Dimitrie Cunțan, corifeu al muzicii bisericești din Ardeal

Muzica bisericească tradițională din Ardeal este cunoscută cu denumirea „cunțană”, după numele celui care a adunat, pentru prima oară, la 1890, și a pus pe note muzicale cântările de strană specifice acestei părți a țării noastre. Dimitrie Cunțan avea să lase posterității o lucrare foarte valoroasă, un prețios manual de cântări bisericești folosit de generații întregi de teologi și cântăreți.

Lucrarea marelui profesor de muzică bisericească, preotul Dimitrie Cun­țan, avea să aducă un ghid necesar pentru învățarea cântărilor bisericești de origine bizantină din Ardeal. „Cântările bisericesci” avea să apară, la 1890, cu mari eforturi financiare, fiind editată la Sibiu și tipărită la Viena, în condiții grafice deosebite. După cum spune titlul întreg al lucrării, cântările bise­ricești cuprinse erau „după melodiile celor opt glasuri ale Sfintei Biserici Ortodoxe, culese, puse pe note și aranjate de Dimitrie Cunțanu, profesor la «semin. andreian» arhidiecesan”.

Era prima culegere de cântări bisericești puse pe note din Ardeal, iar demersul îi apar­ținea Mitropolitului Andrei Șaguna, Sfântul ocrotitor al Transilvaniei. În prefața lucrării, Dimitrie Cunțan menționa acest lucru, cartea fiind dedicată „memoriei Marelui Andreiu, a autorului intelectual al acestei lucrări, în semn de pietate și recunoștință”. Iată ce spune Dimitrie Cunțan despre îndemnul Sfântului Andrei Șaguna de a scrie această lucrare: „Recunoscend necesitatea și utilitatea, ca melodiile cântărilor bisericesci de strană să se fixeze prin punerea lor pe note, încă la 1868, Metropolitul Andreiu m-a sfătuit ca, pentru conservarea și cultivarea lor mai sigură, tote cântările bisericesci de strană să le culeg și să le scriu cu notele musicii moderne”.

Dimitrie Cunțan elogia preocuparea deosebită a marelui mitropolit de la Sibiu pentru publicarea cărților de slujbă, știind rolul important al cultului divin în viața duhovnicească a comu­nităților, dar și pentru promovarea cântării bisericești corale pe patru voci, pentru care a tipărit, la 1854, cântările Sfintei Liturghii pe note, pentru cor mixt. Așadar, lucrarea de la 1890 a lui Dimitrie Cunțan făcea parte din programul șagunian de dezvoltare a culturii muzicale bisericești din Transilvania și, pe bună dreptate, cartea face parte din patrimonial cultural din Ardealul secolului al XIX-lea. Autorul mențio­nează în aceeași prefață că demersul este similar preocupărilor ierarhilor de dincolo de munți: „De sigur, de aceleși idei și convingeri, ca și Șaguna, a fost condus Înalt­preasfințitul Metropolit al Moldovei și Bucovinei, Silvestru Morariu Andrieviciu, când, la anul 1879, ca fost arhimandrit, a tipărit «Psaltichia bisericescă» cu notele musicii moderne; de asemenea, și Preasfinția Sa, P. Melchisedec, episcopul de Roman, când, la anul 1883, a tipărit «Rânduiala Vecerniei de Sâmbătă sera» pe cele opt glasuri, prelucrată și scrisă pe «notațiunea literară» de dd. Gavriil Musicescu, Gheorgie J. Dima și Grigorie J. Gheorghiu, profesori de musică în Jasi”.

Student în Sibiul șagunian

Dimitrie Cunțan (de multe ori s-a semnat „Cunțanu”) s-a născut la 1837, în satul Dobârca din județul Sibiu. Părintele academician Mircea Păcurariu a emis ipoteza că familia marelui muzician ar avea strămoși în localitatea Cunța din județul Alba, de unde și numele acestei familii. În lucrarea „Cărturari sibieni de altădată”, marele istoric menționează că tânărul Dimitrie Cunțan avea să fie trimis la școli bune, semn că provenea dintr-o familie înstărită. După clasele primare la școala din sat, a studiat la școala romano-catolică din Miercurea Sibiului. Aici, conform unei mărturii scrise în ultimii ani ai vieții, „în 1846 locuiam la învățătorul școalei romano-catolice Hazi, cu care făceam din limba germană un curs privat pregătitor pentru clasa a II-a a acelei școli” (conform Ilie Frăcea, „La 140 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cunțan”, în revista Mitropolia Ardealului, nr. 4-6, 1978).

Tot dintr-o mărturie scrisă despre propria viață aflăm că Dimitrie Cunțan ajungea la Sibiu în 1850. Din nefericire, informațiile despre viața sa din perioada 1850-1858 lipsesc. Se știe că în 1858 a absolvit cinci clase la gimnaziul romano- catolic din Sibiu, iar în 1859 era înscris la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu. Tot din studiul lui Ilie Frăcea aflăm amintirile lui Dimitrie Cunțan din perioada studiilor teologice de la Sibiu, în vremea păstoririi marelui Andrei Șaguna: „Bunul părinte al studenților, Andrei, pe cei buni și diligenți ne prevedea cu ajutoare și stipendii. (…) S-a îngrijit de creșterea religioasă morală și prin aceea că a dispus ca afară de orele pentru catehizare, o dată pe săptămână, se ne întrunim toți în capela vechiului seminar din strada Cisnădiei, unde maestrul de muzică Zenker ne instruia în muzica vocală, după note”.

Pe lângă Sfântul Andrei Șaguna, Dimitrie Cunțan i-a avut ca mentori pe marii profesori de la acea vreme: Ioan Hannia, Nicolae Popea, Ioan Popescu sau Zaharia Boiu. S-a făcut remarcat prin calitățile sale intelectuale și, în toamna anului 1860, a fost numit învățător la școala de la biserica „din groapă” a românilor din Sibiu. Sfântul Andrei Șaguna i-a remarcat erudiția și calitățile sale pedagogice și, în 1863 și 1864, l-a delegat să prezideze în calitate de „comisar consistorial” ședințele învățătorilor de la școlile ortodoxe din protopopiatele Brașov, Făgăraș și Trei Scaune (Covasna de astăzi).

Profesor de cântări bisericești și tipic

De la 1 aprilie 1864, Dimitrie Cunțan a fost numit de Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna în funcția de profesor de cântări bisericești și tipic la Institutul Teologic-Pedagogic. A rămas și învățător la școala menționată până în 1872. În 16 noiembrie 1864 a fost hirotonit diacon pentru biserica din Sibiu-Iosefin („din groapă”), iar la 1 iulie 1872 a fost hirotonit preot și numit paroh la aceeași biserică. Își încheia acum și cariera de învățător, după 12 ani de activitate. Devenea directorul școlii românești unde a predat, iar din 1873 până în 1885 a fost ales membru în Adunarea eparhială de la Sibiu.

Cariera de profesor de cântări bisericești a fost una remarcabilă, cu toate că începutul a fost greu, deoarece, așa cum recunoștea Dimitrie Cunțan într-un memoriu adresat Eparhiei Sibiului, nu avea pregătire de specialitate. În același memoriu amintit de părintele Mircea Păcurariu în lucrarea menționată mai sus, Dimitrie Cunțan destăinuia cum s-a pregătit pentru această nouă misiune la care a fost chemat de Sfântul Andrei Șaguna: „M-am apucat, deci, de lucru: mi-am procurat un fortepiano, mi-am angajat ca profesor de muzică pre cel mai renumit profesor din Sibiu, pre d. Ottomar Neubner, absolvent de conservatoriu, fost organist și dirijor de chor la biserica romano-catolică din Sibiu. Cu acesta, deși om căsătorit cu familie cum eram, am studiat musica, pe lângă mari spese, în decurs de doi ani, instruind totodată și pe elevii Institutului nostru atât în cântarea de strană, cât și în cea chorală liturgică”.

Din 1877 și până în 1910, anul trecerii sale în veșnicie, a fost profesor și duhovnic al elevilor de la institutul sibian. A format generații întregi de teologi, printre elevii săi numărându-se viitorul Patriarh Miron Cristea. Vreme de 46 de ani a făcut parte dintr-un corp profesoral de excepție, o perioadă fiind coleg la institut cu Gheorghe Dima și Timotei Popovici, distinşi profesori de muzică vocală și instrumentală, dirijori de cor și compozitori.

Pe lângă principala sa lucrare, cartea de cântări bisericești adunate și puse pe note muzicale, „Bătrânul psalt”, cum a fost numit de dr. Aurel Crăciunescu în Anuarul Institutului Teologic-Pedagogic din Sibiu, pe anul școlar 1911-1912 (cf. Sorin Dobre, „Dimitrie Cunțan - centenarul trecerii la cele veșnice”, în Îndrumătorul bisericesc, Sibiu, 2010), a scris și alte lucrări: „Cântări funebrale pentru cor de bărbați, în patru voci” (1903), cu melodii tradiționale prelucrate de autor; „Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur pentru cor, în două voci” (1903); „Cântări religioase la cununii, la hirotoniri și la sfințirea bisericilor, pentru cor de bărbați, în patru voci” (1906). Dintre compozițiile sale amintim: „Imn la moartea marelui Andrei”, pentru cor bărbătesc, cu text scris de Zaharia Boiu; „Dumnezeul nostru”, text de Ion Lepădat; „La intrarea în biserică”, text de Zaharia Boiu; „Rugăciune”, text de Zaharia Boiu, și mai multe pricesne. A rămas în manuscris manualul intitulat „Tipicul cultului religios al Bisericii creștine Ortodoxe de rit oriental”, după care a predat la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu. A publicat în Revista Teologică studiile: „Mitropolitul Andrei ca păstor” (nr. 5, 1908), „Personalitatea mitropolitului Andrei” (nr. 6, 1908), „Religiozitatea și moralitatea mitro­politului Andrei” (nr. 12, 1908).

Originea bizantină a cântărilor

Cântarea bisericească adunată și pusă pe note de Dimitrie Cunțan, precum și celelalte cântări compuse sau adunate de marele profesor au origini în muzica bizantină, chiar dacă ele sunt variante locale sau regionale ale cântărilor cunoscute drept „psaltice”. În studiul „Elemente bisericești tradiționale în opera muzicală a lui Dimitrie Cunțan” (BOR, nr. 9-12, 1976, p. 1055), Ion Popescu menționează acest lucru: „În vremea noastră s-a emis și demonstrat teoria potrivit căreia muzica noastră bisericească este de origine bizantină, moștenită direct de la Bizanț odată cu învățătura de credință ortodoxă, cu organizarea bisericească și cu cultul bisericesc. Această muzică s-a răspândit dintru început pe tot teritoriul locuit de români, în mod unitar. Cercetătorul muzicolog român, Gheorghe Ciobanu, a demonstrat într-o serie de studii temeinice asupra muzicii bisericești românești că existența variantelor locale nu împietează asupra unității de structură a muzicii noastre bisericești româ­nești care rămâne tot bizantină, având cu aceasta încă multe fire de legătură. (…) Mai întâi trebuie spus că dintre variantele muzicii bisericești din Transilvania și Banat, cântările notate de D. Cunțan sunt recunoscute ca cele mai apropiate de muzica psaltică, unele chiar identice”.

Așadar, cântările bisericești din Ardeal adunate de Dimitrie Cunțan au aceleași origini bizantine ca acelea din Țara Românească sau Moldova, cu influențe locale și cu notație semiografică occidentală, întrucât notația psaltică nu era cunoscută de profesorul sibian. Această origine bizantină a cântărilor bisericești din Ardeal și apropierea lor de varianta psaltică demonstrează unitatea în cult și spiritualitate a românilor din toate regiunile țării, iar opera lui Dimitrie Cunțan nu este altceva decât conservarea unui patrimoniu cultural-bisericesc al românilor din Transilvania. De altfel, Dimitrie Cunțan explică în prefața „Cântărilor bisericesci” că melodiile acestora au fost transpuse pe note după cum le-a învățat de la profesorii săi, P. Ioan Bobeș și Ioan Dragomir, și după cum le-a auzit la bătrânul cantor Simeon Florea din Daneș, Sighișoara. Tradiția muzicală bisericească din Ardeal era pentru prima dată transpusă pe notație pentru a rămâne gene­rațiilor viitoare.