Care sunt inovaţiile şi abaterile de la normele liturgice, canonice şi pastorale privitoare la săvârşirea Tainei Împărtăşaniei?

Atunci când vorbim sau scriem despre ino­­vaţiile şi abate­ri­­le de la normele li­­turgice, canonice şi pastorale nu înseamnă că îi judecăm ne­a­­părat pe alţii, ci, întâi de toa­te, avem în vedere îndreptarea u­nor situaţii existente în sluji­rea noastră, mai ales atunci când este vorba de săvârşirea Tai­nei Sfintei Împărtăşanii. Vom menţiona în continuare câ­teva dintre ele.

1. Slujirea Sfintei Liturghii, în vederea împărtăşirii cu Sfin­tele Taine, fără pregătirea ne­ce­sară. Practic, slujitorul se a­ba­te de la rânduiala corectă a­tunci când nu respectă etapele preg­ătirii, atât sufleteşti, cât şi tru­peşti, în vederea slujirii Sfin­tei Liturghii şi primirii Sfin­tei Împărtăşanii, aşa cum sunt ele consemnate în Li­tur­ghier şi în toate manualele de te­ologie. Felul corect în care tre­buie să ne pregătim pentru Sfân­ta Liturghie se învaţă în şco­lile de teologie şi prin sfatul du­hovnicului fiecăruia, dar, u­neori, e bine să fie reamintit, cel puţin prin recitirea Po­vă­ţu­i­rilor din Liturghier.

2. Tot de pregătire ţine şi da­to­­ria preotului de a nu uita că, aşa cum învaţă Liturghierul, „da­că va îndrăzni cineva să slu­jească fără biserică sfinţită sau fără antimis sfinţit de ar­hi­e­reu, fără veşminte sfinţite, fă­ră prescuri de grâu şi făină cu­ra­­tă şi fără vin din rodul viţei, u­nul ca acesta se socoteşte nu nu­mai fur de cele sfinte, ci pă­ca­te de moarte face şi osândă şi pe­deapsă îşi agoniseşte“. De a­ce­ea, se cuvine o atenţie sporită în ceea ce priveşte calitatea pres­curilor, a vinului şi a apei fo­losite la Sfânta Liturghie.

3. Tot abatere este şi lipsa pre­ocupării pentru calitatea ma­terialului din care sunt con­fec­­ţionate sau pentru felul cum a­rată Sfintele Vase şi aco­pe­ră­min­tele lor. Acestea trebuie păs­trate curate, iar din când în când, curăţate sau restaurate. Es­te absolut necesară existenţa u­nor procoveţe speciale, folosite la ştergerea potirului şi a gurii du­pă primirea Sfintei Îm­păr­tă­şa­nii, din materiale naturale, ab­sorbante, şi de culoare po­tri­vi­tă (roşii, albe sau aurii). Fo­lo­si­rea în acest scop a a­co­pe­ră­mân­tului Sfântului Potir este ne­potrivită şi contribuie la de­te­­riorarea acestuia.

3. Slujirea Sfintei Liturghii fă­ră primirea Sfintei Îm­păr­tă­şa­nii. Potrivit Canonului 8 A­pos­tolic, „dacă vreun episcop sau­ prezbiter sau diacon sau vre­unul (altul) din catalogul cle­rului, săvârşindu-se Sfânta Jert­fă (Sfânta Liturghie), nu s-ar împărtăşi, să spună cauza. Şi dacă ea ar fi binecuvântată, să aibă iertare; iar dacă n-ar spu­ne-o, să se afurisească, ca u­nul care s-a făcut vinovat de tul­burarea poporului (smin­tea­lă) şi a făcut să se nască bă­nu­ia­la împotriva celui care a adus (sfânta jertfă), ca şi când acesta nu ar fi adus-o după rându­ia­lă“. Prescripţia canonică a fost preluată şi de Povăţuiri, unde ci­tim: „Dacă vreun preot, slujind Liturghia, nu se va îm­păr­tăşi cu Dumnezeieştile Tai­ne, a­fară de întâmplarea că se va îm­bolnăvi în timpul slujbei, a­ce­la foarte greu şi de moarte a gre­şit şi sub canonul caterisirii va cădea. Sub aceeaşi vină cade şi împreună liturghisitorul, da­că nu se împărtăşeşte“. De obicei, atunci când apare această is­pită pentru un slujitor, de a nu se împărtăşi, ea este „moti­va­­tă“ de existenţa vreunui pă­cat grav săvârşit sau de faptul că a fost nevoit să ia medicamente în dimineaţa respectivă. În primul caz, el trebuie să mear­gă cât mai repede la du­hov­nic, să se spovedească, iar în cel de al doilea, să aştepte pâ­nă când sănătatea fizică îi va permite să slujească şi să se îm­părtăşească pregătit, aju­nând după rânduială.

4. Ştim că există norme ca­no­nice referitoare la faptul că slu­jitorii trebuie să se îm­păr­tă­şeas­că în Sfântul Altar (cf. Ca­no­nul 19 Laodiceea), că preoţii se împărtăşesc de către şi după e­piscop, iar diaconii după pre­oţi (cf. Canonul 18 al Sinodului 1 Ecumenic). Nu există nici o dis­poziţie canonică referitoare la momentul în care slujitorii se împărtăşesc, deoarece a­ces­ta este clar consemnat în rân­du­­iala Sfintei Liturghii. Întâlnim însă o abatere de la rându­ia­la corectă a împărtăşirii cle­ri­cilor: în unele biserici, cu mai mulţi slujitori, în care predica sau cuvântul de învăţătură sunt ţinute la Chinonic, şi nu du­pă citirea Evangheliei, aşa cum ar fi firesc, slujitorul care ros­teşte predica nu se îm­păr­tă­şeş­te, ci iese şi rosteşte predica ne­împărtăşit. Ceilalţi slujitori îi păstrează acestuia o parte din părticica IIS într-o lingu­ri­ţă, iar predicatorul se îm­păr­tă­şeş­te la sfârşitul Sfintei Litur­ghii. Motivul? Consideră că, da­că se împărtăşeşte şi rosteşte a­poi predica, se va îneca sau îi va sări din gură o firimitură din Sfânta Împărtăşanie. Ast­fel de motive invocate sunt n­e­po­trivite, în fapt, un astfel de slu­jitor fiind mai mult preocupat de cuvântul de învăţătură de­cât de primirea Sfintei Îm­păr­tăşanii, care devine, din pă­ca­te, ceva secundar.

5. Turnarea de vin în Sfân­tul Potir după sfinţirea Da­ru­ri­lor. În Povăţuiri se men­ţio­nea­ză foar­­te clar că, „de vor fi mulţi cei ca­­re doresc să se îm­păr­tă­şeas­că, pre­otul nicidecum să nu în­drăz­neas­că - neajun­gând în Sfân­tul Po­tir Dum­ne­zeiescul Sân­ge sau Trup - să mai toarne vin sau pâi­ne din nou, că de moar­te va greşi şi lip­sit de dar va fi“. Tot în Po­vă­­ţuiri găsim şi so­luţia pentru o ast­fel de proble­mă: „cei rămaşi ne­­împărtăşiţi să fie îndemnaţi să aştepte pâ­nă a doua zi şi, slu­jin­du-se Li­tur­ghia, să fie îm­păr­tăşiţi şi a­ceş­tia sau să se ia din chivot Dum­nezeieştile Tai­ne, care se păs­trează pentru cei bolnavi, şi să fie puse în Sfân­tul Po­tir şi să fie împăr­tă­şiţi şi aceia, după o­bi­cei“. Dacă pri­ma soluţie este mai greu de pus în practică, cea de a doua poa­te fi la înde­mâ­na pre­otului, care este însă dator să scoată de la început un ag­neţ de mă­ri­me potrivită şi să toar­ne în Sfân­tul Potir cantita­tea de vin ne­cesară pentru nu­mă­rul cre­­din­cioşilor pe care îi are de îm­părtăşit.

7. Folosirea mai multor lin­gu­­riţe pentru împărtăşirea cre­din­cioşilor. Despre această ino­va­ţie şi abatere gravă de la prac­tica corectă de împărtăşire s-au scris multe lucruri, de fie­ca­re dată evidenţiindu-se lipsa de credinţă şi de evlavie a sluji­to­rilor şi a credincioşilor care fac sau doresc să facă asemenea lucruri. Întâlnim, din pă­ca­te, şi inovaţii similare cu aceas­ta, cum ar fi: clătirea/sterili­za­rea/ştergerea linguriţei după îm­părtăşirea fiecărui credincios, folosirea linguriţelor adu­se de acasă de către credincioşii scru­puloşi sau folosirea unei al­te linguriţe decât cea cu care au fost împărtăşiţi credincioşii pen­tru potrivirea Sfintelor Tai­ne de la sfârşitul Sfintei Litur­ghii. Există şi preoţi care, for­ţaţi de autoritatea bisericească, au renunţat la folosirea mai mul­tor linguriţe, însă acum îi o­­bligă pe credincioşi să des­chi­dă gura foarte larg şi să se a­ple­­ce pe spate, într-o poziţie chi­nuitoare, asemănătoare cu cea de pe scaunul stomatologic, „a­­runcându-le“ pur şi simplu Sfân­ta Împărtăşanie în gură, pre­ocupaţi ca nu cumva lingu­ri­ţa să atingă buzele acestora. Ei folosesc o metodă întâlnită în alte Biserici surori, însă exa­ge­r­ează, chinuindu-i pur şi sim­plu pe credincioşi. Motivul pen­tru care procedează aşa es­te identic cu cel pentru care fo­lo­seau mai multe linguriţe. Ori­c­e comentariu în privinţa cre­din­ţei şi evlaviei acestor slujitori este de prisos.

8. E bine de ştiut şi că rân­du­iala canonică prevede pe­deap­sa caterisirii pentru sluji­to­­rii care ar pretinde bani sau ce­va asemănător pentru Sfân­ta Împărtăşanie (cf. Canonul 23 VI ecumenic). (Responsabil de rubrică diac. Ciprian Bâra)