Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Cum trebuie să ne raportăm la tradițiile locale și practicile neortodoxe privitoare la cultul morților?

Cum trebuie să ne raportăm la tradițiile locale și practicile neortodoxe privitoare la cultul morților?

Galerie foto (2) Galerie foto (2) An omagial
Un articol de: Pr. Asist. Dr. Silviu Tudose - 20 Mai, 2021

Un inventar al tradițiilor legate de cultul morților la români ar depăși cu mult limitele unui articol, putând fi scrise cărți întregi pe acest subiect. În multe zone ale țării, toate acestea sunt reglementate cu exactitate în mentalul colectiv, astfel încât, atunci când o familie trece prin experiența morții unuia dintre membri, este asaltată de sfaturi ale rudelor sau ale cunoscuților, în privința a ceea ce trebuie să împlinească conform tradiției ortodoxe. Astfel, aflăm că sunt necesare un număr fix de farfurii cu colivă sau mâncare, colaci, căni, prosoape, batiste și multe altele. De asemenea, mortului trebuie să i se lege de deget un ban de argint, să i se așeze în coșciug obiecte de igienă personală și, eventual, un telefon mobil...

Pe parcursul zilelor de priveghi, aceiași sfătuitori spun că oglinzile din casă trebuie acoperite, televizoarele să nu fie pornite sau că în nici un caz nu se poate mătura, aspira praful sau spăla rufe murdare. De asemenea, doliul presupune, pe lângă purtarea hainelor exclusiv de culoare neagră, netăierea părului sau a unghiilor.

În ziua înmormântării, dacă sicriul celui răposat pleacă spre biserică din casă, în momentul ieșirii trebuie spart un vas de lut, pentru a alunga ghinionul și eventualitatea unei noi morți în familie. Înainte să iasă din curte, am văzut citindu-se o „rugăciune la capac”, inventată de unii slujitori pentru capacul sicriului, din motive teologice și pastorale greu de intuit.

Pe drumul către cimitir sunt sfătuiți cei din familie ca, după ce convoiul mortuar se oprește și preotul rostește ectenia sau rugăciunea pentru odihna celui adormit, să arunce în spate, peste umăr, mai multe monede, eventual sub mașina mortuară sau sub dric.

În timpul slujbei de înmormântare, aceleași obiceiuri locale prevăd ca lumânările de care atârnă batistele și prosoapele să aibă cusută o monedă în partea inferioară, iar cănile să fie împărțite tocmai în mijlocul slujbei, în timpul citirii Sfintei Evanghelii.

La mormânt, apar diferite pânze albe sau găini și cocoși albi, care se împart doar pe deasupra mormântului, pentru ca păcatele celui adormit, mai ales dacă a murit nespovedit, neîmpărtășit și fără lumânare, să fie iertate mai ușor.

După înmormântare, la poarta casei unde are loc pomana, suntem întâmpinați de o găleată cu apă din care, cu o cană, cineva toarnă celor care intră în curte, pentru a-și spăla ritualic mâinile.

Până la parastasul de patruzeci de zile, sunt zone unde „tradiția” spune că nu e bine ca cei din familie să meargă la mormânt, alegând ca tămâiatul mormântului să-l facă o persoană străină, plătită pentru asta. De asemenea, în aceeași perioadă, se cară cuiva, în fiecare dimineață, două găleți de apă. Ele sunt aduse ulterior la biserică, atunci când se face parastasul de 40 de zile, sunt așezate sub masa pe care se află coliva și celelalte prinoase, pentru a fi „dezlegate” de preot, chiar dacă nu există nici o astfel de rugăciune în cărțile de cult. Tot cu acest prilej, al parastasului de patruzeci de zile, apar menționate, pe lângă haine și multe alte lucruri, care ajung uneori să fie foarte costisitoare pentru familie (masă cu scaune, pat cu saltea și lenjerie ș.a.).

Obiceiul anumitor locuri impune ca, la pomenile sau mesele prilejuite de parastase, dacă cel răposat a fost bărbat, să fie invitați numai bărbați și, bineînțeles, dacă a fost femeie, numai femei.

Lista celor de mai sus ar putea continua la nesfârșit. Ceea ce ne interesează este ca preoții să aibă preocuparea permanentă de a arăta credincioșilor care sunt cu adevărat tradițiile creștinești legate de cultul morților. Sunt datori să atragă atenția, cu răbdare și tact pastoral, că majoritatea celor enumerate și altele asemenea lor nu au nici o legătură cu credința creștină, ba chiar sunt reminiscențe din credințele și practicile păgânești. De exemplu, banul legat la mâna mortului nu este altceva decât banul pe care, în mitologia greacă, oamenii îl așezau în gura mortului pentru a plăti luntrașul Charon, să-i treacă râul Stix, către tărâmul morților.

La fel, prezența în exces a prosoapelor și a batistelor și ritualurile spălărilor pe mâini sunt reminiscențe din concepția iudaică și nu numai, potrivit căreia atingerea de trupurile morților provoacă necurăție.

Unele dintre tradiții pot fi păstrate și considerate expresii ale dragostei față de cei adormiți. Bunăoară, dacă o familie împarte mâncare în fiecare dimineață, până la patruzeci de zile, unor nevoiași, spre pomenirea celui răposat, nu este un lucru rău. În fond, este o faptă bună care, alături de pomenirea lui la Sfânta Liturghie și de toate celelalte rugăciuni, contează înaintea lui Dumnezeu. Același lucru îl reprezenta până nu de mult și căratul apei, mai ales când nu existau rețele de apă, iar oamenii depuneau un efort zilnic deloc ușor pentru a avea apă în gospodării, pe care o scoteau din fântâni aflate departe de casă. În zilele noastre, acest obicei poate fi păstrat numai dacă are același rost. A face din el o „rânduială”, iar din găleți obiecte din „recuzita” parastaselor reprezintă o exagerare. Ne întrebăm ce rugăciune citește un preot pentru „dezlegarea” acestei ape, din moment ce, așa cum scriam mai sus, nu există în cărțile de cult nici o astfel de rugăciune.

Încercând formularea unei soluții pastorale sintetice pentru raportarea la astfel de tradiții și obiceiuri, am putea spune că slujitorii sfintelor altare nu ar trebui să se depărteze de rânduiala din cărțile de cult. Adăugarea oricărei alte rânduieli în afara celor prezente în Molitfelnic sau în toate celelalte cărți de cult care conțin slujbele pentru cei adormiţi în Domnul (Agheasmatarul, Panihida, Parastase sau altele) constituie o abatere liturgică și creează efecte pastorale de nedorit.

Din cele prezentate până acum, care nu sunt decât o parte din cele legate de subiectul nostru, constatăm cât de ușor se poate ajunge la prezența unor practici neliturgice și necanonice, amestecate uneori cu tradiții păgâne sau superstiții.

Principala responsabilitate pentru combaterea acestora este a slujitorilor sfintelor altare. Aceștia sunt datori, în primul rând, să cunoască rânduiala corectă a sfintelor slujbe și mai ales sem­nificația fiecărei rânduieli. Periodic, în parohii, trebuie organizate cateheze cu teme liturgico-mistagogice, în cadrul cărora credin­cioșii să afle care sunt istoricul, rânduiala și sem­ni­fi­cația slujbelor ortodoxe. Forma colocvială a unor astfel de momente este de preferat celei clasice, în care preotul vorbește, respectând momentele psihologice ale unei cateheze, dar în care credinciosul nu are prilejul să formuleze întrebări sau să solicite anumite lămuriri suplimentare. De asemenea, catehizarea în acest sens poate fi realizată treptat, cu prilejul diferitelor slujbe, fără ca preotul să facă exces de cuvinte moralizatoare.

Dacă un preot va săvârși în parohia sa corect sfintele slujbe, după rânduiala consemnată în cărțile de cult, se va păzi pe el însuși de abateri și inovații și îi va fi mult mai ușor să îi învețe și pe credincioși ce este corect și care sunt lucrurile neconforme cu credința ortodoxă și la care trebuie să renunțe.

(Rubrică realizată de pr. Ciprian Bâra)

Citeşte mai multe despre:   Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul  -   inmormantare