Pornind de la cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că „fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care lucrează în lume ca să ridice și să vindece pe cei răniți
Rugăciune și binecuvântare în Duminica a 7-a după Paşti
În Duminica dinaintea praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, a şaptea după Paşti, în Biserica Ortodoxă s-a făcut pomenirea celor 318 Sfinţi Părinţi care au participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325. Cu acest prilej, ierarhii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au săvârşit Sfânta Liturghie în condiţii speciale la catedrale, la biserici de parohie, au efectuat vizite la mănăstiri, rostind cuvinte de învăţătură despre perioada premergătoare praznicului Cincizecimii.
În Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti. În cuvântul de învăţătură rostit, ierarhul a spus că Biserica ne cheamă la unitate şi iubire: „Sinodul I Ecumenic a fost o împlinire a testamentului Mântuitorului exprimat atunci când El S-a rugat stăruitor ca toţi să fie una. Unitatea Bisericii nu s-a putut păstra din pricina păcatului. Ereziile au intrat în lume şi în viaţa Bisericii din pricina păcatului şi a mândriei. Din acest motiv, prin natura lucrărilor, dar şi prin pilda vieţii celor care au participat, Sinodul I Ecumenic ne cheamă pe toţi la unitate şi la iubire”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Mănăstirea „Sfântul Ioan Rusul”, judeţul Constanţa
Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii „Sfântul Ioan Rusul”, situată în apropierea localităţii constănţene Palazu Mic, care şi-a sărbătorit de curând hramul, a transmis TRINITAS TV.
Mănăstirea Slănic, judeţul Argeş
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Slănic din judeţul Argeş, a transmis TRINITAS TV. „Când Dumnezeu, în atotştiinţa Lui, ne-a gândit pe fiecare dintre noi şi ne-am născut în lumea aceasta, s-a întrupat gândirea Lui şi noi am luat fiinţă în această frumuseţe a lumii văzute. Noi, oamenii, suntem rezultatul ştiinţei, cercetării şi lucrării lui Dumnezeu. Să ne rugăm să fim sănătoşi şi să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu, dar să ne îngrijim cum se cuvine şi de viaţa această pământească”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Municipiul Buzău
Biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi” din municipiul Buzău a fost sfințită duminică, 31 mai 2020. Slujba de târnosire a locașului de cult a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în prezența a numeroși credincioși din întregul oraș. În continuare, Înaltpreasfinția Sa, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al parohiei.
În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Gabriel Mîndruță a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama Parohiei „Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi” din Buzău, Protoieria Buzău II. Pentru eforturile depuse la construirea locașului de închinare, preotul paroh Ioan Mîndruță a primit rangul onorific de iconom, ne-a transmis pr. Dragoș Olteanu, consilier eparhial.
Biserica „Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi” a fost ridicată din temelie între anii 2013 şi 2020, prin strădania părintelui paroh și a dreptcredincioșilor creștini, cu sprijinul Primăriei municipiului Buzău, al Secretariatului de Stat pentru Culte și al unor oameni de bine. Sfântul locaș a fost împodobit cu o catapeteasmă sculptată în lemn de stejar, cu icoane pictate, precum și cu obiectele de cult necesare slujirii liturgice, iar în apropierea bisericii a fost construită o casă praznicală, compusă din bucătărie, sală de mese și bibliotecă parohială.
Municipiul Galaţi
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară amenajat lângă Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, ne-a transmis părintele Rareş Bucur, consilier eparhial.
„Atunci când, din motive omeneşti, au apărut dezbinări în Biserica lui Dumnezeu, pe temeiul mandatului Sfinţilor Apostoli primit de la Hristos, Sfântul Constantin cel Mare a aplicat Rugăciunea arhierească în fapt împreună cu episcopii lumii, convocând Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Astfel, chemarea Mântuitorului «ca toţi să fie una», prin lucrarea Duhului Sfânt, a condus la formularea Crezului nostru, deoarece Sfântul Împărat Constantin a spus: «Toţi să aveţi un singur Crez în Domnul»”, a spus în cuvântul de învățătură Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Mănăstirea Comana, judeţul Giurgiu
Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Comana din judeţul Giurgiu, a transmis TRINITAS TV. Cu acest prilej, ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit a se citi în această duminică: „Am ascultat în cadrul Sfintei Liturghii Evanghelia care ne relatează rugăciunea Mântuitorului cea mai presus de lume, prin care El Se roagă pentru lume, ca toţi să fie una. În aceasta El spune: «Doamne, nu Mă rog să îi iei pe ei din lume, ci să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Dintre toţi pe care Mi i-ai dat nu am pierdut pe nici unul, decât pe fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura». Fiecare dintre noi ne gândim la chintesenţa acestui pasaj evanghelic, care îndeamnă la unitate, laitmotivul care străbate prin istorie fiind «ca toţi să fie una»”.
La finalul slujbei, ierarhul a dăruit credincioşilor prezenţi iconițe şi reviste de spiritualitate creştină.
Schitul „Înălţarea Sfintei Cruci”, judeţul Tulcea
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Schitului „Înălțarea Sfintei Cruci” din localitatea Topolog, judeţul Tulcea. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ierarhul a vorbit despre credință ca virtute teologică și despre mijloacele de sporire și de întărire ale acesteia, se arată pe site-ul episcopiatulcii.ro.