Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial Ciclul anual al sărbătorilor în teologia simeoniană

Ciclul anual al sărbătorilor în teologia simeoniană

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Dr. Florin Ionică - 11 Oct, 2022

Fraților și părinților, Paștile-ziua bucu­riei, ziua marii veselii și fericiri, ziua Învierii lui Hristos care vine pururea prin trecerea periodică a timpului sau, mai degrabă, are loc zilnic și veșnic în cei ce cunosc taina ei, care a umplut de negrăită bucurie și veselie inimile noastre, dezlegând în același timp osteneala preacinstitului post, sau, mai bine zis, care a desăvârșit și mângâiat în același timp sufletele noastre, chemând de aceea la odihnă și mulțumire pe toți credincioșii dimpreună-Paștile, precum vedeți, au trecut acum. Să mulțumim deci Domnului, Celui ce ne-a trecut marea postului și ne-a adus cu veselie la limanul Învierii Lui (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 13, p. 171).

În tradiția studită, sărbătorile anuale jucau un rol important

Ideea sfințirii realității a fost la început tratată ca un principiu fundamental atât în ciclul săptămânal al sfintelor slujbe, cât și în ciclul anual al sărbătorilor bisericești. Așa cum Sfânta Liturghie constituie centrul unei săptămâni sau zile, tot astfel Sfintele Paști constituie centrul întregului an. În tradiția studită, sărbătorile jucau un rol important, dând ritmul întregului curs anual al vieții monahale. În vremea Sfântului Teodor Studitul, ciclul anual al sfintelor slujbe fusese astfel dezvoltat în Biserica Bizantină, încât aproape fiecare zi era dedicată unei sărbători sau comemorări unui anumit sfânt: Ieri l-am prăznuit pe Sfântul Ioan Gură de Aur, astăzi, pe vrednicul de pomenire Efrem, iar mâine vom prăznui un alt sfânt, spune Sfântul Teodor Studitul în lucrarea sa Cateheza 28, p. 1716.

Sfântul Teodor Studitul descrie faptul că viața în mănăstire era o permanentă trecere de la o sărbătoare la altă sărbătoare. Concepția Sfântului Teodor cu privire la sărbătoarea creștină poate fi redusă la cele două aspecte care urmează: sărbătorile Bisericii nu au rolul de a hrăni sau odihni trupul, ca serbările lumești, ci de a ajuta sufletele și de a ne încuraja spre o viețuire sfântă. Fiecare sărbătoare este introdusă pentru a ne da posibilitatea de a trăi realitatea pe care o simbolizează. În al doilea rând, Sfântul Teodor pune accentul pe faptul că fiecare sărbătoare creștină se situează în afara timpului. Calendarul creștin este un fel de reflectare a veșniciei în timp. În mijlocul Postului Mare, Sfântul Teodor spune: De ce dorim noi să sărbătorim aceste Paști, care vin și trec? Nu am făcut lucrul acesta și în anii trecuți?... Trebuie să dorim mai mult Paștile care pot fi sărbătorite în fiecare zi. Care sunt aceste Paști? Curățirea de păcate, căința inimii, lacrimile de pocăință și conștiința curată... (Sfântul Teodor Studitul, Cateheza 67, p. 278).

Această învățătură despre o continuă sărbătoare, despre un Post Mare neîntrerupt și despre un Paște de fiecare zi a fost asimilată în întregime de Sfântul Simeon Noul Teolog (de aici și concepția Sfântului Simeon despre Sfânta Euharistie ca sărbătoare zilnică). A preluat, de asemenea, respectul pentru calendarul bisericesc, cu toate praznicele și sărbătorile sfinților cuprinse în el, reprezentativ pentru tradiția studită. Din când în când, Sfântul Simeon se referă la viețile sfinților, citând virtuțile acestora drept exemple. În orice caz, Sfântul Simeon Noul Teolog nu a dedicat nici o predică întreagă prăznuirii unui anumit sfânt, cu excepția panegiricului lui Simeon Evlaviosul, părintele său duhovnic, care este menționat de ucenicul Nichita, însă nu s-a păstrat. Sfântul Simeon, urmărindu-i cu profunzime opera, își dezvoltă concepția cu privire la sărbătorile creștine în Discursul etic 14, numit Despre prăznuirea sărbătorilor bisericești. După ce începe cu un șir de atacuri la adresa serbărilor laice, Sfântul Simeon ajunge să critice sever ceremonialul pompos al unor slujbe bisericești: Nu socoti că sărbătoarea stă în veșminte strălucite și în cai mândri, în miruri scumpe, în lumânări și sfeșnice și mulțime de popor... Căci ce folos îmi este, iubitule, să aprind în locașul și biserica creștină multe lumânări și sfeșnice, ba chiar să adun atât de multe, încât să strălucească asemenea soarelui de pe cer, sau ca în loc de candele multe să fixez de tavanul bisericii stele și să fac din el un cer nou... și... să mă veselesc în lumina acestora și să fiu admirat și lăudat de către cei ce se adună, dacă puțin mai târziu, când se sting toate acestea, eu voi fi lăsat în întuneric? (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri etice 14, în Scrieri I, pp. 375-376).

Sfântul Simeon nu se opune din principiu slujbelor somptuoase, ba chiar recomandă ca acestea să fie solemne. Sfântul Simeon trece la explicarea tainei sărbătorilor creștine. Orice aspect din biserică în viziunea simeoniană poate fi înțeles în mod simbolic. Biserica luminată de sfeșnice simbolizează sufletul luminat de virtuți, luminându-ne gândurile. Miresmele corespund darului Duhului Sfânt. Mulțimile de oameni reprezintă corul angelic, iar muzica bisericească simbolizează cântarea angelică. Aceasta nu este decât o interpretare mistică în, viziunea simeoniană, a tuturor elementelor bisericii, în linia tradiției Sfântului Dionisie Areopagitul și a Sfântului Maxim Mărturisitorul. Diferența, așa cum am precizat anterior, constă în faptul că Sfântul Simeon nu interpretează Liturghia însăși în maniera simbolică, ci doar templul cu detaliile lui.

Postul Mare și Sfintele Paști în teologia simeoniană

Cateheza 11 a fost susținută la sfârșitul primei săptămâni din Postul Mare și numită Despre Post. Sfântul Simeon începe prin a spune că poate ar trebui să susțină această predică în fața ascultătorilor în duminica precedentă, înainte de a începe postul. Sfântul Simeon arată avantajele postului: postul, acest medic al sufletelor noastre, obișnuiește să domolească unuia fierbințelele și mișcările trupului, altuia să îi îmblânzească irascibilitatea, altuia somnul, altuia îi alungă gândurile rele... (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 11, p. 158).

În Cateheza 13, Sfântul Simeon vorbește despre Învierea lui Hristos, care are loc mistic mereu în lăuntrul nostru. Cultul divin, în viziunea Sfântului Simeon, a fost mereu ne­despăr­țit de experiența mistică. Niciodată nu a considerat că aceasta ar fi posibilă fără cult și nici că acesta ar fi posibil fără latura mistică. Prin urmare, latura liturgică este parte integrantă a concepției Sfântului Simeon despre spiritualitate. Aceasta constituia un aspect important al concepției teologice a Sfântului Simeon, care poate fi definită drept liturgică sau euharistică, fiind adânc înrădăcinată la cultul divin. Găsim la Sfântul Simeon o inter­dependență între teologie și Liturghie, caracteristică pentru tradiția ortodoxă în general. Respectând sărbătorile, primind Sfânta Împăr­tășanie la fiecare Sfântă Liturghie, asistând la alte slujbe zilnice și ascultând textele liturgice, Sfântul Simeon participa intens la istoria Bisericii bizantine din timpul său. În același timp se străduia permanent să se ridice de la realitatea pământească a Bisericii la mistica vederii lui Hristos Cel răstignit și înviat. De la splendoarea slujbelor praznicale la ceea ce simbolizează ele, de la sensul literal al textelor liturgice la esența lor, de la pâinea materială a Sfintei Euharistii la Trupul îndumnezeit al lui Hristos și la împărtășirea din acest Trup cu vrednicie și cu dreptate.