Care sunt rânduielile ce se pot săvârşi pentru copiii morţi nebotezaţi? (II)

Tradiţia creştină liturgică a fost şi este bine imprimată în conştiinţa poporului român binecredincios, întrucât la sate şi la oraşe, în spitale, moaşele sau asistentele medicale au cunoscut dintotdeauna obligaţia că, în cazul în care pruncul nou-născut este suferind şi trage să moară, trebuie botezat numaidecât, chiar dacă, în practică, Taina se oficiază în intervalul de la a opta la a patruzecea zi de la naştere. Totuşi, atunci când pruncul este bolnav, „el trebuie botezat imediat după naştere... Biserica nu fixează zile sau momente din zi când un asemenea botez trebuie săvârşit, ci el se poate face oricând este nevoie”.

Molitfelnicul consemnează această situaţie, cu următoarea soluţie practică: „Se cuvine a şti că, dacă pruncul născut este slăbit şi nu suge, ci trage să moară, nu trebuie să se aştepte, cum rău zic unii, până la a şasea sau a opta zi spre a-l boteza; ci, în ceasul în care s-a născut, spălându-l, îndată să-l şi boteze, spre a nu muri nebotezat. Căci, dacă femeile însărcinate de cinci luni care, dintr-o lovitură, se întâmplă să lepede pruncul cad sub osânda de ucidere, după legi şi canoane, cu atât mai vârtos trebuie să păzim pruncii de curând născuţi, să nu moară nebotezaţi”. Această precizare este în consens cu canonul nr. 38 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul, care arată: „De va naşte femeia şi pruncul este în primejdie de moarte, după trei sau cinci zile, să se boteze acel prunc, dar se cuvine ca altă femeie botezată şi curată să-l alăpteze…” Sfântul Simeon al Tesalonicului, în Tratat asupra tuturor dogmelor credinţei noastre ortodoxe…, cap. 59, p. 106, învaţă că, de este în primejdie de moarte, pruncul poate fi botezat chiar în clipa naşterii sale. Precizarea din Molitfelnic este o bună actualizare şi aplicare a amintitelor prescripţii canonice, ca soluţie la situaţii concrete, extreme, ce se pot ivi la unii prunci.

Problema înmormântării pruncilor nebotezaţi în Biserica Ortodoxă Română a fost analizată oficial şi temeinic. Acest lucru s-a făcut pentru prima dată în cadrul unei dezbateri a Sfântului Sinod, în şedinţa din 5 mai 1908, urmare a propunerilor Mitropolitului Partenie Clinceni, fost Episcop al Dunării de Jos (1886-1902).

Tema generală a anului 2011, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „An omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii”, a oferit prilejul de a se dezbate, la nivel teologic-canonic, dar şi din punct de vedere practic-liturgic, problema foarte delicată şi reală a înmormântării pruncilor care nu au primit Taina Botezului. Pentru stabilirea unei norme unitare în Biserica Ortodoxă Română era necesară întocmirea unei slujbe a înmormântării pentru pruncii nebotezaţi. Această problemă a fost dezbătută de Sfântul Sinod al Bisericii noastre în şedinţa sa de lucru din 29 octombrie 2010, cu scopul de a soluţiona, din punct de vedere liturgic şi pastoral-misionar, acest gen de situaţii care se petrec în viaţa unor familii de creştini.

Ca urmare a propunerilor Comisiei teologice, liturgice şi didactice şi a analizelor din şedinţa sinodală amintită, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca pruncii nebotezaţi să poată primi o slujbă de înmormântare, însă în baza unor condiţii clare.

Mai întâi, hotărârea sinodală arată că pruncii morţi nebotezaţi şi care ar putea fi înmormântaţi cu slujbă creştină trebuie să se fi născut din părinţi creştini. În al doilea rând, se precizează că aceşti prunci pot fi împărţiţi în două categorii: a) cei care au murit la naştere şi b) cei care s-au născut vii şi au primit molitfa din ziua a opta, când se pune nume copilului. Prin urmare, slujba care se săvârşeşte pentru pruncii din cele două categorii este diferită. Despre aceste două situaţii, ultima ediţie a Molitfelnicului în limba română aduce lămuriri complete.

Pruncii din părinţi creştini care au murit la naştere nebotezaţi sau după naştere au trăit câteva zile, apoi au murit nebotezaţi, dar preotul nu le-a citit nici o molitfă, pot fi înmormântaţi cu următoarea rânduială, care se săvârşeşte lângă mormânt: preotul, având doar epitrahil pe grumaji, dă binecuvântarea mică, după care se cântă „Trisaghionul” şi se rostesc rugăciunile „Preasfântă Treime...” şi „Tatăl nostru...”. Apoi preotul citeşte „Evanghelia” din „Slujba Înmormântării pruncilor” (Luca 8, 15-17; 26-27) şi „Rugăciunea de consolare a celor îndoliaţi”. După un cuvânt de învăţătură despre „rostul săvârşirii Botezului la timpul cuvenit”, atunci când se depune sicriul cu trupul pruncului în mormânt, preotul rosteşte „Al Domnului este pământul...” (Psalmul 23, 1).

Pruncii care au murit nebotezaţi, dar cărora li s-a pus nume în ziua a 8-a după naştere prin citirea, de către preot, a rugăciunii specifice din Molitfelnic pot primi o slujbă a înmormântării copiilor pe scurt, după următoarea rânduială, ce se săvârşeşte tot lângă mormânt: preotul dă binecuvântarea mică, după care se rostesc „Rugăciunile mici” şi Psalmul 90, apoi se citesc Irmoasele cântărilor 3, 6 şi 9 din canonul „Slujbei Înmormântării pruncilor”, Apostolul (I Corinteni 15, 39-45), Evanghelia (Luca 18, 15-17; 26-27) şi „Rugăciunea de consolare a celor îndoliaţi”. Apoi preotul face otpustul mic şi ţine un „scurt cuvânt pastoral în care va aminti şi despre necesitatea săvârşirii Tainei Sfântului Botez pentru prunci.

Concluzii

- Toate aceste dialoguri şi dezbateri arată grija Bisericii noastre pentru discutarea şi nuanţarea acestei probleme cu implicaţii doctrinare, liturgice şi canonice, în vederea rezolvării pastorale şi social-misionare a unor situaţii reale de viaţă, care frământă sau încearcă extrem pe unii dintre credincioşi.

- Respectivele rânduieli de înmormântare pentru pruncii morţi nebotezaţi aduc multă mângâiere părinţilor acelor prunci şi arată că Biserica noastră este o instituţie care se pogoară la suferinţele creştinului, le înţelege şi le tămăduieşte. La această mare mângâiere, pentru părinţi se adaugă şi aceea că pruncii răposaţi nebotezaţi vor putea fi pomeniţi după toată rânduiala ortodoxă, preotul utilizând la slujbele de pomenire chiar cele două seturi de îndrumări tipiconal-liturgice sintetizate mai sus, aflate în ultima ediţie a Molitfelnicului în limba română.

- Părinţii trebuie responsabilizaţi prin cateheze şi îndrumaţi către duhovnicii lor, unde să se măr­turisească şi să primească epitimie - acolo unde este cazul - spre ispăşirea păcatului neglijenţei, dar mai ales spre evitarea unor situaţii similare, în familia lor ori în alte familii.

- Pentru preot, cel care trăieşte atât de aproape de popor prin însăşi natura şi rostul slujirii lui, săvârşirea slujbei Înmormântării pentru un prunc nebotezat este o experienţă marcantă, care îl va maturiza din punct de vedere pastoral. Experienţa îl va determina pe slujitorul sfinţit să îşi vegheze cu atenţie „turma”, să respecte întru totul învăţătura Bisericii şi prescripţiile canonice privind Taina Sfântului Botez, cât şi rânduielile legate de slujba Înmormântării. Cazul particular şi excepţional al înmormântării unui prunc nebotezat trebuie gestionat cu tact pastoral, săvârşindu-se cu precizie rânduiala liturgică aprobată de Sfântul Sinod pentru această situaţie şi evitându-se orice încălcare doctrinară, canonică şi liturgică.

- Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Orto­doxe Române referitoare la înmormântarea pruncilor nebotezaţi dă nădejdi şi creşte credinţa în sufletele părinţilor şi ale celorlalţi creştini care au trecut prin această experienţă şi care primesc certitudinea că, deşi acel prunc a plecat prematur din lumea noastră şi a pierdut bucuria trăirii şi împlinirii unei vieţi de om pe acest pământ, petrecut cu rugăciune spre Dincolo, el se va sălăşlui în taina iubirii, voii şi rânduielii lui Dumnezeu. 

(Rubrică realizată de pr. Ciprian Bâra)