Imnurile Sfântului Efrem Sirul, chemare la o pocăință luminoasă

Sfântul Efrem Sirul este unul dintre cei mai prolifici și iubiți sfinți imnografi ai Bisericii. Născut într-o familie credincioasă, format în cultura și limba siriacă, ucenic al Sfântului Ierarh Iacob de Nisibe, cu care se pare că a participat la primul Sinod ecumenic din Niceea, Sfântul Efrem a trăit între anii 306 și 373. Monah și diacon (după unele tradiții hirotonit de Sfântul Vasile cel Mare, cu care a legat o strânsă prietenie, bazată pe iubire și admirație reciprocă), Sfântul Efrem a fost imnograful oficial al Bisericii siriene și dascăl al școlii din Nisibe, mutată în 1963 la Edesa. Sfântul este cunoscut prin rugăciunea de pocăință, folosită în perioada Postului Mare: Doamne și Stăpânul vieții mele, scrierile sale fiind traduse și tipărite acum 200 de ani la Mănăstirea Neamț (1818, 1819, 1823) în trei volume de Cuvinte și învățături, de către schimonahul Isaac Dascălul, după cele editate la Roma (1732, 1736, 1746) de J.S. Assemani. În zilele noastre, ele au fost tran­s­li­terate în grafie latină, diortosite și retipărite în 1996, 1997 şi 1998.

Sfântul Efrem Sirul, unul dintre marii Părinți ai Bisericii, din sec. IV, este iubit și cinstit în Răsărit și Apus, receptat ca un desă­vârșit predicator al învăță­turii creștine. Supranumit Dante creștin, Eufratul cel înţelegător, care udă pământul Bisericii, poetul lacrimilor, imnograful plânsului, Sfântul Efrem este poetul paradoxului creștin (Andrei de Halleux), întemeiat în cuvântul Scripturii, în care stă cu înțelep­ciune între frică și iubire (Imnurile Raiului), întrupând în viața și opera sa asceza, postul, rugăciunea, umilința, dragostea smerită, cugetarea la moarte și judecată, pătrunse de lumina cunoașterii duhovnicești, de bucuria învierii și nădejdea dobândirii vieții veșnice și fericite.

Imnurile Sfântului Efrem descoperă o bogată lume dogmatică, liturgică, morală și ascetică. Desă­vârșita cunoaștere a Sfintei Scripturi, ale cărei texte le interpretează duhovnicește (simbolic și alegoric), stă la baza alcătuirii Imnurilor. Asemeni Sfântului Andrei Criteanul, care în Canonul cel Mare folosește antinomic exemple de virtute și păcat din întreaga Scriptură, Sfântul Efrem folosește în Imnurile sale bogăția Sfintei Scripturi, făcând din acestea o cale luminoasă spre po­căință. Modul în care Sfântul Efrem tâl­cuiește Scriptura îl introduce în familia marilor tâlcuitori ai simbolismelor cuvântului sfânt, alături de Sfântul Maxim Mărturisitorul și alții. Ca imnograf, Sfântul Efrem a fost prolific (egalat poate doar de Sfântul Roman Melodul), alături de comentariile scripturistice și opera omiletică el scriind peste 598 de imnuri, dintre care s-au păstrat 400, în două categorii: discursuri în versuri și imnuri. În ultimii ani, mulțumită ostenelilor părintelui profesor arhid. Ioan Ică Jr avem în limba noastră trei ­volume ale Imnurilor, tipărite la Editura Deisis.

Imnurile Raiului, despre Adam

Cel dintâi volum tradus și tipărit cuprinde Imnurile Raiului sau Paradisului, carte cu mult folos mai ales în perioada premergătoare Postului Mare. Pornind de la dumnezeieștile cărți ale lui Moise, Sfântul Efrem ­de­scrie admirabil Raiul sau ­Paradisul, de unde strămoșul nostru Adam a fost alungat. ­După cum Dumnezeu este transcendent, dar intră în comuniune cu oamenii (în imanent), Raiul este spiritual, dar accesibil ochiului minții credincioase.

Printr-o bună pregătire duhovnicească, zice Sfântul Efrem, omul creat, ascultător poruncii dumne­zeiești, putea intra și înainta în slavă, căci Raiul a fost făcut pentru el. Cunoașterea slavei dumne­zeiești sfântul o aseamănă cu bucuria omului sănătos, care prin discernământ cunoaște boala în afara lui, fără să o pătimească. Raiul este asemănat cu un munte înalt, mai înalt decât toți munții pământului, care înconjoară universul, așa cum haloul încer­cuiește luna.

Adam a fost așezat în Raiul exterior, pomul cunoștinței binelui și răului, fiind la intrarea în Rai, ca o catapeteasmă și poartă de intrare în Raiul interior, după al cărui model Moise a făcut Sfânta și Sfânta Sfintelor. Dumnezeu locuiește în vârful paradisului, unde se aud serafimi cântând slava Lui. Soarele (sau lumina) Raiului  este dat de Pomul Vieții (Hristos-Cuvântul neîntrupat), căruia toți (îngerii) Se închină, ca unii care-și primesc lumina de la El. Porunca ascultării (Fac. 2, 16) avea pentru strămoșul Adam un rol dublu. Primul era de a nu gusta slava dumnezeirii, decât după ce se întărește în slujire, Raiul exterior, porunca fiind ca o cădelniță prin care omul ascultător aducea tămâia rugăciunii întru miros de bună mireasmă. Al doilea era de a-l opri să vadă slava dumnezeirii din Raiul interior (care implica și vederea propriei goliciuni). Pentru această vedere, Adam nu era pregătit.

Adam urma să crească duhov­nicește, să ajungă asemeni lui Moise (pe Sinai) la vederea slavei dumnezeirii, să troneze ca un biruitor al ispitelor, asemeni lui Noe, care în corabie trona deasupra animalelor și păsărilor, simbolul patimilor trupești și sufletești. Sfântul Efrem spune că Adam și Eva au fost înșelați de satan (intrat în șarpe) în afara Raiului (nici satan, nici animalele nu aveau acces în Rai). Adam ieșise să dea nume animalelor, ieșire care a fost nefastă și l-a costat. Părăsind locul (Raiul) rugăciunii, uitând de ea, a uitat de Dumnezeu și de porunca Lui, căzând într-o ispită pe care nu a putut-o birui. De aici avem sfatul Părinților ca nevoitorii să nu părăsească chilia sau mănăstirea lor fără neapărată nevoie, cu atenție și rugăciune, în fața ­ispitelor vătămătoare.

Haina nouă, de lumină, pe care o primeşte creştinul

Pornind de la această alungare a lui Adam, Moise a poruncit alungarea leproșilor din mijlocul comunității. Reprimirea lor după vindecare era certificată de preot. Aceasta este icoana reprimirii în paradis a omului căzut, prin Marele Arhiereu Iisus Hristos Care, întrupându-Se, vindecă firea omenească. Raiul are trepte, în el e loc pentru fiecare. Partea de jos pentru cei care se căiesc, cea de mijloc pentru drepți, cea de sus pentru biruitori, iar piscul pentru slava lui Dumnezeu. Adam, după ce a păcătuit, și toți cei din el au mers în iad. Mântuirea omului vine din mila lui Dumnezeu revărsată peste osteneala omului. Mila s-a arătat în întruparea și jertfa lui Iisus, iar cei care nu fac milă cu aproapele lor nu vor avea parte de milă. Bogatul nemilostiv nu este miluit nici de Avraam cel milostiv, care a avut milă de Sodoma.

Haina de lumină, pe care o pierduse prin neascultare copilul Adam, o reprimește acum tâlharul cel bun care, curățit și mântuit de Hristos, intră primul în Rai. Stihurile ori refrenurile intercalate pe care Sfântul Efrem le folosește între troparele imnurilor sale poartă în ele un adânc mesaj teologic sau duhovnicesc. Ele ne arată că în Raiul pe care îl dorim din tot sufletul ne înalță Mântuitorul Hristos, Care prin Jertfa Sa a îndepărtat sabia de foc care-l străjuia. Intrarea în Rai sau paradis se face prin osteneala postului (înfrânării), a rugăciunii și milosteniei, citirii Scripturii, ajutați de harul lui Dumnezeu.

Dacă al treilea volum al imnurilor efremiene, cele ale Nașterii și Arătării Domnului, constituie subiectul altei meditații, potrivite timpului acelor sărbători, al doilea volum al imnurilor, cel al Păresimelor, Azimelor, Răstignirii și Învierii, ne dă prilejul continuării meditației începute.

Cuviosul Efrem face introducerea în duhul postirii prin comentariul unor texte evanghelice, mai bine zis al unor evenimente din viața lui Hristos care încep cu Ispitirea din pustie; Cina cea de Taină; Rugăciunea din Ghetsimani; Arestarea; Pătimirea; Moartea și Învierea. Mesajul central al Imnurilor Păresimilor este chemarea la unirea cu Hristos Cel biruitor. Binecuvântat fie Împăratul care a împodobit Sfânta Biserică cu postul, rugăciunea și privegherea!  Hristos este căpetenia nevoitorilor, din oastea Lui fac parte toți postitorii și rugătorii.

În stihirile Vecerniei înju­mătățirii postului sunt pomeniți marii postitori (profeți) ai Vechiului Legământ. Cuviosul Efrem aduce laudă în imnurile sale lui Moise, Ilie, Daniel, Anania, Azaria și Misail, ca nişte precursori ai postului desăvârșit al lui Hristos. Postul vindecă rănile sufletului, hrănește sufletul, îmbogățește mintea, întărește sufletul în lupta contra plăcerilor, face biruitori pe cei trei tineri, pe Moise și Ilie (4.1, 1; 4.2, 1; 4.11, 1). El folosește texte din profetul Isaia, prin care arată diferența dintre adevăratul post și cel fals, neprimit de Dumnezeu (2.1, 2, 3, 4). Imnurile Păresimilor au un rol pastoral, mesajul se îndreaptă spre toți creștinii. Ei trebuie să se roage mai mult, să facă milostenie, să participe la și mai ales să citească Sfintele Scripturi. De aceea un refren frecvent al acestor imnuri este: Laudă celui Întâi Născut, a Cărui turmă își găsește zăbava în cărți, bine­cuvântate pășuni!

Prin postul din pustia Qarantaniei, Hristos l-a biruit pe satan și a redeschis Raiul. Acesta este postul Celui Întâi Născut (1.1). Să ne bucurăm de venirea Lui. Căci prin post a biruit Cel ce putea birui, prin orice altceva (1.2, 3). Prima etapă a biruinței lui Hristos, care a culminat cu omorârea morții, sfărmarea iadului și învierea, a fost prin post, iar noi suntem chemați să fim părtași biruinței Sale. Sfântul Efrem, în tălmăcirile și imnurile sale, ne face conștienți de puterea și înțelepciunea lui Hristos, cu care ne unim. El nu a transformat pietrele în pâini (nici nu era nevoie), dar poate mult mai mult: Hristos schimbă firea postului (foamei) în săturare și transformă sărăcia în bogăție.

Sfântul Efrem ne cheamă să ne unim cu Hristos prin post, priveghere și rugăciune, insistând pe valoarea și importanța postului: Postul curățește în taină sufletul, ca să vadă pe Dumnezeu și prin vederea Lui să se înalțe (2.3). De aceea, pentru cei iscusiți (duhov­nicește), antrenați în nevoințe, el este prilej de bucurie (2.2). Credem că citirea Imnurilor Sfântului Efrem, aceste rânduri care ne îndeamnă la rugăciune și meditație, va trezi în sufletele noastre dorul de Rai, dorul de unire cu Hristos, prin post, rugăciune, priveghere și studiul textelor Sfintei Scripturi. De aceea, împreună cu marele sfânt părinte și imnograf, să cântăm Mântuitorului Hristos: Binecuvântat fii, Cel Întâi Născut, Care a pus împrejurul slăbiciunii noastre marele meterez al postului (1.6).