Neglijarea copiilor: un păcat și o abatere de la ordinea firii

Un copil neglijat fizic şi emoţional se îmbolnăveşte frecvent, potrivit specialiştilor, are devieri de comportament, poate prezenta anumite întârzieri psihosomatice, iar efectele negative pot merge până la anxietate şi chiar depresie. După cum sublinia şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, într-o predică, „nașterea, creș­te­rea și educația copiilor reprezintă o lucrare sfântă de împlinire a omului prin iubirea față de cei mai apropiați semeni ai săi”, iar „autoritatea părinților nu trebuie să se întemeieze pe asuprire și constrângere, ci pe iubire, dialog și ajutor”.

Părinţii care nu au grijă de copii reprezintă excepţia şi nu regula, întrucât „prin firea lucrurilor, copiii se bucură de protecţia părinţilor şi asta o vedem nu doar la om, fiinţă raţională şi superioară, ci şi la cele mai mici vietăţi; există un instinct firesc de protejare a copiilor, de purtare de grijă. De aceea, putem spune că nu e doar un păcat, ci este o abatere de la ordinea firii, de la ceea ce Dumnezeu a rânduit”, sublinia, cu ceva timp în urmă pentru „Ziarul Lumina”, părintele Mihai Mărgineanu, parohul Bisericii „Toma Cozma” din Iaşi.

Unii dintre părinţii care îşi neglijează copiii sunt victime ale propriei neglijări, trecând printr-o copilărie presărată de neajunsuri afective şi financiare, iar alţii nu sunt îndeajuns de maturi, sunt egocentrici, astfel încât nu realizează importanţa darului primit de la Dumnezeu. De aceea, tinerii, încă din perioada de constituire a familiei, „trebuie responsabilizaţi în raport cu datoriile faţă de copii prin punerea în faţă a spi­ritului de jertfă, care aduce fericire în familie”, după cum mai aprecia părintele Mărgineanu.

Ce forme îmbracă neglijarea

Neglijarea copilului este una dintre principalele forme de violenţă asupra copilului, alături de abuz, exploatarea şi traficul de copii. În legislaţia românească, neglijarea copilului este definită ca „părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, în orice mod, a unui copil sau a unei persoane care nu are putința de a se îngriji, de către acela care o are sub pază sau îngrijire, punându-i în pericol iminent viața, sănătatea sau integritatea corporală, dar și părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, ce are drept consecință expunerea la suferințe fizice sau morale a copilului îndreptățit la întreținere, de către persoana care are obligația legală de a-l întreține”.

„O altă formă de neglijare a copilului constă în măsuri sau tratamente de orice fel, care pot constitui infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului. Neglijarea poate fi fizică, medicală, educațională şi emoțională. Cum ne dăm seama că un copil este neglijat? Observăm, printre altele, hainele deteriorate, murdare, note școlare scăzute, comportament violent sau, dimpotrivă, inhibare şi timiditate excesivă, anxietate și chiar elemente de depresie. Cea mai gravă formă de neglijare este abandonul copilului”, explică ­psihologul Iuliana Dobroviceanu.

Abandonul copilului în faţa televizorului, a telefonului, respectiv a calculatorului timp de ore întregi doar pentru „a-l linişti” sau pentru „a-i da o ocupaţie” reprezintă tot o formă de neglijare la fel de periculoasă ca şi celelalte.

Consecinţele neglijării

Neglijarea emoţională este la fel de devastatoare precum cea fizică, în special în perspectiva formării ulterioare de viitor adult, iar consecinţele negative ale acesteia pot viza dezvoltarea afectivă şi cognitivă a copilului. Totodată, copilul neglijat poate deveni fragil la infecţii, se îmbolnăveşte frecvent, are tulburări de somn, iar cei mai mari pot prezenta inadap­tabilitate la şcoală şi tulburări de comportament.

„Consider că majoritatea copiilor cu devieri de comportament au avut momente în care s-au simțit neglijați, neînțeleși, dați la o parte, iar acest tip de neglijare a condus la utilizarea unor gesturi de frondă, a unor manifestări de rebeliune, de neascultare şi chiar de revoltă împotriva tuturor adulților”, mai explică psihologul.

Odată ce s-a ajuns la neglijare, specialiştii apreciază că este necesară terapia individuală, completată cu cea de grup, în familie, respectiv psihoterapia parentală de susţinere şi consilierea parentală.

Sărăcia, principala cauză a neglijării

În ţara noastră, aproape 15.000 de cazuri de abuz şi neglijare au fost raportate de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în anul 2018, potrivit unui raport realizat de „Salvaţi Copiii” România şi Avocatul Poporului, dat publicităţii la sfârşitul anului trecut. Acelaşi raport subliniază că 94% din cazurile de abuz şi neglijare au loc în familie şi, în plus, numărul real al copiilor victime este mult mai mare, „majoritatea cazurilor nefiind raportate de către serviciile sociale sau alţi specialişti care lucrează cu copiii (cadre didactice, medici etc.).

Principalele cauze ale neglijării/abuzului sunt, conform părinţilor chestionaţi, sărăcia (68%), promiscuitatea (57%), lipsa sprijinului din partea statului pentru familiile cu probleme (22%), numărul mare de copii nedoriţi (22%).

Unde reclamăm situaţiile de violenţă

În societatea de azi există numeroase situaţii de neglijare a copiilor, fiind încălcat, astfel, dreptul acestora de a fi protejaţi, conform articolului 89 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată.

În cazul în care se constată orice formă de violenţă asupra copilului, inclusiv neglijarea lui, un simplu cetăţean, martor la o astfel de situaţie petrecută în familie, pe stradă, la şcoală etc. şi care pune în pericol integritatea corporală sau psihică a unui copil, poate sesiza faptele, apelând serviciul de urgenţă 112. De asemenea, vor fi reclamate abuzurile la serviciile publice de asistenţă socială şi la direcţiile judeţene de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Tot în cazul unei forme de violenţă precum neglijarea copilului, poate fi apelat şi numărul Asociaţiei Telefonul Copilului - 116111. Este bine de ştiut, însă, că în situaţia în care martorul deţine înregistrări audio/video sau fotografii, acestea vor fi înaintate autorităţilor şi nu vor fi publicate (de exemplu pe reţele de socializare), întrucât se va încălca dreptul copilului la imagine şi viaţă privată, intimă şi familială conform art. 27, alin. 1 din Legea 272/2004.

„Copilul trebuie ascultat, ajutat și îndrumat”

Purtarea de grijă trebuie să fie conştientă încă de la debutul vieţii intrauterine a pruncului şi continuând până la sfârşitul vieţii pe pământ, sub aspectul sacrificiului total. „Nașterea, creșterea și educația copiilor reprezintă o lucrare sfântă de împlinire a omului prin iubirea față de cei mai apropiați semeni ai săi: soția, copiii, rudele, prietenii, vecinii, colegii și toți cei care îi cer ajutor. Creșterea copiilor în plan biologic și spiritual este și o maturizare a părinților în iubirea lor darnică, harnică și responsabilă”, arată, într-una dintre predici, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

În continuare, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române subliniază că „autoritatea părinților nu trebuie să se întemeieze pe asuprire și constrângere, ci pe iubire, dialog și ajutor. Exercitarea ei ca putere opresivă sau violentă dă naștere unor stări negative, conștientizate mai ales în epoca noastră. Îndeosebi în societatea contemporană, care exercită o presiune irezisti­bilă asupra copilului cu multiple posibilități și tentații, dialogul părinților cu fiul sau fiica lor în vederea înțelegerii corecte a lucrurilor este deosebit de necesar.(…) Copilul trebuie ascultat, ajutat și îndrumat”. Totodată, Preafericitul Părinte Patriarh a explicat cât de importantă este legătura din sânul familiei, acolo unde se modelează ca­racterul copilului: „Copiii trebuie educați în duhul Evangheliei iubirii lui Hristos și al va­lorilor creștine, prin rugăciune și îndemn la viață sfântă și fapte bune. Caracterul copiilor nu se formează însă numai prin cuvinte și activități, ci și prin modul de viață al părinților, prin exemplul dat de aceștia.

Legătura armonioasă și afectivă cu părinții, care este mai intensă la vârsta copilăriei, constituie componenta principală a formării copilului. Tendința copiilor de a-i imita pe părinți se menține chiar și atunci când aceștia își formează propriile familii. Îndeosebi legătura armonioasă dintre părinți și a copiilor cu părinții lor este cea mai bună temelie pentru dezvoltarea morală și spirituală a copiilor”.