Misiune printre bolnavi și vârstnici în Parohia Sibiu‑Cibin

În apropierea Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Sibiu se află așezământul Asociației „Dr. Carl Wolff”, unde sunt îngrijiți vârstnici în căminul-spital și bolnavi în fază terminală în cele două hospice-uri de îngrijiri paliative. Pacienții ortodocși ai așeză­mân­tului primesc asistență religioasă prin grija preotului Vasile Dariciuc de la Parohia Sibiu-Cibin.

O  sută de vârstnici locuiesc în căminul-spital al asociației patronate de Biserica Evanghelică C.A. din România, iar în cele două hospice-uri sunt îngrijiți până la 25 de pacienți cu cancer, adulți și copii. Pentru că mulți dintre pacienți sunt de cre­dință ortodoxă, conducerea așeză­mân­tului s-a îngrijit de ani buni să aducă un preot ortodox pentru asis­tența religioasă a celor care doresc să se spovedească, să se împăr­tă­șească, să se roage și să primească binecuvântare. Primul preot care a făcut misiune în rândul acestor pacienți și vârstnici a fost regretatul părinte Mihai Sămăr­ghițan, de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din apropierea așezămân­tului, iar de câțiva ani, misiunea continuă prin grija și eforturile preotului Vasile Dariciuc. A devenit parte a echipei de asistență a pacien­ților, iar prezența sa deasă în rândul suferinzilor și al vârstnicilor l-a adus aproape de sufletele celor îngrijiți în așezământ, dar și ale personalului din cele trei case. „În căminul pentru vârstnici merg o dată pe săptămână, de obicei lunea. Le citesc o rugăciune, le țin câte o cateheză, iar o dată pe lună îi spovedesc și împărtășesc. În hospice-uri merg ori de câte ori sunt solicitat. La adulți merg chiar și de două-trei ori pe săptămână. La recomandarea doamnei director Rhein Ortrun, în iarnă am făcut un curs de 60 de ore pentru a deveni specialist în îngrijiri paliative. La acest curs se pot înscrie preoți, psihologi, kinetoterapeuți, oameni care lucrează în hospice-uri sau în astfel de centre de îngrijiri paliative. La hospice există o echipă de îngrijiri paliative, formată din medic, asistent medical, kinetoterapeut, psiholog și preot sau pastor, în funcție de confesiunea fiecărui pacient. Eu mă ocup de asis­tența religioasă a celor care sunt internați în hospice, pentru că acolo sunt internați oameni care se află în fază terminală și, în general, când pronosticul este rezervat, oamenii își pun și astfel de probleme legate de viața veșnică, de ce se va întâmpla când vor pleca din lumea aceasta. Am avut unii pacienți care la început au refuzat asistența religioasă a preotului pentru că a fost un șoc faptul că au fost depistați cu o boală incurabilă și, după ce și-au mai pus ordine în gânduri, peste câteva săptămâni m-au solicitat la pat și am stat de vorbă cu ei, s-au spovedit, i-am împărtășit. Deci, foarte puțini pacienți au fost care au refuzat asistența religioasă a preotului”, ne-a spus părintele Vasile Dariciuc.

Copii botezați și înmormântați

O misiune dificilă este acordarea asistenței religioase copiilor din hospice-ul ridicat pentru îngrijirea celor mici, aflați în stare terminală. Grija față de acești pacienți este una deosebită, atât din partea personalului medical, cât și din partea celorlalți membri ai echipei de îngrijire și asistență. „Merg în hospice și la copii. Au fost, de-a lungul anilor, copii abandonați, nebotezați, și doamna directoare mă cheamă să-i botez, iar pe unii i-am și înmormântat. Au fost abandonați de părinți și atunci de înmormântare s-a ocupat așezămân­tul. În general, cu pacienții vorbesc lucruri de spiritualitate, de suflet, viața veșnică, probleme existențiale. În general, pe mine asta mă întreabă. Dacă au probleme psiho-emo­ționale, pentru asta există un psiholog acolo, dacă au probleme sociale, există un asistent social care îi ajută”, ne-a mai spus pr. Vasile Dariciuc.

Pocăință înainte de trecerea în veșnicie

Preotul Vasile Dariciuc ne-a vorbit despre impactul emoțional pe care îl are pastorația bolnavilor în stare terminală. Multe situații l-au marcat pentru totdeauna, iar pocăința de care au dat dovadă mulți dintre pacienți înainte de a-și afla sfârșitul acestei vieți l-a impresionat, după cum ne-a mărturisit. „Au fost cazuri care m-au marcat, au fost cazuri care m-au bucurat. Spre exemplu, în postul Sfintelor Paști din acest an am avut un credincios de la Sânnicolau Mare, care avea un fiu în Sibiu, și venind la fiul său, a fost internat în hospice, unde a și murit. L-am spovedit o dată pe la mijlocul postului și m-a mai solicitat o dată chiar în Sâmbăta Mare. M-a marcat pocăința acestui om. A fost un om care nu s-a spovedit de mult timp și și-a dat seama că nu mai are mult de trăit și a făcut o mărturisire generală, profundă, cu o pocăință adâncă. Și Dumnezeu l-a mai învrednicit o dată să-l mai împărtășesc în Sâmbăta Mare și în noaptea de Înviere a trecut la Domnul. Eram convins că va muri chiar în noaptea de Înviere. Au fost mulți oameni care m-au impresionat. Erau pregătiți sufletește pentru întâlnirea cu Dumnezeu pentru că ei își dau seama că mult nu mai au de trăit și vor să se împace și cu semenii, și cu Dumnezeu. În general, oamenii internați aici solicită preotul și îmi amintesc acum un cuvânt al doctorului Pavel Chirilă, care spunea că «boala pe cei buni îi face mai buni, iar pe cei răi îi face mai răi». Sunt pacienți care mă cheamă des să merg pentru a-i spovedi și împărtăși”, ne-a spus pr. Vasile Dariciuc.

Copii din parohie în vizită la vârstnici

Pentru a le aduce o bucurie din când în când, preotul Vasile Dariciuc îi aduce pe copiii din grupul catehetic al parohiei în căminul pentru vârstnici, la sărbătorile mari, dar și cu alte prilejuri. „Avem un grup catehetic la parohie și întotdeauna îna­inte de Crăciun, de 1 martie, de 8 martie, mergem, colindăm, ducem o floare sau un dar din partea copiilor sau din partea părinților lor. Întotdeauna am dorit să le facem o bucurie înainte de Crăciun sau de Paști, să vestim Nașterea sau Învierea Domnului și e interesant că s-au legat și discuții între vârstnicii din cămin și copii. Am mers doar în cămin, nu în hospice. Am colindat și în hospice, dar cu tinerii de liceu și adulții. E prea dramatic pentru copii să vadă alți copii suferind. Mai sunt voluntari în parohie care se implică și în activitățile de voluntariat ale căminului. În perioada pandemiei am fost restricționați, dar în general comunitatea parohială se mai implică în activități la cămin”, ne-a spus pr. Vasile Dariciuc.

Prin buna colaborare între parohie și așezământ sunt multe acti­vi­tăți duhovnicești desfășurate spre binele vârstnicilor și pacien­ților ortodocși, după cum ne-a mai spus preotul. De pildă, la praznicul Învierii Domnului, vârstnicii orto­docși primesc totdeauna paști (pâine și vin sfințite în noaptea de Înviere) la solicitarea conducerii așe­ză­mân­tului.

„Un proiect pentru trei generații”

Proiectul Asociației „Dr. Carl Wolff” este unul dintre cele mai importante așezăminte medico-sociale din Sibiu. În timp, cele trei case au devenit un loc în care se re­gă­sesc trei generații de oameni suferinzi, dar plini de nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. „În 1994 am primit primii locatari și două dintre locatarele care au venit în 1994 mai trăiesc și astăzi. Spun asta pentru ca să fac înțeles faptul că oamenii vin într-un cămin de bătrâni ca să trăiască. E altfel viața și se desfășoară altfel ritmul zilei decât într-un hospice, unde oamenii vin cu o boală în fază terminală și știm că e un popas între lumea aceasta și lumea cealaltă. Și preotul lucrează altfel în cele două locuri, chiar dacă sunt aceleași probleme și este același Dumnezeu, sunt aceleași speranțe în bucuria lucrurilor care vin, totuși vorbești altfel cu un om care la peste 90 de ani îți spune: «Mai am un pic, dar e viața mea», și altul care îți spune: «Mi-a fost dată o boală pe care cu greu o accept», sau un copil care nu poate să-ți spună asta pentru că este la capătul vieții până să fi simțit mirosul toamnei. În cămin sunt 100 de locatari, în hospice-ul pentru adulți sunt 14 locuri, și când cineva trece la Domnul, în ziua următoare este adus altcineva. Noi lucrăm cu pacienți cu cancer în fază terminală și funcționează din 2006. În hospice-ul pentru copii avem nouă locuri ocupate și un loc de rezervă. Acesta funcționează din 2016. Avem pa­cienți din toată țara și ce n-am gândit la început este că va fi un proiect pentru trei generații. Nu asta a fost ideea, dar este ceva ce se completează frumos în așezământul acesta, pentru că ai și copii, ai și adulți, pe toți îi unesc boala și suferința, dar îi unește și faptul că pot să vadă și să aibă și momente frumoase”, ne-a spus directoarea așezământului, Rhein Ortrun.

Ca un sat, cu locuitori de diferite confesiuni

În căminul de vârstnici sunt oameni care fac parte din diferite confesiuni creștine: evanghelică, catolică, ortodoxă. În cămin există acum și un evreu, după cum ne spune doamna Rhein Ortrun. „Eu consider căminul nostru ca un sat, unde totdeauna existau oameni de confesiuni diferite și te puteai înțelege, iar culoarea și viața unui sat constau în diferența noastră care ne unește printr-o acțiune comună. De aceea totdeauna au fost vârstnici ortodocși aici și totdeauna am dorit pentru ei, ca și pentru ceilalți din alte confesiuni, să-și găsească un «acasă» și în confesiunea lor. Întotdeauna am încercat să fie Biserica Ortodoxă prezentă. A fost domnul părinte Mihai Sămărghițan care ni l-a adus pe domnul părinte Vasile Dariciuc. Pe urmă s-a creat o relație frumoasă și prin activitatea cu copiii pe care a avut-o domnul părinte, au venit să colinde, să cânte, au venit părinți cu copii. Au fost activități frumoase și am sperat că va rămâne o relație frumoasă. Părintele a făcut între timp și cursul pentru îngrijiri paliative și este un lucru enorm, pentru că nu sunt mulți preoți care fac acest curs. Viziunea pe care o primești este cea primită de noi toți care am făcut aceste cursuri și avantajul este că știi cum să-i abordezi pe cei mai dificili pacienți ai noștri. Una este să accepți că ți se duce viața în ani, așa cum acceptăm că vine toamna, și alta e că primăvara se scutură pomii. Nu este ușor să trecem din cămin în hospice, cu toată credința pe care o avem, mai e și partea pe care noi, omenește, o vedem că nu e foarte dreaptă. Trebuie să-ți găsești un refugiu și un echilibru”, ne-a mai spus Rhein Ortrun.

„Să se simtă acasă”

Personalul așezământului este format din medici, asistenți medicali, îngrijitori, toți angajați ai asociației. Responsabilitatea mare de a îngriji pacienți în fază terminală, cu medicamente opioide și cu nevoi de îngrijire deosebite, a determinat asociația sibiană să angajeze personal calificat și dedicat misiunii sale. „Este o responsabilitate mare cu care nu ne putem juca și de aceea altfel este când ai personal angajat. Nu spun prin asta că nu avem ne­voie de voluntariat. Sunt lucruri făcute pentru persoane angajate și sunt foarte multe lucruri pe care voluntarul le poate face frumos. Avem bucătărie, o cantină care gătește pentru toate cele trei case, iar angajații mănâncă aici, avem spălătorie pentru toate cele trei case, avem aici toată ad­minis­trația, pentru că sunt trei case mari. Căminul a fost gândit cu un spațiu mare și ne-a ajutat ulterior la celelalte două case. Spălătoria noastră lucrează de dimi­neață până seara. Partea spirituală este pentru a-i face pe pacienți să se simtă acasă, să simtă siguranța și liniștea că momentele dificile ale vieții pot fi depășite cu ajutorul cuiva. Dacă vrem să funcționăm frumos, trebuie să dăm oamenilor posibilitatea să aibă acces la ceea ce-și doresc. Este cu totul altceva să vii într-un mediu în care știi că ai numai oameni bolnavi și trebuie să le oferi atât de mult. În pa­rohia ta faci tot ce trebuie să faci în comunitatea ta, dar aici faci pentru că ai înțeles că trebuie să le faci pentru acești oameni. Acesta este un lucru foarte frumos și mare. Lumea noastră merge mai departe pentru că sunt astfel de oameni care fac un pic mai mult decât trebuie să facă, în liniște, discret, fără prea multă vorbă”, încheie Rhein Ortrun.