Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Natura duală a omului la Sfântul Simeon Noul Teolog

Natura duală a omului la Sfântul Simeon Noul Teolog

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Dr. Florin Ionică - 08 Aug, 2022

Dumnezeu a făcut dintru început două lumi: vizibilă și invizibilă, dar un singur împărat al celor vizibile purtând în el însuși prin ceea ce este vizibil și prin ceea ce este inteligibil caracterele celor două lumi... Singur omul prin toate cele vizibile și inteligibile a fost creat ființă dublă de Dumnezeu, având trup alcătuit din patru elemente... și suflet înzestrat cu minte, imaterial și incorporabil unit cu acestea în chip negrăit și neiscodit și amestecat cu ele în chip neamestecat și necontopit. Acestea sunt un om, animal muritor și nemuritor, vizibil și invizibil, sensibil și inteligibil, văzător al creației văzute ­și cunoscător al celei gândite cu mintea (Sfântul Simeon Noul Teolog, Capitole 2, 22, în Scrieri III, ­pp. 395-396).

Toți termenii folosiți de Sfântul Simeon în acest fragment sunt conform tradiției. Tema omului, creat de Dumnezeu, ca împărat al pământului este un loc comun în opera Sfinților Părinți. Tema omului ca animal provine din filosofia greacă și gândirea patristică timpurie, în care definiția standard a omului este de animal rațional. Ideea că trupul omului este alcătuit din patru elemente este un loc comun atât în filosofia greacă, cât și în literatura patristică. Concepția despre om ca văzător, adică judecător sau domn al lumii create, precum și ideea generală a dualității naturii umane au fost formulate de către sfinţii Grigorie de Nazianz, Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur. Sfântul Grigorie de Nazianz a folosit expresii întâlnite mai târziu la Sfântul Simeon Noul Teolog: Creatorul... vrând să facă un singur animal alcătuit din ­două, adică din firea nevăzută și cea văzută, îl plăsmuiește pe om... ca văzător al creației văzute și un mistagog în cele inteligibile... împărat a toate cele de pe pământ... care e pământesc și ceresc, în timp și nemuritor, vizibil și inteligibil... în același duh și carne (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri, 38, 11, 8-19, pp. 124-126).

Potrivit relatărilor Sfântului Grigorie de Nazianz, omul este o făptură duală creată de Dumnezeu, fiind alcătuit din două ele­mente distincte și opuse, din trup și suflet, sau din carne și duh. Prin suflet, omul este chip al lui Dumnezeu, în timp ce după trup, omul este amestecat cu țărâna pământului văzut. Atitudinea Sfântului Grigorie față de trup are ­două laturi, adică trupul este atât prieten, cât și dușman, prieten pentru că este tovarăș al sufletului, dușman pentru că îi stă în cale în nevoința ascetică spre nepătimire. Dimpotrivă, sufletul este ținut la mare cinste de Sfântul Grigorie de Nazianz, fiind de origine divină, fiind suflare a lui Dumnezeu, fiind o părticică ruptă din dumnezeirea nevăzută.

Sfântul Simeon Noul Teolog din când în când folosește schema tripartită a naturii umane, ca de pildă în Discursul etic 15, în care interpretează cele trei corturi ca fiind simboluri ale trupului, sufletului și minții, sau în Cateheza 25, în care vorbește despre schimbările care se petrec în minte, suflet și trup: Fraților și părinților, monahul să cunoască nu numai schimbările și prefacerile ce au loc în sufletul lui, ci și cauzele lor, ca să știe care sunt acestea și de unde se întâmplă în el... acestea se fac prin fire în jurul mișcărilor naturale ale sufletului și ale trupului, ori de câte ori ne luptăm pentru lucrarea virtuții și împlinirea poruncilor. Dar așa cum se schimbă cele ale sufletului, în același chip se schimbă și se prefac cumva și cele ale minții noastre... acestea sunt despre schimbările minții și ale sufletului nostru spiritual și divin... iar despre anomaliile ce se fac în jurul trupului, chiar dacă par a fi mai ușor de recunoscut și diagnosticat, lucrurile nu stau însă așa. Fiindcă sufletul este neschimbător prin firea și prin ființa lui, iar mintea a fost și ea făcută de Ziditorul deopotrivă și în același timp cu el... deci amândouă sunt puse în mișcare numai de alegerea liberă (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 25, în Scrieri II, pp. 260-261).

Sfântul Simeon vorbește însă într-un mod mult mai sistematic despre dualitatea omului, considerând mintea o parte a sufletului. În calitatea sa de ființă duală, omul este plasat între Dumnezeu și lumea creată, deasupra celorlalte făpturi, pentru că singur acesta dintre creaturi cunoaște pe Dumnezeu (Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnul 23, în Scrieri III, ­p. 145). Sfântul Simeon, vorbind despre om, dezvoltă concepția patristică tradițională despre om ca mediator între Dumnezeu și lumea creată, idee care pare, potrivit relatărilor Mitropolitului rus Ilarion Alfeyev, deja întâlnită la Philon, ar fi putut fi împrumutată de la Sfântul Grigorie de Nazianz sau de la Sfântul Maxim Mărturisitorul (Ilarion Alfeyev, Sfântul Simeon Noul Teolog și tradiția ortodoxă, p. 219). În ceea ce privește relația dintre trup și suflet în ființa umană, Sfântul Simeon Noul Teolog face câteva referiri interesante, cum ar fi faptul că atât trupul, cât și sufletul sunt supuse fără încetare multor schimbări și mișcări, primele fiind deliberate, iar celelalte involuntare, potrivit Sfântului Simeon, nu trupul poftește împreunarea trupească, hrana, somnul și altele considerate cerințe ale trupului, ci sufletul este acela care caută plăcerea prin intermediul cărnii. Trupul nu are nici o mișcare a lui proprie, ci este condus de suflet și nici una dintre schimbările care se petrec în trup nu este provocată de o voință a trupului.

Sfântul Simeon Noul Teolog, în opera sa cu privire la dualitatea trup-suflet, enumeră următoarele concluzii: sufletul este mișcat de voința liberă, sufletul acționează prin intermediul trupului, trupul este prin firea lui schimbător, trupul nu are o mișcare proprie, trupul este alcătuit din patru elemente și bolile din trupul omului sunt provocate de un dezechilibru al acestor elemente. Așadar, nu este o simplă întâmplare faptul că Sfântul Simeon face referire aici la Părinții anteriori, precum Maxim Mărturisitorul sau Sfântul Ioan Damaschin. Concepția Sfântului Simeon despre suflet și minte se bazează pe antropologia patristică, aderând la ideea structurii trihotomice a sufletului, care, potrivit lui, este atelierul... mental, în care înțelege că se află în mijloc ca inimă partea rațională, iar ­în partea rațională partea poftitoare și partea irascibilă (Sfântul ­Simeon Noul Teolog, Discursuri etice 4, în Scrieri I, p. 219). Sfântul Simeon afirmă despre minte că este imaterială și netrupească, fiind tot timpul în mișcare și neputând rămâne inactivă. Mintea este cea mai înaltă parte a sufletului, singura capabilă să urce la ceruri și să contemple tainele dumnezeiești. Prin minte, omul Îl poate cunoaște și vedea pe Dumnezeu. Fiind facultatea mistică a sufletului, mintea este numită de Sfântul Simeon ochiul inimii sau ochiul sufletului (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri etice 1, p. 420).