Cum își poate păstra familia de astăzi identitatea creștină?

Într-o lume agitată, frământată de probleme și neliniștită din multe puncte de vedere, este nevoie de o terapie care să ne aducă liniștea sufletească. Această „schemă de tratament” se aplică astăzi cel mai bine în cadrul familiei, locul unde omul găsește un refugiu de liniște, de dragoste și de pace, din care își trage energia spre a birui toate încercările și neajunsurile acestei vieți. Familia reprezintă o oază de echilibru, un spațiu unde oamenii se împlinesc, unde se dăruiesc unul altuia cu tot ce au mai bun, spre dobândirea scopului suprem care este mântuirea și dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.

Familia este foarte importantă pentru Biserică și pentru societate. Pentru atmosfera de comuniune și de sfințenie pe care o cultivă, unii dintre Sfinții Părinți au numit-o „mica biserică”. Odată formată, familia ortodoxă are trei arme foarte puternice prin care se identifică și prin intermediul cărora își poate păstra identitatea. Acestea sunt credința în Dumnezeu, rugăciunea unuia pentru celălalt și harul primit prin Taina Sfintei Cununii.

În această lume a relațiilor de unică folosință, gândul la veșnicie li se pare multora utopic și naiv. Faptul că însoțirea în viața aceasta este o pregătire pentru însoțirea în viața veșnică poate ajuta familia să supra­viețuiască într-o cursă plină de obstacole, dându-le soților posibilitatea să clădească o relație sinceră, jertfelnică și autentică. Convie­țuirea între soți trebuie să fie nedespărțită pentru că dragostea se trăiește până la capăt, nu doar pentru o vreme. Dragostea adevărată va reuși să armonizeze caractere sau obiceiuri diferite. Eventualele dispute sau conflicte nu vor duce la rupturi definitive, doar dacă membrii familiei vor ști să fie răbdători și îngăduitori unii cu alții și să se întărească cu credința în Mântuitorul Hristos, Care să le fie exemplu de dragoste, răbdare, nerăutate și altruism.

Pentru a păstra dragostea reciprocă, soții trebuie să fie deschiși și încrezători unul față de celălalt. Neîncrederea, care este urmată de închidere în sine, este de obicei sursă de suspiciuni și întreține neînțelegerile. Dacă lăsăm loc acestor sentimente negative în inimile noastre, vor apărea o mulțime de neplăceri în viață. De aceea, nu trebuie să îngăduim să se abată asupra noastră necazurile care vin din cauza unor blocaje de atitudine și de comportament. În încercarea de a menține o bună comunicare în familie, soții trebuie să discute deschis, să-și împărtășească greutățile și dorințele. Trebuie să se ajute unul pe celălalt pe cât le stă în puteri, să se îngrijească și să-și respecte unul celuilalt părerile, gusturile și obiceiurile. De multe ori, conviețuirea presupune mici concesii și compromisuri.

Sensul căsătoriei constă în a aduce bucurie și odihnă celuilalt. Se înțelege că o viață de familie normală este o sursă de împlinire și de echilibru. Este de dorit ca fiecare să adauge zilnic o cărămidă la fericirea familiei lui. Cine a dobândit această stare trebuie să mulțu­mească zilnic lui Dumnezeu și să se străduiască să o hrănească mereu. Ce bine ar fi dacă o familie va începe o nouă zi ca și cum ar fi prima de după nuntă!

Un element important în viața de familie este ca soțul și soția să împartă atât bucuria, cât și suferința. Să împartă pe din două povara grijilor și totul să le fie o lecție în viață. Este de dorit să meargă împreună la biserică, să se roage unul alături de celălalt, să aducă împreună înaintea lui Dumnezeu povara grijilor pentru copii și pentru tot ce le este drag. Este recomandat să stea de vorbă despre frământările lor, despre îndoielile lor, despre planurile lor de viață, sprijinindu-se reciproc prin consolare și îmbărbătare. Doar astfel vor trăi o singură viață, nu două. În existența lor, fiecare dintre ei trebuie să se gândească neapărat și la cel de lângă el. Doar așa cele două vieți se vor contopi într-una singură, iar soții vor partaja gândurile și simțămintele, bucuria și amărăciunea, mulțumirea și suferința.

Biserica trebuie să-și catehizeze astăzi tinerii în perspectiva apropiată a unei vieți de familie care dospește și „se coace” prin căldura și lumina Tainelor Bisericii. Aceste slujbe sfinte și sfințitoare au un deosebit rol profilactic astăzi, când familia creștină se confruntă cu secularizarea accelerată, fenomen care se manifestă prin detașarea de preocupările spirituale, prin scăderea natalității, prin concubinaj și căsătorii de probă sau perisabile, infidelitate între soți, avorturi, divorțuri, plecarea părinților peste hotare și multe altele. De aceea, prin slujitorii ei, în procesul catehizării și educării tinerilor pentru viață, Biserica trebuie să evidențieze relația deosebit de importantă dintre viața privată (în familie) și participarea la viața liturgică și sacramentală în biserică.

Familia a fost instituţia cea mai stabilă a umanităţii, asigurând continuitatea acesteia în istorie. De aceea, efortul Bisericii de a apăra familia naturală și binecuvântată şi de a rezista în faţa unor pseudo-„modele” de familie, care consideră că uniunea firească dintre bărbat și femeie ar fi ceva depășit, este demn de a fi sprijinit de către toți actorii importanți pe scena publică a formatorilor de opinie.

Fundament al existenţei și continuităţii societăţii, al maturizării iubirii părinţilor şi al bunei educaţii a copiilor, al sănătăţii spirituale şi al prosperităţii materiale, familia nu poate fi înlocuită cu nici un substitut sau surogat. Totodată, familia nu poate fi redusă doar la aspectele biologice, juridice, psihologice, sociologice sau economice, deoarece ea este mai mult decât toate acestea laolaltă şi le transcende.

Familia creștină se loveşte însă de realitatea experienţei practice a umanităţii căzute şi nu poate trăi deplin, din felurite motive, înălțimea acestei chemări. Cel mai mare dușman al familiei de azi este egoismul exacerbat, dublat de nesinceritatea și orgoliul soților, Care se constituie în tot atâtea cauze ale destrămării multor căsnicii. Mântuitorul Hristos, Care în Cana Galileii a preschimbat apa în vin, poate însă schimba orice criză familială pasageră într-un nou și bun început, poate aduce bucurie acolo unde se fac simțite lipsurile şi tristeţea, poate aduce lumină acolo unde este întuneric.

Conștienți fiind de provocările contemporane la adresa familiei creştine, slujitorii Altarului sunt datori să treacă la un alt nivel, adică la un proces de recatehizare a credincioșilor, urmat de încurajarea și susținerea familiilor care duc o viață creștină autentică, să ajute din punct de vedere material și spiritual familiile numeroase, pe cele monoparentale sau aflate în situații dificile, să insufle enoriașilor sentimentul de fraternitate prin sprijinirea familiilor sărace, precum și să-i implice în procesul de educație religios-morală a copiilor din comunitate. Totodată, nașii de Botez și de Cununie au nevoie de călăuzire din partea preoților pentru a se dumiri cât de mare este responsabilitatea de a fi părinţi spirituali atât pentru copiii botezaţi, cât şi pentru familiile creştine nou întemeiate. De asemenea, parohiile din cuprinsul Patriarhiei Române sunt chemate să implementeze și să continue proiectele educaționale și catehetice Hristos împărtășit copiilor, Alege școala!, Școala de duminică, Calea mântuirii. În același timp, trebuie să se deschidă spre dialogul individual cu fiecare soț sau soție în parte prin intermediul Tainei Sfintei Spovedanii sau al întâlnirilor cu diferite ocazii (vizite pastorale, sfeștanii etc.).

(Rubrică realizată de pr. Ciprian Bâra)