Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Sfântul Simeon Noul Teolog și Sfânta Scriptură

Sfântul Simeon Noul Teolog și Sfânta Scriptură

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Dr. Florin Ionică - 27 Mai, 2022

„Vezi un cufăr mic, încuiat și bine asigurat din toate părțile și care, pe cât presupui după greutate și frumu­sețea lui exterioară (sau poate crezi aceasta auzind de la alții), are înăuntrul lui o comoară; un cufăr pe care-l iei și pleci în grabă: ce folos vei avea, spune-mi, dacă-l vei purta pururea pecetluit și încuiat și nu-l vei deschide? Nu vei vedea niciodată, fiind încă în viață, comoara din el, nu vei vedea scânteierea pietrelor prețioase din el, strălucirea mărgăritarelor, sclipirea scânteietoare a aurului. Ce folos vei avea dacă nu te vei învrednici să iei, chiar numai puțin din ele, și să-ți cumperi ceva hrană și îmbrăcăminte, ci porți numai, cum spuneam, cu totul pecetluit și neatins, cufărul cel plin cu o comoară atât de mare și scumpă, dar tu însuți ești istovit de foame, sete și goliciune? Negreșit, nici unul. Aceste lucruri primește-mi-le, frate, și despre cele duhovnicești. Înțelege-mi deci aici, drept «cufăr», Evanghelia lui Hristos și celelalte Scripturi dumnezeiești, care au încuiată și pecetluită viața veșnică și, împreună cu ele, bunurile cele veșnice aflate în ea, bunuri negrăite și nevăzute cu ochii sensibili” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 24, Ed. Deisis, Sibiu, 2003, p. 255).

În câteva rânduri, ne vom apleca asupra anali­zei fondului scriptural al Sfântului Simeon Noul Teolog, adică a modului său de a înțelege, a studia și a interpreta Sfânta Scriptură, de a face referire la ea și la metodele sale de interpretare biblică. Exegeza biblică a Sfântului Simeon poate fi definită drept versiunea proprie privind tradițiile monahale și liturgice ale hermeneuticii, fiind în ambele cazuri o sinteză a tradițiilor alexandrine și antiohiene.

În calitate de reprezentant autentic al mo­nahismului răsăritean, Sfântul Simeon a moș­tenit, prin formarea sa monahală, o profundă iu­bire față de Sfânta Scriptură și o foarte bună cu­noaș­tere a acesteia. Concepția lui despre rolul Sfintei Scripturi în viața creștinului este în întregime tradițională. Asemenea multor scriitori ascetici, Sfântul Simeon arată câștigul dobândit din citirea și, mai ales, înțelegerea Sfintei Scripturi de către toți creștinii, dar în mod special de monahi: `deci este nevoie de multă trezvie, de multă sârguință, de multă cercetare a dumne­zeieștilor Scripturi. Fiindcă arătându-ne folosul care vine din acestea, Mântuitorul a zis: Cercetați Scripturile~ (Ioan 5, 39). Sfântul Simeon subli­niază faptul că citirea Sfintei Scripturi trebuie inclusă în obiceiurile zilnice ale unui monah. Pe lângă slujbe, în timpul cărora se citește de obicei din Sfânta Scriptură, el recomandă tinerilor monahi trei momente ale zilei când aceștia ar putea citi în chilie: după Utrenie, după micul dejun și înainte de rugăciunea de seară. După cum aduc mărturie ucenicii săi, Sfântul Simeon citea în mod permanent din Sfânta Scriptură, mai ales înainte de Utrenie și de Sfânta Li­tur­ghie, din amurg până la miezul nopții. Insistând asupra acestei necesități, Sfântul Simeon sub­liniază că este de folos numai lectura însoțită de împlinirea celor citite. Când citește, fiecare trebuie `să se privească pe sine însuși și să înțeleagă ca într-o oglindă sufletul său, în ce fel se află. Trebuie să-și aducă aminte cum și-a petrecut zilele lui, iar dacă se căiește frumos, își va spori și întinde lucrarea lui; iar dacă este nepăsător, va fi îndreptat” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 31, p. 326).

Sfânta Scriptură conține foarte multe mesaje adresate în mod personal cititorului, nefiind o carte pe care cineva o citește pentru a-și arăta erudiția în fața altora. Iată de ce Sfântul Simeon respinge abordarea critică a Sfintei Scripturi din perspectivă istorică. El nu privește Sfânta Scriptură ca pe un obiect al analizei critice, ci ca pe o inspirație profetică ce duce la o credință din ce în ce mai profundă: `Să lăsăm și noi discuțiile deșarte și nefolositoare... să ascultăm pe Domnul Care zice: Cercetați Scripturile. Cercetați-le și nu le iscodiți din curiozitate. Cercetați Scripturile și nu purtați discuții în afara Sfintelor Scripturi. Cercetați Scripturile ca să fiți învățați despre credință, nădejde și iubire” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri etice, I, în Scrieri I, p. 142). Învățații mireni, care îndrăznesc să interpreteze Sfânta Scriptură fără a fi primit harul dumnezeiesc, sunt deseori criticați aspru de Sfântul Simeon. Ca și alexandrinii, teologia simeoniană recunoaște două niveluri în Sfânta Scriptură: unul extern (litera) și unul intern (duhul). El subliniază că trebuie să încercăm să recunoaștem ce cuvinte ale Domnului Iisus Hristos sau ale apostolilor au fost spuse direct, având nevoie de o explicație literală, și care au fost spuse în pilde, având nevoie de înțelegerea sensului ascuns.

Cum poate ajunge cineva la o înțelegere corectă a Sfintei Scripturi?

Sfântul Simeon compară Sfânta Scriptură cu o casă ridicată în mijlocul cunoașterii păgâne, iar înțelegerea corectă a Sfintei Scripturi cu un cufăr încuiat, imposibil de deschis doar de înțelepciunea omenească, existând două chei pentru a-l deschide: împlinirea poruncilor divine și harul lui Dumnezeu. Prima depinde de om, iar a doua depinde de Dumnezeu. Există o conlucrare între om și Dumnezeu, pentru a ajunge la sensul ascuns al Scripturii. Astfel, taina Scripturii se dezvăluie doar celor care se străduiesc să pună în practică cele citite și care dobândesc revelația dumnezeiască. Au fost mulți oameni care au interpretat Sfânta Scriptură, însă nu L-au întâlnit pe Hristos, cheia care deschide comoara Scripturii fiind Duhul Sfânt: `nu este cu putință să fie deschis vreodată cufărul de înțelepciunea omenească, de aceea bogăția Duhului depusă în el, chiar dacă ar purta întreg cufărul pe umerii lui, nu știe comoara așezată în el; tot așa și omul, chiar dacă ar citi și învăța pe de rost Scripturile și le-ar purta cu sine ca pe un singur psalm, nu știe totuși darul Duhului Sfânt ascuns în ele” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 24, p. 254).

Sfântul Simeon susține că pe omul duhovnicesc lumina divină îl face să înțeleagă Scripturile, îi sporește și îl învață tainele. De aceea, citirea Sfintei Scripturi devine sursă de inspirație isihastă: `cu cât omul urmează Evanghelia mai îndeaproape în viață, cu atât mai adâncă devine înțelegerea lui în ceea ce privește sensul ascuns al Scripturii. Apoi, Dumnezeu Însuși i se arată și, prin harul Duhului Sfânt și prin comuniune cu lumina divină, omul devine mistic, adică ajunge la cunoașterea perfectă a sensului mistic al Scripturii” (Hilarion Alfeyev, Sfântul Simeon Noul Teolog și tradiția ortodoxă, Ed. Sofia, București, 2000, pp. 67-68).

De la literă la Duh

Sfântul Simeon nu a aparținut vreunei școli de interpretare biblică și nici nu a aplicat o anumită metodă exegetică. În scrierile sale se găsesc atât interpretări literale, cât și alegorice. Ca și Origen, Sfântul Simeon a fost foarte atent la litera textului biblic, însă interpretarea lui a mers în general mai departe, arătând clar modul în care forma exterioară a unui pasaj corespunde înțelesului său. Explicând versetul de la Matei 12, 36 (pentru orice cuvânt deșert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății), Sfântul Simeon interpretează ceea ce înseamnă `cuvânt deșert” astfel: `nu este cuvânt deșert... ci doar cuvântul nefolositor, cel grăit de noi îna­inte de făptuirea și de cunoașterea lui din experiență. Fiindcă atunci când nu disprețuiesc slava de jos, nici nu mă scârbesc de ea din suflet..., când mă înghesui ca să tălmăcesc cu nerușinare dumnezeieștile Scripturi și-mi arog poziția de dascăl, nu va fi oare cuvântul meu deșert, nefăptuitor și gol?~ (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri etice 1, 12, în Scrieri I, p. 155).