Sfinţii Ilarion şi Calistrat, mărturisitori ai credinței pe plaiurile binecuvântate ale Banatului

În contextul împlinirii a 140 de ani de la recunoașterea Autocefaliei (25 aprilie 1885) și a 100 de ani de la ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie (4 februarie 1925), Sfântul Sinod a declarat anul 2025, în ședința sa din 29 februarie 2024, ca „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor și al mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”. Totodată, s-a hotărât ca manifestările consacrate celor două momente aniversare și comemorative să includă canonizarea a 16 mărturisitori și duhovnici români, viețuitori în perioada comunismului ateist, propuși de către Sinoadele Mitropolitane. Din rândul acestor viețui­tori iubitori de Dumnezeu și de Biserică fac parte și doi clerici apar­ținători Mitropoliei Banatului: preotul profesor dr. Ilarion Felea și protosinghelul Calistrat Bobu.

Tomosul sinodal întocmit cu acest prilej anunţă că „acești plăcuți ai lui Dumnezeu au avut o viață încununată de rugăciuni, de post, pocăință, smerenie și dragoste, ajungând la desăvârșire. Unii dintre ei au plătit cu viața mărturisirea lor de credință, fiind încununați cu slăvite cununi muce­nicești. Alții au trăit în martiriu continuu, nesângeros, răbdând temnițe, torturi și nenumărate umilințe, iar după eliberare au fost în continuare prigoniți de cei fără Dumnezeu”.

Făcând referire la canonizarea celor 16 mărturisitori și duhovnici, Părintele Patriarh Daniel spunea că ei au fost „rodul cel mai de preț pe care Biserica noastră l-a adus în acest răstimp de 100 de ani, deoarece, prin ei se arată, mai intens, lucrarea tainică a harului Duhului Sfânt în Biserica Ortodoxă Română”. De asemenea, Preafericirea Sa menționa că, în viața lor, au fost constatate „semnele sfințeniei: ortodoxia credinței, viața sfântă de pocăință și de rugăciune, iubire smerită și milostivă față de aproapele, mărturisirea jertfelnică a credinței, iar uneori chiar facerea de minuni, precum și evlavia poporului față de ei”.

Părintele martir Ilarion Felea (1903-1961), preot în Arad, fost profesor și rector al Academiei Teologice, redactor al publicațiilor eparhiale „Biserica și Școala” și „Calea Mântuirii”, a fost arestat și condamnat la 20 de ani de muncă silnică „pentru uneltire contra ordinii sociale” și 20 de ani temniță grea „pentru activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare”.

Închis la Gherla, apoi la Aiud, părintele a primit moartea martirică la 18 septembrie 1961, trupul său fiind îngropat într-o groapă comună, fără Sfânta Cruce la căpătâi.

Protosinghelul Calistrat Bobu a primit chemarea lui Dumnezeu și, la solicitarea Mitropolitului Vasile Lazarescu, cu binecuvântarea Patriarhului Nicodim Munteanu, a venit ca preot misionar la mănăstirile bănățene.

De altfel, preocupat de intensificarea vieții monahale în părțile Banatului, ierarhul timișorean a adus zece monahi din Moldova, opt la Mănăstirea Săraca și doi ieromonahi la Mănăstirea Cebza, două din cele mai vechi și cunoscute așezăminte monahale din Eparhia Timișoarei. De asemenea, tot cu monahii veniți din părțile Moldovei a întemeiat obștile monahale ale mănăstirilor Partoș și Timișeni, cea din urmă ctitorită în vremea arhipăstoririi sale.

Născut la 30 martie 1900, în satul Fetești, comuna Burdujeni, județul Suceava, viitorul slujitor al cinului monahal a primit, la botez, prenumele de Constantin. Părinții săi, Raveica și Gheorghe-Vasile Bobu, oameni credincioși, apropiați de biserică, i-au îndrumat pașii pe calea dreptei credințe. Astfel, potrivit mărturiilor rămase de la cei care l-au cunoscut, tânărul Constantin a deprins meseria de cizmar și a frecventat, încă din copilărie, sfintele slujbe la biserica din satul natal ori la bisericile din localitățile învecinate.

La vârsta de 24 de ani a fost închinoviat ca frate începător la Schitul Sihăstria Secului (azi Mănăstirea Sihăstria), unde s-a bucurat de povățuirea duhovnicească a cunoscutului duhovnic Ioanichie Moroi, egumenul așeză­mân­tului monahal.

După ce s-a familiarizat cu rânduielile monahale și a trecut peste aspra ispitire duhovnicească, a fost tuns în monahism și a primit numele de Calistrat. Hirotonit de Episcopul Nicodim Munteanu întru ieromonah, părintele Calistrat a slujit la Sihăstria vreme de 12 ani, perioadă în care s-a remarcat ca „om al rugăciunii și al sfatului..., mereu prezent la biserică..., făcea tot timpul metanii și se ruga cu epitrahilul pe piept”.

În anul 1943, ieromonahii Calistrat Bobu și Nectarie Pintilie au venit, la solicitarea Mitropolitului Vasile Lazarescu și cu aprobarea Patriarhului Nicodim Munteanu, la Mănăstirea Săraca, ascultarea lor principală fiind aceea de a săvârși sfintele slujbe pentru „credincioșii care vin pentru alinarea suferințelor”.

Cu binecuvântarea Mitropolitului Vasile Lazarescu, părintele Calistrat Bobu a contribuit la ctitorirea schitului de maici de la Timișeni-Șag. Hirotesit duhovnic pe seama noului schit, părintele Calistrat, înzestrat și cu darul oratoriei, a devenit repede cunoscut și a început să fie deja căutat de monahi și monahii, precum și de credincioșii veniți din Timișoara și din alte localități ale Banatului.

În contextul schimbărilor politice în România, ieromonahul Calistrat a trecut și prin încercări, salariul fiindu-i reținut pe o perioadă de câteva luni. De asemenea, odată cu desființarea Episcopiei Caransebeșului și alipirea ei la Arhiepiscopia Timișoarei (în anul 1950), a fost transferat la Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor”, Bocșa-Vasiova, unde a slujit până la plecarea sa la Domnul, în anul 1975.

Înzestrat de Tatăl ceresc cu alese daruri duhovnicești, a primit tunderea în „marele chip al sfintei schimnicii” la Mănăstirea Sihăstria, așa după cum a făgăduit înaintea lui Dumnezeu și a duhovnicului său. Referindu-se la viața duhovnicească a părintelui Calistrat, arhimandritul Ioanichie Bălan mărturisea că pentru „smerenia și blândețea inimii lui a primit de la Dumnezeu darul vindecării și al izgonirii duhurilor necurate din oameni. Că nu puțini din cei care alergau la el primeau sănătate și mângâiere. Pentru aceea, credincioșii din partea locului îl cinsteau ca pe un adevărat părinte duhovnicesc al Banatului”.

Slujirea și lucrarea lui duhovnicească la mănăstirile bănățene, în anii grei ai celui de-Al Doilea Război Mondial și ai regimului comunist-ateu, au fost de mare folos monahilor și credincioșilor din această parte de țară.

Același părinte Ioanichie Bălan consemna că schimonahul Calistrat Bobu a fost „un adevărat păstor, duhovnic și părinte pentru toți. Cel mai mult iubea biserica și rugăciunea. Ziua și noaptea zăbovea în fața Sfântului Altar. Săvârșea Dumnezeiasca Liturghie cu bucurie și cutremur, spovedea și mângâia oamenii, mărturisea, apăra dreapta credință și se ruga pentru toți”. Aceste calități duhov­nicești au fost apreciate și de Mitropolitul Vasile Lazarescu, care l-a hirotesit întru protosinghel.

Persecutat și nedreptățit de autoritățile comuniste care l-au umilit, l-au lăsat fără salariu și chiar l-au încadrat pe postul de paznic la mănăstirea de la Vasiova, părintele a slujit neîncetat și i-a întărit pe credincioși, inclusiv prin exemplul personal, întru dreapta credință. El și-a păstrat curajul mărturisirii și după ce mănăstirea a fost desființată, prin decretul 410/1959, ba chiar a susținut financiar acel așezământ monahal și „a mai ajutat și obștea cu câte o sumă”.

În anul 1958, stareța Mănăstirii „Sfântul Ilie de la Izvor”, Bocșa-Vasiova, îl informa pe Mitropolitul Vasile Lazarescu despre dorința părintelui Calistrat de a zidi „o chilie aparte, sub coasta clădirii mari, în marginea pădurii, fără a pune vreo sarcină mănăstirii și care pe viitor va rămâne casa părintelui slujitor”.

Credincioșii bănățeni nu au uitat lucrarea duhovnicească, smerenia, ascultarea, blânde­țea, nevoințele, sfaturile, predicile și sufe­rințele lui, cinstindu-l cu supranumele de „părinte duhovnicesc al Banatului”.

Înzestrat de Dumnezeu, încă din timpul vieții, cu darul vindecării oamenilor și al alungării duhurilor necurate, părintele Calistrat Bobu a avut o revelație pe patul de spital, în urma căreia a cerut să fie dus la mănăstire, „spunând că are o presimțire”. Ajuns la Vasiova, a vorbit cu viețuitorii, a ciocnit cu ei ouă roșii, s-a îmbrăcat și l-a chemat pe preotul slujitor să-i facă o dezlegare. „Când acesta a venit și a început să-i citească o rugăciune pentru sănătate, părintele Calistrat l-a întrerupt, zicând: Nu, citește dezlegarea! În timp ce preotul citea, părintele Calistrat s-a așezat cu fața spre răsărit, a răsuflat de trei ori și s-a stins ușor ca o lumânare, trecând din praznic în praznic”.

Impresionat de viața aleasă a părintelui, de evlavia și sfaturile sale duhovnicești, medicul care l-a îngrijit s-a hotărât să îmbrace haina monahală. Dobândise o mare evlavie față de Părintele și mai târziu avea să spună: „Am îngrijit un sfânt”!

Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova a trecut la Domnul în sâmbăta Săptămânii Luminate, 10 mai 1975, și a fost înmormântat lângă Altarul bisericii mănăsti­rești, pe crucea de la căpătâiul său fiind inscripționate cuvintele: „Doamne, milu­iește-ne pentru rugăciunile Părintelui Calistrat”.

Misionar pe meleagurile binecuvântate ale Banatului, duhovnic iubit și ascultat de credincioși, predicator cu har și dar, părintele nostru Calistrat a contribuit la ctitorirea Mănăstirii Timișeni-Șag, s-a nevoit pentru revitalizarea vieții monahale la mănăstirile Partoș, Săraca și Bocșa-Vasiova, a suferit ca un „bun ostaș al lui Hristos” și a avut un rol însemnat, împreună cu ceilalți slujitori ai cinului monahal, la păstrarea și mărturisirea dreptei credințe în anii grei ai celui de-Al Doilea Război Mondial și ai regimului comunist-ateu.