Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii, unul foarte profund, dens și uneori greu de asimilat. Temele abordate de el, cum sunt distincția dintre ființă și lucrările nezidite în Dumnezeu, distincția dintre teologie și vederea lui Dumnezeu în lumină, sunt adânci, greu de expus în cuvinte. Nici exprimarea lui nu este simplă, pe alocuri chiar aticizată și, mai mult, deși se folosește destul de des de metoda argumentației de tip aristotelian, documentaţia lui este laborioasă, nu ușor de urmărit, parcă vrând cu tot dinadinsul să-i invite pe detractorii lui să-i recitească paragrafele! Deci, da, Grigorie Palama este un teolog greu de descifrat și trebuie să recunoaștem și greu de digerat, nu numai de frații noștri de alte confesiuni, dar uneori și de noi. Bunăoară, citindu-l pe Varlaam, Achindin și mai ales pe Grigoras sau Dexios, s-ar putea să ni se pară la început mai clari, mai logici, mai digerabili! Totuși, dincolo de aceste dificultăți, Grigorie Palama este teologul luminii nezidite al lui Dumnezeu, teologul care ne arată cum să urcăm muntele Taborului pentru a-L întâlni acolo pe Hristos, izvorul luminii. Învățătura lui este despre viață, viața în Hristos.
16 Mar, 2025