Mare și folositoare este această Sfântă Taină atât pentru cei care participă, cât și pentru cei care sunt pomeniți, dar puțini participă la ea. Dacă, într-o zi, toți oamenii bolnavi deplasabili s-ar
Erudiția și rugăciunea curată
Lecturile duhovnicești sunt foarte utile din toate punctele de vedere pentru creștini deoarece îi ajută să-și conștientizeze patimile și să lupte împotriva lor, să cunoască și să pună în lucrare virtuțile, să observe ce atitudini au adoptat înaintașii lor în probleme similare și să-și înfrumusețeze mintea cu înțelesurile spirituale dobândite astfel. Însă curiozitatea generată de slava deșartă îi poate împiedica să se bucure de aceste binefaceri spirituale, mai ales dacă se ajunge pe panta unei pretinse erudiții care îl înfățișează pe cel care o are drept un om arogant, care pune multele informații citite deasupra vindecării sufletești - atât a sa, cât și a celor din jur.
Nicăieri în Sfânta Scriptură nu îi vedem osândiți pe cei lipsiți de știință de carte. Din contră, există o serie de evenimente în care aceștia dovedesc mai multă înțelepciune și pricepere în cele duhovnicești decât cei împodobiți exterior cu multe lecturi, dar goi interior de orice meditație la cele sfinte (a se vedea exemplul vameșilor și desfrânatelor care „merg în Împărăția cerurilor mai înainte” decât cărturarii și fariseii - Matei 21, 31). De aceea, lecturarea cărților duhovnicești nu trebuie privită drept un scop în sine, ci drept o modalitate de a ne curăți sufletește. Această activitate însă trebuie desfășurată cu multă smerenie și cu dorința de a ne îndrepta viața, și nu drept o simplă variantă de petrecere a timpului liber sau de satisfacere a curiozității în ceea ce privește „religia” sau alte subiecte. Sfântul Isaac Sirul ne avertizează din acest punct de vedere: „Cel care înainte de a-și fi stăpânit gândurile și a-și fi stăvilit împrăștierea, care are încă simțurile bolnave și conștiința infirmă se apucă de citiri care-l arată un erudit, un savant și un exeget plin de idei, deși e încă plin de patimi, acela e mistuit de dorința slavei deșarte și de neștiință. Ce cunoaștere e mai bună decât curăția? Ea este cea care descoperă inteligenței tale toate, dacă te îngrijești cu toată râvna să o dobândești, și ea te va apropia de darul vederii lui Dumnezeu” (Sf. Isaac Sirul, „Cuvinte către singuratici”, vol. II, trad. diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, Ed. Deisis, 2005, p. 99). Critica persoanelor care se arată erudite spiritual doar pentru că au citit și au scris foarte multe constituie un aspect pe care nu doar fiecare credincios, ci și fiecare cleric și teolog trebuie să îl abordeze cu multă seriozitate. Lucrările care posedă acest duh al unei erudiții aparente, în timp ce autorul pare că suferă în mod real de boli sufletești, s-au înmulțit în ultima vreme, dovedind veridicitatea afirmațiilor exprimate anterior de Sfântul Isaac Sirul. În același timp, lucrările scrise din inimă devin din ce în ce mai rare, arătându-ne că suntem mult prea dornici să acordăm cărților și citărilor excesive locul care s-ar cuveni oferit rugăciunii, pocăinței și smereniei. În lecturarea unei cărți, și mai ales în scrierea acesteia, rugăciunea trebuie să aibă un loc de cinste alături de documentare, dacă se dorește și profunzime, nu doar o erudiție de suprafață, care impresionează tot mai puține persoane. Probabil că, în esență, creșterea constantă a coeficientului de inteligență demonstrată științific în ultimele două decenii va conduce în primul rând la eliminarea pretinsei erudiții afișate în numeroase lucrări, deoarece publicul larg nu mai gustă acest „tur de forță” prin sute de lucrări, fără a prezenta și unele concluzii personale care nu se pot naște în mintea celor lipsiți de rugăciunea adevărată. În schimb, lucrările cu adevărat duhovnicești, cu toată simplitatea lor aparentă, vor fi cu atât mai prețuite, cu cât vor constitui adevărata hrană spirituală a oamenilor inteligenți.
Avem nevoie de mult studiu, sau de multă rugăciune?
În esență, perioadele de studiu pot fi prelungi, dacă sunt susținute și de mici pauze de rugăciune. Însă nu cantitatea trebuie să ne preocupe, ci calitatea: cu ce rămânem, cu ce ne îmbogățim sufletește? Așa cum afirmă tot Sfântul Isaac Sirul: „Limpezimea nu vine din multa învățătură, nici din felurimea cărților citite, ci din sârguința în rugăciune. Cum ar putea fi de folos oare concentrării gândirii și curăției rugăciunii cunoașterea multor cărți și a tâlcuirilor lor?” (Sf. Isaac Sirul, „Cuvinte către singuratici”, vol. II, p. 224). De aceea, nu ne folosește să citim până la epuizare cărți din zeci de domenii doar pentru a fi în pas cu moda vremii noastre sau pentru a dobândi ceea ce mulți oameni numesc cu obstinație „cultură generală” - această fata morgana a erudiției. Au fost mii de creștini care nu au avut cultură generală, dar au avut iubire, smerenie, pocăință, rugăciune curată. Ce sunt acestea, în comparație cu acest concept de „cultură generală” care nu are nici un fel de limite, despre care nu știi unde începe și unde se termină, care nu te poate pune în nici o categorie, deoarece nu constituie o categorie, sau care te numește „ignorant”, chiar dacă ești creștin desăvârșit? Trebuie să citim ceea ce ne folosește sufletește, nu ceea ce ne mărește cultura generală - un simplu instrument utilizat cu pricepere de slava deșartă în cazul multor oameni, pentru a-i face să se laude cu propriile lecturi și cu documentația lor extraordinară, dar prea puțin utilă spiritual. În cuvintele Sfântului Isaac Sirul: „Cunoștința nu vine din faptul de a cunoaște lucruri de prisos sau a îngrămădi multe cunoștințe; gândirea curată vine din puținele aduceri-aminte de lucrurile lumești și din sârguința în lucrarea liniștirii: mulțimea gândurilor și desele aduceri-aminte de noutățile născute din învățături și diverse studii duc la risipirea ei” (Sf. Isaac Sirul, „Cuvinte către singuratici”, vol. II, p. 100).
Lectura este „mama” experienței?
„Nu te bucura când te îmbogățești în cunoașterea multor lucruri, ci bucură-te când ceea ce cunoști devine al tău prin făptuirea lui. Fără aceasta din urmă cea dintâi va pieri încetul cu încetul, ba chiar duce la mândrie fiindcă nu este pusă în practică. Dar atunci când te sârguiești în cea din urmă, vei fi luminat negreșit fără învățătură și în cea dintâi. Ochiul cunoașterii e experiența, iar hrănirea ei e osteneala neîncetată”, mai spune Sfântul Isaac Sirul. Atât timp cât studiul nu te împinge la meditație și rugăciune, atât timp cât cărțile stau îngrămădite pe biroul tău, iar sufletul îți este pustiu, gol, bântuit de gânduri și imagini câteodată lipsite de formă, dar având frica drept substanță, poți fi sigur că ești doar captiv într-o slavă deșartă aridă. A venit momentul eliberării. Fă-ți curaj, încheie-ți studiile dacă ești tânăr, și promite-ți că nu vei mai lectura decât acele cărți care te pot hrăni cu adevărat, pentru că viața are un timp limitat în această lume, în timp ce scrisul cărților „nu are sfârșit” (Eccleziastul 12, 12). Nu pierde vremea pentru a deveni un nou erudit de care nimeni nu are nevoie. Singurele cărți care contează sunt cele care te transformă într-un om mai bun.