Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Glorie eternă eroilor României!

Glorie eternă eroilor României!

Galerie foto (6) Galerie foto (6) An omagial
Un articol de: Petre Bână General De Flotilă Aeriană (ret.) - 10 Iun, 2021

Printr-o înțeleaptă hotărâre a conducerii statului și a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, marea sărbătoare a creștinătății, Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos, a fost declarată și Ziua Eroilor. De ani și ani sălășluiește credința că toți cei care s-au jertfit pentru țară, pe altarul sacrelor sale idealuri de libertate, independență, suveranitate, își vor afla sufletele în ceruri, de-a dreapta Bunului Dumnezeu. De aceea, și Fiul Său a fost răstignit pe cruce pentru veșnicia neamurilor omenirii care și-au trăit viața într-un deplin respect și îndeplinire a poruncilor Sale.

De-a lungul timpurilor, de milenii, din cauza vicisitudinilor vremurilor, mult și greu încercatul nostru popor a fost nevoit să se sacrifice pentru a-și apăra existența și dăinuirea pe strămoșeștile sale meleaguri. Decretul-lege numărul 1.693 din 4 mai 1920 a statuat ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită în fiecare an la praznicul Înălțării Domnului, importantul act fiind opera primului Parlament al României Mari și a regelui Ferdinand I.

Anterior, un alt eveniment strâns legat de cel amintit a avut loc în septembrie 1919, când a luat ființă Societatea Mormintele Eroilor Căzuți în Război, sub ocrotirea reginei Maria și prezidată de viitorul Patriarh Miron Cristea. România a fost una dintre primele țări care au creat o asemenea structură ce viza comemorarea celor circa 300.000 de eroi ai săi din Primul Război Mondial. În aceeași lună, la 12 septembrie, regele Ferdinand a semnat Decretul-lege nr. 4.106, prin care se recunoștea calitatea de persoană juridică a societății. Desigur, așa cum a dovedit-o și realitatea din țară în acea vreme, ca și ulterior, obiectivul de căpetenie al societății, al celorlalte organisme menite să celebreze eroii, ce aveau să ia ființă sub diverse denumiri, era să îi omagieze nu numai pe cei căzuți în prima mare conflagrație mondială, ci pe toți fiii patriei jertfiți pe câmpurile de luptă în decursul milenarei sale istorii.

Legătura dintre ziua Înălțării Domnului și pomenirea eroilor

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dat o sublimă explicație corelării legitime a celor două sărbători: „Legătura dintre ziua Înălțării Domnului și pomenirea eroilor ni se arată prin faptul că Hristos S-a înălțat la cer după ce a trecut prin jertfă și a arătat iubire jertfelnică până la moarte. Nu există înălțare fără iubire milostivă, fără dăruire de sine, de aceea și eroii noștri sunt înălțați întru cinstire, pentru că s-au jertfit, au arătat dragoste și credință față de Biserică și neam”.

Demn de reținut este și un comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române, potrivit căruia pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. De subliniat și reținut că această importantă decizie a fost consfințită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 și 2001, prin care memorabila zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.

Prin Legea 379 din 2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, cea de-a 40-a zi de la Sfintele Paști, sărbătoarea Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională a poporului român.

Ca un corolar al simțămintelor de veșnică recunoștință și pioasă omagiere a bravilor fii ai țării, rugăciunile rostite la fiecare Sfântă Liturghie, la alte emoționante slujbe, ne umplu inimile și sufletele de eternă admirație și proslăvire când sunt pomeniți eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și închisori, pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român.

Ca militar de la vârsta de 14 ani, azi, la 77, asemenea tuturor celor care au slujit sau slujesc încă oștirea, îmi plec cu umilință și smerenie capul când aud, de fiecare dată la slujbă, rostindu-se rugăciuni în fața Altarului pentru iubitoarea de Hristos armată.

„Neamul rămâne etern prin cultul eroilor”

Dar avem datoria să ne amintim cu mult respect de tot ce au dovedit prin luptă și sacrificii bravii eroi ai țării în decursul învolburatelor vremuri și să ne rugăm Bunului Dumnezeu să le așeze în slavă numele lor în cadrul oștirilor din ceruri. Secole de-a rândul, pământul iubitei noastre țări a fost stropit și înnobilat cu sângele lor, pornind chiar de la Burebista și Decebal și continuând cu preabinecunoscuții voievozi, dom­nitori, conducători de țară, de armată. Și să nu uităm, de asemenea, niciodată ce spunea marele nostru savant Nicolae Iorga, că „nea­mul rămâne etern prin cultul eroilor”. Nici afirmația pe deplin adevărată a reginei Maria, potrivit căreia „istoria țării noastre a fost scrisă cu sânge de-a lungul veacurilor”. Pe care, de bunăvoie și într-un spirit de înalt patriotism sub faldurile drapelelor de luptă, l-au vărsat nu numai cei din vâltoarea bătăliilor cu inamicul, ci numeroși oameni din popor, de la copii, femei, bătrâni aflați la senectute.

Spațiul nu îngăduie, din păcate, o îndelungă și evidentă înșiruire de nume și fapte remarcabile în atâtea secole. De fapt, întregul popor a fost stavilă de neclintit în calea oștirilor migratoare, a puhoaielor otomane, a armatelor celorlalte țări care ne-au ocupat vremelnic pământul sau ne-au răpit strămoșești meleaguri.

Țările Române au avut faima de pavăză a creștinătății în calea expansiunii semilunii otomane. Ostașii români plecau la luptă pentru apărarea gliei străbune murmurând rugăciuni de smerenie și binecuvântare. Gândul la Dumnezeu îi însoțea întotdeauna în izbândă. Preoții militari au fost în mijlocul ostașilor la toate marile confruntări. Permanent sub bătaia focurilor inamicului, gata oricând să dea un sfat, o alinare a durerilor, o binecuvântare pentru a le da ultima împărtășanie. Unii, cum a fost, de pildă, generalul de brigadă Partenie Ciopron, au participat la ambele războaie mondiale: în primul, ca mitralier în tranșeele de la Mărășești, iar în al doilea, ca episcop al armatei. Un alt exemplu demn de amintire a bravurii este preotul Justin Șerbănescu, călugăr la Mănăstirea Cernica. A fost și combatant în Primul Război Mondial, la care a luat parte cu Regimentul 21 Infanterie „Feldioara”, al cărei confesor a fost la luptele din Transilvania. În ziua de 21 octombrie 1916, văzând că regimentul a pierdut în luptă majoritatea ofițerilor, iar comandantul a fost rănit, a luat comanda unității, ținând piept inamicului timp de o zi și o noapte și împiedicându-l să ocupe un mare oraș din zonă.

Între multiplele exemple ce relevă legătura indestructibilă dintre Armată și Biserică se înscrie și cel al cunoscutului poet Alexei Mateevici, care, ca preot militar în Regimentul 41, a fost un model demn de urmat pentru luptătorii de pe frontul din Moldova, unde s-au desfășurat cele mai groaznice bătălii. Opera lui, poate scrisă în timpul războiului, închinată limbii române, țării pe care a iubit-o și servit-o cu prețul vieții, mutat la cer chiar în acea perioadă de foc, la numai 29 de ani, reprezintă un monument de patriotism. Ca și fetița Măriuca-Maria Zaharia, martira de 12 ani de la Mărășești, care transmitea informații despre inamic luptătorilor.

Într-o publicaţie având ca sursă Oficiul Național pentru Cultul Eroilor am remarcat numele și faptele sublocotenentului (r) preot Nicolae V. Furnică din Regimentul 75 Infanterie Urziceni, cu care a participat la luptele de la Turtucaia. În ziua unui atac asupra inamicului, în timp ce îi îmbărbăta pe ostași și acționa cu arma în mână alături de ei, a căzut la datorie.

„Nu plânge, maică Românie!”

Un moment tulburător de emoționant de omagiere a celor căzuți în Primul Război Mondial l-am trăit în ziua de vineri, 21 octombrie 2016, cu prilejul resfințirii Cimitirului Eroilor Români de la Ghencea. Peste 2.700 de soldați, gradați și ofițeri, își odihnesc osemintele aici.

În cadrul ceremonialului militar-religios, la microfon a trecut și un copil din clasa a 4-a, la o școală din București, care a recitat poezia „Nu plânge, maică Românie!”. Poezia a fost găsită în ranița unui soldat mort în toamna anului 1918 în luptele de pe muntele Sorica din Carpații de Curbură. Numele lui a rămas, din păcate, necunoscut. Copilul recita un vers, două și-l podidea plânsul. Încerca să continue și, din nou, lacrimi mari i se prelingeau pe obraz. Așa a fost până a terminat cele patru strofe. Lacrimile înnobilau, la unison, și chipurile tuturor din asistență. Redau primele două strofe: „Nu plânge, maică Românie/, Că am să mor neîmpărtăşit!/ Un glonţ pornit spre pieptul tău,/ Cu pieptul meu eu l-am oprit.../ Nu plânge, maică Românie!/ E rândul nostru să luptăm/ Şi din pământul ce ne arde/ Nici o fărâmă să nu dăm!”.

Cu litere de aur în istoria țării, asemenea Anei Ipătescu, figură legendară a Revoluției de la 1848, a rămas scris și numele Ecaterinei Teodoroiu, inițial asistentă medicală în Regimentul 18, în care lupta și fratele ei, Nicolae, după a cărui moarte a hotărât să se înroleze în rândul combatanților din linia întâi a armatei comandate de generalul Ion Dragalina. Fiind rănită, a căzut prizonieră, dar printr-un act de mare curaj a reușit să evadeze, s-a întors în unitate, a participat iar la lupte, a fost din nou rănită, iar după revenire, decorată personal de regele Ferdinand cu „Virtutea militară” și înaintată, imediat, de regina Maria la gradul de sublocotenent. În timpul unui atac al germanilor din seara de 22 august 1917 a căzut eroic, împușcată în fruntea plutonului pe care îl comanda.

Exemplul ei a fost continuat de Elena Chiriță, în al Doilea Război Mondial. Ca infirmieră a dovedit abnegație în îngrijirea răniților în luptele purtate în lunile august și septembrie 1944 în defileul Mureșului, la Păuliș și Cladova, fapt pentru care a fost trecută în rândul gradaților și decorată cu „Meritul sanitar”. A participat apoi la luptele din nordul și estul Budapestei. În cadrul Batalionului 1 al Regimentului 94 Infanterie s-a aflat în prima linie a combatanților care au respins un contraatac, năpustindu-se împotriva inamicului cu strigătul „La asalt, înainte!”. Din păcate, a fost rănită grav de un proiectil de brand și la scurtă vreme a murit.

Românii nu au râvnit niciodată la teritoriile altor popoare. Au fost nevoiți să lupte pentru apărarea țării lor sau pentru redobândirea provinciilor răpite samavolnic. La 22 iunie 1941, când generalul Ion Antonescu, conducătorul statului, a dat istoricul ordin de trecere a Prutului pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținu­tului Herța, mii de bărbați s-au prezentat, fără să fie chemați, la unități și la centre de recrutare, cerând trimiterea pe front. Unul dintre ei era caporalul Stoica Badea, contingent 1912, veteran al Primului Război Mondial, trecut bine de 50 de ani. A cerut să fie mobilizat și trimis pe front, la Regimentul 5 Dorobanți, alături de cei doi fii ai săi, care se aflau deja în unitatea operativă, în toiul bătăliilor. Spre bucuria lui, cererea i s-a aprobat. Asemenea lui, o mul­țime de foști ostași lăsați la vatră după 1919, dar și subofițeri, ofițeri, generali din Primul Război Mondial au îmbrăcat din nou că­mașa morții pentru a-și revedea țara în vechile ei frontiere. Unii erau cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”, cea mai înaltă distincție militară de război, ai altor mari ordine și medalii.

În cei trei ani, zece luni și douăzeci de zile de război, armata română a pierdut 794.562 de militari (22.592 de ofițeri, 17.460 de subo­fi­țeri, 745.510 trupă), însemnând 92.620 de morți, 333.966 de răniți și 367.966 de dispăruți.

Înaltă pregătire, măiestrie și spirit de sacrificiu

Am fost nevoiți să luptăm, în mai toate războaiele de dinainte de cel de independență din 1877-1878, în care s-au sacrificat peste 10.000 de ostași de toate gradele, care au semnat cu viața lor actul independenței de stat a României, dar și în cele ce au urmat, împotriva unor inamici mult mai numeroși și cu o tehnică superioară. La toate categoriile de arme. Exemplele, poate cele mai edificatoare, din epoca modernă, sunt în aviație, unde piloții români se angajau în lupte aeriene cu mai multe avioane odată. Înalta lor pregătire și măiestrie, dar și spiritul de sacrificiu aveau să-și spună cuvântul.

Unul dintre numeroasele atacuri aeriene asupra țării noastre a avut loc la 21 aprilie 1944, când 210 bombardiere americane B-24 Liberator, puternic escortate de avioane de vânătoare Mustang, au luat în obiectiv Turnu Severin și Bucu­reștiul. Grupul 6 Vânătoare român, cu numai 30 de aparate, le-a dat o ripostă strașnică. Trei zile mai târziu, o veritabilă armată aeriană formată din 600 de bombardiere, însoțită de 200 de avioane de vânătoare, s-a îndreptat spre Bucu­rești și Ploiești. A suferit pierderi substanțiale. Culmea!, la 6 mai, 700 de avioane de bombardament americane escortate de sute de aparate de vânătoare aveau ca obiective rafinăriile, gara și triajul din Câmpina, portul Turnu Severin, uzinele IAR Brașov, gara și triajul de la Craiova și Pitești. S-a ajuns până acolo, încât trei patrule cu 12 piloți să se confrunte cu 300 de bombardiere americane. Un adevărat infern aerian. Dacă ziua ne atacau americanii, noaptea ne luau în primire avioanele englezilor. O celulă de avioane formată din doi piloți înfrunta 14 avioane inamice. 2 contra 14, câtă inegalitate!

Așa au intrat în istorie mulți piloți, între care: Constantin-Bâzu Cantacuzino, supranumit prințul aerului, cu 608 misiuni împotriva inamicului, 210 lupte aeriene în care a doborât 68 de avioane; Alexandru Șerbănescu, căpitan, as între ași, cu 590 de misiuni de război, 210 lupte aeriene în care a distrus 47 de avioane inamice, căzut în luptă la 18 august 1944; Ion Dobran, azi general-locotenent cu trei stele, în vârstă de 102 ani.

„Eroi au fost, eroi sunt încă”

Prin participarea la războiul antifascist, România a scurtat, prin faptele de bravură ale eroilor săi, cu șase luni, marea conflagrație a secolului trecut, situându-se pe locul patru în lume în cadrul țărilor care au dat o mare ripostă Germaniei naziste. Peste 500.000 de ostași români au asaltat trupele hitleriste, au forțat 12 cursuri de ape, au eliberat mii de localități și alte puncte populare din țara noastră, dar și din Ungaria, Cehoslovacia, Austria, dintre care 53 de orașe.

„Eroi au fost, eroi sunt încă/ Ș-or fi cât neamul românesc”, răsună pe drept versurile din imnul închinat lor, pentru că și azi militarii români acționează cu dăruire în lume pentru anihilarea terorismului și eliberarea altor popoare. Potrivit unei situații întocmite de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, în 1.871 de localități din 25 de țări sunt înhumați 134.064 de eroi români. România nu i-a uitat și nu-i va uita niciodată. Ei sunt temelia viețuirii și dăinuirii noastre. Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol, Arcul de Triumf, monumentele și statuile închinate categoriilor de arme, eroilor de diferite grade din localități, cimitirele eroilor sunt însemne sacre ale prețuirii și recunoștinței eterne. Din păcate, în unele locuri nu sunt păstrate așa cum se cuvine, deși Asociația Națională pentru Cultul Eroilor, Asociația Națională a Veteranilor de Război, garnizoanele din țară, parohiile veghează la neîntinarea lor.

Bravii veterani de război, supra­viețuitori ai celei mai mari confla­grații, în jur de 2.000 câți mai trăiesc azi, trecuți bine de 95 de ani, chiar centenari, se bucură de o aleasă prețuire, numiți pe drept de vrednicul de pomenire Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist,

eroii în viață ai poporului român care merită să fie venerați întocmai ca martirii neamului. Numele și faptele tuturor eroilor trebuie păstrate cu sfințenie în inimă și în memorie. Să le aprindem în sufletele noastre candela recunoș­tinței, rugând pe Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace! (Text manuscris transcris de Andrei Butu)

 

Citeşte mai multe despre:   Ziua Eroilor  -   Inaltarea Domnului  -   Sfantul Sinod  -   Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul