Pornind de la cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că „fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care lucrează în lume ca să ridice și să vindece pe cei răniți
Practici necuvenite în Taina Sfântului Maslu
Viitorul ne preocupă în fiecare zi. Grijile, bolile, necazurile pot interveni oricând în viaţa noastră. La fel se întâmplă însă şi cu harul lui Dumnezeu. Nimeni nu ştie când va simţi că norul dificultăţilor se retrage pentru a face loc soarelui iubirii. Din nefericire, acest soare al iubirii poate fi acoperit din nou prin neglijenţa noastră, iar cea mai mare neglijenţă pe care o putem face este să ne pierdem credinţa în Dumnezeu şi să o înlocuim cu superstiţii care nu îşi au rostul.
Vom discuta în continuare o serie de astfel de superstiţii care pot apărea atunci când se slujeşte Taina Maslului.
Deschiderea Evangheliei - roşu sau negru?
Părintele Nicolae Necula afirmă următoarele: "Cât priveşte deschiderea cărţii, deci a Sfintei Evanghelii, molitfelnicele şi agheasmatarele mai vechi arată că se făcea de către preot, şi nu de către bolnav, aşa cum apare în ultimele ediţii. Dar nici unele, nici altele nu mai pomenesc nimic în afară de această deschidere. Inovaţia intervine când, pe baza textului la care Evanghelia a fost deschisă întâmplător şi ţinând seama de culoarea vinietelor, slujitorii încep să interpreteze, făcând preziceri sau dând pronosticuri pe care credincioşii le iau drept adevărate, având în vedere autoritatea morală duhovnicească şi harică a preotului. Se are în vedere, aşa cum spuneam, culoarea vinietelor, adică dacă a "căzut" pe roşu sau pe negru, culoarea roşie fiind un semn bun, iar cea neagră, semn rău" ("Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică", vol. I, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, pp. 244-245). Aşadar, există anumiţi credincioşi care sunt preocupaţi de culoarea vinietelor mai mult decât de harul vindecător al lui Dumnezeu care se transmite prin Taina Maslului. Punerea Evangheliei se transformă prin urmare într-un joc la ruletă. Ce va cădea: roşu sau negru? Dacă pică roşu, viaţa merge în continuare, bolnavul se va vindeca, familia va fi fericită. Ce facem dacă apare culoarea neagră? Este semn rău, cine ştie dacă va mai putea scăpa... Cam astfel se desfăşoară mental pentru un "(ne)credincios" superstiţios momentul punerii Evangheliei pe capul bolnavului. Haideţi să comparăm pentru un moment raţiunea acestui gest, un fapt evidenţiat în articolul publicat anterior în cadrul acestei secţiuni. Ce simbolizează punerea Evangheliei pe capul persoanei bolnave? Simbolizează mâna cea tare a lui Hristos şi poruncile Sale care nu vor dispărea niciodată precum cuvintele noastre lipsite de orice conţinut. Bolnavul este pus sub protecţia mâinii lui Hristos. Cine poate crede că, de fapt, culoarea la care se deschide Evanghelia are ceva în comun cu viitorul bolnavului în afara unui om lipsit de credinţă şi separat de harul Duhului Sfânt?
Atitudinea preotului
Din păcate, uneori, chiar şi preoţii se lasă atraşi în acest joc superstiţios. Credincioşii de acest gen nu trebuie niciodată încurajaţi. Ei trebuie îndrumaţi cu multă atenţie şi blândeţe astfel încât să nu mai considere tot felul de gesturi drept semne profetice. Există preoţi care se grăbesc să scoată tot felul de interpretări legate fie de pasajul la care s-a deschis Sfânta Evanghelie, fie de culoarea vinietelor. În acest caz, credincioşii sunt cei care trebuie să ia atitudine. Vom relata aici două cazuri menţionate într-un studiu al părintelui Nichifor Todor ("Taina Sfântului Maslu", în "Mitropolia Ardealului", 1988, nr. 4, p. 18). În primul caz, un preot i-a oferit unei credincioase prezente la Taina Maslului capitolul şi versetele care apăreau la pagina unde fusese deschisă Sfânta Evanghelie deasupra capului bolnavului. Ea l-a întrebat dacă în afara pericopelor scripturistice auzite în cursul Tainei mai este nevoie de altceva, iar preotul a răspuns negativ. În momentul res-pectiv, femeia i-a replicat că nu are nevoie de vreun adaos şi că slujba în sine îi este suficientă. În al doilea caz, o altă femeie a observat că preotul potrivea paginile Sfintei Evanghelii astfel încât să obţină o culoare pozitivă. Ea i-a atras atenţia că nimeni nu are nevoie de acest gest. Oamenii chiar pot să creadă în continuare că Dumnezeu este Cel care ridică şi face viu sau Care hotărăşte când fiecare dintre noi trebuie să treacă la cele veşnice. Aceasta este credinţa pe care trebuie să o avem, nu să căutăm semne acolo unde nu este cazul. Aşadar, observăm că şi credincioşii au datoria, atunci când este cazul, să atragă cu mult respect atenţia preotului că nu sunt de acord cu superstiţii neavenite. Deşi preoţii sunt cei care trebuie să respecte în primul rând acest lucru, constatăm cu părere de rău că există cazuri în care atitudinea lor lasă de dorit.
Cuvântul lui Dumnezeu şi "ghicirea" în el
Aşa cum observa părintele Vasile Răducă: "Sfânta Evanghelie în care se găseşte consemnat Cuvântul, Logosul (deci un text raţional şi logic) lui Dumnezeu, este redusă din lipsă de respect la dimensiunile ghiocului (cuvântul "ghioc" înseamnă în japoneză "a ghici", "ghicitoare"). Şi aceasta pentru că unii preoţi (...) uită spre nefericirea lor eternă ceea ce a hotărât Dumnezeu odinioară pentru regele evreilor Saul când a mers la vrăjitoarea din Endor (I Regi, 28) neglijând măsurile pe care Biserica le-a luat dintotdeauna împotriva celor care practicau magia, descântecul, ghicitul şi vrăjitoria" ("Taina Sfântului Maslu în viaţa creştinului", în: "B.O.R.", 1989, nr. 7-10, pp. 186-187). Aşadar, tentaţia de a ghici viitorul bolnavului se transformă într-o veritabilă insultă la adresa Cuvântului lui Dumnezeu cuprins în Sfânta Evanghelie. De la vrăjitoare şi ghicitoare ne putem aştepta la astfel de gesturi, deşi ele nu apelează la Evanghelie pentru a-şi manifesta "darurile". De la un preot care Îl slujeşte pe Hristos şi de la un credincios care crede în El nu ne putem aştepta însă niciodată la un astfel de comportament neavenit. Cuvântul lui Dumnezeu pune mâna Sa cea tare asupra bolnavului pentru a-l întări fie spre vindecare, fie spre pregătirea de dinaintea morţii. Oricare va fi calea pe care Dumnezeu i-a pregătit-o, un creştin va fi întotdeauna încrezător că este cea potrivită pentru el. Nu are de ce să caute inutil semne şi mai ales în Sfânta Evanghelie. De asemenea, un preot pregătit să împlinească voia lui Dumnezeu nu va ţine niciodată cont de manifestările superstiţioase ale unor pseudo-credincioşi. Reamintim aici că, la bază, termenul de "pseudo" înseamnă "mincinos". Credincioşii care respectă superstiţiile în detrimentul credinţei lor sunt nişte credincioşi falşi, mincinoşi, care îi mint pe cei din jur câştigându-le încrederea în practicile lor necuvenite şi se mint şi pe ei înşişi că Îl slujesc în realitate pe Dumnezeu. Cât despre preoţii care fac acest lucru, ei se dovedesc fie slabi şi îngăduitori faţă de nişte lucruri care ar trebui criticate pe faţă, fie, la fel, persoane care se află departe de Dumnezeul cel adevărat. Să nu uităm că lucrul cel mai trist pe care îl putem vedea este "o minte aflată departe de Dumnezeu care vorbeşte despre El" (Sfântul Diadoh al Foticeii).