Responsabilitate socială, grijă pentru viitor şi pedagogie dumnezeiască

De patru ani se organizează acțiunea Marșul pentru viață, în toată România și Basarabia, cu aceeași intenție și dorință de a atrage atenția și de a sensibiliza toată comunitatea în care trăim asupra unui subiect delicat și foarte prețios: copilul - o nouă viață, expresie a dragostei pentru viață.

Anul acesta, tema a fost „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii”, care a fost stabilită cu mult timp în urmă. Vremurile pe care le trăim acum vin însă să ne arate, o dată în plus, că planurile noastre se împlinesc doar dacă se înscriu într-un plan și o pedagogie a lui Dumnezeu.

Programarea și planurile legate de conceperea și nașterea unui copil au, desigur, legătură cu liberul nostru arbitru, ca expresie a dragostei lui Dumnezeu, dar de fapt viața și planurile noastre ar trebui să fie conduse și de cuvintele Apostolului Pavel către Corinteni: „Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea, dar mai mare decât acestea e dragostea”.

Dragostea, ca model de viață, are legătură și cu dragostea lui Hristos, și trebuie să o vedem ca pe o relație cu dublu sens: ofer dragoste, primesc dragoste, care va acoperi toate lipsurile, toate grijile și neputințele mele. Dragostea între oameni a devenit desuetă pentru că noi ne vedem limitați de timp, dar dacă ne-am privi în ochi cu sinceritate și încredere, am simți că acea dragoste este veșnică pentru că e hrănită din Izvorul veșnic care e Hristos, și din acea dragoste - putere - vom hrăni și copilul pe care îl așteptăm, și nu din eforturile și agoniseala noastră.

În societatea noastră secularizată, noi credem că putem planifica totul, inclusiv conceperea, nașterea sau renunțarea la un prunc. Dar oare în omul care planifică totul mai încape nădejdea? Dacă doi tineri spun că vor face un copil după ce își împlinesc toate celelalte proiecte (casă, carieră...), mai e acolo credință, mai e acolo nădejde?

E timpul să ne privim în ochi cu sinceritate și responsabilitate, să ne privim în ochi cu încredere, cu nădejde - noi, părinții și copiii, noi ca familie, noi ca și comunitate, pentru a fi expresie și încurajare a dragostei de viață - copilul. Da, părinții, medicii, comunitatea, Biserica trebuie să ajute tinerii să înțeleagă că liberul arbitru este o mare responsabilitate, dar și o mare bucurie pentru darul de la Dumnezeu - copilul. Prin exemple, tinerii trebuie să vadă și să simtă că „dragostea toate le poate, toate le rabdă...” (I Corinteni 13, 7), în cetatea întărită, care este familia. Ea, familia, e binecuvântată de Mântuitorul Hristos și pentru desăvârșirea noastră ca oameni, dar și ca bucurie prin răsplata de prunci buni care duc mai departe credința, nădejdea și dragostea noastră.

Înmulțind grija, ajutorul și dragostea între noi, vom întări cetatea - familia, vom întări comunitatea, vom duce mai departe credința acestui neam, iar prin copii vom arăta nădejdea noastră ca părinți în dragostea lui Dumnezeu.