 avem activităţi. De la 19:00 este cina. Între orele 10:00 şi 18:00 avem program de vizită când pot veni familiile. Beneficiarii stau câte doi în cameră unde au şi televizor. În rest, putem ieşi afară, în special vara, unde mai facem activităţi. Beneficiarii au vârste între 60 şi 94 de ani şi le organizăm zilele de naştere cu petrecere. Când intrăm în posturi, le vorbim despre asta, iar părintele îi spovedeşte şi împărtăşeşte. Printre invitaţii care au participat la activităţile cu vârstnicii a fost şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu, de mai multe ori prezent în aşezământ”.

Asistenţă religioasă pentru vârstnici

Beneficiarii primesc asistenţă religioasă, oferită de către preot în cadrul centrului. Până la pandemie, cei care erau în imposibilitatea de a se deplasa, mergeau la biserica aflată în apropierea centrului. „De regulă, asistenţa religioasă se face aici. Putem face în sala de mese rugăciuni comune, dar de cele mai multe ori se face la patul beneficiarului, mai ales în ceea ce îi priveşte pe cei imo­bi­lizaţi. În apropierea sărbătorilor, be­neficiarii sunt spovediţi şi împăr­tăşiți”, ne-a mai spus părintele Ţârău.

La fiecare masă, înainte şi după fiecare activitate, vârstnicii se roagă împreună, iar când moare unul dintre ei, se fac rugăciuni împreună cu beneficiarii pentru sufletul persoanei decedate. Preotul a menţionat că aşezământul urmează să se extindă cu o componentă de îngrijiri paliative, care va avea şi o capelă cu acces cu lift pentru persoanele imobilizate care pot veni cu scaunul cu rotile. 

Unii vârstnici mai merg acasă, la sărbători sau la evenimente importante din familie, apoi se întorc la aşezământ. Atât părintele Mihai Ţârău, cât şi asistenta socială Geanina Tomuţa au subliniat importanţa pe care o are păstrarea legăturii cu familia şi importanţa pregătirii vârstnicului înainte ca acesta să ajungă la aşezământ. Personalul centrului oferă multă atenţie beneficiarilor, iar aici totul este organizat astfel încât să fie cât mai uşor pentru vârstnici: camera are baie unde este lumină cu senzori; cele 32 de persoane beneficiare sunt sprijinite de infirmiere şi asistente medicale; pe holuri şi în spaţiile comune sunt camere video; în fiecare cameră există butonul de panică. 

Ascultători pentru poveşti de viaţă

Părintele Mihai ne-a mai menţionat că vârstnicii au multe poveşti de viaţă interesante, iar aşezământul a apelat la voluntari care să vină să socializeze cu vârstnicii, să îi asculte: „Trebuie să se înţeleagă că nu avem nevoie de infirmiere, ci de cineva care să stea de vorbă cu ei, să îi asculte”.

Printre beneficiari am întâlnit-o, în timp ce rezolva integrame, pe Livia Copoţ, de 71 de ani, care se află la aşezământ de trei ani: „Eu sunt bine aici, am tot ce îmi trebuie. Acasă eram singură, copiii îs plecaţi, doi sunt plecaţi din ţară, unul e dincolo de Bucureşti, dar şi el e de meserie marinar, şi e tot plecat, nu aveam pe nimeni altcineva. Decât să fiu singură, e mai bine aici, ai cu cine să mai schimbi o vorbă, fetele ne ajută şi ne îngrijesc cu ce avem nevoie. Eu am tetrapareză spastică şi nu mă pot mişca, mă ajută ele, mă ridică, tot ce e nevoie. [...] La integrame sunt la avansaţi. Mă mai uit la televizor, mai am câte o carte de citit, trebuie să ne ocupăm timpul cu ceva. Cu copiii, cu familia vorbim tot timpul. Ne şi vedem, îmi văd nepoţii, am şase nepoţi. Ne dorim sănătate să fie, ca să mergem mai departe”.

Iuliana Spinean, de 94 de ani, profesoară de limba română, ne spune că se simte bine la centru, ca acasă: „Încă mai bine ca acasă, că acasă îs singură, iar aici am cu cine vorbi, personalul este aşa de cumsecade, sunt aşa de omenoşi, drăguţi, e o mângâiere pentru noi. Am un băiat care este la Bucureşti. [...] Am scris şi o carte, de vreo trei-patru ani, după ce am ieşit la pensie”. Pentru longevitate şi o minte sănătoasă recomandă lectura, cartea fiind „secretul” ei: „Cartea a fost viaţa mea. [...] Am predat 35 de ani la şcoală. M-am întâlnit aici cu foşti elevi, au venit la mine, ne-am îmbrăţişat, ne-am sărutat, ca o mamă cu copiii”. Atunci când sunt organizate activităţi omagiale dedicate lui Mihai Eminescu, recită cu mare drag din lirica eminesciană şi ne spune că vrea să scrie o carte în care doreşte să includă şi viaţa de la centrul pentru vârstnici.

Vasile Dănilă se află la aşezământ de 12 ani. Are două fete şi un băiat, care vin să îl viziteze: „Mi-au spus să nu mai lucru atâta acasă. Acolo aveam animale, iar dacă ai animale, este mult de lucru. Într-un timp era bine că era păstor, dar după un timp, nu s-o mai pus nimeni păstor şi trebuia să mă duc după animale, şi după lapte, şi să mă îngrijesc de ele. La noi era satul mic, nu mai sunt oameni. Cei tineri lucrează la Aiud, iar în sat au rămas bătrânii, mulţi au murit, iar case goale sunt destule. Cu sănătatea stau bine, ca bătrânii. Aici îmi place curăţenia şi îmi mai place mult să stau pe afară”.