Îndrumarea duhovnicească și spovedania în viziunea Sfântului Simeon Noul Teolog

E, așadar, cu putință, fraților, ca toți și nu numai monahii, să se căiască, să plângă și să se roage pururea și necontenit lui Dumnezeu și să dobândească prin asemenea fapte toate celelalte virtuți. Că acest lucru este adevărat dă mărturie împreună cu mine și cu Ioan cu graiul de aur, marele stâlp și învățător al Bisericii, care în cuvintele sale despre David explică Psalmul 50, spunând că este cu putință celui care are femeie și copii și slujnice și mulțime de casnici și averi multe nu numai să poată face aceasta, adică să plângă și să se roage și să se mărturisească și să se căiască în fiecare zi, dar să ajungă, dacă vrea, la desăvârșirea virtuții și să primească Duhul Sfânt și să se facă prieten al lui Dumnezeu și să se desfete de vederea Lui, așa cum au fost mai înainte de venirea lui Hristos Avraam, Isaac și Iacob, Moise și David, iar în harul cel nou și la arătarea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Petru care împreună cu alții, vestește pe Dumnezeu Cel ce S-a arătat (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 5, în Scrieri II, pp. 77-78).

La intrarea în mănăstire este nevoie, potrivit viziunii Sfântului Simeon Noul Teolog, de o mărturisire completă din copilărie în fața duhovnicului sau a egumenului, ca în fața lui Dumnezeu Însuși: și erau botezați de către El în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele (Matei 3, 6). Compara­ția dintre mărturisire și Botez, ca și tema celui de-al doilea Botez, este tradițională în literatura ascetică, deoarece apare la Origen, la Sfântul Grigorie Teologul, în Omiliile Sfântului Macarie, la Sfântul Ioan Scărarul și la alți autori. Un alt aspect important este faptul că Sfântul Simeon Noul Teolog prezintă două posibilități de mărturisire: una înaintea duhovnicului și alta la egumenul mănăstirii.

Mărturisirea înaintea egumenului

După cum putem vedea și în Capitolul 1, mărturisirea potrivit relatărilor Sfântului Simeon Noul Teolog era considerată normă în tradiția studită. Oricum, în cazuri excepționale exista și posibilitatea de a avea un alt duhovnic. Putem lua drept exemplu Typikon-ul mănăstirii Sfântului Mamas, care include un capitol intitulat Despre mărturisirea fraților, despre faptul că toți trebuie să îl aibă duhovnic pe egumenul mănăstirii. Textul propune mărturisirea înaintea egumenului, chiar dacă acesta nu este preot. În același timp, dacă este necesar, poate fi numit și un alt duhovnic pentru cineva, însă nu la alegerea persoanei în cauză, ci în funcție de decizia egumenului. Textul se încheie cu următoarea afirmație: trebuie să precizăm, însă, că am spus acestea cu mare pogorământ, întrucât tradițiile părinților nu concep ca egumenul să nu fie duhovnic (Hilarion Alfeyev, Sfântul Simeon Noul Teolog și tradiția ortodoxă, p. 136). Acum Sfântul Simeon recomandă unui monah să meargă să se mărturisească unuia dintre frați, ales de monahul însuși și nu de egumen. Totuși, subliniază că mărturisirea înaintea egumenului rămâne idealul: Dacă ai dobândit credință și încredere în unul dintre frați, ca să îi poți descoperi gândurile tale, nu înceta niciodată de a-l vizita și de a-i mărturisi gândurile care îți vin în fiecare ceas și zi. Să meargă toți la egumen pentru acest lucru, însă dacă unii evită să o facă, din cauza marii lor slăbiciuni și a neîncrederii în egumen, facem acest pogorământ (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri etice, p. 35). Constatăm și aici faptul că Sfântul Simeon nu a fost rigorist, vorbind despre regulă, el îngăduie și excepții. Se poate ca el să fi avut în minte și propria lui situație atunci când a scris această recomandare. Continuând, Sfântul Simeon spune faptul că orice monah trebuie să-și păzească încrederea în părintele său duhovnic. Duhovnicul trebuie să fie privit ca un sfânt și nici un gând nu trebuie ascuns de el, accentuează Sfântul Simeon Noul Teolog în scrierile sale. Ascultarea față de duhovnic trebuie să fie absolută, până la moarte, dacă așa o cere duhovnicul său. Descoperirea gândurilor trebuie aibă loc în fiecare zi, iar ceea ce spune duhovnicul trebuie primit cu toată încrederea, ca din gura lui Dumnezeu, iar un călugăr nu trebuie să întrebe dacă ceea ce a spus duhovnicul său este bine sau este rău. Aceste recomandări ale Sfântului Simeon reflectă o înțelegere a îndrumării duhovnicești care ține de tradiția monahismului răsăritean. Recomandări asemănătoare găsim și la Sfântul Ioan Scărarul, la Avva Dorotei și la alte perso­na­lități ale vieții monahale. Pe lângă descoperirea gândurilor, Sfântul Simeon Noul Teolog sugerează autoacuzarea zilnică înainte de a adormi: când s-a terminat ziua și s-a lăsat seara, vorbește astfel cu tine însuți, cum ai petrecut această zi, cu ajutorul lui Dumnezeu. Poate că ai judecat pe cineva, sau ai rănit, sau ai smintit, sau ai ucis duhovnicește, sau ai privit cu patimă, sau nu ai ascultat superiorul în timpul lucrului și ai fost astfel neglijent, sau te-ai certat cu cineva, sau în timpul slujbei te-ai gândit la lucruri lumești, sau încercat de lene, ai părăsit biserica și slujba (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 35, p. 358). Aceasta este un fel de mărturisire, însă realizată față în față cu Dumnezeu. A fost recomandată și de Sfântul Vasile cel Mare, cu mult înaintea Sfântului Simeon Noul Teolog. Dorotei su­gerea­­ză că o asemenea autoacuzare trebuie să aibă loc nu doar seara, ci și dimineața și apoi la fiecare șase ore.

Recomandări date duhovnicului de către Sfântul Simeon Noul Teolog

Aceste recomandări sunt date duhovnicului cu privire la îndrumarea către ucenicii săi. Potrivit relatărilor Sfântului Simeon Noul Teolog, trebuie avută mare atenție cu atitudinea practică a duhovnicului, cunoașterea psihologiei monahilor și priceperea lui în ceea ce privește îndrumarea duhovnicească. Duhovnicul trebuie să evite orice gând de neîncredere la adresa fiilor săi duhovnicești, mai ales dacă aceștia merg să stea de vorbă cu altcineva. Dacă duhovnicul, la rândul său, începe să își piardă încrederea în duhovnicul său din orice motiv, cum ar fi gelozia pe alți ucenici sau falsa rușine în descoperirea gândurilor, părintele trebuie să își dea seama de aceasta după chipul ucenicului și după schimbările din fizionomia lui. Numai cineva care a testat aceste mijloace în practică poate să scrie astfel despre ele. Este de remarcat menționarea mângâierii trupești, printre alte remedii, aceasta arată realismul Sfântului Simeon în calitate de îndrumător duhovnicesc. De subliniat faptul că Sfântul Simeon Noul Teolog recomanda, înainte de mărturisirea la duhovnic, puterea rugăciunii de umilință pe care monahul o săvârșea în chilia sa: ascultă fără să te smintești și cu pricepere, frate, care este modul pocăinței pe care ți-l propun sfătuindu-te părintește! Deci după ce ți-ai pregătit, rogojina așternutului în care te vei culca, stai în picioare la rugăciune ca un osândit. Spune mai întâi Sfinte Dumnezeule, apoi rostește Tatăl nostru, spunând aceasta adu-ți aminte cine ești și Cine este Cel pe care îl numești Tată. Iar când vii să spui Doamne miluiește și vrei să-ți întinzi mâinile la înălțimea cerului, privind spre El cu ochii sensibili și luând aminte la ele, adunându-ți mintea în tine însuți, adu-ți aminte de faptele tale cele rele câte le-ai păcătuit prin aceste mâini și la care lucru de rușine te-ai folosit de ele și temându-te, spune în tine însuți, vai mie, necuratului și întinatului! (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 30, în Scrieri II, p. 318).