Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a fost preamărită nu doar în imnurile și cântările duhovnicești ale Bisericii Ortodoxe, ci și în scrierile patristice din toate veacurile. Importanța covârșitoare a Fecioarei Maria pentru istoria mântuirii noastre se împletește cu mijlocirea ei neîncetată pe care o desfășoară la scaunul Sfintei Treimi pentru fiecare suflet din această lume. Minunile neîncetate ale Maicii Domnului sunt preaslăvite și de Sfântul Antim Ivireanul în scrierile sale, care urmează foarte atent contribuțiile patristice anterioare și Sfânta Scriptură, principalele izvoare ale inspirației sale.

În ceea ce privește mijlocirea Maicii Domnului pentru noi, scrierile patristice timpurii și târzii sunt cât se poate de clare. Sfântul Iustin Martirul și Filozoful aduce în discuție paralela dintre prima femeie a neamului omenesc, Eva, și Fecioara Maria. Dacă Eva a adus stricăciune și moarte prin cedarea în fața ispitei șarpelui în grădina Edenului, Fecioara Maria a adus în lume Rodul vieții: Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Așa cum printr-o femeie, la început, omul a pierdut raiul, tot printr-o femeie, întregului neam omenesc i s-au redeschis porțile raiului. Însă misiunea și slujirea Prea­sfintei Născătoare de Dumnezeu nu se oprește aici. Rolul ei rămâne, cel puțin până la sfârșitul veacurilor, acela de a ne ajuta să sporim duhovnicește și să dobândim, fiecare dintre noi, moștenirea vieții veșnice. Acest fapt este evidențiat în special în scrierile Sfântului Teofan al Niceei, care ne-a lăsat drept învățătură o minunată eviden­țiere a rolului Fecioarei Maria în trupul Bisericii. Astfel, dacă Hristos este Capul Bisericii, iar noi, credincioșii, alcătuim trupul, Preasfânta Născătoare este „gâtul” care leagă trupul de Cap, cea prin care se revarsă toate darurile duhovnicești, de vreme ce ea este prima și cea mai înaltă moștenitoare a lor, ca una care L-a purtat în pântece pe Mântuitorul Hristos. Iată ce ne spune, în acest sens, Sfântul Antim Ivireanul: „Și, precum întru numele lui Iisus să pleacă tot genunchiul «al» celor cerești și «al» celor pămîntești și «al» celor de supt bezne, așa iaste și ia [Maica Domnului, n.r.], mai cinstită în cer decît heruvimii și mai slăvită fără de asămînare decît serafimii și pre pămînt mai închinată și mai fericită ca o împărăteasă a lumii de toț«i» credincioșii pămîntului și supt bezne mai strașnică și mai înfricoșată asupra dracilor decît toți sfinții” (Sfântul Antim Ivireanul, „Cazanie la Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu”, în: Opere, București, Ed. Minerva, 1972, p. 18). Sfântul Antim Ivireanul evidențiază că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este mai presus de heruvimi și serafimi și, totodată, cea în fața căreia se închină toți credincioșii, dar și cea de care se tem cel mai mult, după Dumnezeu desigur, toți demonii. De nenumărate ori regăsim în viețile sfinților pasaje în care ni se vorbește despre grabnicul ajutor al Maicii Domnului în ispite și necazuri, pentru că, asemenea unei mame, ea ne ajută neîncetat fără a cere nimic în schimb.

Maica Domnului, cea mai înaltă creație

Mergând pe linia trasată de Sfinții Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei și Grigorie Palama - opinie reiterată și aproape de finalul secolului al XVIII-lea de Sfântul Nicodim Aghioritul - Sfântul Antim Ivireanul afirmă că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este cea mai importantă „creație” a Domnului și că niciodată nu s-a născut și nu se va mai naște un om atât de bineplăcut lui Hristos precum cea pe care a ales-o pentru a-I fi mamă. „Dumnezeu însă, Carele numai cu un cuvînt au făcut și au zidit toate lucrurile cele văzute și nevăzute, poate cu adevărat, cu cea desăvîrșit a Lui prea­puter­nicia, să facă stele mai luminoase decît acestea ce strălucesc pre ceriu și lună mai iscusită decît aceasta ce ne povățuiaște noaptea, […] iară o zidire care să covîrșască în vrednicie pre Maica lui Dumnezeu nu va putea să facă niciodată, măcar că iaste preaputernic. Pentru că precum nu iaste cu putință nu zic să socotească, ce nici cu mintea să gîndească neștine [cineva, n.r.] o ființă mai cuvioasă și mai «î»naltă decît Dumnezeirea, așa nici o zidire mai covîrșitoare decît aceia ce au născut pre un Dumnezeu Carele s-au făcut om. Că pre dînsa o au ales Dumnezeu, mai îna­inte decît toată zidirea, pentru ca să-i fie lăcaș vecinic” (Sfântul Antim Ivireanul, „Cazanie la Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu”, pp. 18-19). De vreme ce a fost aleasă ca „lăcaș vecinic” al Domnului, Fecioara Maria este cea care a ajuns pe cele mai înalte culmi ale asemănării cu Creatorul ei și, de aceea, se cuvine ca fiecare să urmeze exemplul ei pentru a progresa cu adevărat duhovnicește.

Rugăciune către Maica Domnului

În decursul veacurilor, creș­tinii au înălțat imnuri de laudă, cântări și rugăciuni fierbinți către Maica Domnului, fapt care a rezultat în apariția unui număr impresionant de acatiste închinate ei, a icoanelor făcătoare de minuni ale acesteia, dar și în apariția paracliselor atât de cântate și folosite în cultul liturgic al Bisericii Ortodoxe. Este impresionant și numărul uriaș de biserici care se află sub ocrotirea Preasfintei Născătoare și care au drept hram diverse sărbători închinate Stăpânei Cerurilor. Este suficient să amintim aici faptul că Sfântul Munte Athos și toate cele 20 de mănăstiri și nenumăratele schituri și chilii de pe cuprinsul acestuia se află toate sub ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, fiind numit „Grădina Maicii Domnului”. De aceea, includem aici și rugăciunea înălțată către Fecioara Maria, cu multă smerenie, de Sfântul Antim Ivireanul: „Ci, o, Maică Fecioară, acest norod ce stă înaintea măririi-tale, văzînd smerenia lor, nu îndrăznesc, fără de mijlocitoriu ca să-ț«i» aducă căzuta închinăciune și mulțemită pentru multele faceri de bine și să se roage ca să te milostivești asupra lor. Pentru aceia eu, nevrednicul și mult păcătosul robul tău, fiindu-le tată sufletesc, rînduit de Fiul tău, prin mijlocul mieu să roagă cu toții, cu căldură, dintru adîncul inimii, zicînd: «Stăpînă de Dumnezeu Născătoare, împărăteasa ceriului și a pămîntului, cinstea și slava creștinilor, ceia ce ești mai «î»naltă decît ceriurile și mai curată decît soarele, Fecioară prealăudată, nădejdia celor păcătoși și liniștea celor bătuți de valurile păcatelor, caută asupra norodului tău, vezi moște­nirea ta, nu ne lăsa pre noi, păcătoșii, ci ne păziaște și ne mîntuiaște de vicleșugurile diavolului, că ne-au împresurat scîrbele, nevoile, răotățile și necazurile. Dă-ne mîna de ajutoriu, Fecioară, că p«i»erim. Îndură-te de noi, că pre tine te avem ajutătoare și la tine nădăjduim, ca «prin» rugăciunile tale cele preaputernice și nebiruite, să îmblînzești pre Fiul tău asupra noastră, ca să-ș«i» întoarcă mila Sa cea bogată spre noi»” (Sfântul Antim Ivireanul, „Cazanie la Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu”, în: Opere, pp. 21-22).