POEZIE: Geanina Bîrlădeanu

Chibritul de ruguri

(după Psalmul 9 - La tronul dreptei judecăți,

întotdeauna să aduci ofrandă recunoștința - „rara avis”)

Bazarului din ceruri ce-l plin cu osanale,

I-ai dat spre veselie și negustori și gloată,

Eu, râvnitor în Duhul am cumpărat stihare,

Spre scaunul dreptății, cu tron de judecată.

Scăpare și nădejde, nu plânsul în năframă,

Când hoții se îmbulziră să-mi fure agoniseala,

Străduțe-ntortocheate le-ai dat cu a Ta palmă,

La porțile zdrobirii văzut-au socoteala!

Când cel urât, pungașul, nutrea în vicleșuguri,

Sărac, mi-ai dat toiagul de orb, ca pe-o năstrapă,

Mi-ai pus în buzunare chibritul Tău de ruguri

Și am aprins lumina petrolului din lampă!

Și flacăra mă-ntreabă: ori ești a Lui cucernic?

Sssât, taci că te aude urechea Celui-Veșnic!

Cumva, de Ți-aud naiul...

(după Psalmul 10 - Pânda răului, niciodată biruitoare

asupra celui drept. Ochii Lui de veghe-cercetătorii tuturor)

Vultur de munți, ursita? Sau mierlă gulerată

Ce stă spre ascunzișuri în stânca nerodită,

La ce folos aripa-mi, când sufletul dă roată

Câmpiei, nu pădurii, de naiul Tău vrăjită!

Când zborul e-n chilie, floarea de colț, risipă!

Acelui trup ce cade ucis în vârf, săgeții.

Croită tolba-noapte spre arcul ce-nfiripă

Pe surpătorii-umbrei, cărarea neagră a morții!

Paharul cu pucioasă să-l dai trofeu la masă,

Cu foc și lațuri, norii s-oprească impostorul?

Din peștera din ceruri, când toate îți sunt acasă,

Tu, Purtător de grijă, lăsat-ai mie zborul?

’Nainte de-a fi vultur învață-mă ecoul,

Să zic de-Ți aud naiul: Acum mă strigă Domnul!

Partituri

(după Psalmul 11 - Mândria, flacăra neagră

a societății de azi. Cuptorul inimilor smerite,

flacăra albă a purificării dintru Cuvintele Lui)

Balconul cu mușcate din care voci regale

Coboară în opt strune peste gunoiul lumii,

Trădează-n glas Tenorul din trâmbiți și vocale,

Că El, nutrind pricesne, nu uită „Do-ul” humii.

− Pe șapte continente să-n gădui „Cheia Sol-ul”,

Chiar iadului voința să-Ți fure nota ’naltă,

Când buzele mândriei ar vrea să-Ți fure rolul,

Râvnind iar luciferic balconul și-a Ta artă?

Argintul vocii arde, în flăcări face corul,

Ascultătorii vremii Îți sunt iconostasul,

Ca tinerii aceia, cei trei, sfidând cuptorul,

Din glasul Tău dreptatea, în palmele-Ți, atlasul!

Primul fonem al gurii, David îl vru Octavii,

Când bumerang iubirii Îți construise psalmii!