Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial Debora și Barac - cântarea de război

Debora și Barac - cântarea de război

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 14 Feb 2023

Istoria poporului Israel după intrarea în Canaan este una impregnată de conflicte, lupte cu triburile locale, înrobiri și eliberări din robie. Acest fapt reiese din Cartea Judecătorilor, unde tumultul social și politic este în prim-plan. Tot aici regăsim și o cântare de război, care proslăvește una dintre marile victorii israelite, cea repurtată contra lui Iabin, regele Canaanului.

După moartea lui Iosua Navi, urmașul prorocului Moise la conducerea poporului Israel, cei care au preluat funcția supremă erau denu­miți cu numele de „judecători”. De aici vine și numele uneia dintre cărțile Vechiului Testament, care relatează aspectele principale ale acestei perioade de „tranziție”, până la numirea oficială a regilor. „Judecătorii” au activat în perioade lungi de înrobire a poporului Israel de către triburile canaanite. Așa este cazul și cu Debora, care activa ca judecătoare și, totodată, proro­ciță a poporului Israel în timpul îndelungatei robii de 20 de ani față de regele Iabin al Canaanului. A venit, însă, și vremea ca poporul Israel să rupă lanțul robiei, iar când Debora a primit încredin­țarea din partea lui Dumnezeu, ea și-a asociat la conducere pe Barac, care a devenit și el „judecător” împreună cu ea. Cu toate că Debora deținea funcția supremă, ea nu avea dreptul de a conduce în luptă poporul Israel. De aceea, apelează la Barac pentru a conduce cei zece mii de israeliți într-o luptă total inegală cu armata canaaneilor, mai bine înarmată și, cu siguranță, mai numeroasă. Barac refuză la început, înfricoșat de perspectiva unei înfrângeri zdrobitoare și cere ca Debora să îl însoțească pe câmpul de luptă, așa cum prorocul Moise a însoțit la început armata condusă de Iosua Navi. Debora îl însoțește, dar îl avertizează că victoria supremă va fi obținută de o femeie, nu un bărbat, în cursul luptei. Și așa a fost. Barac zdrobește armata adversă, dar conducătorul ei, Sisera, reușește să scape cu viață și se adăpostește în cortul Iaelei, soția lui Heber Cheneul, un reprezentant neutru în istoria vremii, care trăia în pace cu regele Iabin. El cere să rămână aici și este primit în mod oficial, dar Iaela, știind că lupta a fost câștigată de israeliți, după ce Sisera se culcă, fiind obosit, ia un țăruș de cort și un ciocan și îl ucide, străpungându-i tâmpla. În vechime, lupta era considerată câștigată cu adevărat doar atunci când comandatul oștirii adverse era ucis. Astfel, Iaela dobândește un prestigiu chiar mai mare decât al lui Barac pentru că l-a ucis pe comandantul suprem al oștirii canaaneilor.

Cântarea de război

Cântarea lui Debora și a lui Barac, așa cum este prezentată în Cartea Judecătorilor, în capitolul al 5-lea, cuprinde atât istoria întregii lupte petrecute împotriva lui Iabin și a lui Sisera, conducătorul armatei acestuia, cât și o serie de elemente importante, care amintesc de cântarea lui Moise după izbăvirea de egipteni (Ieșirea 15) sau de cea încredințată de Dumnezeu acestuia spre înțelepți­rea poporului Israel (Deuteronomul 32). Din nou, cântarea debutează cu slăvirea lui Dumnezeu și lauda adusă Lui pentru lucrările Sale sfinte. „Când se arată judecători în Israel, poporul merge de bunăvoie la război; binecuvântați pe Domnul! Ascultați, dar, regilor! Căpetenii, luați aminte! Căci cântare voi cânta Domnului. Cânta-voi Domnului Dumnezeului lui Israel: când ieșeai Tu, Doamne, din Seir, când treceai Tu prin câmpiile Edomului, pământul se cutremura și cerurile se topeau, norii picurau picuri de ploaie, munții se năruiau înaintea Domnului, ca și acest Sinai, la vederea Dumnezeului lui Israel” (Judecători 5, 2-5). Referirea aici la Muntele Sinai este sugestivă, de vreme ce imaginea muntelui înflăcărat este un laitmotiv al curajului insuflat armatelor israelitene. În continuare, cântarea face referire la dificultățile întâmpinate de poporul Israel atunci când trăiau sub robia lui Iabin, regele Canaanului. „În zilele lui Şamgar, fiul lui Anat, pe vremea Iaelei, drumurile erau pustii; călătorii umblau atunci pe poteci ascunse. Satele în Israel erau pustii... pustii... Până m-am sculat eu, Debora, până m-am ridicat eu, mamă în Israel. Pe atunci Israel își alesese dumnezei noi, de aceea războiul bătea la porți; dar nu se vedea nici scut, nici lance în mâini, la cei patruzeci de mii din Israel” (Judecători 5, 6-8). Este interesant acest aspect privitor la faptul că poporul Israel trăia ascuns, părăsindu-și așezările, fapt care denotă marile vitregii întâmpinate în vremea robiei. De asemenea, este proslăvită Debora, considerată drept „mamă” a poporului Israel. O imagine a izbăvirii se profilează pe fundalul întunecat al închinării la idolii păgâni, fapt care atrăsese dificultățile poporului ales. Totodată, se remarcă aici ceva ce vom regăsi și în Cărțile Regilor mai târziu, și anume că poporul Israel nu avea arme și trebuie să lupte probabil cu resurse limitate în comparație cu cele ale adversarilor.

Cântarea de laudă

Apoi, cântarea face referire la un element esențial din istoria poporului Israel - lauda adusă lui Dumnezeu înaintea fântânilor. De asemenea, aici cântarea face referire la alte imnuri de război pe care, în drum spre luptă, poporul Israel le rostea. „Inima îmi este la căpeteniile lui Israel, la cei ce plecau din popor de voie la război. Binecuvântați pe Domnul! Aceia călăreau pe asine murge, sau ședeau în căruțe, sub coviltire de scoarțe scumpe și mergeau pe drum cântând. Și în rândurile oștirii, ce tăbăra la fântâni, și acolo răsuna lauda Domnului, lauda căpeteniilor lui Israel (s.n.). Atunci poporul Domnului ieșea la porți. Deșteaptă-te, Debora, deșteap­tă-te! Deșteaptă-te, deșteaptă-te și cântă! Scoală și tu, Barac! Scoală fiul lui Abinoam și ia în robie pe cei ce te-au robit! Atunci poporul Domnului s-a trezit. Rămășița lui s-a strâns cu cei viteji” (Judecători 5, 9-13). După acest fragment sugestiv, observăm o serie de referiri la bătălia care a avut loc și, în loc de încheiere, regăsim o referire amplă la gestul războinic al Iaelei, cea care l-a ucis pe Sisera, comandatul armatei adverse. „Binecuvântată să fie între femei Iaela, femeia lui Heber Cheneul! Binecuvântată fie între femeile țării. Sisera i-a cerut apă; ea i-a dat lapte; în cupă scumpă i-a dat cel mai bun lapte. Cu stânga a apucat țărușul, iar cu dreapta ciocan greu de lucrător. Cu ciocanul a zdrobit lui Sisera capul, cu țărușul i-a străpuns tâmpla. Atunci a căzut îndată la picioarele ei și acolo a rămas. Căzut-a la picioarele ei și nu s-a mai sculat. Unde a căzut, acolo a rămas zdrobit. [...] Așa să piară toți vrăjmașii Tăi, Doamne! Iar cei ce Te iubesc să fie ca soarele când răsare în toată strălucirea lui” (Judecători 5, 24-27, 31). Imnul de război se încheie cu lauda lui Dumnezeu așa cum o fac toate marile cântări din Vechiul Testament. Imnul unei biruințe zdrobitoare se cuvenea să fie închinat întru totul lui Dumnezeu...