Profesorul Valeriu Rusu, un medic în slujba științei și a studenților

Istoria medicinei românești este scrisă nu doar de cei mai valoroși practicieni sau de cercetătorii care descoperă metode și tratamente salvatoare, ci poate mai ales de acei profesori rarisimi care au știut să facă școală în jurul lor, să deschidă mințile studenților aflați la început de drum în medicină și să lucreze viu și efervescent pe tărâm cultural. Un astfel de profesor a fost și Valeriu Rusu, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iași, o personalitate enciclopedică, transformatoare, așa cum îl evocă toți cei care l-au cunoscut.

S-a născut la 28 august 1939, în București, dar existența din perioada sa de formare și apoi de afirmare profesională avea să fie strâns legată de Iași, unde a absolvit studii universitare de medicină și de istorie-filosofie. A fost mai întâi medic de circumscripție (între 1964 și 1968), la Ițcani, lângă Suceava, apoi s-a dedicat cu pasiune vieții universitare, parcurgând toate etapele în ascensiunea profesională, până la gradul didactic de profesor (1990). Domeniul său de interes a fost fizica medicală, pentru că, așa cum avea să mărturisească mai târziu, îi oferea „o anumită independenţă în gândire şi posibilitatea de a avea relaţii ştiinţifice”. S-a specializat în biofizică și în medicină nucleară la Lyon și Paris. „Aici a aprofundat tehnici de bază pentru cercetarea fundamentală in vitro, îndeosebi tehnici de microscopie electronică, şi a preluat modelul biofizicii în relaţie cu medicina nucleară, pe care, reîntors în ţară, l-a dezvoltat şi în laboratorul de la UMF Iaşi, dându-i o valoare şi o coerenţă care au fost recunoscute atât pe plan local, cât şi la nivel național”, explicau, într-un articol publicat după moartea profesorului Valeriu Rusu, profesorii Cipriana Ștefănescu și Eugen Târcoveanu de la UMF Iași.

A creat o şcoală de biofizică şi medicină nucleară la UMF Iași și a dezvoltat un laborator modern de biofizică şi de medicină nucleară, încurajând în permanență cercetarea în domeniul mecanismelor biofizice ale radiofarmaceuticelor. A militat pentru cercetare și inovare în cadrul UMF Iași, prin diverse cursuri propuse, prin prelegerile susținute și, mai ales, prin intermediul „Revistei medico-chirurgicale”, de care s-a ocupat îndeaproape, ca redactor-șef. A fost și decan, vreme de opt ani, al Facultății de Medicină și unul dintre inițiatorii programului de studii în limba franceză de la UMF Iași, de succes și astăzi.

Un mare iubitor al profesiei de educator

Însă nu doar partea științifică a dat valoare și consistență carierei sale profesionale. A fost şi un strălucit magistru, tipul acela de profesor care transformă minți și deschide porți largi spre cunoaștere, încurajându-te în perma­nență. „Era un mare iubitor al profesiei de educator şi formator al minţilor studenţilor şi doctoranzilor. Un profesor drept, care nu se lăsa influenţat decât uneori de propria-i inimă, un dascăl care reuşea să găsească drumul spre partea neînţeleasă a fiecăruia dintre învăţăceii săi, cizelându-le, uneori cu exigenţă, dar întotdeauna cu rezultate excepţionale, aptitudinile pentru cercetarea medicală”, notează în articolul citat anterior profesorii Cipriana Ștefănescu și Eugen Târcoveanu.

Avea nu doar o cultură vastă, ci și magnetismul și tactul pe care numai dascălii adevărați le au. Era, prin excelență, un discret și hăruit formator de școală, un profesor care știa că dezvoltarea vine din cunoaștere, iar cunoașterea nu merge pe cărări înguste, ci pe căi largi, generoase, în care știința și cultura merg mână în mână. „Valeriu Rusu a fost una dintre acele personalități care marcheză vieți, schimbă minți și transformă o cultură. L-am remarcat din primul an, când ne-a fost profesor de biofizică medicală, și am sesizat că este «diferit» în comparație cu multe dintre cadrele didactice de la acea vreme. Aducea plusul esențial de cultură în amfiteatru și privea diferit studentul. Intuia valoarea și o încuraja în diverse moduri. L-am înțeles mult mai bine când i-am descoperit cărțile și când i-am citit textele în «Viața medicală». Pregătirea științifică complexă era dublată de o solidă pregătire umanistă, știut fiind că profesorul Rusu a finalizat atât studii medicale, cât și umaniste și era unul dintre francofilii apreciați în spațiul european, fapt pentru care a și fost distins cu l’Ordre des Palmes Académiques, în rang de Cavaler, printr-o decizie a primului-ministru al Franței, Jean-Pierre Raffarin, în anul 2003”, a declarat, pentru Ziarul Lumina, dr. Richard Constantinescu, iatroistoriograf, director al Centrului Cultural „I. I. Mironescu” al UMF Iași.

Publicist viguros

Una dintre laturile cele mai prolifice ale activității sale a fost cea de publicist. Cine are curiozitatea să consulte, azi, arhiva online de texte publicate de profesorul Valeriu Rusu în cunoscuta revistă „Viața medicală” va descoperi un autor care iese mult din cadrul mai strâmt al științelor medicale, fiind preocupat de cultura în sens larg, având o viziune enciclopedică asupra vieții și a lumii. A fost, după cum îl caracterizează Richard Constantinescu, „și unul dintre cei mai titrați lexicografi din spațiul românesc”. Opera sa de căpătâi este celebrul „Dicționar medical”, „o lucrare de proporţii, de o incontestabilă valoare ştiinţifică”, dedicată terminologiei medicinei contemporane. Structurat în 16 capitole, conține informații privind tendințele actuale în evoluția terminologiei medicale, explicații etimologice, abrevieri, simboluri și acronime, lexic de termeni în limbile franceză, engleză și germană, precum și un capitol actualizat destinat laureaților premiului Nobel pentru fiziologie/medicină.

Dr. Richard Constantinescu a menţionat, totodată, „pentru cititorii de astăzi și de oricând”, unele dintre cele mai importante volume publicate de profesorul Rusu: „Biomembrane şi patologie”, în două volume (Editura Medicală, 1988, 1991), „Nobel. Retrospectivă 1901-1995. Laureaţii premiului pentru fiziologie şi medicină” (Editura Omnia, 1996) și prestigiosul „Dicţionar medical. Bazele terminologiei medicale”, frecvent îmbunătățit, apărut în câteva ediţii la Editura Medicală (2001, 2004, 2007 şi 2010), aflat pe birourile și în bibliotecile a mii de studenți și profesioniști din domeniul sănătăţii.

A publicat mult și în afara sferei medicale. A debutat în 1962, în revista „Tribuna” din Cluj. A scris pentru multe reviste, precum „Cro­nica” din Iași (1969-1977), „Viața stu­dențească” (1970-1986, unde a fost co-titular al rubricii „Evrika”), dar și în revistele „Dialog” și „Opinia studențească”. „Menționez în mod special revista «Sympozion», publicația Institutului de Medicină și Farmacie din Iași, al cărei redactor-șef a fost tânărul asistent universitar Valeriu Rusu, în perioada 1969-1973, publicație despre care vom organiza în acest an o expoziție în cadrul Centrului Cultural «I.I. Mironescu» al UMF Iași”, a adăugat dr. Richard Constantinescu.

În data de 1 mai 2024 s-au împlinit 10 ani de la trecerea sa în veșnicie.