Sfaturi ale Sfinților Părinți despre boala persoanelor vârstnice

Sfântul Apostol Pavel de trei ori L-a rugat pe Domnul Hristos să-l izbăvească de o boală, însă Domnul i-a spus în chip revelator: Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune (2 Corinteni 12, 9). După încredințarea primită, el măr­tu­risește: Deci foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales în slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos. Am putea sublinia faptul că Sfântul Pavel se laudă cu bucurie nu cu descoperirile pe care s-a învrednicit să le primească de la Dumnezeu, ci cu bolile sale, întrucât astfel va sălășlui întru el puterea lui Hristos.

În acest sens, Apostolul neamurilor scrie: De aceea mă bucur în slăbiciuni... (adică în boli) căci, când sunt slab, atunci sunt tare (2 Corinteni, 12, 10). Vedem faptul că boala este îngăduită de Dumnezeu, pe de o parte pentru a-l ține pe Sfântul Apostol Pavel într-o stare de smerenie, ca să nu se trufească, iar pe de altă parte pentru a vădi puterea lui Hristos, în sensul că lucrarea care se săvârșește cu atât de multe roade minunate de către un om slab, bolnav, se datorează harului lui Dumnezeu, iar nu puterilor omenești. Important este faptul că Sfântul Apostol Pavel nu are numai răbdare în boală, ci se bucură și se veselește pentru ea, fiindcă a primit această încredințare de la Hristos.

Un alt sfânt încercat de boli grele este Sfântul Vasile cel Mare, care, de altfel, studiase și știința medicală. Cât de mult era chinuit de boli putem vedea în epistolele sale. Vom reda un fragment din cuprinsul acestora pentru a vădi cât de greu încercat de boli a fost Sfântul Vasile cel Mare, boli care i-au adus și moartea, la vârsta nu atât de înaintată de doar 49 de ani. Vorbește despre trupul său care are dureri de pe urma unei boli îndelungate. Face referire la boli ce au urmat una după alta și care îl chinuiesc deopotrivă cu alte ispite și probleme (Sfântul Vasile cel Mare, Opere, vol. I, colecția Părinți Greci ai Bisericii, Ed. Patristică Sfântul Grigorie Palama, Tesalonic, 1972, p. 334). Îl înștiințează pe destinatarul scrisorii că nu i-a răspuns deoarece a avut de-a face cu o boală lungă și primejdioasă. Într-o altă epistolă, pe care o scrie la câteva săptămâni după Paști, îl înștiințează pe destinatar că ziua de Paști și până acum, febrele și spasmele inimii l-au năpădit unele după altele, ca niște valuri deasupra cărora nu-ți mai poți înălța nici capul.

În general, Sfântul Vasile cel Mare a avut probleme cu trupul și cu bolile, de aceea într-o scrisoare spune că trupul i s-a șubrezit după călătoriile sale în Pont și că își revine după o boală greu de purtat. Iar în alt loc scrie faptul că: sănătatea mi s-a șubrezit de tot, încât nu pot întreprinde, fără să-mi cauzeze dureri, nici cele mai mici mișcări. Iar în alt loc îi cere destinatarului scrisorii sale să se roage lui Dumnezeu ca să-l slobozească de povara trupului.

După înaintarea în vârstă, după 80 de ani, boala este starea firească a omului și cu toții primim cercetările ei mai rar sau mai adesea. Pentru omul în vârstă foarte important este modul în care înfruntă boala. Acest lucru are o mare însemnătate. Felul omului bătrân cum înfruntă boala îi vădește starea lăuntrică, iar pe de altă parte, îl călăuzește către sănătatea duhovnicească a sufletului. Sfinții Părinți nu ne opresc să cerem ajutorul medicilor și să primim tratamente și doctorii, însă nici nu absolutizează aceasta. Hrana ajută organismul somatic al omului să supra­viețuiască, însă, pe de altă parte, energia nezidită a lui Dumnezeu ne dă viață prin intermediul mâncărurilor și al vitaminelor, iar pe de altă parte, când organismul își istovește puterile și omul este călăuzit spre moarte, hrana nu îi este de nici un ajutor. În același chip lucrează și Dumnezeu prin intermediul medicilor, al medicamentelor și al injecțiilor. Pe de o parte, ele ne ajută, dar terapia nu se reduce la acestea. Sfântul Diadoh al Foticeii spune: Nimic nu te împiedică pe tine omul în vârstă să chemi medicul la vreme de boală. Căci trebuia ca experiența omenească să dea odată naștere acestui meșteșug. De aceea au existat leacurile, mai înainte de a fi aflate. Dar nu trebuie să ne punem nădejdea vindecării în ei, ci în Iisus Hristos și Doctorul nostru cel adevărat. În ciuda căutării ajutorului la medici și întrebuințării doctoriilor, toată încrederea trebuie să o avem în Dumnezeu, să avem credință în Pronia Sa. De altfel, El este Cel care ocârmuiește istoria și viața noastră.

Cu siguranță că boala în genera nu numai pentru cei vârstnici, ci și pentru cei tineri, este un parazit al vieții noastre, este o stare împotriva firii. Dumnezeu nu l-a creat pe om ca să se îmbolnăvească și să moară, ci, în cele din urmă, Dumnezeu îngăduie boala, întrucât prin lucrarea ei devine binefăcătoare pentru om. Sfântul Ioan Sinaitul spune: există o boală pentru curățirea de păcate și există o boală pentru smerirea cugetului. Bunul nostru Domn și Stăpân, când vede pe unii mai trândavi în nevoință, smerește trupul lor prin boală, ca printr-o nevoință mai nedureroasă (Sfântul Ioan Sinaitul, Scara, p. 130). Cel care simte pedagogia lui Dumnezeu prin mijlocirea bolilor ajunge asemenea Avvei Copri, care la măsură a venit, încât măcar că era bolnav și zăcea pe pat, dar mulțumea și își oprea voia sa. Avva Dorotei îndeamnă să mulțumim pentru necazurile care vin în timpul bolii la bătrânețe, potrivit cuvântului: Toate cele ce vin asupra ta primește-le ca pe ceva bun, așa încât scopul Proniei să se împlinească în chip plăcut ei (Avva Dorotei, Filocalia scrierilor niptice și ascetice - despre trezvie și nevoință, vol. 12, Ed. Patristică, Tesalonic, 1981, p. 634). Arată, de asemenea, că lucrul cel mai bun și mai de folos este ca omul să spună: Așa a știut Dumnezeu că este de folos sufletului meu. Tot ceea ce îngăduie Dumnezeu este bun, deoarece nu trebuie să se întristeze cineva, orice i s-ar întâmpla, ci toate să le pună în seama Proniei lui Dumnezeu și să se odihnească.

În final redăm un citat din cunoscutul teolog și Mitropolit Ierotheos Vlachos: „Boala la persoanele vârstnice este ca un destin comun tuturor oamenilor, bărbați și femei, păcătoși și sfinți, boala este legată de hainele de piele ale stricăciunii și ale morții, pe care le-am moștenit. Progresul biologiei moleculare a arătat că există gene responsabile de boli, după cum există și gene responsabile de procesul îmbătrânirii. Unul dintre sfinții care s-au confruntat cu boala este Sfântul Apostol Pavel care, pătimind din pricina unei boli, L-a rugat pe Hristos să-l slobozească de ea, dar această cerere nu i-a fost împlinită, așa cum descrie, așa cum scrie în a doua sa Epistolă către Corinteni. Apostolul Pavel vorbește despre marile descoperiri care i-au fost dăruite de Dumnezeu, dar și de faptul că, deopotrivă, i s-a dat de la Dumnezeu un ghimpe în trup care să-l chinuiască, ca să nu se trufească. Cei care s-au ocupat cu tâlcuirea scrierii spun despre acest ghimpe în trup că, după toate probabilitățile, era o boală și presupun, fără a cunoaște cu exactitate, că este vorba despre dureri de cap sau despre o boală de ochi” (Ierotheos, Mitropolit al Nafpaktosului, Hainele de piele - Viața, bolile, bătrânețea, moartea și ceasul morții).