Prevenţia este foarte importantă, pentru că este mai ieftin să preîntâmpini anumite afecţiuni decât să le tratezi. Iar costurile sunt cuantificabile nu doar în bani, ci şi în consum emoţional. La nivel de teorie, lucrurile par pe deplin înţelese, însă în practică ne lovim de obstacole care îngreunează acest demers al prevenţiei: lipsa educaţiei, a timpului, distanţa faţă de un centru medical, familii numeroase şi, de foarte multe ori, lipsa banilor. În astfel de cazuri intervine Fundaţia Medicală „Providenţa”, care, prin proiectele pe care le derulează, încearcă să vină în ajutorul celor care nu pot ajunge la medic.
Postul și binefacerile lui în viziunea Sfântului Simeon Noul Teolog
Despre post. Și că nu trebuie să păzim și să îmbrățișăm cu râvnă folosul postului numai în prima săptămână din Post, ci cei sârguincioși trebuie să păzească deopotrivă aceeași sârguință în toate săptămânile Postului. Părinților și fraților, cele pe care le vom găsi acum iubirii voastre trebuia să le spun duminica trecută. Dar, fiindcă știam că toată seminția preacreștinească, monahi și mireni, fiecare dintre noi, primește în prima săptămână din Post cu înflăcărare fierbinte binele postului, că oricine își pleacă de bunăvoie gâtul sub acest jug și că nu este nimeni, nici chiar din cei ce deznădăjduiesc foarte de mântuirea lor și viețuiesc în nefrica și disprețul lui Dumnezeu, care să disprețuiască legea postului în acea săptămână și să nu se înfrâneze mai degrabă el însuși, după putere, împreună cu toți, de aceea numai astăzi vin să vă spun câteva cuvinte pe scurt despre timpul în care ne aflăm acum. Căci întrucât, precum am spus, prima săptămână trecută a Postului toți credincioșii o petrec luptându-se, dar, trecând aceasta și ajungând ziua de sâmbătă, în care Biserica lui Dumnezeu obișnuiește prin tradiție să prăznuiască sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, mântuirea făcută prin Domnul nostru Iisus Hristos preacredinciosului popor, cântăm imne de mulțumire Preabunului Dumnezeu, iar cel rău, care invidiază cele bune, furișându-se pe ascuns în fiecare din cei credincioși și legându-i în chip nevăzut cu trândăvia și nepăsarea, îi convinge să lepede cu dispreț de la ei înșiși jugul mântuitor al postului și iarăși să se întoarcă la obiceiul cel dinainte, de aceea vă aduc aminte și îndemn iubirea și părințimea voastră să nu plecați urechea la cel răuvoitor, nici să vă lăsați duși de obiceiul cel rău al lăcomiei nesăturate a pântecelui, nici să vă întoarceți înapoi la îndelungata împlinire a poftelor celor rele, ci, așa am cinstit întâia săptămână a Postului, așa să cinstim și pe cea de a doua și așa mai departe și pe celelalte (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 11, în Scrieri II, pp. 156-158).
Sfântul Simeon Noul Teolog predică monahilor despre necesitatea respectării postului, cu râvnă dublă, cu excepția unui mare praznic, a sâmbetei și a duminicii. Recomandă celor care vor să se desăvârșească să se mănânce o dată la două zile. Un călugăr, spune Sfântul Simeon, trebuie să mănânce o dată pe zi în timpul săptămânii, cu excepția sâmbetei și a duminicii și a vreunui praznic, însă nu pe săturate. Cu alte cuvinte, atât Sfântul Simeon Noul Teolog, cât mai ales duhovnicul său, Simeon Evlaviosul, recomandă să se mănânce de două ori pe zi doar la sfârșitul săptămânii și de sărbători, deci un călugăr trebuie să mănânce o dată la două zile, iar în timpul Postului Nașterii Domnului sau în Postul Mare se impune o abstinență și mai severă. Comparând recomandarea menționată de Sfântul Simeon cu cea propusă de regulile pahomiene sau studite, aceasta ar putea părea mai strictă. În comunitatea pahomiană, călugării mâncau de două ori pe zi, cu excepția zilelor de miercuri și vineri, când se crede că se mânca o singură dată pe zi. Printre alte lucruri practice, Sfântul Simeon Noul Teolog oferea sfaturi în legătură cu modul în care trebuie să îi tratăm pe cei din jurul nostru cu diferite ocazii din posturi. Și Hypotyposisul studit menționează tot două mese, chiar și la sfârșitul săptămânilor din Postul Mare, iar despre o singură masă este vorba doar în timpul săptămânilor din Postul Mare și din Postul Crăciunului.
În viziunea Sfântului Simeon, postul este indispensabil pentru curățirea sufletului pe drumul urcușului duhovnicesc, fie monah, cleric sau creștin: da, frații mei, făcând așa, să ne facem bine nouă înșine și să nu primim să pierdem acum ce am strâns atunci, ci mai degrabă să ne sârguim să adăugăm și să sporim și să nu voim să dărâmăm cu răutate ceea ce am zidit frumos mai înainte. Să-și aducă aminte fiecare dintre voi de folosul postului și de ce fel de dar s-a desfătat de la Dumnezeu în aceste puține zile și se va face încă și mai râvnitor pentru celelalte. Fiindcă postul, acest medicament al sufletelor noastre, obișnuiește să domolească unuia fierbințelile și mișcările trupului, altuia să-i îmblânzească irascibilitatea, altuia somnul, altuia îi trezește râvna, altuia îi curăță mintea și o face din nou liberă de gândurile rele, altuia îi domolește limba nedomolită (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 11, p. 158).
Sfântul Simeon Noul Teolog mergând pe urmele lui Simeon Evlaviosul insistă asupra necesității postului și a rugăciunii cu lacrimi. Un monah nu trebuie să ceară de la egumen nimic mai mult decât ceea ce este permis, el trebuie să aibă doar un rând de haine, iar dacă vrea să se spele, el trebuie să ceară haine de la alt monah, până se usucă ale lui. Dacă chilia unui monah începe să se ruineze, el poate să îi amintească egumenului despre aceasta, însă, dacă acesta nu îi îngăduie să o schimbe, monahul trebuie să fie mulțumit amintindu-și de Domnul, care nu a avut unde să-Și plece capul (Matei 8, 20). Sfântul Simeon Noul Teolog menționează de câteva ori că postul și smerenia sunt două virtuți ascetice. Orice faptă bună trebuie făcută cu smerenie, cu aducere aminte de Cel ce a zis: Când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem (Luca 17, 10).
Sfântul Simeon Noul Teolog de nenumărate ori, în smerenia sa față de ceilalți frați din mănăstire, se dădea exemplu în cădere și ridicare duhovnicească fraților și părinților, fiind eu pururea neputincios și cu sufletul, și cu trupul din pricina unei voințe și dispoziții nepăsătoare și trândave, aș fi vrut să fac și să-mi cercetez numai cele ale mele, până când cele rele ale mele vor fi biruite și supuse gândului mai bun și mă voi desfăta în întregime de pacea Duhului, fiind slobozit de tulburarea cugetului pământesc și de țărână și intrând în portul fericitei noastre odihne. Prin urmare, nefiind în stare nici măcar să-mi deschid gura, de abia am fost în stare să scriu acest cuvânt și să atrag luare- aminte a frățiilor voastre cerând cu rugăminte multă frăției voastre, ca unii ce sunteți robi adevărați ai lui Hristos și iubitori de frați, să vă rugați pentru ticăloșia mea, ca și eu să mă mântuiesc împreună cu voi și să umblu pe calea poruncilor lui Dumnezeu și să locuiesc împreună cu voi, frații mei iubiți (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 12, p. 163).