O domnie începută cu grijă pentru înaintaşi

După acceptarea tronului Ţării Româneşti, prima apariţie a lui Constantin Brâncoveanu ca domnitor a avut loc cu prilejul înmormântării lui Şerban Cantacuzino, unchiul său. Organizându-i funeralii domneşti, a pus astfel bun început domniei cu rugăciune şi prinos de recunoştinţă pentru înaintaşul său. La scurt timp a urmat prima provocare militară, ticluită de ginerele defunctului domn, Constantin Bălăceanu.

Pregătirile de înmormântare au fost începute de Brâncoveanu ca logofăt şi continuate după alegerea ca domn. Astfel, de la Curtea Domnească din Bucureşti, Constantin Vodă Brâncoveanu a plecat cu alai către Mănăstirea Cotroceni, unde era depus şi privegheat ctitorul aşezământului, Şerban Cantacuzino. „Anonimul Brâncovenesc“ arată că, în timp ce boierimea căuta să aleagă domn nou, „Şărban-vodă mortul zăcea ca un om de cei proşti, numai cu muierea lui şi cu fetele lui plângând şi zicând: prădatele de ele şi de domnul său şi de domnie“. Doamna Maria şi copiii săi, de teama noului domnitor, îşi pregăteau plecarea din capitala ţării, căutând refugiu probabil în Transilvania: „Încă de la o vreme nici muierea lui, nici fetele lui nu şădea lângă dânsul, că-şi strângea avuţia şi o ascundea, că-i era frică să nu-i ia avuţia Costandin-vodă“. Iar Şerban Vodă se găsea „părăsit de toţi până a doua zi dimineaţa“. Teama Cantacuzinelor de noul domn s-a dovedit însă nejustificată, Constantin Brâncoveanu acordând toată cinstea defunctului său unchi şi organizându-i funeralii domneşti.

Şerban Cantacuzino a murit la 29 octombrie 1688, fiind îngropat a doua zi, după cum i-a fost dorinţa, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ de la Mănăstirea Cotroceni, ctitoria sa. Slujba de prohodire a fost săvârşită de doi patriarhi ai Constantinopolului - Dionisie al IV-lea şi Partenie al IV-lea -, împreună cu Teodosie, mitropolitul Ţării Româneşti, şi un numeros sobor de egumeni şi preoţi. „Letopiseţul Cantacuzinesc“ arată că a fost îngropat în naosul bisericii „după jeţul cel domnesc, fiind mare jale şi plângere de doamna lui şi de coconii lor, şi de fraţii lui, şi de toate rudeniile, zicând toţi: «Dumnezeu să-l iarte!» Şi-i făcură paminte (pomană, n.r.) mare cu bani la săraci, cu bucate multe“. Rămâneau în urma sa, „cu mare jale şi cu multe lacrămi vărsate“, Doamna Maria împreună cu fiul său şi patru fiice. Deşi nu se aşteptau, aceştia au aflat sprijin în noul domn, Constantin Brâncoveanu, care „nu i-au lăsat să fie atâta obidiţi, precum au fost mai nainte alte doamne rămase sărace de domnii lor, ci le-au dat mare cinste“. Văduva doamnă a fost lăsată să locuiască în casele ei, „să se odihnească cu coconii ei şi să-şi ţie satele şi moşiile şi tot ce va avea, cu bună pace“.

Anton Maria del Chiaro aduce lămuriri despre relaţia noului domn cu urmaşii lui Şerban Vodă. Secretarul domnesc arată că „Brâncoveanu o puse sub supravegherea unei gărzi de 50 de soldaţi şi-i ceru 300 de pungi pentru propria ei salvare. Brâncoveanu intenţiona să întrebuinţeze aceşti bani pentru a-i tempera pe puternicii de la Poartă, cari căutau cu tot dinadinsul să puie mâna pe prinţul Gheorghe, fiul lui Şerban, care era atunci în vârstă de opt ani“. Văduva lui Şerban a apelat, însă, la ginerele său, Constantin Bălăceanu, care se afla în Transilvania trimis cu o misiune diplomatică de fostul domn.

Solia trimisă de Şerban Vodă a vestit pe Brâncoveanu ca domnitor

Ultima iniţiativă domnească a lui Şerban Cantacuzino a fost trimiterea, în octombrie 1688, a unei solii la Curtea de la Viena a împăratului Leopold I. Conform Cronicii lui Radu Greceanu, domnitorul „gătit-au soli ca să trimită la împăratul neamţului anume pre frati-său Iordache Cantacuzino vel-spătar, şi pre gineri-său, Costandin Bălăceanul vel-agă, şi pre nepotu-său, Şărban Cantacuzino biv-vel-căpitan, şi pre Şărban comisul Vlădescul, pre carii la 2 zile ale lui octombrie i-au trimis“. Aceştia aveau mandat să ceară ajutorul Sfântului Imperiu Roman creştin împotriva turcilor. Întâmpinând probleme în Transilvania, în ajutorul lor a fost trimis de domn nepotul său, logofătul Constantin Brâncoveanu, care „cu multa sa vrednicie desluşind trebile ce era despre Veteran ghenărariul, carele era cu oştile nemţeşti în Ardeal, s-au dat solilor cale de s-au dus la Beci“. Emisarii şi-au putut continua drumul către Viena, iar Brâncoveanu s-a întors la Curtea Domnească a lui Şerban Cantacuzino. În ziua de 29 octombrie a anului 1688, domnitorul Ţării Româneşti a murit, urmaş la tron fiind ales Constantin Brâncoveanu. Una dintre primele iniţiative ale noului domn a fost trimiterea degrabă a spătarului Preda la Viena, pentru a prinde din urmă solia celor patru boieri ai lui Şerban: „Deci mergând Preda spătarul încă pre cale i-au ajuns pre boiari nesosiţi la Beci, cărora vestindu-le şi de una, şi de alta, despre o parte mare întristare cuprinzându-i de moartea lui Şărban-vodă, iar despre altă parte de domnia mării-sale lui Costandin-vodă s-au bucurat, afară de Costandin aga Bălăceanul“. Cei cinci boieri au ajuns, aşadar, la Viena şi au transmis atât solia trimisă de Şerban Cantacuzino - pe care Brâncoveanu nu a anulat-o -, cât şi vestea că Ţara Românească are un nou domn, darurile ce le purtau fiind din partea lui.

De la voievozii războinici la voievozii diplomaţi

Pentru Constantin Bălăceanu, ginerele lui Şerban Cantacuzino şi al Doamnei Maria, vestea domniei lui Constantin Brâncoveanu a fost „peste voie“, astfel că nu s-a mai întors de la Viena în Ţara Românească, ci a rămas în Transilvania, la Sibiu. Anton Maria del Chiaro arată că „văduva lui Şerban ceruse atunci în grabă ajutor de la Constantin Bălăceanu, ginerele ei, care se afla în Transilvania şi care făcuse parte din prima solie a celor patru boieri. Îl informă prin emisari de pericolul în care se găsesc, atât ei, cât şi bogăţiile lor, dacă vor cădea în mâna turcilor cari considerau pe Şerban ca rebel faţă de Poartă“. Din Transilvania, Bălăceanu „reuşise să-i convingă pe nemţi de a trimite în Valahia şapte-opt regimente sub comanda generalului Heisler, care eliberă pe Principesa văduvă cu fiii ei, rădică avuţiile care nu erau de dispreţuit şi-i conduse până la Braşov“. Iată, aşadar, prima provocare militară la începutul domniei lui Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească. În materialele următoare vom analiza cum a fost apărat principatul de la confluenţa marilor imperii cu arta diplomaţiei de înţeleptul voievod creştin.