Mare și folositoare este această Sfântă Taină atât pentru cei care participă, cât și pentru cei care sunt pomeniți, dar puțini participă la ea. Dacă, într-o zi, toți oamenii bolnavi deplasabili s-ar
Sfânta Euharistie: realitate şi adevăr, nu simbol
Controversa iconoclastă a constituit una dintre încercările majore prin care a trecut Biserica în decursul istoriei sale îndelungate. Sfinţi precum Nichifor al Constantinopolului, Ioan Damaschin sau Teodor Studitul au fost cei care au luat atitudine împotriva acestui flagel. Sfântul Teodor Studitul ne-a lăsat şi fragmente importante în care ne vorbeşte despre împărtăşirea cu Sfintele Taine - ce erau considerate de iconoclaştii vremii drept o simplă „icoană“ a lui Hristos -, termen trist având în vedere presupunerea greşită aflată la baza sa.
Pe lângă darul scrierii unor tratate teologice de anvergură, Cuviosul Teodor Studitul a beneficiat şi de cel al propovăduirii prin viu grai. Fiind un predicator priceput, el s-a îngrijit constant de hrănirea sufletească a monahilor din mănăstirea pe care o păstorea, atât prin intermediul unor omilii bine documentate, cât şi prin Catehezele sale, adesea scurte, dar foarte pătrunzătoare. Contextul în care a trăit şi propovăduit Sfântul Teodor Studitul ne este bine cunoscut, în special în lumina cercetărilor recente. Astfel, el a reprezentat unul dintre pilonii rezistenţei ortodoxe împotriva flagelului ereziei iconoclaste, care a cuprins o mare parte a Imperiului Bizantin de la începutul secolului al VIII-lea şi până la mijlocul secolului al IX-lea. Nu ne propunem să discutăm acum controversa iconoclastă şi ideile care au stat la baza acesteia, ci ne vom rezuma exclusiv la a aminti foarte pe scurt - urmând ca într-un material ulterior să analizăm pe larg - de ce iconoclaştii pot fi consideraţi drept persoane care au negat realitatea prezenţei lui Hristos în Sfintele Taine. Astfel, iconoclaştii au distrus o sumedenie de icoane şi au răzuit inclusiv pereţi pictaţi din biserici pentru a-i înlocui cu elemente florale. Însă ei nu au exclus Sfânta Cruce, deoarece aceasta nu constituia doar un simbol creştin esenţial, ci şi unul militar, fiind semnul prin excelenţă al armatei bizantine. Mai mult decât atât, la un moment dat, împăraţii bizantini iconoclaşti şi „teologii“ falşi care le aprobau comportamentul necuviincios faţă de sfintele icoane au început să afirme ceva de-a dreptul cutremurător, şi anume că Trupul lui Hristos constituie cea mai veritabilă „icoană“ a Sa. Evident, această atitudine a fost criticată aspru de mulţi Sfinţi Părinţi, printre care îl regăsim evidenţiat şi pe Sfântul Nichifor al Constantinopolului, însă în cele ce urmează ne vom concentra exclusiv asupra scrierilor Sfântului Teodor Studitul.
Trupul lui Hristos sau „icoana“ lui Hristos?
În primul său „Antiretic“ - un dialog întreprins ca între un eretic iconoclast şi un dreptcredincios, Sfântul Teodor Studitul notează la un moment dat în dreptul persoanei care susţine erezia următoarele cuvinte: „Se admite ca Hristos să fie reprezentat iconic, dar aşa cum spune cuvântul sfânt predat nouă de către Dumnezeu: «Aceasta să faceţi întru pomenirea mea» şLuca 22, 19ţ, neîngăduind adică să fie reprezentat iconic sau pomenit altfel; pentru că aici (în Euharistie) atât faptul de-a fi reprezentat iconic e adevărat, cât şi reprezentarea iconică sfântă“ (apud Sfântul Teodor Studitul, „Antireticul I“, obiecţia 10 în: „Iisus Hristos - prototip al icoanei Sale“, trad. de diac. Ioan I. Ică jr, Alba Iulia, Editura Deisis, 1994, p. 83). Obiecţia de aici ne arată că iconoclaştii considerau că Trupul şi Sângele lui Hristos prezente în Sfânta Euharistie constituie adevărata „icoană“ a lui Hristos. Evident, această opinie se dovedeşte bulversantă pentru că neagă indirect prezenţa lui Hristos în Sfintele Taine. Dacă Euharistia este doar o „icoană“ a lui Hristos, iar nu El Însuşi, atunci cu ce ne împărtăşim de fapt? Desigur, Sfântul Teodor Studitul se declară total împotriva acestei opinii şi răspunde acid: „Cum numeşti înseşi lucrurile sfinţite şi celebrate imnic de către preot: icoană sau adevăr (realitate)? Dacă icoană - vai, ce absurditate! - (treci) din blasfemie în blasfemie, ca aceia care, intraţi într-un nămol, cu fiecare pas se afundă şi mai rău în el; căci ca să ţi se potrivească premisa, urmează să fii osândit pentru ateism. Iar dacă este adevăr (realitate) precum şi este - căci, potrivit cuvântului rostit de Dumnezeu, la Împărtăşanie credincioşii mărturisesc că este Însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos - ce flecăreşti preschimbând misterele adevărului în tipuri?“ (Ibid., p. 83). În vechime, „atei“ nu erau numiţi cei care nu credeau în Dumnezeu, ci „cei lipsiţi de Dumnezeu prin păcatele lor“. Astfel, atunci când Sfântul Teodor Studitul îi precizează ereticului iconoclast faptul că „urmează să fie osândit pentru ateism“, el nu îl acuză că nu crede în Dumnezeu, ci îl înfierează pentru lipsa de discernământ, pentru faptul că s-a deşertat de Duhul Sfânt prin ceea ce afirmă. Aşadar, sub nici o formă Sfânta Împărtăşanie nu poate fi numită drept „icoană“ a lui Hristos, pentru că reprezintă Trupul şi Sângele Lui real, nu un simbol al acestora, aşa cum afirmă în prezent nenumăratele secte protestante, tributare unei gândiri pur raţionaliste, situate în afara harului lui Dumnezeu.
Credinţe greşite ale zilelor noastre
Adesea, auzim din partea necredincioşilor reproşuri precum următorul: „Mâncaţi pâine şi beţi vin - ce mister credeţi că există?“ De asemenea, există încă mulţi oameni care vin la biserică şi consideră Taina Euharistiei drept un simplu „simbol“. Trebuie să ne ferim de ambele pericole. În primul caz, în mod evident, un credincios nu se va lăsa înşelat de faptul că, deşi în exterior Sfânta Împărtăşanie prezintă forma pâinii şi a vinului, totuşi aceasta constituie Trupul şi Sângele lui Hristos. Puţini se lasă înşelaţi de acest argument al formei, care a fost respins cu uşurinţă de Sfinţii Părinţi. Dispunem de asemenea, chiar şi în Patericul egiptean, de o serie de descrieri ale unor întâmplări în care unii monahi sau mireni, care nu credeau în transsubstanţierea Darurilor euharistice, au văzut în momentul primirii Împărtăşaniei că aceasta se transformă efectiv într-o mică bucată de carne însângerată - înfricoşătoare experienţă, dar menită să îi întărească în credinţă pe cei neputincioşi! În ceea ce priveşte al doilea pericol - considerarea Împărtăşaniei drept un simplu „simbol“ menit să ne „amintească“ de Hristos, nu credem că trebuie să oferim prea multe argumente. Când Mântuitorul vorbeşte despre Sfânta Împărtăşanie în capitolul al VI-lea al Evangheliei după Ioan, El nu lasă loc de dubiu nici celui mai îndoielnic om. Ce pot să însemne următoarele cuvinte: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine“ (Ioan 6, 53-57). Dacă mai avem dubii şi după lecturarea acestui pasaj, atunci să aplicăm regula enunţată de Sfântul Siluan Athonitul şi să ne rugăm ca Dumnezeu să ne lumineze, să ne şteargă îndoiala din inimă şi minte şi să ne facă să părăsim această stare de necredinţă. Sfânta Împărtăşanie nu este un simbol. Sfânta Împărtăşanie este Trupul şi Sângele lui Hristos - baza credinţei noastre, nu un simplu principiu pe care îl putem adopta şi de care ne putem lepăda când dorim.