Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Schimonahul Isaia Drăghicescu, amintirea unui ctitor al Schitului Prodromu

Schimonahul Isaia Drăghicescu, amintirea unui ctitor al Schitului Prodromu

Galerie foto (3) Galerie foto (3) An omagial
Un articol de: Monah Nectarie Munteanu - 23 Sep, 2021

Din vremuri îndepărtate și până în ziua de astăzi, evlavia și atenția românilor asupra Locurilor Sfinte nu au slăbit, nici nu s-au împuținat. Amprenta ctitoriilor din țara străbătută de Carpați a rămas și încă rămâne vizibilă, dincolo de unele împrejurări sau de trecerea firească a timpului. Pe la jumătatea veacului al XIX-lea, mai mulți călugări de la Mănăstirea Horaița, din ținutul Neamțului, aprinși de râvnă dumnezeiască și însetați de petrecere în liniștire, au plecat în diferite rânduri la Muntele Athos și s-au așezat în schitul pustnicesc al Sfintei Ana.

Numele a trei dintre aceștia ne sunt cunoscute: părinții Nifon Ionescu și Nectarie - care, pe la anul 1840, au luat Chilia „Adormirea Maicii Domnului”, precum și părintele Isaia Drăghicescu, care viețuia la Chilia Bunei Vestiri începând cu anul 1845. Găsind loc potrivit pentru nevoința lor duhovnicească, zi de zi sporeau în cele bineplăcute Împăratului ceresc.

Nu după mult timp, în obștea ieroschimonahului Nifon au început să se adune ucenici în număr tot mai mare, aflând sub povățuirea acestuia odihnă din vâltoarea lumii. Fiind nevoit să se mute la Cherasía, o altă zonă pustnicească a Sfântului Munte, numită de părinții români din vechime și „Cherașa”, au întâmpinat și aici aceeași situație, locul neputând încăpea mulțimea celor care însetau după viața călugărească. Astfel că, pentru nevoile obștii, părinții Nifon și Nectarie se duc în țară, poposind scurtă vreme și în Lavra Neamțului. Acolo se afla o rodnică tipografie bisericească de unde puteau obține cărțile de trebuință atât pentru săvârșirea slujbelor bisericești, cât și pentru studiul duhovnicesc. Discutând cu starețul de atunci, cuviosul arhimandrit Neonil Buzilă, acesta le aduce la cunoștință faptul că actele de la Chilia Ianicopole din Vigla Sfântului Munte se află în posesia mănăstirii, fiind aduse acolo de monahii Patapie și Grigorie, ucenicii duhovnicului Iustin (†1816). Vigla este locul unde se află și astăzi Schitul Românesc Prodromu și se tâlcuiește ca „loc de strajă”, fiind așezat chiar în capul muntelui. La auzul acestei vești îmbucurătoare, părinții s-au străduit să facă demersurile necesare, iar cu ajutorul lui Dumnezeu au primit atât aprobarea Marii Lavre a Sfântului Athanasie, cât și sprijin domnesc din România.

Reîntors la Schitul Înaintemergătorului, ieroschimonahul Nifon pune temelia bisericii mari, dar văzând greutățile ce apar și imposibilitatea de a duce la bun sfârșit lucrările, îl cheamă în anul 1857, de la Schitul Sfintei Ana, locul său de nevoință de altădată, pe schimonahul Isaia Drăghicescu, care sihăstrea împreună cu doi ucenici. Cu un alt părinte rânduit de starețul Nifon și întreaga frățime se învoiesc a merge în țară spre a cere ajutor bănesc de la românii binecinstitori.

Rupți de liniștea sihăstrească și de petrecerea printre monahi, cei doi părinți prodromiți se întăreau în ascultarea lor de a strânge ajutoare cu gândul că și românii vor putea avea un lăcaș statornic în care să asculte sfintele slujbe în graiul românesc cel binecuvântat de Dumnezeu. Pentru nevoința și supunerea lor, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu le-a binecuvântat râvna și dorința, reușind să adune cele de nevoie pentru ridicarea lăcașului românesc, iar în anul 1866, în duminica praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, a avut loc sfințirea bisericii principale a schitului.

Mai multe date despre ctitorul de-sine-jertfitor Isaia aflăm în biografia scrisă de cuviosul schimonah Irinarh Șișman, cronicarul Muntelui ­Athos, a cărui operă integrală, din păcate, nu a văzut până astăzi lumina tiparului. Din al doilea tom al lucrării sale intitulate „Istoria Sfântului Munte Athos”, aflăm că părintele Isaia s-a născut în Joia Mare a anului 1807, primind la botez numele de Ioan. Tatăl său se numea Drăghici, iar mama Marina, de loc din comuna Aninoasa, județul Muscel. Chipul îngeresc l-a primit la vârsta de 29 de ani, în anul 1836, la Mănăstirea Horaița. În Sfântul Munte ajunge în anul 1845 și se stabilește, după cum am amintit mai sus, la Schitul Sfintei Ana, la Chilia Bunei Vestiri. În anul 1857 vine în Schitul Prodromu, de unde se va muta în odihna cea veșnică, în 23 de zile ale lui septembrie, anul 1902.

Despre viețuirea lui cea după Dumnezeu, același cronicar notează că „deși nu a fost învățat în școli înalte, dară în cele duhovnicești era încercat și practic mare ritor, încât cu povețele și darul ce îl avea spre sfătuirea faptelor bune și cea mai împietrită inimă, se umilea ca mielul”. Popasurile făcute în diferite locuri din cuprinsul României, în timpul strângerii de ajutoare, le-a transformat în prilejuri duhovnicești de a predica norodului, ca unul care avea cuvânt cu putere. Unii dintre cei care i-au ascultat cuvântările au ales chiar viața monahală, „căci îi atrăgea ca magnetul pe fier”.

Legătura dintre schimonahii Irinarh și Isaia nu a fost doar una pe hârtie, de condică. Aflăm din autobiografia cronicarului schitului că, la primirea schimei mari, în luna martie a anului 1887, a fost luat sub mantie de însuși „bătrânul părinte schimonah Isaia Drăghicescu”. Mai mult, se pare că tot părintele Isaia i-a istorisit cuviosului Irinarh și despre izvorul din grădina cu măslini, care a fost descoperit cu minune dumnezeiască. Din tradiție cunoștea că, pe la anul 1790, Sfinții Trei Ierarhi s-au arătat unui sihastru român care se ruga pentru aflarea unei surse de apă. Ascultând de îndemnul sfinților, de a săpa într-un anumit loc, a aflat ca la 4 metri adâncime izvor bun de apă rece. Spre amintirea acestei minuni s-a pictat o icoană a sfinților, care se păstrează până în zilele noastre în lăcașul athonit de nevoință.
Se cuvenea, așadar, să nu dăm uitării nici pe acest cuvios ctitor, care prin jertfa sa, alături de alți cuvioși părinți, cu multă osteneală au reușit să ridice și să întrețină Schitul Românesc al ­Înaintemergătorului din Muntele Athos. Să avem parte de rugăciunile sale!

 

Citeşte mai multe despre:   Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul  -   Schitul Prodromu