Mihai Ștefănescu-Galați, chirurgul răniților în Marele Război

Ne întoarcem în istoria medicinei românești pentru a portretiza o personalitate puțin cunoscută, dar pe care memoria Marelui Război o reține ca fiind unul dintre cei mai buni și devotați medici ai perioadei de atunci - Mihai Ștefănescu-Galați, urolog și chirurg, decan, spre sfârșitul anilor ‘20, al Facultății de Medicină din Iași. Într-o epocă în care marii profesori mediciniști găseau tot felul de metode de a scăpa de mobilizare, el a fost medic colonel, șef de ambulanță divizionară și șef a două spitale de front, salvând și îngrijind numeroși răniți.

Născut în 1874 la Galați, oraș al cărui nume avea să și-l ia apoi pentru a se diferenţia de ceilalţi intelectuali ai timpului său, Mihai Ștefănescu este considerat unul dintre întemeietorii urologiei, ca ramură medicală, în România. A locuit în Galaţi în primul deceniu al vieţii, apoi s-a mutat la Iași, unde a urmat cursurile Liceului Național. A făcut Medicina la București şi s-a remarcat ca un strălucit student, fiind, încă din perioada studiilor, intern al Spitalelor Eforiei și ajutor al profesorului de anatomie Paul Petrini. A încheiat etapa studiilor universitare cu o teză de doctorat în medicină și chirurgie, susținută în anul 1898, din comisia de doctorat făcând parte, printre alții, și profesorul Alexandru Obregia.

Medicul Ștefănescu-Galați s-a format ca specialist în urologie în preajma profesorului bucureștean Petre Herescu, cel care a introdus în spațiul românesc studiul urologiei chirurgicale și care este întemeietorul urologiei clasice în România. În perioada 1901-1905, a fost medic în serviciul condus de prof. Herescu și a publicat numeroase și importante studii în domeniul chirurgiei urologice. A devenit docent în urologie, în anul 1905, iar din 1906 a fost angajat ca profesor suplinitor la Catedra de anatomie a facultății din Iași. A fost medic în multe orașe mici din Moldova, fiind convins de rolul esențial al medicinei sociale în acea perioadă. 

Pionier în disciplina urologie

Prin decret regal, la 1 aprilie 1915 a fost numit profesor al Catedrei de Clinică genito-urinară a Facultății de Medicină din Iași, fiind primul profesor de urologie din Iași, până în 1920, când a solicitat transferul la Catedra de Clinică chirurgicală. „Mihai Ștefănescu-Galați s-a contopit cu medicina. Spunea cu mândrie, dar și cu tristețe, că a fost un amestec sufletesc prea adânc între el și specialitatea căreia i s-a dăruit: urologia. Considera spitalul ca pe o biserică, în care «icoană e suferința, iar închinarea bunătatea»”, după cum nota, în prefața volumului „Răniți și ranițe. Chirurgia Marelui Război”, dr. Richard Constantinescu, istoric al medicinei și profesor la UMF Iași.

Participarea la luptele în campania din Bulgaria și din Primul Război Mondial a constituit o experiență în sine pentru medicul Ștefă­nescu-Galați. „În perioada Marelui Război, Ștefănescu-Galați a fost medic militar, inițial pe ambulanțele din primele linii, urmând armatele în luptele din anul 1916, din Transilvania și apărarea capitalei, apoi, în 1917, este avansat la gradul de colonel și numit șef al spitalului mobil din cadrul Diviziei a 9-a. S-a remarcat în lupta contra tifosului, în zona cuprinsă între Tecuci și Nămoloasa”, scria într-un articol din „Viața medicală” istoricul și arhivistul ieșean Cătălin Botoșineanu.

Episoadele traumatizante, contactul cu bolile endemice, cu răniți la granița dintre viață și moarte l-au marcat și l-au determinat să scrie o lucrare foarte bine documentată despre chirurgia războiului, intitulată „Călăuza medicului militar în campanie”, publicată pentru prima dată în 1916 și reeditată în 2017, sub coordonarea doctorului Richard Constantinescu, fiind tipărită la Editura „Gr. T. Popa” a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Iași, cu titlul „Răniți și ranițe. Chirurgia Marelui Război”.

Scrisă în vreme de război, cartea a constituit un ghid practic, util, pentru medicii militari, sistematizând tipurile de îngrijiri care puteau fi oferite în spitalele mobile de pe front și unificând procedurile medicale. „E despre chirurgia Marelui Război. Dar e mai mult despre inițiativa individuală care «nu trebuie să fie deloc adormită», inovare și flexibilitate, despre îndrăzneala de a face totul, puterea spiritului de organizare, despre rânduială și vrednicie. E un manifest împotriva improvizației și haosului, inacțiunii, conservatorismului, prostiei și neomeniei”, nota Richard Constantinescu în prefața volumului reeditat în 2017. Autorul îi îndemna pe confrații săi la altruism, la o profesiune practicată cu blândețe și cu suflet, pentru ca răniții să nu „se scurgă de zile fără nici un ajutor”. Ideea-cheie a lucrării pune accent pe importanța adaptării tehnicilor și practicilor medicale la dinamica și primejdiile frontului: „Chirurgia de război nu e o chirurgie de principii, ci de posibilități”.

Cartea expune tipurile de plăgi și modul în care trebuie abordate, despre infecții și factori de risc în ceea ce privește infectarea rănilor, despre cum se instalează un spital mobil, cum se poziționează ambulanța divizionară, despre cum și în ce ordine se organizează transportul răniților, cum se acordă îngrijiri la postul de prim ajutor. Cu alte cuvinte, autorul a stabilit o serie de protocoale de intervenție atât de utile într-o zonă critică și, de multe ori, dominată de haos, cum era în epocă frontul. „Chirurgia de război este o chirurgie aspră. Nu s-a născut în clinici sau în tihna bibliotecilor, ci pe câmpul de luptă (...). Dr. Ștefănescu-Galați, medic devotat și priceput, a oferit colegilor un manual practic, ușor de folosit și cu îndemnuri, pentru stadiul la care se afla medicina la acea vreme, bune de aplicat”, aprecia în postfața volumului chirurgul Radu-Florin Popa. 

Un publicist care scria cu naturalețe

În lumea culturală a Iașilor interbelici dr. Mihai Ștefănescu-Galați a fost şi un cunoscut publicist, făcând parte din cercul prolific al intelectualilor care editau celebra revistă „Viața românească”: Garabet Ibrăileanu, George Topârceanu, Grigore T. Popa. A scris mult, încă din studenție, atât în reviste de specialitate, cât și în presa culturală. După întoarcerea din război, a scris volumul „Amintiri din război”, despre care bunul său prieten Garabet Ibrăileanu spunea că „se citește ca un roman. Te ține strâns în paginile ei. (...) Literatura sa are savoarea lucrurilor naturale, necăutate”.

Medicul Mihai Ștefănescu-Galaţi a murit în 1945, la București, după o viață dedicată științei, bolnavului și crezului său că medicina e o profesie profund umană, din care nu trebuie să lipsească blândețea și apropierea de cel aflat în suferință.