Credința creștină, valoare fundamentală pentru țăranul român

Viața lui Hans Bergel reflectă într-o anumită măsură istoria continentului european în secolul XX, dar și destinul comunității etnice în care a odrăslit. Fiu al unei familii de intelectuali sași din Transilvania, Hans Bergel și-a petrecut copilăria și adolescența în Râșnov, Reghin, Bistrița, Brașov și Sibiu, cunoscând foarte bine viața multiculturală urbană și rurală a Transilvaniei. A fost arestat de trei ori în 1947, 1954 și în 1959, când a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică în urma procesului „grupului de scriitori germani” pentru nuvela istorică „Prințul și bardul”, considerată subversivă de către regim. A fost eliberat în 1964, iar în 1968 a emigrat în Germania federală, stabilindu-se lângă München, la Gröbenzell. Mărturia lui despre credința țăranilor ardeleni în perioada comunistă e definitorie pentru profilul spiritual al ruralului transilvănean.

Anul acesta, dedicat omagierii satului românesc, a prilejuit numeroase discuții despre lumea tradițională a satului și a țăranului român de altădată. Intenția mea nu este de a relua aspecte arhicunoscute, ci de a restitui mărturia personală a scriitorului Hans Bergel cu privire la profilul țăranului român transilvănean din prima jumătate a secolului XX.

Născut la Râșnov în 26 iulie 1925, Hans Bergel este unul dintre cei mai prolifici și cunoscuți scriitori germani originari din România. Opera sa numără nu mai puțin de 46 de cărți de autor, 70 de volume coautor și numeroase eseuri, nuvele, povestiri, poezii, studii istorice, articole literare și de presă. Pentru întreaga sa activitate literară a fost răsplătit cu o serie de premii, titluri și distincții obținute în România și Germania, între care amintesc „Premiul Media”, München, 1981 și 1989; „Crucea de Merit” a Republicii Federale Germania, Bonn, 1986; „Doctor Honoris Causa” al Universității București, 2001; Ordinul „Meritul Cultural” în grad de ofițer, București, 2009; Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov, 2016.

Hans Bergel a activat ca scriitor la diferite periodice ale sașilor ardeleni, a colaborat la Radiodifuziunea din Bavaria și a scris continuu, denunțând abuzurile regimului comunist și contribuind la popularizarea literaturii române în Germania. După căderea comunismului, a revenit mereu în țara natală, neputându-se des­părți total de „glia strămoșească”, cum o numește într-un interviu, opera sa literară făcând continuu referire la Transilvania, la universul ei istoric, la moștenirea cultural-spirituală a sașilor și a românilor ardeleni.

Un sas implicat în rezistența anticomunistă din România

În toamna anului 2011 am avut bucuria să-l cunosc pe scriitorul Hans Bergel în cadrul „Săptămânii academice transilvane internaționale”, organizată la Brașov și pe Masivul Postăvaru între 11 şi 19 septembrie de „Societatea de Studii Transilvane”. Prezentând o comunicare despre imaginea Mitropolitului Andrei Șaguna la sașii ardeleni, Hans Bergel a ținut să-mi povestească despre perioada anilor săi de liceu, când a auzit pentru prima oară vorbindu-se extrem de laudativ despre „merituosul baron de Șaguna” de către Rudolf Porsche, profesorul său de limba română de la Seminarul pedagogic evanghelic din Sibiu, unde a studiat între 1941 şi 1944. Profesorului Porsche îi datorează nu numai cunoștințele sale de limba română, pe care continuă să o vorbească impecabil, ci și mijlocirea unor contacte personale cu diferiți intelectuali români.

Între contactele legate la Sibiu, cea care i-a marcat viața a fost relația cu avocatul dr. Ioan Ciapa, după 1944 membru al unui grup de rezistență anticomunistă din care făceau parte mai mulți ardeleni de origini sociale și profesii diferite. „Cunoscându-mi pasiunea pentru munte”, Ioan Ciapa „m-a rugat să-i intermediez” câteva contacte cu membrii grupului de rezistență răsfirați prin Munții Sebeșului. Așa se face că „vreme de trei ani, între toamna anului 1945 și aprilie 1947, când am fost arestat de Siguranță, am jucat rolul de curier între Ioan Ciapa și acei oameni ascunși, dintre care mai târziu unii au devenit partizani celebri, precum a fost figura legendară a lui Ion Gavrilă Ogoranu, mort în 2006”.

„Creștinismul meu nu-mi permite să fiu comunist, domnule Bergel...”

În continuare, Hans Bergel mi-a relatat că aceste grupuri erau constituite nu numai din studenți, profesori, medici, ofițeri din armata regală, categorii socio-profesionale care „aveau motivele lor explicabile de a se opune comunismului sovietic”, ci și din simpli „ciobani, cărora le furaseră sovieticii oile, și țărani religioși, a căror prezență în munți m-a mirat”. Astfel, prin 1946, și-a luat inima-n dinți și într-o seară, pe când cinau, l-a întrebat pe un țăran ce l-a determinat să-și lase familia, rânduielile și să se alăture cauzei grupului de rezistență? Replica a fost una pe cât de scurtă, pe atât de clară: „Creștinismul meu nu-mi permite să fiu comunist, domnule Bergel, tata, bunicul, strămoșii mei au fost oameni credincioși, eu sunt un om credincios, nu pot să trăiesc într-o țară cu un regim ateist”. Răspunsul limpede și convingător primit atunci a fost unul pe care nu l-a uitat niciodată și a ținut să mi-l împărtășească și mie, deoarece a considerat „că reflectă cel mai bine, cel mai sincer sufletul țăranului român din Ardeal”, altfel spus, al „strămoșilor dumneavoastră, de care puteți fi mândru! De aceea, vă îndemn să păstrați această bogăție, pe care Occidentul a pierdut-o! Pe mine m-a învățat să privesc cu alți ochi și să înțeleg cu alte sentimente spiritualitatea și tra­dițiile româ­nești, pe care le-am purtat cu mine chiar și după ce am plecat în Germania”.

Mărturia renumitului scriitor Hans Bergel cu privire la lecția învățată de la un țăran român în Munții Sebeșului la începutul instalării comunismului în țara noastră este una deosebit de relevantă nu numai pentru analele istorice și pentru creionarea profilului autentic al țăranului român, ci și pentru noi cei de astăzi, care uităm uneori să prețuim, să trăim și să mărturisim credința moștenită de la strămoși.

Viața trăită la cote maxime face posibilă o operă pe măsură

Mai multe lucrări i-au fost traduse lui Hans Bergel în limba română, maghiară, engleză, franceză și ebraică, între cele publicate la noi numărându-se romanele „Dans în lanțuri” (Brașov, 1994; Cluj, 1995), „Mai multe popoare adunate sub mărul Gravensteiner” (București, 1997), „Când vin vulturii” (București, 1998 și 2015) și „Întoarcerea lupilor” (București, 2015), apoi volumele de eseistică, povestiri, nuvele și poezie „Întoarcerea lui Ulise” (Brașov, 1995; München, 2007), „Reîntâlnirea cu o poezie. Radu Gyr și melancolia Europei sudestice” (Brașov, 1995), „Foaie de suflet pentru un oraș transilvan” (Brașov, 2005), „Menuetul Reginei” (München, 2006), „Deșertul Namibiei, Sfinxul, Cântecul pustei, Memento” (Satu Mare, 2005); „Negru Vodă” (München, 2008; București, 2010), „Trilogia despărțirii: Brașov, Divanul Răsăritului cu Apusul, Stepă la Marea Neagră” (München, 2010), „Violeta” (București, 2010), „Literatură și rezistență. Aspecte neobișnuite” (București, 2010), „Judecătoarea și fiii ei” (Cluj-Napoca, 2014), și „Povestiri din lumea largă” (Cluj-Napoca, 2016), cărora li se adaugă o serie de studii și volume cu caracter biografic și istoric, precum „Procesul scriitorilor germani” (București, 2000), „Numele meu codificat era «Bell». Marginalii la lectura dosarului meu de Securitate” (București, 2000), „Lotul scriitorilor germani” (București, 2003), „Absurdul ca normalitate. Între brun și roșu” (București, 2008), „Ruptura istorică. Motivele emigrării populației germane din România” (București, 2008) și „O viață de muzician: Erich Bergel” (București, 2013), dedicată fratelui său.