Cooperare deosebită între un filantrop și un arhiereu

Iorgu Dumitrescu (1841-1934) a fost un neobosit filantrop creștin și renumit comerciant din localitatea Răcari, situată în partea de sud a județului Dâmbovița, foarte aproape de capitala țării. Important în cazul său este și faptul că întreaga sa lucrare misionară realizată la cumpăna vea­cu­rilor XIX-XX, după cum arată documentele, a fost împlinită cu binecuvântarea Sfântului Sinod, cererile sale fiind de fiecare dată prezentate și susținute de Episcopul Nifon Niculescu (1858-1923) al Dunării de Jos, mai întâi vicar al Mitropoliei Ungro-Vlahiei cu titlul „Ploieșteanul”.

Iorgu Dumitrescu a fost călăuzit de îndemnul lăuntric de a-și împărți bunăstarea sa materială în folosul neamului și al Bisericii. A construit și a restaurat 17 biserici (1879-1925), în București și în sate din Dâmbovița. Moștenirea sa constă, de asemenea, în tipărirea, în tiraje considerabile, a nouă titluri de carte religioasă ortodoxă (1896-1916), într-o vreme când cărțile de folos duhovnicesc erau rare, oferindu-le gratuit în ţară şi în străinătate. De pildă, Viețile Sfinților, dăruită de Iorgu Dumitrescu școlarilor premianți din mediul rural din întreaga țară, a constituit pentru mulți un îndemn puternic de a îmbrățișa calea călugăriei. Activitatea misionară susținută de acesta s-a răsfrânt la nivel național, mai ales prin miile de cărți de spiritualitate ortodoxă, tipărite și răspândite gratuit.

Începutul conlucrării dintre cei doi ia naștere cu prilejul târnosirii bisericii cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae“ și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din satul Bâldana - Dâmboviţa, în anul 1896, când Episcopul Nifon Ploieşteanul l-a cunoscut îndeaproape pe Iorgu Dumitrescu, ctitorul locașului sfințit. La acel moment sărbătoresc, în mod proniator, ierarhul l-a sfătuit pe ctitor să sprijine misiunea Bisericii și prin tipărirea unor cărți de spiritualitate ortodoxă foarte necesare la vremea respectivă. Astfel, e de admirat cum o lucrare a cărei sămânță încolțea undeva într-un sat din Dâmbovița aducea roadă, în veacul trecut, în toată țara.

După acest eveniment, vreme de 20 de ani, distinsul ierarh, fiind și un renumit liturghisitor și cunoscător al muzicii psaltice, i‑a îndrumat toată activitatea de tipărire a literaturii religioase, i‑a prefaţat cărţile, aducând la cunoștință Sfântului Sinod toate intenţiile filantropului Iorgu Dumitrescu. Între cei doi a existat o strânsă lucrare, încununată de multe roade pe tărâmul pastoral-misionar al Bisericii Ortodoxe Române. Atât Iorgu Dumitrescu, cât şi arhiereul Nifon Ploieşteanul erau mari iubitori ai muzicii bisericeşti, astfel că în anul 1902, cu suportul financiar oferit de Iorgu, au fost lucrate notele psaltice la Viena pentru o carte de muzică bisericească alcătuită de Episcopul Nifon, aceasta fiind o lucrare de referință în ceea ce privește creația muzicală bisericească la români în secolul XX. Toate cele 10.000 de exemplare din „Carte de Musică Bisericească pe psaltichie şi pe note lineare pentru trei voci” sunt însoţite de următoarea prefaţă: „Piosul creştin şi inimosul Român, d-l Iorgu Dumitrescu, comerciant în comuna Podu Bărbierului, judeţul Dâmboviţa, care a tipărit mai multe cărţi religioase şi le-a împărţit gratuit Creştinilor, observând lipsa unei cărţi de cântări bisericeşti pe ambele musici, şi apreciind lucrarea mea ca folositoare bisericilor, mai ales de la sate, a bine-voit a o tipări cu cheltuiala sa, în 10.000 de exemplare; şi ne-am decis, a o împărţi în daru, tuturor preoţilor, cântăreţilor, învăţătorilor şi seminariştilor, spre vecinică pomenire a smereniei mele, care m-am ocupat multă vreme cu întocmirea ei, cum şi a d-lui Iorgu Dumitrescu, care a cheltuit, spre a se tipări”.

Prin intermediul cărţilor pe care le tipărea, destul de răspândite în popor, a auzit de Iorgu Dumitrescu şi marele istoric al vremii, Nicolae Iorga. Acesta, vorbind despre editarea Vieţilor Sfinţilor în literatura bizantină, în cea rusă şi română, îl aminteşte şi pe Iorgu Dumitrescu, care tipărise Vieţile Sfinţilor la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Pentru a reda într-un mod grăitor zelul pastoral manifestat de Iorgu Dumitrescu faţă de sufletele credincioşilor, la inițiativa și sub călăuzirea vrednicului ierarh, mai redăm în continuare încă o precuvântare la volumul Viețile Sfinților pe larg: „Tipărind cu a mea cheltuială în anul 1898, o prescurtare din Vieţile Sfinţilor, după mineiele ce sunt întrebuinţate în bisericile creştine ortodoxe din regatul Român, ediţia Sfântului Sinod, iar în anii următori, mai tipărind cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii noastre Române: Minunile Maicii Domnului, Mântuirea păcătoşilor şi Urmarea lui Iisus Christos; şi scoţându-le în zeci de mii de exemplare, le-am împărţit gratuit la sfârşitul fiecărui an şcolar, elevilor premianţi ai şcolilor  primare rurale din toată ţara, cum şi creştinilor doritori, de a citi cărţi religioase morale. Şi văzând cât de mult sunt căutate asemenea cărţi, tipărite cu litere noi; din râvnă şi dragoste către religiunea strămoşască, am cerut Sfântului Sinod, să-mi dea voie, ca să tipăresc, tot cu a mea cheltuială, cele 12 volume în care sunt descrise pe larg Vieţile Sfinţilor, cari sunt prăznuiţi de Sfânta noastră Biserică creştină de răsărit. Sfântul Sinod în a sa înţelepciune - fiind rugat şi de P.S. Archiereu Nifon N. Ploeşteanu, Vicarul sfintei Mitropolii din Bucureşti, a bine-voit, a-mi da
Înalta-i bine-cuvântare în şedinţa din 11 Maiu 1901, de a tipări şi aceste cărţi, întocmai după textul imprimat în Bucureşti, la anul 1835, în timpul mitropolitului Grigorie, pe care le voiu împărţi iarăşi în daru, creştinilor doritori a le citi”.

Printre elevii școlilor rurale care s-au bucurat în copilăria lor de literatura duhovnicească răspândită şi dăruită de Iorgu Dumitrescu la nivel naţional se numără şi părintele Paisie Olaru (1897-1990), care avea să devină marele duhovnic de la Sihla. Printre datele biografiei părintelui Paisie este consemnat: „Pe atunci în sat şStroiești - Bo­toșaniţ se făceau numai trei clase, micuţul Petru fiind premiant în toţi cei trei ani. Premiile constau în cărticele cu vieţile sfinţilor, acestea insuflându-i pentru prima dată gândul de a merge la mănăstire”. De asemenea, întrebat fiind de ucenici cine l‑a îndemnat să aleagă calea monahală, marele duhovnic a răspuns: „Viețile Sfinților m-au îndemnat la călugărie și dragostea mea către Domnul! (…) Eu m‑am folosit cel mai mult de Viețile Sfinților, de pilda vieții lor” (Arhim. Ioanichie Bălan, „Patericul Românesc”). Tot aici mai poate fi menționat filosoful și teologul Nichifor Crainic (1889-1972), care aminteşte în jurnalul său despre lecturarea Vieţilor Sfinţilor în ediţia lui Iorgu Dumitrescu. Deci, presupunând că într-o anumită măsură, literatura religioasă dăruită de Iorgu Dumitrescu a contribuit la devenirea acestor per­sonalități, care la rândul lor au îmbogățit spiritualitatea și cultura românească, dar și la formarea multor altora, mai mult sau mai puțin cunoscute, cu atât mai mult poate fi înțeleasă impor­tan­ța lucrării desfășurate de acest misionar și filantrop creștin, la îndemnul inspirat al Episcopului Nifon Niculescu.  

Exemplul lui Iorgu Dumitrescu ne arată omul așezat la locul său, care a cucerit și lumea și cerul nu căutând putere și notorietate seculară, ci etosul vieții smerite și împlinirea cât mai concretă a milosteniei creștine. În acest fel, lucrarea marelui filantrop s‑a împletit minunat cu cea a Bisericii, în chip deosebit prin mijlocirea Episcopului Nifon al Dunării de Jos.