Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Receptarea „Scării” Sfântului Ioan în spiritualitatea isihastă a Sfântului Paisie de la Neamț (II)

Receptarea „Scării” Sfântului Ioan în spiritualitatea isihastă a Sfântului Paisie de la Neamț (II)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Dr. Ștefan Zară - 13 Apr, 2022

Citește și: Receptarea „Scării” Sfântului Ioan în spiritualitatea isihastă a Sfântului Paisie de la Neamț (I)

Nevoința Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț de copiere a acestei scrieri fundamentale pentru viața duhovnicească nu doar a monahilor, ci a tuturor creștinilor, începută, așa cum am văzut, în perioada de noviciat, a fost continuată, mai târziu, printr-o lucrare mult mai laborioasă, aceea de traducere a ei în limbile română și slavonă. Că însuși Sfântul Paisie s-ar fi ostenit pentru a da o nouă traducere Leastviței Sfântului Ioan și nu doar ucenicul său, ieromonahul Macarie, care va da un text în 1782, după traducerea Sfântului Paisie, dă mărturie însuși Cuviosul Paisie de la Neamț, într-o scrisoare, adresată unui ucenic al său, „Preacinstitului Părintelui Theodosie, arhimandritul Sihăstriei Sofroniev”, fost egumen al Schitului Țibucani: „Și am tradus din nou cărțile acestor sfinți: a Sfântului Antonie cel Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, a Sfântului Isihie, Preotul Ierusalimului, a Sfântului Filotei, a Sfântului Nil Sinaitul, Pentru rugăciune, a Sfântului Isaia Pustnicul, Capete pentru rugăciune, și a Sfântului Talasie” (Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. I, ediția a II-a, selectate și traduse în limba română de Valentina Pelin, cu o prefață de Virgil Cândea, Ed. Doxologia, Iași, 2010, p. 59).

Prima traducere în limba română a Scării Sfântului Ioan Sinaitul, făcută după un text grecesc, comparat cu anumite manuscrise slavone, a fost cea realizată de Mitropolitul Varlaam, pe când acesta era călugăr la Mănăstirea Secu, în primii ani ai veacului al XVII-lea, înainte de 1618. Începând cu veacul al XVIII-lea, traducerile din Scara se înmulțesc considerabil, cu siguranță sub influența avântului cultural al școlii paisiene, astfel arhimandritul Vartolomeu Măzăreanu de la Mănăstirea Putna ne va lăsa o tălmăcire în 1766, aproape concomitent cu cele două traduceri slavone ale starețului Paisie, atestate până acum, culminate cu traducerea ucenicului Sfântului Paisie, ieromonahul Macarie, care, în 1782, dăruiește Mănăstirii Cernica un manuscris al traducerii sale, traducere însoțită de numeroase scholii. Patru ani mai târziu, Gheorghe Dascălul realizează o nouă tălmăcire pentru egumenul Dosoftei de la Mănăstirea Câmpulung, toate urmate de o altă traducere monumentală, cea realizată în 1814 de Mitropolitul Veniamin Costachi și tipărită la tiparnița Mănăstirii Neamț.

După mărturia profesorului A.I. Iațimirschi, din o mie de manuscrise, care se păstrează în biblioteca Mănăstirii Neamț „și care sunt scrise în diferite timpuri în limbile moldovenească, grecească, latină, italiană, nemțească, ebraică, arabă, turcească, siriană, bulgară, poloneză, franceză și slavonă, două sute șaptezeci și șase de manuscripte, sunt de pe vremea starețului Paisie și mai bine de patruzeci din ele sunt scrise de mâna starețului” (Cetvericov, Paisie, starețul Mănăstirii Neamțului, p. 300), printre care și Scara Sfântului Ioan.

Unul dintre cercetătorii manuscriselor paisiene, N. Popov, în cartea sa, Manuscriptele bibliotecei sinodale (patriarhicești) din Moscova, caracterizând lucrările de traducere ale starețului Paisie și folosindu-se întru aceasta de textul cărții Sfântului loan Scărarul, corectat de starețul Paisie, zice: „Starețul a tradus după un text grec tipărit, dar la el se văd și adaosuri pe margine, după cărți scrise de mână. Unele note dau motiv să credem că traducătorul a avut la îndemână nu numai texte grecești sau slavone, ci o serie întreagă de alte texte. Pe marginea Scării sunt multe însemnări, care mărturisesc o muncă mare întrebuințată la compararea textelor slavone cu cele grecești scrise de mână și tipărite. Pe lângă aceasta, traducătorul dovedește o mare putere de pătrundere. De pildă, într-un loc, el face o notă: «În cea tipărită se întâlnesc și astfel de cuvinte (urmează citatul), sunt luate însă aceste cuvinte din altă carte; de aceea eu în traducere aceste cuvinte nu le-am introdus, deoarece în celelalte texte grecești și slavone ele nu se află». Sunt note care lămuresc un loc sau altul pe temeiul altor locuri... Până la Paisie Velicicovschi o astfel de referință critică față de texte nu întâlnim nici la unul din scriitorii noștri” (Cetvericov, Paisie, starețul Mănăstirii Neamțului, pp. 297-298). Aici, pe marginea Scării Sfântului Ioan, ca și în alte părți, Sfântul Paisie își expune principiile sale de traductologie patristică, fiind astfel un adevărat precursor al filologiei moderne, încercând nu doar să traducă textul regăsit de el în manuscrise, ci să întocmească o ediție critică a textului tradus. Despre principiile sale de traductologie patristică, biograful său sublinia: „Noi am văzut deja că însuși starețul recunoștea necesitatea de a face traducerea sa cuvânt cu cuvânt, adică stabilind pe calea unui studiu comparativ textul adevărat al cărții, să traducă din limba greacă în cea slavonă cuvânt după cuvânt, neținând deloc seama de ordinea cuvintelor în limba greacă” (Cetvericov, Paisie, starețul Mănăstirii Neamțului, p. 298). Aceste principii sunt detaliate de Sfântul Paisie într-o scrisoare adresată părintelui Theodosie, arhimandritul Sihăstriei Sofroniev: „Traducătorul de cărți trebuie să fie întru toate învățat și nu numai în toată învățătura gramaticală și în ortografie, și întru acea nemărginită cunoaștere a însușirilor ambelor limbi să fie desăvârșit, ci încă și în cele mai înalte învățături: poetică, retorică și filosofie, încă și de însăși teologie, nu numai cu degetul să o fi atins” („Preacinstitului Părinte Theodosie, arhimandritul Sihăstriei Sofroniev”, în: Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. I, p. 55). Continuând să-și expună teoria sa despre traducerea cărților patristice, arată și o serie de lipsuri cu care se confruntă, printre care lipsa lexicoanelor, „iar traducerea cărților fără lexicoane este, după cum se știe, ca și lucrarea zugravului fără unelte” (Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. I, p. 56), după care arată ce cărți a tradus el însuși, a doua scriere tălmăcită de el, dată în această listă, după Sfântul Antonie cel Mare, fiind însăși Leastvița Sfântului Ioan Scărarul.

Într-o a doua scrisoare, adresată prietenului său, „sârguincios următor al poruncilor lui Hristos, prea evlaviosului între preoți părintelui Dimitrie”, trimisă la 18 martie 1722, prin părintele Spiridon de la Dragomirna, evidențiază fără doar și poate centralitatea Scării Sfântului Ioan în învățătura sa. Astfel, părintele Dimitrie, dorind „dobândirea, dacă încă Domnul va voi, a chipului îngeresc”, este sfătuit cu multe sfaturi din Scara, amintind și numele autorului de două ori: „Căci, după Ioan Scărarul, omul însurat asemănător este celui ce are mâinile și picioarele legate, căci, dacă încă ar vrea să meargă în călugărie, nu poate”. Dacă părintele Dimitrie va începe „a zidi stâlpul monahicesc”, nu trebuie să lase această lucrare neisprăvită, pentru că „nimeni, zice Ioan Scărarul, în Împărăția cerească cu cunună biruitoare nu va intra, dacă nu va împlini prima și a doua, și a treia lepădare. Prima este lepădarea de lume și de cele ce sunt în lume. A doua, lepădarea voinței și a jude­cății. A treia, lepădarea de mândrie, după care urmează ascultarea” (Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. I, pp. 29-30).

Toate cuvintele duhovnicești și scrisorile Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț citează abundent din Scara Sfântului Ioan, arătând prin aceasta importanța acestei scrieri patristice în spiritualitatea isihastă, scriere pe care Cuviosul Paisie s-a străduit să o traducă după textele grecești: „Cu sârguință însă urmărind cărțile elino-grecești, acele ce mi-au fost copiate mie în Sfântul Munte” (Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. I, p. 58).