Familia are reguli milenare. Orice aggiornamento e inutil

Dan Negru este un cunoscut şi apreciat om de televiziune din România. Nu are nevoie de vreo prezentare, fiindcă emisiunile sale bat topurile audienţelor TV de mulţi ani. Toate acestea te-ar face să crezi că Dan Negru e o persoană inaccesibilă. Şi, totuşi, nu e deloc aşa. Ci un om cald, amabil, tonic şi lângă care ai loc. Interviul pentru ediţia de Paşti a Luminii de Duminică o să v-o dovedească din plin. E despre familie, credinţă, bun-simţ şi respect faţă de profesie şi semeni.

În lumea în care trăim mai există ceva stabil, ceva pe care, suindu-te, să zici: stau pe chestia asta și nu mă scufund?

Da, există. Există mai multe lucruri care nu te lasă să te scufunzi, nu doar unul singur. Eu vă zic din punctul meu de vedere, de ce m-am agăţat eu în toți anii ăștia ai mei de televiziune, de radio. Eu am început să lucrez în acest domeniu, cartea mea de muncă în cadrul Radioteleviziunii Române e din 1990, februarie. N-am numărat anii, dar mă gândesc că au trecut 30 liniștit. Și, în toți anii ăștia, eu m-am sprijinit pe mai multe, e impropriu spus, m- am suit. M-am bazat, în primul rând, pe familia mea, pe ai mei. În asta am crezut cel mai mult. Știu sigur că ei nu mă vor trăda niciodată fiindcă sunt ai mei. Apoi, mi-am făcut o ancoră, o centură de siguranță din credinţa în Dumnezeu. O bunică a mea m-a învățat de când eram mic să merg la biserică şi să-mi pun nădejdea în Dumnezeu, să am credinţă. Și a funcţionat. Apoi, în ultimul rând m-am bazat şi pe mine, adică am făcut tot ce am putut eu ca să reuşesc în ce mi-am propus. Asta e trinitatea mea, pilonii pe care stau eu.

Sunteți un om de televiziune cunoscut și apreciat în România. Se spune că în spatele unui bărbat de succes se află întotdeauna o femeie puternică. Alţii zic că o femeie jertfelnică. Ce credeţi?

De când am intrat în biserică cu soţia mea am primit această învăţătură, că trebuie să ne sprijinim unul pe altul în familia pe care am întemeiat-o. Cred că nu e valabilă nici prima lozincă, nici cea de-a doua. Jertfa uneori îmi dă senzaţia că se poate instala o frustrare, adică „uite, eu câte am făcut pentru tine şi tu…”. Nu cred că e binevenită nici chestia cu puterea. Vreau ca femeia de lângă mine, soţia mea, să fie fiinţa ­gingaşă, nu puternică. Ceea ce caracterizează familia mea este echilibrul. Văd că astăzi se destramă familiile foarte uşor. Eu am împlinit de curând 20 de ani de când m-am căsătorit cu soţia mea, Codruţa. În familia mea n-au fost divorțuri niciodată. Mama și tata au trăit 47 de ani împreună, până când tata s-a prăpădit. Doar mama mai trăiește. Unchii mei cu mătușile mele au fost împreună. Bunicii cu bunicile, din ambele părţi, au fost împreună până la moarte. N-au divorțat. Cumnatul meu şi cumnata mea sunt împreună și ei de 20 de ani. Socrii mei n-au divorțat. În familia mea extinsă nu am cunoscut divorțul și mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Am încercat să-l ascultăm pe Slavici: „Să nu stingi niciodată lumina, seara, în casă, peste supărarea ta”, și noi niciodată nu ne-am culcat supărați unii pe alții. În vremurile dinainte de ’89, un tată avea 2-3 copii, în ziua de azi, un copil are 2-3 tați.

Ce rol au credința, principiile, valorile creștine în menținerea unei familii normale, funcționale?

E farul, e singurul far în fond. Am prins perioada anilor ‘90, când a fi creștin era o valoare în media, și am prins și perioada de hulire a credinței, fiind în epicentrul audiențelor de 30 de ani. Am văzut cum oamenii s-au lepădat de credință; cunosc colegi care în anii ‘90 erau creștini înfocați și acum sunt atei înfocați. Eu am avut foarte mult „hate” pe ideea că apăr valorile creștine, dar eu nu apăr valorile creștine, ci îmi apăr mie viața, pentru că ele mi-au călăuzit viața. Iisus n-are nevoie de apărarea mea, a vreunui cleric sau a lui Trump; e peste noi toți. Eu îmi apăr valorile mele morale.

Sunteți printre puținii oameni de televiziune căruia nu îi e teamă să mărturisească credința creștină în mod public. V-a avantajat lucrul ăsta sau nu în profesie?

Nu. În ultimii 10-15 ani chiar aș putea zice nu numai că nu m-a avantajat, dar mi-a adus multe piedici. Mi s-a sugerat de la diferite persoane, prin diferite voci, că ar fi bine să nu mai... Dar am să vă spun ce m-a ținut pe mine. Pe mine Dumnezeu m-a adus aici unde sunt. Eu fac acum cu dumneavoastră un interviu din postura de vedetă, cum ar veni, pentru că Dumnezeu așa a vrut. Și atunci eu nu pot să mă dezic de Cel Care m-a adus aici, de Dumnezeu. Și mai e ceva important. Am 55 de ani, nu mai au ce să-mi ia.

Sunteți foarte tranșant.

Da, da. Nu știu cum aș fi reacționat la 20 de ani, recunosc, nu știu, dar acum nu mai au ce să-mi ia.

E adevărat. Adică conturul dumneavoastră public ca persoană nu mai poate fi știrbit. Îmi spuneau şi cunoscuţii despre dvs.: omul nu e înregimentat ideologic. N-ai de unde să-l iei, adică să-l poţi acuza de ceva...

Nu, nu, nu mă interesează. Am întâlnit de-a lungul vieții mele, am avut onoarea să îl cunosc și să stau de vorbă cu domnul Corneliu Coposu și cu Majestatea Sa regele Mihai, cu Patriarhul Teoctist. Nu, nu mai au ce să-mi ia.

O altă întrebare aveam. De ce se dorește relativizarea, trecerea în derizoriu a familiei astăzi? Care e miza?

Cred că oamenii solitari, oamenii singuri sunt mai ușor de manipulat și de manevrat decât oamenii care fac parte dintr-o comunitate, inclusiv Biserica. Principiul este cel vechi, de pe vremea romanilor: „Divide et impera” (dezbină și stăpâneşte). Este mult mai ușor să conduci o societate cu oameni debusolați, căzuți în depresii. Bunicul meu a fost deportat, a fost şi la Stalingrad, a trecut prin regimul comunist și prin Cernobâl, dar a murit la 97 de ani liniștit și împăcat; nu cred că el cunoștea depresia, deși a trecut prin momente istorice cumplite.

Din orice emisiune a dumneavoastră transpar seriozitatea și atenția la detaliu. La fel trebuie să fie și în familie sau se poate practica zicala „merge și așa”?

În profesie nu funcționează „merge și așa” dacă vrei perfor­manță. Dar, în familie, lucrurile nu trebuie luate mereu cu foarte mare seriozitate, pentru că seriozitatea de multe ori duce la încrâncenare. Viața mai trebuie tratată și cu lejeritate; când fiul meu vine acasă cu un 4, nu intru în el cu buldozerul, pentru că nu am pretenția să fac din el un Einstein, ci îl iau la un meci la Rapid. Bine, după aceea, îndreptăm şi nota.

Aveți o soție extraordinară, doi copii minunați. Familia e un dar de la Dumnezeu sau și ceva pentru care trebuie să lupți, să tragi?

La început e un dar, după care trebuie să lupți pentru darul ăla, ca și pentru orice lucru de valoare. Dumnezeu îți dă har în orice meserie, în orice profesie; fiecărui om cred că-i dă ceva, un tren care merge prin gară și tu trebuie să fii mereu conectat la toate trenurile care trec prin viața gării tale. Familia e un dat pe care ți l-a dat Dumnezeu, dar după aceea tu trebuie să lupți pentru datul ăla, să arăți că Îi mulțumești și că meriți să-l ai. La început vine, după care e luptă pentru păstrarea lui.

Ce credeți că ar trebui să facă Biserica astăzi pentru a sprijini mai mult poziția familiei?

Eu văd biserici pline peste tot în România, ceea ce arată că oamenii au puterea de a se îndrepta spre credință. Totuși, nu cred că Biserica trebuie să aibă o mai mare relaxare sau un curent de tip „aggiornamento”. Învăță­turile lui Iisus trebuie să rămână așa cum au fost date. Nu putem să le schimbăm la fiecare 500 de ani cum vrem noi, că atunci n-ar mai fi învățăturile Lui. E ca în formatele mele de televiziune: eu când fac un show de televiziune, nu pot să-l schimb o dată la trei ani, că după aceea show-ul ăla nu mai e nimic din ce am început noi. Adică, e total diferit. Dacă regulile fotbalului s-ar fi schimbat la fiecare 20 de ani, acum fotbalul se juca cu mâna.

Deci sunteți împotriva unui curent „aggiornamento”, ca să zic așa.

Da. Nu cred în asta, pentru că în clipa aceea nu m-aș mai regăsi în trecut, în istorie și în tradiție. Repet: fotbalul se joacă așa de atâta vreme pentru că are niște reguli clare. Sigur că au fost unii care au zis: „Auzi, n-ar fi bine totuși să mai jucăm și cu mâna din minutul 20?” „Cum, măi, să jucăm cu mâna din minutul 20? Nu e handbalul cu mâna?” Adică, n-ar mai înțelege nimic nimeni.

Cu ce gânduri întâmpinați sărbătoarea Învierii și ce ați transmite cititorilor Ziarului Lumina?

Să ne bucurăm de fiecare Înviere, de fiecare Crăciun și de fiecare revelion. Dacă am face o statistică la câte Învieri mai avem de trăit, la câte sărbători mai avem de trăit, o să desco­periți că, oricâți ani am avea, sunt prea puține. Așa că eu mă bucur de sărbătoare de fiecare dată stând cu mama, care are 81 de ani - nu știu câte sărbători vom mai prinde împreună -, și stând cu copiii mei, care sunt adolescenți deja și care, peste 2-3 ani, 4 ani, se vor duce din cuib, și iarăși nu știu câte sărbători vom mai avea împreună. Hristos a înviat le transmit tuturor!