Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial Duhovnicul Ilie Hulpe, ascet cu neîncetată rugăciune

Duhovnicul Ilie Hulpe, ascet cu neîncetată rugăciune

Galerie foto (4) Galerie foto (4) An omagial
Un articol de: Monah Nectarie Munteanu - 02 Feb 2022

Istoria chiliei Sfântului Ioan Botezătorul din Colciu, comunitate monahală românească din Sfântul Munte Athos, este strâns legată de personalitatea duhovnicului Ilie Hulpe, cel care, în anul 1894, a răscumpărat lăcașul de la Mănăstirea Vatoped.

Patrie pământească părintelui Ilie i-au fost pământurile binecuvântate ale Basarabiei. S-a născut în anul 1853 în satul Bravicea (popular Brăghicea), primind la Sfântul Botez numele de Eftimie. Părinții săi, Ilie și Smaranda, erau podgoreni. În timpul Războiului ruso-româno-turc (1877-1878), Eftimie și-a îndeplinit serviciul militar la Plevna, unde transporta provizii pe front. La întoarcere, la numai câțiva kilometri de Iași, unul dintre boii de la carul cu care venise a murit și a fost nevoit să îl înlocuiască până a ajuns în oraș, de unde a cumpărat altul în loc.

Începuturile vieţii monahale

După ce și-a încheiat socotelile lumești, Eftimie s-a dus la Mănăstirea Frumoasa, din apropierea satului natal. În această mănăstire, ctitorită de ucenici ai Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, a viețuit un timp și Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv al Moldovei. Nu a zăbovit prea mult la Frumoasa, pentru că în anul 1879 pașii i-au fost călăuziți spre Muntele Athos, unde ajunge cu vaporul rusesc. După ce s-a închinat pe la mănăstirile aghiorite, s-a așezat la chilia Acoperământului Maicii Domnului din Schitul Lacu, sub ascultarea schimonahului Iustin, ctitorul actualei biserici centrale din schit. În același an, fratele Eftimie a fost tuns în monahism cu numele de Ilie și hirotonit diacon, iar un an mai târziu a primit Taina Preoției. După 10 ani de nevoință în Schitul Lacu, s-a mutat cu doi ucenici la chilia Sfântului Acoperământ din pustia Viglei, în apropierea Schitului Prodromu, unde a viețuit timp de 5 ani.

Stabilirea la chilia Sfântului Ioan din Colciu

În anul 1894 a cumpărat cu 260 de lire otomane chilia cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” de pe moșia Mănăstirii Vatoped, unde s-a stabilit cu primii săi ucenici: frații Gherasim și Teoctist Holban, precum și ieromonahul Antonie Postoroancă, plecat după scurt timp în România, la Mănăstirea Frăsinei. Anual, cheltuielilor chiliei li se adăuga și „birul” plătit mănăstirii, în valoare de 5 lire. Obștea reușea să se între­țină din munca proprie, având o livadă bogată de măslini de unde scoteau câteva sute de kilograme de untdelemn. Mai aveau vie roditoare, fân, alune și zarzavaturi, pe care adesea le vindeau pentru a lua grâu și altele de trebuință.

Datorită faptului că aveau vad la mare, viețuitorii s-au mobilizat și au amenajat arsanaua (casa de la mare), iar în scurt timp au devenit cunoscuți, mai ales printre monahii români, ca pescari iscu­siți.

Nevoitorul și duhovnicul

Lucrarea de căpătâi a acestui mare ascet era rugăciunea neîncetată, alături de studiul Sfintei Scripturi și al Sfinților Părinți. Mânca o dată în zi, iar slujba o făcea cu multă evlavie și luare-aminte.
Duhovnicul Ilie și-a „înmulțit fiii în pustie, cu ploile lacrimilor sale udându-i”. Sub oblăduirea sa, obștea chiliei număra până la 12 ucenici, majoritatea cu obârșia în teritoriile de peste Prut. Ca un iscusit cârmaci, se sârguia să îi ducă pe cei încredințați lui la limanul mântuirii. Când au preluat chilia, aveau multe lucruri de aranjat și de pus la punct în gospodărie, dar starețul Ilie era cel care avea grijă să nu se stingă flacăra râvnei dumnezeiești, îndemnându-i să nu lase slujbele Bisericii și pravila monahală. Datorită discernământului său, a dragostei curate ce o purta față de toți și mai cu seamă a smereniei care îi încununa nevoința, sub epitrahilul său, monahi de toate naționalitățile au găsit alinare în ispite și sfaturi mântuitoare de suflet.

Unui călugăr care i-a cerut binecuvântarea de a se face nebun pentru Hristos, Bătrânul i-a răspuns într-un mod șugubăț: „Nu-ți ajunge cât ești de nebun? Vrei să te mai faci?”, iar acela a înțeles că nu este voia lui Dumnezeu și i-a pus metanie.

La chilia Înaintemergătorului din Colciu poposea pentru sfătuire și vrednicul de pomenire arhimandrit Antipa Dinescu (†1942), care a primit schima mare din mâinile duhovnicului Ilie. Fie pe mare, fie pe uscat, părintele Antipa căuta să meargă „la starețul său să-i pună metanie”, și tot de acolo a copiat un manuscris filocalic ce cuprinde învățăturile Sfântului Petru Damaschinul.

Cu osârdia și cheltuiala duhovnicului colciot, avea să se tipărească în anul 1903 „Cântarea Sfântului Munte”, o poezie îndrăgită de mulți călugări, al cărei stihuitor era monahul român Sava Vintilescu.
Ca mângâiere a bătrâneților sale, la sfârșitul anului 1925, a ajuns la chilia Sfântului Ioan fratele Gheorghe Guțu, ieroschimonahul Ioan de mai târziu, a cărui viață cuvioasă este cunoscută. La intrarea sa sub ascultarea starețului Ilie, tânărul Gheorghe a pus temelia cea bună, primind îndrumările cercatului povățuitor: „Măi băiete, să vii la biserică, să nu lipseşti de la biserică, dar să înveţi Acatistul, să înveţi Acatistul”. În tradiția aghiorită, Acatistul Maicii Domnului are o însemnătate deosebită, deoarece frații nu primeau chipul îngeresc fără a-l ști pe de rost.

După aproape 50 de ani de vie­țuire în Grădina Preasfintei, în care L-a slăvit neîncetat pe Dumnezeu, văzând că se apropie despăr­țirea de lumea aceasta vremelnică, duhovnicul Ilie și-a binecuvântat sinodia și s-a odihnit întru Domnul la data de 8 decembrie 1928. La slujba de înmormântare s-au adunat mulți monahi care veniseră să ia binecuvântarea povățuitorului lor. Să avem parte de rugăciunile sale!