Incognoscibilitatea lui Dumnezeu la Sfântul Simeon Noul Teolog

Dumnezeu are în Sine întreaga ființă fără început și fără sfârșit, ca un ocean al firii necuprins și negrăit, dincolo de orice idee despre timp sau natură. Numai mintea Îl poate înfățișa, grosolan însă, într-un mod șters și mediocru, iar nu în natura Sa, ci în ceea ce este în jurul Lui, alipind anumite elemente de reprezentare într-o singură imagine a adevărului, care fuge înainte de a o putea prinde și îți scapă înainte de a o înțe­lege, care ne luminează mintea, dacă este curată, așa cum căderea fulgerului ne luminează privirea (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri etice 38, pp. 114-116).

Atât Sfântul Grigorie Palama, cât și Sfântul Simeon Noul Teolog au fost preocupați de tema incognos­cibilității lui Dumnezeu, care fusese discutată pe larg de mai mulți autori creștini, printre care-i amintim pe Clement Alexandrinul, Origen, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur și pe Sfântul Iustin Martirul și Filozoful. Modificând sugestia lui Platon că Dumnezeu este greu de înțeles și imposibil de exprimat, Sfântul Grigorie de Nazianz susține că Dumnezeu este cu neputință de exprimat și cu atât mai greu de înțeles. De fapt, acesta constituie punctul de plecare al abordării teologice a Sfântului Grigorie, care așadar ar putea fi descrisă ca având premise apofatice. Dumnezeu este incognoscibil în ființa Sa, deși știm de existența Lui din înțelegerea lumii create. Așadar, atât Sfântul Grigorie, cât mai ales Sfântul Simeon Noul Teolog subliniază incognoscibilitatea radicală a lui Dumnezeu, Care însă nu ar putea fi cumva închipuit de minte, deși numai parțial. Ființa lui Dumnezeu este cu totul de neajuns sau, mai bine spus, El este mai presus de însăși ideea de ființă. În același timp, este accesibil în dumnezeire. Atunci calea pe care mintea se apropie de înțelegerea dumnezeirii cuprinde mai multe etape: uimire, dorință, curățire, luminare, îndumnezeire, cunoașterea lui Dumnezeu așa cum este. Această abordare o găsim la Sfântul Simeon în opera sa, în care tot timpul subliniază, printr-un limbaj apofatic, faptul că Dumnezeu este nerostit, neînceput, necreat, necuprins, neîmpărțit, neputând fi nici înțeles și nici grăit de noi (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice 1, p. 73). Atunci când teologii din ve­chime discutau despre cele dum­nezeiești, o făceau ca să nimicească hulele ereticilor și nu ca să explice firea dumnezeiască. Așadar, Sfânta Scriptură nu ne dezvăluie ce este Dumnezeu, ci numai dă mărturie că El este pururea. Urmând exemplul Sfântului Grigorie, Sfântul Simeon Îl compară pe Dumnezeu cu un ocean mare și o mare a mărilor, care este atât de nesfârșită, încât nu poate fi înțeleasă în întregime (Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnul 23, Scrieri III, p. 148). Sfântul Simeon Noul Teolog Îl descrie pe Dum­nezeu ca o rază de lumină care îți scapă de îndată ce crezi că ai prins-o: dar când ai lumina, nu o ai, căci o ai pentru că o vezi, dar nu o poți ține sau lua în mâna ta și nu ți se pare că ai în ele ceva; strângi dintr-odată iarăși palmele și ea e cu neputință să fie ținută și astfel iarăși nu ai nimic (Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnul 23, Scrieri III, p. 146). Sfântul Simeon precizează faptul că între noi și Dumnezeu se află un zid construit de păcatele noastre, care poate fi dărâmat numai prin pocăință și smerenie. Îna­inte ca acesta să fie distrus, nu numai că nu Îl putem înțelege pe Dumnezeu, dar nu ne putem înțelege nici propria fire umană. Cu toate acestea, în pofida incog­nos­cibilității lui Dumnezeu, nu suntem lăsați pradă unei ignoranțe totale. Dimpotrivă, continuă Sfântul Simeon, ne este îngăduit să vorbim despre Dumnezeu după putința naturii noastre umane, ca să nu Îl uităm cu totul din pricina unei tăceri prea îndelungate. Dumnezeu este atins în chip neatins numai prin intermediul minții umane, iar El ne-a îngăduit să vedem în chip nedeslușit, ca într-o umbră, cele mai presus de noi (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice 1, p. 76).

Cunoașterea lui Dumnezeu, în viziunea Sfântului Simeon este dăruită pe măsura credinței noastre. Credinciosul primește învățătura despre Dumnezeu: prin multe și felurite semne, prin enigme, prin oglinzi, prin lucrări tainice și negrăite, prin descoperiri dumne­ze­iești, prin luminări nedeslușite, prin contemplarea rațiunilor creației și prin multe altele, întrucât prin fiecare dintre acestea credința unora ca aceștia crește și urcă spre iubirea lui Dumnezeu (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice 1, în Scrieri I, p. 75). Astfel, deși afirmă în repetate rânduri că Dumnezeu este necuprins și neîn­țeles după fire, Sfântul Simeon în același timp susține că ceva este cognoscibil în dumnezeire. De fapt, aceasta este perspectiva tradițio­nală a Bisericii Ortodoxe. Provenind de la marii Părinți din perioa­da de aur a secolului al IV-lea, ea s-a dezvoltat de-a lungul întregii istorii a teologiei bizantine și a fost în cele din urmă recunoscută ca dogmă în secolul al XIV-lea, când a fost apărată cu deosebită râvnă de Sfântul Grigorie Palama. Potrivit acestuia, Dumnezeu este neînțeles după fire, dar poate fi cunoscut după energii, care nu sunt nici diferite ca natură de El, nici emanații ale firii Sale, ci sunt Dumnezeu Însuși lucrând și descoperindu-Se în lume (A se vedea John Meyendorff, Study, pp. 202-227). Teologia Sfântului Simeon cuprinde distincția între ce e cu totul de neînțeles în Dumnezeu, anume firea sau ființa Sa, și ceea ce poate fi înțeles de către om: vederile tainice prin luminarea Duhului Sfânt și cunoașterile necunoscute, așadar vederile nevăzute ale Slavei și dumnezeirii celei mai presus de lumină și mai presus de necunoaștere ale Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri etice 3, în Scrieri I, p. 190). Învățătura Sfântului Simeon despre firea și energiile lui Dumnezeu nu are acea consecvență terminologică specifică Sfântului Grigorie Palama, fiind observabilă o anumită inconstanță în folosirea termenilor fire sau ființă. Cu toate acestea, învățătura concretă exprimată de Sfântul Simeon Noul Teolog este apropiată de cea a Sfântului Grigorie Palama, care, la rândul ei, reprezintă o sinteză a viziunii patristice asupra incog­nos­cibilității lui Dumnezeu. Este demn de remarcat faptul că Sfântul Simeon insistă asupra paradoxului dintre incognoscibilitatea radicală a lui Dumnezeu și capacitatea umană de a-L înțelege pe Dumnezeu Cel neajuns. În Imnul 23, Dumnezeu vorbește prin Sfântul Simeon: Ca Unul ce sunt insesizabil, nu sunt înăuntrul creaturilor, iar ca Unul ce sunt sesizabil, nu sunt în afara lor, dar fiind cu neputință de circumscris, nu sunt nici înăuntrul, nici în afara acestora... pe toate le port înăuntrul Meu, ca Unul ce țin laolaltă toată creația, dar sunt în afara a toate, fiind separat de toate... iar căutându-Mă duhovni­cește, Mă vei găsi cu neputință de circumscris și prin aceasta, nicăieri, nici înăuntru, nici în afară (Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnul 23, pp. 144-145). Așadar, Sfântul Simeon Îl înțelege pe Dumnezeu ca pe o taină paradoxală, cu totul de neînțeles pentru mintea omenească, Care însă, în același timp, poate să Se descopere celor îndumnezeiți. Cu toate acestea, chiar și în descoperire, El rămâne mai presus de înțelegere.