Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial Îndumnezeirea în viziunea Sfântului Simeon Noul Teolog

Îndumnezeirea în viziunea Sfântului Simeon Noul Teolog

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Dr. Florin Ionică - 20 Oct, 2022

Așadar, cei ce au fost socotiți vrednici să fie uniți cu Hristos și să și-L dobândească drept cap... aceia devin și ei dumnezei prin înfiere, asemenea Fiului lui Dumnezeu. Ce minune! Tatăl îi îmbracă cu haina cea dintâi, cu veșmântul cu care Domnul era îmbrăcat înainte de întemeierea lumii, adică în Duhul Sfânt care ne face să sufe­rim într-un chip vrednic de Dumnezeu, în întreaga noastră ființă, o schimbare nemaiauzită, inefabilă și dumnezeiască. Oamenii se fac împreună moștenitori ai lui Dumnezeu și devin nu numai împărați, ci chiar dumnezei prin darul lui Dumnezeu pentru a se împărtăși de bucuria lui Dumnezeu în vecii vecilor (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri etice 10, în Scrieri I, pp. 314-317).

Îndumnezeirea omului prin har atunci când, fără a-și pierde con­diția sa de ființă creată, acesta se face părtaș dumnezeieștii firi și dumnezeu devine prin înfiere, este o temă veche a spiritualității creș­tine. Pentru Sfântul Simeon, ca și pentru Sfinții Părinți din vechi­me, în special Sfântul Irineu, Sfântul Atanasie și Sfântul Maxim Măr­tu­risitorul, aceasta este o stare duhovnicească superioară pe care omul o poate dobândi și la care sunt chemați toți creștinii. Pentru Sfântul Simeon Noul Teolog întruparea lui Hristos are ca scop îndumnezeirea sau, mai bine spus, întruparea este izvorul îndumnezeirii: Dumnezeu Cuvântul a împrumutat trupul nostru pe care nu îl avea din firea Sa și S-a făcut om, ceea ce El nu era; El Împărtășește celor ce cred în El însăși dumnezeirea Sa, pe care nimeni dintre îngeri, nici dintre oameni nu a dobândit-o vreodată și ei devin ceea ce nu erau, adică dumnezei prin înfiere și prin har. Prin aceasta, El le dăruiește puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu, de aceea ei aceasta au devenit și devin fără încetare și tot astfel nu vor înceta niciodată să devină fii ai lui Dumnezeu (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri etice 1, 3, pp. 37-44). Îndumnezeirea este un proces neîntrerupt, omul făcându-se părtaș la aceasta prin împlinirea poruncilor, ca singur drum spre îndumnezeire. În alt loc, Sfântul Simeon se exprimă în același sens când vorbește despre smerenia care ne îndumnezeiește: să nu avem alt­ceva în minte decât poruncile Mântuitorului Hristos... ca și noi să devenim dumnezei prin înfiere și prin har (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 24, Scrieri II, pp. 76-80). Îndumnezeirea este urmarea unirii cu Hristos, Care lucrează împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt: așadar, cei ce au fost socotiți vrednici să fie uniți cu Hristos și să-L dobândească drept cap... aceia devin dumnezei prin înfiere, asemenea Fiului lui Dumnezeu. Ce minune! Tatăl îi îmbracă cu haina cea dintâi, cu veșmântul cu care Domnul era îmbrăcat înainte de întemeierea lumii, adică în Duhul Sfânt care ne face să suferim... (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri etice..., pp. 314-317).

În viziunea Sfântului Simeon Noul Teolog, îndumnezeirea este o stare de transformare a omului săvârșită de Sfântul Duh atunci când omul urcă pe calea poruncilor lui Dumnezeu, dobândește virtuțile și se face părtaș pătimirilor lui Hristos. Duhul Sfânt îi dăruiește mintea cea dumnezeiască și ne­stricăcioasă. Omul nu primește un suflet nou, ci Sfântul Duh Se unește cu omul întreg, suflet și trup și îl face fiu al lui Dumnezeu și dumnezeu prin înfiere, fără ca el să înceteze să fie om și creatură, chiar și atunci când Îl vede pe Tatăl în chip limpede, ca într-o oglindă. El poate fi numit om și dumnezeu prin înfiere. Întruparea este temelia îndumnezeirii omului, aceasta este ținta sa finală. Îndumnezeirea a devenit cu putință din clipa în care Cuvântul S-a făcut trup, a luat asupră-Și omenitatea noastră și ne-a dăruit Dumnezeirea Sa, ca și din clipa în care omul s-a îmbrăcat în Hristos la botez. Înainte de toate, îndumnezeirea se realizează prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos. Deși este o stare spirituală conștientă și simțită cu limpezime de cei ce o primesc, îndumnezeirea rămâne pe veci o taină înfricoșătoare, depășind toată mintea omenească și fiind neobservată de cea mai mare parte a oamenilor. Cei dăruiți cu această stare sunt foarte rari, deși toți cei botezați sunt chemați să o dobândească, iar dacă se lipsesc ei înșiși de aceasta este doar din vina lor. Această preschimbare - spune teologul Vasili Krivochein - subită și radicală a omului, de natură lăuntrică și spirituală dar care îl privește pe om în întregime, este numită de către Sfântul Simeon în scrierile sale cu nume diferite, nașterea duhovnicească, înviere mistică, botez al Duhului, îndumnezeire, fără să se poată preciza în chip lămurit prin ce se deosebesc aceste stări una de cealaltă; cu toate acestea, îndumnezeirea pare să fie expresia cea mai puternică și cea de pe urmă, raportându-se mai degrabă la o schimbare ontologică decât la una pur duhovnicească, deși Sfântul Simeon nu afirmă că omul își pierde firea cea creată, când devine dumnezeu prin înfiere (Vasili Krivochein, În lumina lui Hristos, p. 428).

Sfântul Simeon Noul Teolog distinge trei trepte în procesul de îndumnezeire a omului: starea omului care se săvârșește pe parcursul vieții pământești asupra căreia Sfântul Simeon stăruie, cea de după moarte și ultima stare, cea de după învierea cea de obște, cea din urmă fiind văzută de Sfântul Simeon ca o înălțare nesfârșită către plinătatea ce nu se atinge niciodată. Cu alte cuvinte, îndumnezeirea omului face parte din lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu, fiind chiar țelul ei.