Muzicologul Viorel Cosma, o sută de ani de la naștere

Muzician de prestigiu interna­țional, inegalabilul istoriograf, lexicograf, critic muzical Viorel-Eugen Cosma († 15 august 2017) a venit pe lume în ziua de 30 martie 1923, în frumosul oraș bănățean de pe Bega, Timișoara, care în acest an 2023 este Capitală Culturală Europeană. Fiind fiu de medic veterinar militar, Viorel a primit o educație aleasă, încât la vârsta școlară a început studiul viorii, cu profesorul Eugen Cuteanu, iar teorie și solfegii cu bine-cunoscutul profesor compozitor Sabin Drăgoi, în cadrul Conservatorului Municipal din orașul natal.

După clasa I la Liceul „Constantin Diaconovici-Loga” din Timișoara, Viorel a devenit elev intern la Liceul Militar „Dimitrie A. Sturza” din Craiova, continuându-și aici lecțiile de muzică vocală și instrumentală cu profesorii Nelu Ionescu și George Pascu.

După spusele sale, Viorel a învățat singur să cânte și la acordeon, dorind foarte mult să facă și el parte din fanfara militară.

Dar în anul 1938 tatăl său a trecut la cele veșnice, din cauza unui infarct; de aceea împreună cu mama și cu fratele Doru, care va deveni avocat, se vor stabili în capitala României Mari, București. Mama a trecut în Împărăția lui Dumnezeu în anul 1978, iar fratele Doru, în anul 2000.

Viorel a absolvit Liceul Militar în anul 1942, când deja începuse al Doilea Război Mondial. A cerut să fie încorporat și trimis pe câmpul de luptă, fiind după aceea decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”.

De atunci, chiar dacă n-a mai lucrat în armată, gradele au continuat să crească; așa că în momentul când și-a dat duhul, Viorel, marele muzicolog român, avea gradul de general-maior.

Dar să ne întoarcem. În anul 1945, Viorel Cosma a dat examen de admitere la Conservatorul de Muzică din București, cu gândul și cu ambiția de a-și continua studiile muzicale în mod organizat și cu totul superior, având norocul unei pleiade de mari muzicieni, profesori români în vremea aceea la această instituție superioară de studii muzicale, astăzi Universitatea Națională de Muzică din București.

De altfel, Viorel Cosma, chiar de când și-a început studiile muzicale în 1945 aici în București, a fost numit profesor la Conservatorul „Alberto Della Pergola”, unde a funcționat până în 1947, când a fost numit dirijor al corurilor de amatori, apoi secretar muzical la Opera Română, cercetător științific la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, profesor de Istoria Muzicii la liceele nr. 1 și nr. 2 din București (1951-1953) și tot în 1951 a fost chemat asistent la Conservatorul din Bu­curești, trecând ulterior, normal și legal, prin toate treptele didactice universitare, retrăgându-se la pensie la momentul potrivit și legal, ca profesor universitar.

Deci, toată viața Viorel Cosma s-a odihnit prin muncă, fiindcă tot timpul s-a docu­men­tat ­în ­domeniul muzicologiei, nescăpându-i nimic, a scris și a tipărit zeci de mii de pagini foarte valoroase de muzicologie, lexicografie, critică muzicală, istoriografie, muzicologie comparată, epistemologie, librete, scenarii și multe altele, rămânând celebru Florilegiul enescian, care cuprinde studii, eseuri, comunicări științifice, interviuri, unele în limba română, iar altele în câteva limbi de circulație interna­țională. Acest florilegiu de peste 700 de pagini a fost tipărit la editura ieșeană Pim (vol. I), 2016.

De altfel, Viorel Cosma, ca toți muzicienii de bună credință, a fost fascinat de fenomenala personalitate a celui mai mare muzician român, George Enescu (Liveni-Vârnav, 1881 - Paris, 1955), care, din nefericire, își doarme somnul de veci nu în pământul românesc, ci în pământ străin, în cimitirul Pére Lachaise din Paris. Noroc că România organizează, începând din anul 1958, din trei în trei ani, Festivalul-concurs „Geor­ge Enescu”, cu prezență interna­țională de muzicieni versați.

„Prezent și viitor în muzicologia modernă. Viorel Cosma. Schiță de portret“

Dar îl las pe Viorel să povestească ceea ce i-a spus regretatei muziciene Ruxandra Arzoiu (1961-2021), plecată dintre cei dragi ai ei și dintre noi toți cei care am cunoscut-o prea devreme, la nici 60 de ani împliniți. Citez o bună parte din ceea ce îi povestea Viorel Cosma în anul 2005, când Ruxandra a publicat „Prezent și viitor în muzicologia modernă. Viorel Cosma. Schiță de portret” (Ed. Muzicală, București, 2005, pp. 212 ș.u.). Vom spicui ceea ce este mai important:

Eram încă ofițer, cu gradul de locotenent, deși eram acum student la Conservatorul de Muzică din Bu­curești.

Începuse deja goana după foștii ofițeri ai vechiului regim regalist și de aceea, în 1947 am hotărât să fac tot posibilul și să plec din armată prin demisie, fiind încă student la Conservator și motivând că îmi este foarte greu. Dar numai bine că în 1949 am fost scoși din armată toți ofițerii fostului regim.

Din păcate am avut un ghinion mare, pentru că atunci când mergeam mai bine la clasa maestrului Jora, fiind în același timp și elevul lui George Georgescu și al lui Constantin Silvestri la dirijat, profesorul Mihail Jora a făcut imprudența să țină un moment de reculegere la 30 decembrie 1947, când regele Mihai a plecat din țară. Imediat a fost dat afară din Conservator și noi am rămas fără profesor. Atunci eu l-am rugat să mă primească acasă și să continuăm perfecționarea.

În 1948, când scăpasem de armată, nu mai aveam salariu de la Ansamblul Armatei, se desființase și Conservatoriul „Alberto della Pergola”, nu mai aveam cu ce să mă întrețin. Singurul lucru erau cronicile muzicale, dar nu puteam trăi din ele... Singurele reviste unde mai puteam pătrunde erau „Glasul Armatei” și „Viața militară”. Atunci l-am rugat pe dirijorul colonel Egizzio Massini... să mă ajute... Și fiindcă știam să scriu cronici și critică muzicală, m-au repartizat la secretariatul muzical al Operei Române, unde făceam programele de sală... Ba, odată lipsind el, am dirijat eu orchestra Operei, fapt care mi-a făcut dușmani și în 1949 m-au dat afară, pentru că fusesem ofițer... A urmat iarăși o perioadă grea!

În 1950 am terminat Conservatorul și m-a oprit asistent la Catedra de Istoria Muzicii, profesor fiind Zeno Vancea. Dar nu era de ajuns! Atunci am reușit să intru la Biblioteca Academiei, unde director era Mircea Malița, care m-a numit director muzical al Bibliotecii Academiei Române. Tot atunci am intrat și la Institutul de Istoria Artei al Academiei, care luase ființă tot în acei ani. Am fost și profesor de istoria muzicii la Liceul „Dinu Lipatti”, dirijor de cor la Uzinele Laminorul. Patru posturi pe care le aranjam cum puteam... Dar în 1952 am fost dat afară din toate cele patru posturi, în urma unei cabale aranjate de „prieteni”! Atunci am fost numit profesor de istoria muzicii la Liceul Militar Muzical pentru cinci ani.

M-am mutat mai târziu la Liceul „George Enescu” și abia după trei ani de predare acolo, am putut reveni la Conservator, sub oblăduirea profesorului și rectorului Victor Giuleanu, în 1964, dar pe postul de director al Bibliotecii Conservatorului. Eram ostracizat din greșeală, căci eu îmi dădusem demisia din armată cu șapte luni înainte de abdicarea și înlăturarea regelui Mihai... Am devenit de-a lungul anilor asistent, lector, conferențiar și am rămas aici până în anul 1988, când am ieșit, la cerere, la pensie.

Am fost însă primul cadru didactic pe țară care a primit spre organizare Catedra de muzicologie din Conservator, primul profesor de muzicologie (1974). Catedra de muzicologie s-a desprins mai târziu din cea de Istoria Muzicii și Folclor. Pe atunci ajunsesem lector definitiv și aveam dreptul de predare.

În anul 1949 am devenit critic muzical și la „România Liberă”, un post foarte important. Era socotit ziarul cel mai „reacționar” dintre toate cele comuniste, iar oamenii de-acolo m-au acceptat. Am avut noroc de redactori foarte buni, iar mai târziu a venit și Octavian Paler, cu care m-am înțeles foarte bine, astfel am și rămas acolo critic muzical timp de douăzeci de ani.

Am devenit cronicar tot permanent și la „Informația Bucureștiu­lui” și la ziarul armenilor, unde a trebuit să mi se armenizeze pseudonimul, apoi am publicat la „Munca”, la „Steagul Roșu”, la „Contemporanul”, la „Flacăra” ș.a. În perioada 1952-1955 am fost șomer, dat afară de peste tot și eram urmărit să nu mai scriu nicăieri.

Însă, după acea perioadă neagră, am scris foarte mult, 50-70 de articole pe an și se plăteau foarte bine, mai ales la „România Liberă” și la „Scânteia Tineretului”, unde m-am înțeles foarte bine cu Ion Cristoiu, care era redactor șef. Aici scriau mai mulți gazetari muzicali.

După ce am împlinit vârsta de 50-60 de ani intrasem deja într-o altă epocă. Nu mai eram urmărit și am putut scrie peste tot, la revistele pentru străinătate.

Mai departe Viorel Cosma poves­tește cum a cunoscut-o pe viitoarea soție, Coralia, căreia toată viața i-a zis Păpușa, la serbarea de sfârșit de an școlar la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București, și cu care s-a căsătorit după ce i-a descris-o mamei lui, cu lux de amănunte (cuminte, frumoasă, fiică de preot etc.).

Viorel Cosma, împreună cu mulți alți colegi muzicieni, au fost martori la toate frământările nu prea muzicale, ci mai mult politico-ideologice - că așa erau vremurile de după 1945 - și la Societatea Compozitorilor Români, înființată sub pre­ședinția celebrului muzician român George Enescu în anul 1920, care în anul 1949 a fost „epurat” de la conducerea societății, transformată în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, fiind impus ca președinte politicianul muzician de tip nou, Matei Socor, care a și compus primul Imn de Stat al Republicii Populare Române.

În privința aceasta, foarte multe fapte, întâmplări, personaje se pot afla în cele două volume „Universul Muzicii Românești”, alcătuite după documentele existente în arhiva Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și tipărite în Editura Muzicală în 2020, la o sută de ani de existență, redactate și tipărite de către nonagenarul muzicolog și academician dr. Octavian-Lazăr Cosma, pe care îl felicităm din toată inima, dorindu-i încă mulți ani.

Revenind la Viorel, mă bucur să mărturisesc că l-am cunoscut cu aproape șaizeci de ani în urmă, când a tipărit, în 1965 (retipărit în 1970), primul Lexicon al muzicienilor români dintre cei mai mari și mai cunoscuți la timpul acela.

Mai târziu, când s-au mai schimbat vremurile și oamenii, Viorel Cosma a găsit timpul ca, între anii 1996 şi 2016, să tipărească cele zece-douăsprezece volume, fiecare cu câteva sute de nume de „Muzicieni din România”. Tot acum începuse editarea „Enciclopediei Muzicii Românești”, doar două volume, literele A și B, plus un volum de interpreți români (dirijori, cântăreți, instrumen­tiști, regizori), Ed. Galaxia, București, 2016.

De data aceasta, când Viorel Cosma a început foarte serios redactarea și tipărirea Lexicoanelor, a inclus cu bunăvoință, respect și curaj - acum se putea - și muzicieni bizan­tiniști, ca unii care au contribuit substanțial la românirea definitivă și la conturarea exactă a cântărilor biseri­cești-psaltice, de factură bizantină, îmbogățind repertoriul religios-melodic și coral și chiar vocal-instrumental.

La vremea deplinei maturități profesionale, după 1989, Viorel Cosma a fost apreciat și cinstit cu medalii laice și bisericești de către unii președinți ai României, dar și de către doi Patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul Teoctist Ară­pașu († 2007) în anul 2003, când profesorul muzicolog împlinea frumoasa vârstă de 80 de ani, a venit personal la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România din faimoasa clădire cu lei a marelui George Enescu și a soției sale, Maruca Cantacuzino, de pe Calea Victoriei 141, și i-a înmânat, într-o atmosferă prietenească, muzicologului dr. Viorel Cosma „Crucea Patriarhală pentru mireni”, zicându-i prietenește: „Domnule profesor, eu sunt Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dar dumneavoastră sunteți Patriarhul muzicologiei românești contemporane! Să fiți sănătos!”

Zece ani mai târziu, când prietenul nostru Viorel Cosma împlinea venerabila vârstă de 90 de ani, în 2013, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, l-a invitat la Reşedinţa Patriarhală, împreună cu soţia Coralia, unde i-a conferit Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena”.

Și tot atunci i-a aprobat muzicianului Viorel Cosma să tipărească în Editurile Patriarhiei un volum ce cuprinde documente vechi privind actele și planurile pentru construirea celor două așezăminte pentru pelerinii români de la Ierusalim și Ierihon, păstrate în arhiva etnomuzicologului ieșean Theodor T. Burada, despre a cărui activitate culturală și muzicologică a scris și a publicat tot Viorel Cosma câteva volume în veacul trecut.

Astăzi ne întrebăm: oare ce Lexicon va putea cuprinde miile de nume și zecile de mii de pagini tipărite în cele peste o sută de cărți, scrise cu probitate științifică de către acest mare maestru al muzicologiei românești, care a fost, este și va rămâne profesorul universitar dr. Viorel-Eugen Cosma?

Acum, la dubla prăznuire - aniversare și comemorare sau pome­nire - ce are loc la Universitatea Națio­nală de Muzică din Bucu­rești, organizată de tânărul profesor dr. și prorector Nicolae Gheorghiță, de la această universitate muzicală, ne rugăm pentru odihna sufletului lui Viorel, cu cetele îngerilor care pururea Îl laudă pe Dumnezeu.