De la coșul de răchită la ecranul telefonului

Din 28 martie, grupul de cateheză pentru copii al Parohiei „Sfânta Muceniță Filoteea și Sfântul Cuvios Beda Venerabilul” din Norwich & East Anglia, Marea Britanie, pe care de zece ani îl numim „Școala de duminică”, s-a mutat în mediul virtual, din îndemnul și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Liviu Barbu.

Se împlinesc aproape două luni de atunci și deja ne-am obișnuit cu noua rânduială. În fiecare sâmbătă seara, înainte ca ziua să plece cu totul la culcare, ne adunăm materialele didactice în format PDF, JPG, https:// etc. În loc să punem niște fișe de hârtie în coșul obișnuit de răchită (acum acoperit cu praf), ca să le ducem a doua zi la biserică, ne deschidem telefonul mobil și dăm drumul unor informații virtuale pe orbita WhatsAppului - mijloc de comunicare rece și impersonal, dar binecuvântat, pentru că este cel prin care putem fi împreună cu copiii. Materialele „zboară” cu viteza luminii până la un grup de douăzeci și nouă de numere de telefon ale părinților din parohie care au dorit să se înscrie pe grupul de WhatsApp al Școlii de duminică. Odată ajunse la destinație, activitățile sunt gata să fie „accesate”. 

A două zi este sărbătoare. După ce aceste familii, împreună cu multe altele, urmăresc Sfânta Liturghie pe canalul YouTube al parohiei, au ocazia să pună înaintea copiilor „pachetul” trimis de noi. Trebuie să recunoaștem că, spre deosebire de perioada de dinainte de lockdown, acum petrecem mai mult timp ca să punem la un loc cateheza pentru copii. În general, ea include: o icoană a praznicului, un filmuleț relevant, ceva de colorat pentru copiii cei mai mici (între 2 și 4 ani) și două seturi de activități, una pentru ­vârstele mijlocii (între 4 și 7 ani) și una, mai complexă, pentru ceilalți (între 7 și 13 ani). Având în vedere că nu ne mai putem vedea față către față, nu putem să povestim, să explicăm, să întrebăm și să răspundem, cel mai important și dificil este să găsim pe internet, the world wide web, o înregistrare (de nu mai mult de cincisprezece minute) care să le explice celor mici despre ce este vorba, ce prăznuim în duminica respectivă. Ea poate să fie în format de desen animat sau de scurt film artistic. Ideal vorbind - produsă de o persoană sau organizație, ortodoxă și în limba română, sau măcar dublată în românește. 

O provocare greu de evitat este sentimentul că trimitem aceste activități în eter și ispita gândului că ele nu interesează, de fapt, pe nimeni. Sâmbăta seara, după ce apăsăm pe butonul send de câteva ori, ne bântuie descurajator grija că, în asemenea vremuri tulburi, oricât ar fi de ­dornici copilașii să ne „întâlnim” în continuare, ­sărmanilor părinți nu le stă mintea la foile de colorat sau la filmele informative postate de noi. Din fericire, mămicile sunt generoase de felul lor (poate au simțit câtă nevoie avem de un feedback) și trimit din când în când comentarii pozitive care funcționează drept carburant în mașinăria slăbită a generatorului de lecții virtuale. Și mai încurajator și de-a dreptul dătător de speranță este când aceleași mămici, posesoarele telefoanelor și involuntare catehumene în comuniunea grupului de WhatsApp, găsesc timp să îi inspire pe pruncii lor să producă, îi fotografiază și apoi postează imagini cu vlăstarele în timp ce desenează, decupează sau lipesc, pentru ca bucuria împărtășită cu ceilalți să fie completă. Atunci când pe grup apar poze cu minunatele creații ale micuților, acestea dezvăluie motivația, entuziasmul, imaginația și dragostea nestăvilită de viață a acestor copii care trăiesc în continuare nu ca și cum ar fi închiși într-o uriașă colivie, ci într-o libertate de spirit totală. 

În mod miraculos, numărul de copii care frecventează Școala de duminică a crescut, în formula actuală, de la zece la douăzeci și nouă. Unii dintre ei au devenit mai dornici să se manifeste, altora le-a crescut priceperea la desen, la scris sau la cântat (după cum dau mărturie înregistrările părinților). Când i-am rugat să scrie câteva rânduri, în versuri sau proză, despre experiența lor în timpul carantinei, copiii au răspuns cu o maturitate și o așezare sufletească ieșite din comun, fie că aveau 5 ori 13 ani. Nădăjduim ca bogăția pe care o adunăm acum de la ei, ca veverițele în scorbură, să ne ajute pe toți, păstor, părinți și copii, să trecem mai ușor peste perioada actuală. Iar când ne vom revedea, să descoperim că am mai crescut nu doar fizic, ci și duhovnicește, împreună. 

Nici nu mai e nevoie de spus, abia așteptăm acea zi, a revederii. Se pare că va fi peste mai puţin de o lună. Cum va arăta atunci Școala noastră de duminică? Vom păstra (ceva din) stilul de lucru curent? Vom fi devenit sclavi ai ecranului, vom reuși să „aruncăm” treptat telefoanele pe fereastră, ca să ne uităm mai bine unii în ochii altora? Cum ne vom regăsi? Mai atenți, mai iubitori, mai toleranți, mai statornici? Să dea Domnul!

Mirona Meade este coordonator al Școlii de duminică a Parohiei „Sfânta Muceniță Filoteea și Sfântul Cuvios Beda Venerabilul”, Norwich & East Anglia, Marea Britanie