Sfântul Paisie de la Neamț, stareţ al mănăstirii athonite Simonos Petra

Fiind și eu pelerin la Muntele Athos, am observat evlavia monahilor din acest loc pentru Cuviosul Paisie de la Neamț, fapt pe care l-am remarcat evident în Mănăstirea Simonos Petra și la Schitul „Sfântul Ilie”, din vatra Mănăstirii Pantocrator. Într-una dintre discuțiile avute cu starețul simonopetrit, arhimandritul Elisei, și cu minunatul părinte Macarie Simonopetritul, am rămas impresionat de legătura prea puțin cunoscută a Sfântului Paisie cu Mănăstirea Simonos Petra. Unul dintre părinții mănăstirii, arhimandritul Teologos, a și scris despre aceste aspecte, iar parte dintre însemnările lui au fost traduse în limba română de părintele Natanael Neacșu.

Nu pot uita recu­noș­tința și atașa­men­tul starețului Elisei de la Simonos Petra față de Sfântul Paisie, deși șederea lui în acel loc a fost de scurtă durată și lovită de valurile acelor vremi, cărora greu li s-a putut sta împotrivă.

Părintele Teologos spune că Sfântul Paisie poate fi numărat printre aghioriții luminați, men­ționându-l alături de Atanasie Atonitul, Sava Sârbul, Grigorie Sinaitul, Nil Sorski și alții.

„Avă al avilor și prea bogat râu al apelor de suflet hrănitor…”

Respectul atoniților se datorează schimbărilor și înnoirilor care s-au realizat într-o chilie părăsită până atunci, cea a Sfântului Proroc Ilie, devenită, în scurt timp, prin râvna Cuviosului Paisie de la Neamț, schit cu viață de obște, cu viețuitori mulți, cum rar se întâlneau chiar la marile mănăstiri, iar faima lui de mai târziu, ­dobândită la Dragomirna, Secu și Neamț, fiind cunoscută și în Muntele Athos.

Dorotei Voulismas, care îl cinstea în chip deosebit pe marele stareț al Mănăstirii Neamț, l-a numit, într-o scrisoare, „Avă al avilor și prea bogat râu al apelor de suflet hrănitor…”.

Despre obștea Sfântului Paisie în Mănăstirea Simonos Petra, se găsește o mențiune în Codicele A’ al mănăstirii, unde se relatează că marele părinte duhovnicesc a venit la 15 aprilie 1762 cu călugării săi, aproape 35 de monahi, care locuiau la Schitul Profetului Ilie. Într-o altă însemnare, se arată că doar jumătate dintre călugări au venit cu starețul lor, cealaltă jumătate rămânând la schit pentru rânduielile de acolo: „Au venit la mănăstirea noastră să locuiască pentru totdeauna și să o păzească, să o chivernisească ca un cârmuitor la toate și, pentru că nu au putut rămâne, au lăsat-o și, plecând ei, aceasta a fost închisă și a fost preluată de către Megali Mesi, adică autoritatea administrativă centrală a Sfântului Munte, ce astăzi se numește Sfânta Chinotită”.

Un ucenic al Sfântului Paisie, părintele Mitrofan, în viața pe care a scris-o la 20 de ani după adormirea îndrumătorului său (1814), afirmă: „Mulți dintre cinstiții părinți l-au sfătuit să ia Mănăstirea Simonos Petra. Se găseau la acea vreme puțini părinți, pentru că aceasta avea mari datorii”.

Cuviosul Paisie Velicicovski a depus o cerere în Sinaxa Muntelui Athos și a primit binecuvântarea de a se stabili la Simonos Petra. S-a așezat în mănăstire, luând împreună cu el ucenicii dinainte, lăsând jumătate la schit. Aflându-se de puțin timp acolo, îndată ce s-a răspândit vestea schimbării lucrurilor, au venit și creditorii pentru a-și cere datoria, iar fericitul stareț a plătit pe nedrept 700 de leva. Fiind înfricoșat de ceilalți creditori, s-a întors la ­Schitul „Sfântul Ilie”, lăsând mănăstirea.

În alte izvoare se menționează că Sfântul Paisie a rămas la ­Simonos Petra numai trei luni, ceea ce înseamnă că a plecat din mănăstire în luna iulie 1762. ­Într-adevăr, un pelerin care a vizitat Mănăstirea Simonos Petra în 1745, Vasili Grigorovici Barski, rus de origine, a găsit acolo cinci monahi, constatând că mănăstirea se afla în neorânduială, din cauza sărăciei crunte și a datoriilor care depășeau peste 50.000 de leva. Din acest motiv, creditorii au reținut garanție de la monahi multe lucruri de valoare care apar­țineau patrimoniului eclesial.

Secolul al XVIII-lea. Simonos Petra, o mănăstire cu creditori nemiloşi 

Întrucât monahii n-au putut plăti datoriile, s-au răspândit în alte mănăstiri ori au plecat în diferite pelerinaje pentru a cere milostenie. Un document de limbă turcă adeverește că, în perioada aceea, la Simonos Petra erau puțini monahi. În anul 1790 sunt amintiți monahii Anania și ­Daniel, iar în anul 1762 era amintit administratorul proprie­tăților Mănăstirii Simonos Petra, Dionisios (Papadionisios). Mai târziu, la începutul veacului al XIX-lea, ucenici ai Sfântului Paisie s-au stabilit la Simonos Petra, reintroducând viața de obște, după cum se arată într-un document cu sigiliul Patriarhului Calinic al V-lea. Se presupune că sosirea lor a avut loc înainte de trecerea mănăstirii la viața de obște, iar Iachint, ucenic al Cuviosului ­Paisie, a fost stareț al mănăstirii până la începutul anului 1805, fiind și el nevoit să renunțe din pricina greutăților financiare.

Într-un document de arhivă aflat în Mănăstirea Iviron, descoperim că Sfântul Nicodim Aghioritul i-a scris Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei, spunându-i că vrednicul stareț al noii obști a vlahilor, adică al sfintei Mănăstiri Simonos Petra, Iachint „preamăritul și smeritul în cele duhovnicești, ca o piatră de mult preț, răspândește miros bineplăcut”. Cuviosul Nicodim Aghioritul recomanda pe ieromonahul Dionisie, care venea în Moldova după ajutoare și mărturisea că avea o relație specială cu frații monahi din Vlahia, „în care văzuse multe fapte caracteristice monahilor și răspândeau mireasma vieții monahale, pe care au primit-o de la noul luminător al Vlahiei, Paisie, căruia i-au fost date, cred, ca răsplată, doritele sânuri ale lui Avraam”...

Din corespondența păstrată la Mănăstirea Pantelimon din Muntele Athos, respectiv la Simonos Petra, descoperim cât era de cinstit Cuviosul Paisie în acea perioadă. De exemplu, o scrisoare a ieromonahului Dorotei îl nu­mește pe Cuviosul Paisie „râu al apelor de suflet hrănitoare…, izvorul cel mult curgător al vederilor duhovnicești..., avă al avilor”  și altele asemenea.

O scrisoare a Patriarhului de Constantinopol, Gavriil al IV-lea, păstrată în arhiva Mănăstirii ­Simonos Petra, datată 3 februarie 1785, spune că, în urmă cu 20 de ani, călugării de la Simonos Petra, fiind asupriți de creditori din cauza prea grelelor datorii mănăstirești, au fost nevoiți să plece și să se împrăștie din loc în loc, fapt pentru care mănăstirea a rămas atunci părăsită și închisă, iar metocul acesteia, închinat Sfântului Nicolae din regiunea Kassandra, a fost înstrăinat, contrar hotărârilor ­testamentare mănăstirești care poruncesc ca bunurile să fie ­neînstrăinate. Mănăstirea fusese lipsită de ofranda bunurilor care-i apar­țineau pentru totdeauna.

Aspectele prezentate sunt prea puțin cunoscute, atât cele din viața Cuviosului Paisie, starețul Mănăstirii Neamț, cât și cele care privesc legăturile sale cu Muntele Athos.

Trecut şi prezent în obştea de la Simonos Petra

În concluzie, constatăm că marele rugător a strâns în jurul lui mulți călugări, într-o vreme în care Muntele Athos trecea printr-o accentuată criză de vie­țuitori, dar și materială, când multe mănăstiri, cum este și cazul Mănăstirii Simonos Petra, pomenită în documentele vremii, cunoșteau un greu impas și aveau nevoie de mult ajutor.

În prezent, Mănăstirea Simonos Petra desfășoară o bogată activitate misionară, liturgică și culturală care atrage monahi, dar și pelerini din întreaga lume. În obștea ei se regăsesc călugări de vreo 15 naționalități, vădind o râvnă deo­sebită pentru cele sfinte, iar lavra, restaurată și înfrumusețată, este o casă a lui Avraam și un cuib de vulturi așezat deasupra stâncilor și a mării.